Cu ajutorul lui Dumnezeu ne bucuram, in aceste vremuri, sufletele de pacea ce izvoraste din frumoasa proclamare a canonizarii si din smerita slujire si pomenire a Dreptmaritorului Stefan cel Mare si Sfant – Ocrotitorul intregii Moldove, Domn al Culturii, Spiritualitatii, Biruitor in razboaie si primejdii, „Atletul lui Hristos” si Print al Dreptatii – ctitor de cultura, spiritualitate si viata duhovniceasca in aceste locuri binecuvantate de Dumnezeu ale Moldovei, Basarabiei si Bucovinei, din sfintele cetati de scaun ale Moldovei medievale, a Sucevei, Cetatii Albe si Hotinului, alaturi de multi Sfinti Romani printre care, la loc de frunte se numara Duhovnicul si Sfetnicul sau Daniil Sihastru, Sfintii Ierarhi Varlaam si Dosoftei ai Moldovei, Paisie si Ioan de la Neamt, Ioan de la Rasca si Secu, si multi alti sihastri ori pustnici si calugari ai sfintitelor pamanturi si locuri moldave, romanesti si stramosesti. Si in aceste momente constatam faptul ca exista o contributie permanenta a vietii monahale la bunastarea morala si duhovniceasca a societatii romanesti de la inceputul sec. XXI, iar aceasta lucrare ar fi fost cu siguranta incompleta daca Dumnezeu nu ar fi binecuvantat pamantul romanesc (si) cu foloasele trudei si jertfei de sine pe care Dreptmaritorul Stefan cel Mare si Sfant al intregii Moldove, descendent din batranul os domnesc al musatinilor – cu zi de praznuire anuala pe data de 02 Iulie – le-a daruit romanilor, prin ctitorirea Sfintei Manastiri a Putnei, sfintita cu mare alai si fast la 15 august, anul mantuirii 1497.
Despre Sfantul Stefan cel Mare Voievodul se poate discuta din multe perspective: istorice, militare, strategice, sociale, economice, geografice, sociale, demografice, teologice, culturale, duhovnicesti si lista poate continua. Credem ca Sfantul Domnitor Stefan cel Mare – cu ale victorii militare si izbanzi duhovnicesti, prin umplerea pamantului Moldovei cu atatea locasuri de inchinare, ce dainuie si dureaza pana astazi si, de fapt, pana la sfarsitul veacurilor celor pamantesti – este unul din simbolurile renasterii vietii culturale, spirituale si nu in ultimul rand monahale, pe pamanturile Moldovei, Basarabiei, Bucovinei si, pana la sfarsitul veacurilor, a intregii Tari Romanesti, exemplu de demn urmat pentru noi in asezarea corecta si autentica a Bisericii in relatia cu societatea actuala atat de supusa presiunilor secularizarii si relativizarii oricaror valori morale. Si aici, la loc de frunte este asezata si numarata Manastirea Putna, de pilda – fiind Necropola sa Voievodala si „Ierusalimul neamului nostru romanesc”. Aceasta biserica voievodala si princiara este nu numai spatiu fizic, concret a slujirii lui Dumnezeu in post, rugaciune, smerenie si ascultare, ci si izvor de viata crestina, loc de pelerinaj pentru oamenii care traiesc in tumultul cotidian, prilej de impacare cu Dumnezeu, cu sine si cu aproapele. Cunoasterea vietii, a faptelor si ctitoriilor carturaresti ale Sfantului Stefan cel Mare – Domn si Ocrotitor al Moldovei Strabune, inseamna pentru credincios lucrarea la care este chemat fiecare dintre noi in vremurile de acum.
Sfantul Voievod Stefan cel Mare a fost fiul Voievodului Bogdan al II-lea si al Doamnei Maria-Marina Oltea. Dupa ce tatal sau a fost ucis, Stefan a venit cu oaste, ajutat de Vlad Tepes, domnul Tarii Romanesti si dupa infrangerea lui Petru Aron in „tina de la Doljesti”, la 12 aprilie si la Orbic pe 14 aprilie 1457, merge la Suceava si pe locul ce se chema campia Direptatii, langa cetatea de scaun, intreaba pe toti de fata, daca le este cu voie sa le fie domn.
Intreaga adunare in frunte cu mitropolitul Teoctist, au proclamat pe Stefan ca domn legiuit al Moldovei in scaunul parintilor si stramosilor acestuia.
Stefan cel Mare a fost numit de catre popor „Bun, Mare si Sfant”. „Bun”, pentru faptele sale de milostenie si iertarea celor vinovati; „Mare”, pentru iscusinta cu care a condus tara, intrucat prin el Dumnezeu a pedepsit pe cei lacomi si tradatori; „Sfant”, pentru luptele sale de aparare a intregii crestinatati, cat si pentru numarul mare de biserici si manastiri pe care le-a zidit si inzestrat cu cele necesare spre slava lui Dumnezeu si mantuirea credinciosilor. Stefan cel Mare a fost un aparator al credintei crestine in luptele sale cu turcii si tatarii, precum si un marturisitor al ei prin numarul mare de biserici ridicate cu purtarea sa de grija, prin inzestrarea lor cu cele necesare slujbelor si obstii calugarilor. Stefan cel Mare a zidit biserici si manastiri nu numai in Moldova, ci si in Muntenia si Transilvania, marturisind prin aceasta constiinta unitatii de credinta si neam. De asemenea si la muntele Athos, unde pericolul otoman ameninta tot atat de mult Ortodoxia, a inaltat, innoit si inzestrat mai multe biserici si manastiri, intre care la loc de cinste sta Manastirea Zografu. De asemenea, Stefan cel Mare a fost un om al pocaintei si al rugaciunii. El a simtit permanent nevoia sa se roage, sa se incredinteze, el si familia sa, impreuna cu cei vii si cu cei morti, rugaciunilor parintilor sfintiti din sfintele biserici ctitorite de el, pe care-i numea „rugatorii nostri”.
Stefan cel Mare unea rugaciunea cu postul, dar si cu fapta buna a milosteniei si a dragostei crestine. Astfel, inzestra familiile tinere de curand casatorite, cu cele necesare unei gospodarii, pamant si vite. Marele Voievod a fost deopotriva om al dreptatii si al iubirii crestinesti, al iertarii dusmanilor sai care au dat dovada de cainta pentru greselile savarsite. Dupa o domnie indelungata de 47 de ani Stefan cel Mare a trecut la Domnul la 2 iulie 1504 si a fost ingropat in biserica Manastirii Putna. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a trecut in randurile sfintilor la data de 20 iunie 1992.
