Duminica a XVIII-a după Rusalii

Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, A văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde, Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.

\r\n

Luca 5,1-11

\r\n

Un pasager de pe unul dintre vechile vase fluviale de pe Mississippi i-a spus căpitanului într-o zi: “Căpitane, bănuiesc că cunoşti fiecare loc din râu în care apa este prea mică pentru navigat”. “Nu, nu cunosc”, i-a răspuns căpitanul. “Ar fi o pierdere de timp”. “Cum? O pierdere de timp? Dacă nu cunoşti unde sunt aceste locuri, cum poţi să conduci vasul?” “Da, o pierdere de timp”, a repetat căpitanul. “De ce ar trebui să navighez ciocnindu-mă de bancurile de nisip? Ştiu unde sunt apele adânci”.

\r\n

În lecţia evanghelică de astăzi Iisus îi spune lui Petru: “Înaintaţi în larg şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi.” Discipolii au pescuit toată noaptea fără a prinde nimic. Motivul eşecului lor a fost acela că erau prea aproape de mal. Petru l-a ascultat pe Iisus şi rezultatul a fost acela că au prins mai mult peşte ca niciodată.

\r\n

“Înaintaţi în larg.” Aceste cuvinte sunt simbolice pentru felul în care trăim noi. Prea mulţi dintre noi plutim la suprafaţa vieţii, ne agăţăm de mal. Dacă dorim cu adevărat să trăim, trebuie să ne avântăm în larg, şi punându-ne credinţa în Domnul Iisus, să aruncăm plasele noastre.

\r\n

“Înaintaţi în larg.” Aceste cuvinte exprimă atât de bine ceea ce este în mintea şi inima lui Iisus. El i-a invitat întotdeauna pe oameni în ape adânci, înţelegând că nu merită să mergi pe lângă bancurile de nisip.

\r\n

“Înaintaţi în larg.” Adevărul nu se află întotdeauna la suprafaţă. Suprafaţa este ceea ce se află deasupra, ceea ce vedem prima dată. Pentru a ajunge să cunoaştem cu adevărat persoanele şi lucrurile trebuie să pătrundem dincolo de suprafaţă. Adevărul este în profunzime. De aceea primele impresii despre oameni sunt adesea atât de greşite, atât de superficiale. Atunci când pătrundem într-un nivel mai adânc al caracterului unei persoane ajungem să cunoaştem adevărul despre ea.

\r\n

“Înaintaţi în larg.” Împărăţia lui Dumnezeu este iubire şi bucurie şi pace. Însă Împărăţia lui Dumnezeu nu poate fi atinsă dacă trăim la suprafaţă. Dumnezeu se află în profunzime. Paul Tillich L-a numit “profunzimea inepuizabilă şi adâncul tuturor fiinţelor”. Pentru a ajunge la El trebuie să trecem dincolo de suprafaţă. Trebuie să pătrundem realităţile profunde din noi înşine, ale lumii noastre, şi ale lui Dumnezeu. Trebuie să ne punem întrebări profunde: Care este sensul vieţii mele? De unde vin eu? Încotro mă îndrept?

\r\n

Îmi amintesc că proprietarul unei bărci cu pânze spunea: “Între multele lucruri pe care le-am învăţat din navigatul cu barca, unul dintre cele mai importante este aventura de a ieşi din port pentru a ajunge în larg, acolo unde vântul şi valurile aşteaptă barca. Nu poţi naviga dacă stai lângă mal sau dacă rămâi ancorat. Trebuie să părăseşti apele mici ca să ajungi acolo unde sunt vântul şi valurile. Acolo misterioasa putere numită vânt poate mişca barca şi acolo încep emoţiile navigării”.

\r\n

Nu este la fel şi cu credinţa noastră? Atâta vreme cât stăm pe lângă mal, asigurându-ne că putem atinge fundul apei, nu vom putea cunoaşte emoţiile înotului, emoţia de a ne lăsa pe apă pentru ca ea să ne ţină la suprafaţă. Cunoscutul filozof danez Kierkegaard a folosit imaginea înotătorului care preferă să atingă fundul apei cu piciorul decât să se încredinţeze apei. El nu este cu adevărat un înotător decât atunci când se avântă în larg, abandonând susţinerea oferită de fundul apei pentru susţinerea oferită de apă. Credinţa este ca şi când ai pluti pe “o apă adâncă de 70.000 de stânjeni”, bizuindu-te doar pe puterea mării de a te ţine la suprafaţă. Cu alte cuvinte, fie avem încredere în apă, fie ne bazăm pe piciorul nostru sprijinit pe fundul apei. Creştinul este acela chemat să părăsească apele mici ale încrederii în sine şi să înainteze în largul unei totale abandonări a vieţii sale în Hristos ca Domn şi Învăţător. Doar atunci va putea să simtă braţele eterne ale lui Dumnezeu susţinându-l în timp ce pluteşte pe “o apă adâncă de 70.000 de stânjeni”.

\r\n

Uneori, oamenii văd o privelişte ciudată pe mare. Vântul, valurile şi gheaţa de la suprafaţă merg toate într-o direcţie, însă se deplasează maiestuos împotriva acestor forţe aisbergul. Există o motivaţie pentru care aisbergul se mişcă împotriva vântului şi a valurilor. Doar o mică parte din el este vizibilă deasupra suprafeţei apei. Adânc în apă se află baza aisbergului care este controlată de curenţi mai puternici decât cei de la suprafaţă.

\r\n

Aşa este şi cu creştinul care înaintează în largul unei credinţe totale, al unei abandonări totale a vieţii sale în Hristos. El este controlat de curenţi adânci, mai puternici decât aceia de la suprafaţă. Se deplasează împotriva acestora din urmă cu un ţel clar, puternic. Pentru a schimba puţin metafora şi a folosi cuvintele psalmistului: “Va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori” (Psalm 1,3).

\r\n

Rugăciune

\r\n

Preaiubite Doamne, ca răspuns la chemarea Ta de a “înainta în larg”, să ne avântăm din apele mici în profunzimile iubirii Tale nemărginite. Ajută-ne să desfacem legăturile care ne ţin în apele mici ale unei existenţe fără sens. Aşa cum bărcile discipolilor au fost umplute din belşug cu peşte atunci când au ascultat porunca Ta, ne rugăm şi noi, umple vieţile noastre din belşug cu puterea, pacea şi bucuria Ta, atunci când renunţăm la a ţine picioarele pe fundul apei şi ne aruncăm cu credinţă în braţele Tale iubitoare. Amin.

\r\n

Autor: pr. Anthony M. Coniaris