Arhivele lunare: martie 2017

Greșeala prin neștiință și ridicarea prin smerenie

„Gândește-te! A așteptat șase luni pentru momentul potrivit ca să mă dojenească fără să mă supere!”

Este interesant faptul că, în lecturarea vieţii Sfântului Siluan de la Muntele Athos, chipul ce iese în evidenţă cel mai mult în viața lui este acela al tatălui său, un ţăran neînvăţat. Tatăl său a fost un om cu o mare credinţă. Sfântul Siluan a considerat că tatăl său este mai înţelept decât aşa-numiţii părinţi duhovniceşti. Povestea de mai jos este un interesant mod despre cum tatăl său și-a stăpânit mânia în îndreptarea fiului său.

Gânduri pentru a treia săptămână a Postului Mare – Păzeşte-ţi inima de invidie

„Fie ca inima ta să nu pizmuiască pre cei păcătoşi, mai bine fii mereu în frica Domnului.” (Pilde 23:17) 1. Eşti om botezat, adică curăţit de necurăţia dintru început şi plivit de buruiana cea străveche. Necurăţia cea dintru început şi buruiana cea străveche au izvorât din păcatul cel dintru început şi străvechi al strămoşilor. Oare preţuieşti cum se cuvine mila şi prea-marele dar ce ţi s’a dat prin botez?

„Drepți primind înfricoșătoarele lui Hristos Taine”

Când ați intrat în biserică, trebuie să nu mai vedeţi nimic

Dacă venim în casa lui Dumnezeu, trebuie să venim îmbrăcaţi în haina noastră duhovnicească. Adeseori stăm în biserică, ascultăm predica şi cântările, dar gândul nostru cine ştie unde pleacă! Mai vorbiţi între voi, vă mai uitaţi cum e îmbrăcat cutare sau cutare, şi nu acesta este sensul venirii voastre la biserică.

Știm prețul amânării pocăinței?

Mulţi păcătuiesc şi nădăjduiesc că se vor pocăi înainte de moarte, arătând spre pilda tâlharului înţelept. Dar cine este în stare de o nevoinţă asemenea lui?

Cei mai buni profesori de religie rămân părinții

Cei mai buni profesori de religie pentru copii tot părinţii au rămas. Dacă nu-i învăţaţi voi, prin propriul exemplu, se trezesc nişte sălbatici, nişte fiare. Nu mai ştiu ce-i mamă, ce-i tată, ce-i ruşine, ce-i păcat, ce-i moarte, ce-i judecată, ce este Rai, ce este iad, ce este muncă veşnică, ce este viaţă veşnică… Nimic.

Nu vreau să trăiesc

Pietrele vorbesc

Cum trebuie să ne creștem copiii?

Iată trei sfaturi extrem de prețioase de la sfinți și mari duhovnici despre cum trebuie să ne creștem copiii, pentru a ne bucura de ei când vor crește mari:

Învaţă-te mai mult să taci, căci atunci nu vei greşi

Ce putem face? Aşa a orânduit Domnul, ca viaţa noastră vremelnică să nu treacă fără necazuri, precum s-a spus: nu există cap fără dureri, nici inimă fără tristeţi. Dar mai uimitor decât toate este faptul că nici un om sfânt, oricât de sfânt şi desăvârşit ar fi fost el, nu şi-a petrecut viaţa fără să fi îndurat ceva, şi aceasta pentru ca omul să nu se înalţe pe sine. Şi dacă sfinţii au îndurat, noi cu atât mai mult trebuie […]

Călăuzitoarea

DUMINICA A DOUA DIN POSTUL MARE. Tâlcuirea Evangheliei vindecării slăbănogului din Capernaum

Despre păcat şi boală

Calea pământească a creștinului către Dumnezeu este lupta cu trupul…

“Prin frumuseţea trupească şi patima de o clipă vrăjmaşul amăgeşte, iar de la Izvorul frumuseţii duhovniceşti şi veşnice, de la Dumnezeu, vrăjmaşul depărtează şi întru nimic îl socoteşte şi aruncă în moarte. Iată ce nebunie!

Frumusețea vieții de familie. 15 copii și o mamă eroină

Pentru cei care pleacă din timpul slujbei

Să vă spun pentru aceasta un lucru minunat ce am auzit de la un Stareț mare, care era înainte-văzător.

„Sunt obosit”

Constatarea pe care o spunem către noi înșine și pe care o auzim și de la cei din jurul nostru, „sunt obosit”, se pare că este adevărată. Și cu toate acestea astăzi există atâtea înlesniri. De aceea s-ar aștepta cineva ca omul contemporan să fie mai odihnit și să aibă mai mult timp.

Cum să citim Psaltirea. Folosul ei duhovnicesc

„Mâncare de post aveți?”

Miercuri seara, devreme. După o îndelungată discuție pe teme profesionale, prietenul și colegul meu are o idee: ‒ Mergem să ciugulim ceva, aici lângă…? ‒ Unde, prietene? îl întreb. Ce să mâncăm?

Stareți contemporani

Mă consider în mod deosebit fericit că am cunoscut câțiva Stareți care au adormit de numai câțiva ani. Este vorba despre Părinții: Epifanie Theodoropulos, Paisie Aghioritul, Porfirie Capsocalivitul, Efrem Katunakiotul, Nicolae Bekatoros și Emilian Simonopetritul, care mi-a și dat Marea Schimă a monahilor. M-au ajutat mult în viață, mai ales ultimul.