Arhivele lunare: mai 2015

Învață să te rogi

\r\n Dacă deznădejdea noastră izvorăște din adâncul sufletului nostru, dacă ceea ce cerem, dacă ceea ce strigăm este atât de esențial, încât să acopere nevoile vieții noastre, atunci găsim cuvintele potrivite să ne rugăm și putem să ajungem în clipa cea înaltă a rugăciunii noastre să-L întâlnim pe Dumnezeu. \r\n

Nimeni nu ajunge la Dumnezeu, dacă nu iubește mai întâi oamenii

\r\n Unul este lucrul spre care tindem în viaţa noastră: iubirea, adorarea lui Hristos şi iubirea către semenii noştri. Să fim toţi una, având drept cap pe Hristos. Numai aşa vom dobândi harul, Cerul, viaţa veşnică. \r\n

Duminica Părinţilor Sinodului I Ecumenic

\r\n Suntem în duminica a şaptea după Paşti, duminica de dinainte de Rusalii. Duminica Rusaliilor este duminica a opta după Paşti şi nu întâmplător a fost aşezată aşa, aşa a binecuvântat Dumnezeu să fie la cincizeci de zile după Paşti, într-a opta duminică, pentru că această duminică a Rusaliilor, care va fi săptămâna viitoare, prevesteşte Împărăţia Cerurilor, ziua a opta, cea fără de sfârşit. \r\n

CALENDAR CREŞTIN ORTODOX cu citiri şi învăţături pentru fiecare zi a anului 2015: 19 / 6 MAI – 27 / 14 MAI

Dreptul Iov, multpătimitorul (2000-1500 î. Hr.). Mcc. Varvar ostaşul, Vach, Calimah şi Dionisie (362). Mc. Varvar, fostul tîlhar. Cuv. Miheea, de la Radonej (1385). Cuv. Iov de la Poceaev (XVII). \r\n Fapte XVII, 19-28. In. XII, 19-36. Dreptului: Gal., V, 22-VI, 2. Mt., XI, 27-30. \r\n

Sfânta Taină a Cununiei

https://youtu.be/VEHPs2mjMmY\r\n\r\nEste posibilă şi subtitrarea în limba română.

Sfântul Ierarh Nicolae: Inima lui era o mare în care se revărsau toate lacrimile pământului

\r\n Sfântul Ierarh Nicolae e unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinismului. Nu e (atât de popular) nici Sf. Ioan Gură de Aur, a cărui Liturghie se săvârşeşte mereu. De ce? Ne-ar putea-o spune cele două calităţi ale marelui ierarh: dragostea de Iisus, dragostea de Adevăr. \r\n

CE LEGĂTURA ARE ÎNĂLŢAREA LUI HRISTOS CU VIAŢA NOASTRĂ?

\r\n S-a înălţat Domnul în slavă la ceruri. Cum S-a înălţat Acela care, Dumnezeu fiind, este pretutindeni şi pe toate le plineşte?! Şi-a înălţat natura omenească. Este omul din El, cel pe care l-a înălţat la ceruri. \r\n

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT!

\r\n Când rândunelele nu prea mai au mâncare şi vine vremea rece, ele se duc în ţările calde, unde este mult soare şi multă hrană. O rândunică zboară pe sus, cercetând aerul şi arătând calea, şi restul stolului o urmează. \r\n

Omul în căutarea lui Dumnezeu

În lumea „relaţiilor de unică folosinţă”

\r\n Am spus deja că sensul vieţii de familie şi al vieţii noastre, în general, este dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Viaţa omenească e foarte scurtă, în ea avem şi aşa destule necazuri şi greutăţi, şi nu trebuie să o irosim fără sens pe jigniri, reproşuri reciproce şi deprimare. În scurta noastră viaţă pământească trebuie să apucăm să-i bucurăm pe cei dragi, să le aducem măcar puţină fericire şi să devenim, astfel, mai fericiţi şi noi înşine. (…) \r\n

Sfinții ne-au lăsat rețetele lor duhovnicești ca să ne sfințim

\r\n De unde ştim dacă cele mai multe din neputinţele ce le arătau Sfinţii nu erau prefăcute, pentru ca să-şi ascundă sfinţenia lor? Căci dacă Sfinţii şi-ar fi vândut sfinţenia, nu ar mai fi avut sfinţenie şi în mod firesc nu ar mai fi fost sfinţi. \r\n

GÂNDURI PENTRU INTELECTUALI: CREDINŢA TREBUIE CĂUTATĂ

\r\n Este minunat de frumoasă pilda Evangheliei cu oaia cea pierdută. Un păstor are în seama sa o sută de oi. Într-o zi pierde una. Ce face el? Lasă pe cele nouăzeci şi nouă şi merge s-o caute pe cea pierdută. Aleargă zi şi noapte, cercetează toate locurile şi n-are odihnă până n-o află. \r\n

PS Longhin de Bânceni – Conferinţa „Copii,calea spre Hristos” – partea II

PS Longhin de Bânceni – Conferinţa „Copii,calea spre Hristos” – partea I

PICĂTURI DE HAR DE LA STAREŢUL DIONISIE

\r\n Nu judecati ca cineva o sa sporeasca duhovniceste umbland cu viclesug. O sa sporeasca pe moment, din lucrarea Satanei, dar mai pe urma… Sfintii Apostoli, Proorocii ne-au aratat prea bine calea pe care sa mergem, stim prea bine; doar citim toata ziua, dar daca nu bagam de seama… \r\n

Să-ți iubești vrăjmașii înseamnă să fii liber

\r\n Mitropolitul de Sisanios și Siatísta, într-o discuție despre tradiție și cultură cu scriitorul și analistul politic Iorgos Karampeliás, abordează subiecte sensibile precum relațiile interumane. Mitropolitul își prezintă experiența personală în acest sens. În ceea ce privește tradiția, el atrage atenția asupra faptului că putem primi ceva nou, ”din afară”, fără însă a le desființa pe ”ale noastre”. \r\n

GÂNDURI PENTRU INTELECTUALI: CREDINŢA TREBUIE DORITĂ

\r\n Pentru a se dispensa de a practica religia, mulţi se scuză în felul următor: „Dar ce să facem dacă nu avem credinţă? Bucuroşi am vrea să credem. Sunt clipe, sunt întâmplări în viaţa noastră când necredinţa o simţim ca o durere negrăită arzându-ne inima, dar n-avem ce face. \r\n

Tată pentru 400 de suflete

„O ADÂNCIME, ȘI O FRUMUSEȚE, ȘI O ÎNȚELEGERE NEMAIÎNTÂLNITE”

\r\n Există multe feluri de capcane care stau în faţa oamenilor încă de la venirea Mântuitorului, toate cu un singur scop, acela de a-i seduce sau a-i împinge să urmeze oricare altă cale în afara celei adevărate, cea care ne duce către Împărăţia lui Dumnezeu. Dintotdeauna însă cei care cu sinceritate L-au căutat pe Dumnezeu, Adevărul, au ajuns să-L cunoască, au ajuns să se împărtăşească cu El. Domnul Mihai Oara este un astfel de om, care, departe, în cealaltă parte […]

Trupurile fără capete…

\r\n Odată un preot a avut o vedenie în timp ce slujea Sf. Liturghie. Biserica era plină de credincioși. Vede o mulțime de trupuri fără capete, iar în alt loc câteva capete fără trupuri. Neînțelegând el această vedenie, apare un înger al Domnului care îi tâlcuiește înțelesul ei. \r\n