Spre zidire, o să-ţi mai povestesc o întâmplare din viaţa fiilor duhovniceşti, cum vrăjmaşul a aprins ura între două fete şi cum acestea l-au biruit începând să-şi sărute cruciuliţele de la gât. La început, fetele acestea, E. şi M., erau mari prietene – cum se zice, „la cataramă”. Însă vrăjmaşul cel şiret şi viclean invidia prietenia lor şi a început să le facă tulburare în suflete. Una îi zicea celeilalte:
– Mulţi, pentru a nu merge la biserică, invocă faptul că slujbele sunt prea lungi, inclusiv Sfânta Liturghie. E de ajuns rugăciunea pe care o facem acasă?
– Dacă mi se deoache băiatul? Ia să-i pun eu roşu la mână! – Dacă mi-l deoache cineva? Ia să-i pun eu usturoi în buzunar! – Dacă cineva îmi face vrăji? Ia să îngrop eu, un cuţit sau o lamă, la poartă, să nu se prindă vrăjile… Vedeţi?
Atunci vei purta în chip simţit harul în sufletul tău. La început sileşte inima ta să iubească pe vrăjmaşii tăi, iar Domnul, văzând gândul tău cel bun, te va ajuta în toate şi experienţa însăși te va învăța calea.
„Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii” – spune inteleptul Solomon si cu el sunt de acord Parintii. Iar eu spun: „Fericit, de trei ori fericit este barbatul care se teme de Domnul”.
Bagă-i degetul în priză! Da, măi, oameni buni! Voi râdeţi?! Păi, măi, oameni buni, luaţi-o logic! Ce spun ăştia? Că Dumnezeu nu există, că nu se vede. Corect? Da’ ce, curentul electric se vede? Nu se vede nici curentul electric, dar se simte, tată!
Dacă noi ne smerim cugetul înaintea lui Dumnezeu și înțelegem cine este sinele nostru, cu patimile, cu neputințele, cu necurățiile ce le avem și plecându-ne capul, cerem iertare de la Dumnezeu și de la frații noștri și iubim și ne jertfim pentru toți oamenii, fără să socotim pe niciunul necurat, când iertăm orice ne-ar fi făcut aproapele, atunci ne asemănăm cu Dumnezeu.
Este târziu să te rogi pe ultima sută de metri! Degeaba aduci zece preoţi la înmormântare să-i cânte „Cu sfinţii odihneşte..” că el stă de mult cu „stavarache” acolo jos şi se chinuiesc amândoi acolo în flăcări. Trebuie să ştim, că doar cantitatea de fapte bune, săvârşite cu mâna noastră, dorinţa de mântuire şi dorul de Dumnezeu, sunt acte de dezlegare a păcatelor. E simplu!
Cum nu va trece cămila prin urechile acului, așa nu va trece bogatul prin Poarta Raiului”…! Nu-i bogăția un păcat dacă e făcută prin mijloace cinstite și din ea se înfruptă multă lume, cum nu-i sărăcia o virtute dacă omul nu și-a ales drumul renunțării la toate cele lumești, alegând să slujească pe Hristos. Când corabia este în primejdie să se scufunde, ce face marinarul înțelept? Aruncă peste bord toate averile de pe corabie, ca să își salveze viața, să […]
– Atunci când vine înlăuntrul său Harul dumnezeiesc. – Atunci are bucurie înlăuntrul său?
Amintiţi-vă de Prorocul Elisei. A luat cojocul şi a lovit apele râului, dar nu le-a despărţit în două, precum făcuse Prorocul Ilie, căci tot ceea ce făcea, făcea fără smerenie, din egoism. Apoi, când s-a smerit şi a văzut că singur nu poate face nimic, a cerut cu smerenie ajutorul Bătrânului său, Prorocul Ilie, şi a primit har. Apele s-au despărţit şi s-a făcut drum ca să treacă. (Cf. IV Regi 2, 8-15).
Să nu vorbim despre alţii și să nu încercăm să-i controlăm. Îmi amintesc vorbele Părintelui Porfirie: „Măi, dacă cerţi pe cineva vinovat, ce va face? Nu doar că nu te va asculta, dar se va și apăra și va încerca să-ţi demonstreze contrariul, iar sufletul lui se va închide încă și mai mult; în schimb, dacă îl lași în pace, nu-l mustri și nu-l controlezi, sufletul i se înmoaie și deveniţi prieteni. Încet – încet, va ajunge și el să-ţi […]
Mila este contrariul contabilității, care-i treaba demonului. Acela socotește întruna, cântărește, drămuiește, nu iartă, nu șterge, nu uită nimic.
Nu, psihologul poate conduce pe om la om, dar la omul cel vechi, doar la omul cel vechi. Pana la un punct psihologia explica, constata niste realitati, in cel mai bun caz.
Un cunoscut misionar rus împotriva principiului toleranţei Profesorul Academiei Teologice de la Moscova, Arhidiaconul Andrei Kuraiev avertizează împotriva principiului toleranţei religioase.
1. Să nu uiţi că trebuie să mori Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am avut pentru prima oară descoperirea singurătăţii şi a morţii.
Duhul Sfânt îl cercetează pe om în chipul limbilor de foc a căror strălucire creşte treptat, până se preface într-o slăvită şi desăvârşită zi. Duhul Sfânt este Apa cea Vie care curge spre viaţa veşnică, iar cei ce însetează după ea vor bea cu bucurie. Într-adevăr, numai dacă suntem mistuiţi de setea cea duhovnicească vom avea parte de această Apă.
Exorcizarea sau alungarea demonilor este o practică tulburătoare şi foarte primejdioasă. Ca să te convingi de asta, este de ajuns să nimereşti o dată la o astfel de slujbă. Totuşi, când vorbesc de toate acestea, mă refer la o exorcizare adevărată. Pentru că la astfel de exocizări, fără îndoială, nu rareori se întâlnesc oameni care simulează îndrăcirea, epileptici sau care, într-adevăr sunt bolnavi psihic. Şi exzistă cazuri de-a dreptul detestabile, când „tămăduitorul” se joacă de-a exorcistul.
Nimic nu chinuie omul mai tare, decât ideile greşite. Dumneata trebuie să te împaci cu situaţia sănătăţii mai puţine. A dori, la disperare o sănătate deplină poate duce până la sinucidere.