Superficialitatea

Superficialitatea este o trasatura de caracter de care fugim toti. Cu toate acestea, parca tot mai multi dintre noi ajung sa-i cada prada, indiferent de locul in care se afla: acasa, in familie, la serviciu, in locurile bublice, in biserica, la rugaciune etc. Parintele Sofian Boghiu, duhovnicul de la Manastirea Antim, a spus: „Suntem cuprinsi toti de superficialitatea acestui veac!”

Superficialitatea este una dintre bolile cele mai raspandite ale societații contemporane. Din pacate, ea se transmite pe cale vizuala: cand omul nu stie nimic despre lume, despre Dumnezeu si despre sine, el cauta sa fie ca ceilalti, chiar daca nici ei nu stiu nimic.

La prima vedere, superficialitatea pare intemeiata pe o lipsa de seriozitate si de profunzime, precum si pe acea usuratate cu care omul se raporteaza la lume, la viata, la aproapele sau, la Dumnezeu si la sine insusi. Insa, cautand mai atent spre ea, vedem ca superficialitatea este o adevarata boala a sufletului, o stare de neimplinire, adica un pacat impotriva lui Dumnezeu si a aproapelui.

Omul s-a luptat cu superficialitate inca de la inceput. Astfel, si astazi, fiecare pacat inchipuie o superficialitate fata de o anumita porunca a lui Dumnezeu. Cand nu luam in serios poruncile lui Dumnezeu, cautand a le intrupa la modul absolut, cum au si fost date, atunci suntem superficiali fata de toata Evanghelia Sa, iar credinta adevarata nu este in noi.

Dumnezeu vrea ca noi sa implinit totul la modul desavarsit. Pentru ca acest lucru este posibil, El nu accepta alta cale. Omul, in schimb, incepe multe si nu termina nimic; nu duce lucrarile incepute pana la capat si se multumeste sa se compare pe sine cu care traiesc intr-un intuneric mai mare decat al sau.

Omul superficial este omul jumatatilor de masura, iar orice lucru facut pe jumatate nu este din Dumnezeu. Din superficialitate se nasc multe dintre relele care strica lumea in care traim, iar mai ales spatiul public din fiecare comunitate: slaba calitate a lucrarilor publice, dezordinea sociala, lipsa de respect, ambitia de a incalca regulile, chiar si atunci cand nu este nimic de castigat, lenea si alte asemenea „calitati” ale omului contemporan.

„Doamne, lumina sunt poruncile Tale pe pamant”, spune o rugaciune a Utreniei. Cu fiecare pacat savarsit scade tot mai mult lumina din noi, in locul ei crescand intunericul. Lumea zace in bezna pacatului (in mara masura) din pricina superficialitatii crestinilor, caci tot mai multi dintre noi am parasit poruncile lui Dumnezeu si am ajuns sa ne stabilim singuri reguli. Am ingropat talantii luminii si am ajuns sa ne comportam de parca nu ni s-ar cere nici o socoteala despre ce am facut cu viata noastra, primita in dar de la Dumnezeu.
Toata lumea, intotdeauna, ii admira pe cei care reusesc sa implineasca un lucru mult mai bine decat ceilalti. Astfel, faptul ca dorinta cea mai adanca a omului este aceea de a fi tot mai bun, adica intr-o continua perfectiune, ne ajuta sa intelegem ca superficialitatea este o lucrare potrivnica noua, o lucrare straina si necurata.

Nenumarate pacate se intemeiaza pe superficialitate, caci o seriozitate care lasa de dorit, o credinta de suprafata, o nadejde inchipuita si o dragoste parelnica nu au cum sa atraga si sa pastreze harul lui Dumnezeu, singurul care ne poate intari impotriva duhurilor necurate care stau in spatele patimilor.

Cand omul cade prada superficialitatii, el ajunge sa ii slujeasca acesteia toata ziua, de la trezire si pana la cultare; rugaciunea de dimineata este grabita; serviciul este implinit din obligatie, fara tragere de inima; orice solicitare este primita cu greutate; apoi, intors acasa, omul superficial se simte imprastiat, precum si este, iar rugaciunea de seara se face pe un fond de oboseala sufleteasca tot mai mare.

Sa luam aminte la multimea posturilor de televiziune. Ziceam ca omul de astazi nu mai are rabdare sa duca nici un lucru pana la capat. Astfel, in fata televizorului, el tinde sa schimbe incontinuu posturile. Desi, cumva, este de inteles acest lucru, omul nu isi da seama ca, facand aceasta, el le cauta si le vrea pe toate, dar nu se alege cu nimic.

Superficialitatea reiese si din raportarea omului la multimea darurilor primite. Cu cat are omul mai multe lucruri materiale, cu atat el nu mai constientizeaza valoarea lor. Astazi, cu cat avem mai multe informatii, cu atat parca scade interesul real pentru acestea. La randul lor, elevii au tot mai multe materiale de studiu, dar tot mai putin interes pentru cultura. Tot mai multe cuvinte, dar tot mai putina cunoastere a regulilor de scriere si de citire.

Cand se construieste o casa, se cauta si se alege cel mai bun mester, iar nu pe un oarecare. Tot asa, in oricare alt lucru. De ce fugim toti de oamenii superficiali, daca noi insine ne aratam a fi superficiali, ba inca si in lucruri de o mare importanta?

In plan material, un conducator (presedinte, director, lider) superficial ii saraceste si ii strica pe cei pe care ii conduce, iar, in societate, un parinte superficial isi chinuie si isi strica familia. Peste toate acestea, superficialitatea in plan sufletesc si duhovnicesc garanteaza pierderea mantuirii.

Cautam implinirea in afara noastra si departe de Dumnezeu, trecand cu vederea cuvantul Evangheliei, care zice: „Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru” (Luca 17, 21). Radacina superficialitatii este ignoranta, care, la randul ei, vine din lipsa iubirii, din necredinta si din mandrie. Putem scapa de superficialitate doar unindu-ne cu Acela care nu poate fi superficial, care a zis despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine” (Ioan 14, 6).

Suntem superficiali atunci cand gura noastra zice rugaciunea, iar mintea noastra calatoreste departe, in tara straina. „Fiule, da-mi inima Ta si ochii tai sa simta placere pentru caile mele” (Pilde 23, 26). Doar intorcandu-ne cu toata vointa spre poruncile lui Dumnezeu vom putea scapa de greutatea superficialitatii.

Poruncile lui Dumnezeu sunt odihna!

Ne trezim din amorteala si din superficialitate atunci cand ne descoperim pe noi insine, in adevarata noastra valoare, aceea de fii ai lui Dumnezeu, cand ne venim in fire si ne intoarcem cu mult dor spre Parintele nostru cel mult-iubitor!

Sa ne dorim mai mult – tot mai mult – din tot ceea ce este bun!

In rugaciunile noastre, sa ne marturisim Domnului, zicand: „Doamne, da-mi sa Te iubesc pe Tine din toata inima mea, din tot sufletul meu si cu toata puterea mea, pe aproapele meu ca pe mine insumi, iar lucrurile mele intareste-ma sa le savarsesc dupa masura darului Tau, fara a ingropa talantii pe care mi i-ai daruit. Pazeste-ma de toate duhurile necurate care, ca niste pasari, cauta sa ia din mine semintele poruncilor Tale, spre a nu prinde radacini si a nu da roade vrednice de pocainta. Al tau sunt, Doamne, miluieste-ma!”

www.crestinortodox.ro