UNDE ESTE MAICA DOMNULUI?

“Cui ne putem spune necazul deplin dacă nu Măicuţei Sfinte? Atunci când o avem aproape pe mama noastră care ne-a născut şi ne-a crescut îi mai spunem din necazuri şi dânsei, dar nu i le putem spune pe toate deoarece este şi ea om. Şi Maica Domnului a purtat firea pământească, însă acum este lângă tronul Fiului său.

 Ea este cea dintâi care a fost supusă dumnezeirii finale. Asemenea Maicii Domnului vom fi şi noi cu trupul nostru, ridicaţi în slavă la cea de-a Doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus. În acest răstimp de două săptămâni în care am postit şi ne-am rugat stăruitor, Maica Domnului s-a aflat în mijlocul nostru. Acum, la această prăznuire, precum odinioară atunci când a fost chemată pentru prima oară la ceruri, iarăşi se pregăteşte să se ridice întru slavă pentru a purta rugăciunile noastre înaintea tronului Fiului său.

Maica Domnului a unit şi uneşte pământul cu cerul; este înconjurată de puterile cereşti, însă preferă să fie înconjurată de copiii săi necăjiţi şi nevoiaşi din această lume a plângerii. Acestora, ca o Maică milostivă, le alină suferinţele, le şterge lacrimile, le culege rugăciunile şi le înalţă înaintea tronului Fiului său.

Este o mare mângâiere pentru noi atunci când o privim în icoană, fără să idolatrizăm acest obiect liturgic. Noi nu cinstim nici vopselurile, nici lemnul, nici hârtia; noi cinstim ceea ce este reprezentat pe aceste obiecte.

Aţi fost atunci şi dvs. în situaţia când erau puţine fotografii – cei mai mulţi ştiţi acest lucru. Şi erau atât de preţioase atunci când le priveaţi cu dor pentru cei îndepărtaţi. Atunci când avem o fotografie şi-l privim pe cel apropiat, când ne este foarte dor, chiar o sărutăm. Nu sărutăm fotografia însăşi, acea hârtie, ci sărutăm ceea ce este reprezentat pe ea. Aceasta înseamnă icoana, care a fost posibilă datorită faptului că Hristos Cel veşnic S-a făcut Om asemenea nouă, luându-şi trupul din Preacurata Fecioară, care a fost fecioară înainte de naştere, fecioară în timpul naşterii şi fecioară după naştere. A devenit purtătoare de Dumnezeu şi Născătoare de Dumnezeu; de aceea noi o preaslăvim, fiind cinstită mai mult decât puterile cereşti. Maica Domnului întotdeauna ne duce la Fiul său. Aşa cum L-a purtat pe Fiul său, ne poartă pe fiecare în parte. Iar ea mijloceşte perpetuu întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos, pacea şi bucuria sufletelor noastre. Aceasta face Maica Domnului, deoarece viaţa ei a devenit viaţa Mântuitorului Iisus Hristos.

Aşa se întâmplă când îţi este cineva foarte drag. Nu mai contează viaţa ta, ci contează doar viaţa lui. Iar viaţa în Iisus Hristos este viaţa cea adevărată şi împreună cu El, sub acoperământul Maicii Domnului, trăim veşnicia încă din această lume. Bine ne este nouă atunci când suntem lângă Domnul şi împreună cu Domnul, însă întotdeauna suntem sub ocrotirea şi grija Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

În perioada Postului Maicii Domnului şi la prăznuire se citesc cele două pericope evanghelice după Sf. Ev. Luca în care ni se relatează, pe de o parte, vizita pe care a făcut-o Fecioara Maria după ce L-a zămislit de la Duhul Sfânt pe Mântuitorul nostru verişoarei sale, Elisabeta, iar pe de altă parte ni se relatează ospeţia de care a avut parte Mântuitorul în casa prietenilor săi, Lazăr cu surorile sale, Marta şi Maria, acolo unde o femeie din popor a fericit-o pe Maica Domnului aşa cum o fericim şi noi în toată vremea: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt. Aşa este, dar fericiţi cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l urmează pe el. Iar în sensul acesta Domnul a vorbit deascultarea deplină şi profundă a Maicii Sale. Ea este cea dintâi ascultătoare, datorită căreia am primit mântuirea.Dacă ea, în momentul Bunei Vestiri, când Dumnezeu Tatăl a rânduit întruparea Fiului Său Celui veşnic, dacă Maica Domnului n-ar fi consimţit prin acel imperativ: Fie!, n-am mai fi avut noi cei de astăzi şansa mântuirii. Însă Maica Domnului a fost ascultătoare până la sfârşit.

Iar această ascultare a învăţat-o Domnul Iisus şi de la Maica Sa. S-a făcut ascultător Tatălui ceresc, dar, totodată, S-a făcut ascultător şi mamei Sale şi aceasta se dovedeşte la nunta din Cana Galileii, când Maica Domnului a schimbat planul mântuirii: la rugămintea Maicii Sale, Domnul Iisus a săvârşit prima Sa minune în activitatea Sa mântuitoare. Maica Domnului, precum în Cana Galileii, ne îndeamnă şi pe noi, cei de astăzi, să facem ceea ce ne spune, ceea ce ne învaţă Fiul ei. Deci Maica Domnului ne conduce în toată vremea la Hristos.

Iar pe Hristos în chip deplin nu-L putem întâlni decât aici, în Biserică. Este o mare greşeală când se spune că <Mă rog acasă, Îl iubesc pe Dumnezeu şi e suficient să mă rog în tainiţa sufletului meu fără să ajung la Liturghie.> Este o mare înşelare, iubiţii mei. Atunci când doreşti să întâlneşti pe cineva foarte drag, faci cu tot dinadinsul să-l întâlneşti! Ne legăm sufleteşte de oameni care ne devin dragi şi facem nişte eforturi deosebite, uneori purcedem în călătorii foarte lungi ca să-i putem întâlni. Şi sunt oameni. Darămite pe Dumnezeu-Omul, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care de dragul nostru şi spre folosul nostru Se aduce jertfă la fiecare Liturghie. Şi aici este în chip real în mijlocul nostru! În Potirul euharistic. Este împreună cu noi! Şi ni Se împărtăşeşte în Liturghie spre iertarea păcatelor şi spre dobândirea vieţii celei veşnice. Dacă Îl iubim pe Hristos trebuie să Îl şi întâlnim. Şi aceasta o putem face la fiecare Liturghie şi în mod deosebit în ziua cea împărătească a duminicii rânduite dintotdeauna ca zi de sărbătoare, de comuniune, de întărire şi de împlinire sufletească.

Căutând mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, toate celelalte ni se vor adăuga nouă. Iar bucuria şi pacea în Duhul Sfânt le dobândim atunci când suntem împăcaţi cu Dumnezeu şi cu semenii. Iar la această împăcare suntem părtaşi în Biserică. Câtă pace şi bucurie simţim acum, în grădina Maicii Domnului de la Dobric, sub acoperământul Preasfintei Fecioare! Această bucurie o să ne însoţească multă vreme, însă o putem pierde, risipindu-ne în grijile acestei vieţi, dacă nu ne dăm silinţa să revenim, iară şi iară, la altarul Domnului pentru marea întâlnire cu El. Maica Domnului ne îndeamnă în toată vremea să-L căutăm pe Hristos şi să trăim viaţa integral în Hristos, s-o trăim în firescul ei duhovnicesc. Aşa cum a trăit-o ea însăşi.

Maica Domnului nu se întristează atât de mult pentru cei care o hulesc, se întristează mai mult pentru cei care nu Îl recunosc şi-L hulesc pe Fiul ei, însă se întristează şi mai mult atunci când nu îi este cerut sprijinul, ajutorul de Maică bună, deoarece Fiul ei i-a dat atâtea haruri de a fi grabnic ajutătoare ca o Maică bună şi milostivă tuturor fiilor săi.De aceea nu o putem huli, n-o putem blasfemia, n-o putem necinsti pe Maica Domnului şi Maica noastră, cea care ne conduce în toată vremea la Hristos. Este una dintre cele mai mari înşelări ale acestei lumi, s-o ponegreşti pe Maica lui Dumnezeu. Nu-ţi poţi ponegri propria ta mamă, în pofida unor greşeli omeneşti, că te-a născut şi te-a crescut, darămite pe Maica lui Dumnezeu care a devenit şi Maica noastră, care s-a învrednicit a fi cea mai curată, cea mai suavă, cea mai minunată dintre făpturile omeneşti, întrupându-Se din ea Însuşi Făcătorul a toate. Este o mare taină cum Cel Neîncăput a devenit încăput în pântecele fecioresc, care n-a putut fi cuprins de stricăciune, de ispită, de poftă bărbătească nici în această viaţă şi nici în viaţa cea veşnică, niciodată, trupul ei fiind luat după ce a gustat moartea, la cereştile locaşuri, devenind îndumnezeit, transparent şi imponderabil, asemenea trupului înviat al Mântuitorului Iisus Hristos.

Un părinte duhovnicesc [Sfantul Porfirie] ne spune că în adolescenţă a călătorit cu un căruţaş şi acesta, în perioada călătoriei, permanent o hulea pe Maica Domnului. Şi s-a întristat acest tânăr credincios care avea o mare evlavie faţă de Preasfânta Maică şi Fecioară. Şi s-a rugat cu stăruinţă în taină: „Maica Domnului, determină-l ca măcar o dată să-ţi aducă laudă şi să-ţi ceară ajutorul, ca unei bune Maici.” Şi, la un moment dat, s-a rupt roata la căruţă, căruţă s-a prăbuşit peste el; văzându-se în primejdie şi-a ridicat ochii spre ceruri şi din toată fiinţa sa a strigat: Maica Domnului, ajută-mă! Şi l-a ajutat Maica Domnului. Nu i-a luat în seamă hulele ci, ca o mamă bună, cu inima ei milostivă, l-a scos şi pe acest sărman la limanul cel neînviforat.

Le spuneam aseară în predică pelerinilor de la Nicula că părintele Cleopa de la Sihăstria în pruncie a fost foarte bolnav. Mama sa era foarte îngrijorată, mai cu seamă că îi muriseră şi alţi doi copilaşi. Şi a mers la mănăstirea cea mai apropiată de zona lor din zona Botoşanilor, la Cozancea, şi unii dintre slujitorii altarului acestei mănăstiri a sfătuit-o să îl dăruiască pe copilaş Maicii Domnului. “Cum să îl dăruiesc Maicii Domnului?“, a întrebat ea, nedumerită. “Iată: pune-l înaintea icoanei sale şi roag-o cu toată inima ca să-l ocrotească şi spune aşa:”Maica Domnului, ţi-l dăruiesc să faci tu ceea ce şti cu el!”.”Şi buna şi evlavioasa mamă şi-a luat pruncuţul şi l-a aşezat înaintea icoanei Maicii Domnului, s-a închinat şi a strigat către Maica Fecioară: “Maica Domnului, îţi dăruiesc acest copilaş bolnav. Fă ce ştii tu cu el!“ Şi Maica Domnului, prin harurile dăruite de Fiul său, întru puterea vindecătoare a Domnului nostru Iisus Hristos, l-a vindecat pe copilaşul bolnav. Şi copilul a crescut, la maturitate a devenit unul dintre cei mai mari povăţuitori ai noştri, ai românilor. Cred că aţi auzit cu toţii de Părintele Cleopa, care a rămas profund recunoscător, pe de o parte Maicii Domnului, iar pe de alta măicuţei sale blânde şi bune, care la bătrâneţe, după ce a murit tatăl său, a devenit călugăriţă într-o mănăstire de maici din Moldova.

Deci suntem înaintea icoanei Maicii Domnului de la grădina sa de aici, din Dobric. Să ne dăruim [ei] pe noi înşine şi să-i dăruim pe cei dragi ai noştri, unii dintre ei aflaţi în suferinţă, în necaz şi strâmtorare, să ne dăruim cu toţii Maicii Domnului. Să ne dăruim sub ochii milostivi şi ocrotitori ai Maicii Domnului din icoana sa, care, cu milă şi cu îndurare caută spre noi în toată vremea. Dăruindu-ne Maicii Domnului ne dăruim Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fiindcă ea, aşa cum L-a purtat odinioară pe braţele sale materne, ne poartă şi pe noi şi ne scoate la liman. Însă trebuie să-i cerem ajutorul. Îi cerem ajutorul Preamilostivului Dumnezeu, dar, totodată, îi cerem ajutorul şi Maicii Sale mult ocrotitoare şi rugătoare pentru noi.

Sub chipul Maicii Domnului Biserica noastră este mamă iubitoare şi ocrotitoare pentru toţi cei care o asumă şi-L ascultă pe Hristos. O mamă iubitoare este alături de fiii săi în toate împrejurările vieţii. Se bucură de împliniri şi se întristează în suferinţe, însă în toate este ocrotitoare. Iar rugăciunea permanentă pentru Maica Domnului se transformă într-o grijă pentru toţi cei care sunt pe căile pierzării.

PS Macarie, Episcopul Europei de Nord 

www.cuvantul-ortodox.ro