Vulturul

Era primăvară şi un om , străbătând pădurea, a găsit un pui de vultur, căzut din cuib, l-a adus acasă şi l-a pus în curte, unde acesta a învăţat repede să ciugulească mâncarea găinilor şi să se poarte ca ele.\r\n\r\nÎntr-o zi un naturalist, în trecere pe acolo, a întrebat pe gospodar:\r\n–Cum un vultur, regele păsărilor, a ajuns să trăiască printre găini?\r\n–Fiindcă l-am hrănit cu mâncarea găinilor şi l-am învăţat să se poarte şi să fie o găină, deci nu mai este vultur.\r\n–Totuşi, a insistat naturalistul, are inima şi aripile unui vultur şi poate, desigur, învăţa să zboare!\r\n\r\nDupă ce s-au sfătuit multă vreme, cei doi au hotărât să vadă, dacă acest lucru ar fi cu putinţă. Naturalistul a luat cu delicateţe vulturul în braţe şi a spus:\r\n–Tu aparţii cerului, nu pământului. Deschide-ţi, aripile şi zboară!\r\n\r\nDar vulturul părea nesigur. Nu ştia bine cine era şi văzând găinile, care ciuguleau prin curte s-a întors degrabă la ele. Fără să se descurajeze, deloc, naturalistul s-a întors a doua zi, a luat vulturul, l-a urcat pe acoperişul casei şi i-a spus:\r\n–Tu eşti vultur, deschide-ţi aripile şi zboară!\r\n\r\nDar tânărului vultur îi era frică de această noutate şi s-a întors înapoi, să ciugulească alături de găini.\r\n\r\nA treia zi, naturalistul s-a sculat devreme, a luat vulturul şi l-a dus pe vârful unui deal înalt. Acolo a ridicat în sus, cât îi permiteau braţele, pe regele păsărilor şi i-a spus cu dragoste şi încredere:\r\n–Eşti un vultur, aparţii cerului şi pământului, deschide-ţi aripile şi zboară!

\r\n

\r\nVulturul a privit în jur, s-a uitat spre vale, la curtea cu găini, apoi spre cerul azuriu. Dar nu şi- a luat zborul încă. Atunci naturalistul s-a urcat mai sus, pe o stâncă şi l-a întins către soare. Vulturul a început să tremure. Încet, încet şi-a deschis aripile. În sfârşit, cu un strigăt de triumf, şi-a luat zborul spre cer.

\r\n

\r\nS-ar putea ca vulturul să-şi amintească şi acum de găini, s-ar putea ca, din când în când, să viziteze poiata, dar după cât se ştie nu s-a mai întors niciodată să trăiască ca o găină.

\r\n

\r\n

Cât de mult ni se potrivește nouă această povestioară celor care aparținem cerului, dar de cele mai multe ori alegem să trăim în poiată.

\r\n

\r\n

\r\n

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *