TREI REUŞITE PE CARE LE A DOBÂNDIT SATANA

teama-de-intuneric-1920x1200

\r\n

Satana acest „meșterică” al zilelor noastre a reușit prin tertipurile lui, prin filosofările lui să „aburească” înțelesul autentic al trăirii creștine și astfel să repurteze câteva victorii notabile asupra nevoitorilor. Părintele Emilianos Simonopetritul concluzionează asupra unor aspecte deosebit de grave care au afectat viața monahală si prin extindere chiar și viața creștinului de rând câtă vreme mânăstirile sunt modelul demn de urmat.

\r\n

\r\n

În articolul de mai jos avem doar constatarea, aceasta fiind primul pas în lucrarea de îndreptare a lucrurilor. În articolele ce vor urma vom spicui și vom aduce la cunoștință si soluțiile pentru rezolvarea lor. Iată care sunt cele:\r\nTrei reușite pe care le-a dobândit satana\r\nCitirea legii Domnului și a lucrărilor Părinților a lipsit aproape cu totul în ultima vreme din viața monahală (și chiar în viața de familie). Cred că asta-i una dintre cele foarte mari reușite pe care le-a dobândit satana împotriva monahilor (și a tuturor creștinilor în general).\r\nÎntâi, a reușit să schimbe duhul ascetic, să-l transforme într-un activism, într-un„trebuie”, în timp ce scopul monahului (a creștinului) este îndumnezeirea lui. Și astfel, conținutul monahismului din teologic și ontologic, din împărtășire de lucrarea și harul dumnezeiesc, a ajuns o treabă, o lucrare, un canon. Dar canonul ăsta schimbă duhovnicia omului și, ce e mai rău, îi dă impresia că și-a împlinit obligația.\r\n„Îmi fac canonul de monah? în regulă, zice, sunt monah.”\r\nSau: „Îmi împlinesc ceea ce-mi impune Biserica, Schima mea mică sau mare, rasoforeala mea? Atunci, nu numai că nu-mi lipsește nimic, ba încă îmi și datorează Dumnezeu răsplată pentru dreptatea mea, iar Maica Domnului – potrivit tradiției aghiorite – mântuirea mea, fiindcă mi-a făgăduit că mă va mântui. Iar dacă, să zicem, că mai fac și câte un păcat, nu se năruie lumea, tot o să mă mântuieasc”.\r\nAceastă concepție, acest duh contemporan este o netrebnicire a vieții monahale, o ispravă a satanei.\r\nO a doua ispravă a satanei este dispariția Sfintei Împărtășanii, a primirii lui Dumnezeu prin taina Sfintei Euharistii. Ceea ce este, să zicem așa, „pita și clisa”omului, hrana zilnică a omului, leacul pentru păcat, pentru boală, pentru lene, pentu patimi, pentru vină, l-am transformat în zilele noastre în cel mai pompos lucru.\r\nAdică putem să ne împărtășim la fiecare zece, cinsprezece zile sau o dată pe lună, după ce ne-am pregătit foarte bine, după ce-am postit trei zile sau chiar patruzeci de zile, după ce…\r\nÎn cazul acesta Taina, în cele din urmă, rămâne nelucrătoare, devine o faptă solemnă la care mergem numai ca să luăm parte. Această Dumnezeiască Euharistie nu aduce absolut nici un rod, ci numai ne amintește ce făceau cei mai vechi. În același timp, totuși, păstrează și ceva din duhulu ascetic al Bisericii prin impunerea unei asceze înainte de Dumnezeiasca Împărtășanie. Dar această asceză este desființarea unui alt adevăr, al trebuinței de împărtășire deasă.\r\nA treia ispravă a satenei este desființarea primirii lui Hristos ca și Cuvânt prin lucrarea taincă.\r\nAdică dracul a reușit să desființeze primirea neîncetată a Sfântului Duh, care se face în mod evident prin învățătură  și prin studiu.\r\nDin păcate astăzi la Sfântul Munte (și nu numai), dar și mai departe prin mănăstirile noastre, nu mai există nici învățătură, nici studiu. \r\nCine mai citește Sfânta Scriptură? Cine mai citește din Părinți?\r\nCitirea Sfintei Scripturi se limitează numai la profeții, la Faptele apostolilor, la Epistole sau la Evangheliile care se citesc la slujbele din biserică, iar citirea lucrărilor patristice se limitează la citirile corespunzătoare de la trapeză sau din biserică. Dar în relitate, chiar și citirea de la trapeză este o alterare a duhului monahal, pentru că a fost introdusă din motive ascetice sau de păstrare a liniștii în timpul mesei monahilor, și nu ca ei să prindă cu mintea înțelesuti.\r\nNoi le-am restrâns pe toate în biserică și în trapeză, iar studiul a dispărut.\r\nAșa că monahul nu mai are nevoie nici de lampă în chilie, fiindcă ziua hămălește și seara, după oboseala zilei, merge să doarmă. Se poate ca cel mai mult să-și facă metaniile, care n-au nevoie de lumină, după Pavecernița și până s-adoarmă sau dimineața, înainte sau după slujbă.\r\nAceste trei mari victorii ale vicleanului fac astăzi monahismul incapabil și fără vlagă, dar constituie niște imagini palide ale slavei lui de odinioară.

\r\n

Tâlcuire la viața Cuviosului Nil Calavritul – Arhm. Emilianos Simonopetritul – Editura Sf. Nectarie – 2010

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *