La primele ore ale dimineții, mai mulți credincioși s-au reunit la biserica “Schimbarea la Față a Mântuitorului” din Chișinău, pentru a participa la serviciul divin prilejuit de pomenirea Sfântului Marelui Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, oficiat de către părintele Ioan Plămădeală și soborul preoțesc al sfântului lăcaș.
Creștinii au venit la sfânta biserică în această zi pentru ca, alături de preoții lui Hristos, să ceară mijlocirea și îndrumarea unuia dintre marii mucenici ai creștinătății, care nu doar că și-a trăit viața în frică de Dumnezeu și cu dragoste de aproapele, ci s-a și jertfit pentru credința sa, dobândind astfel cununa sfințeniei.
Imediat după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, slujitorii au săvârșit Taina Sf. Maslu, pentru credincioșii dornici de vindecare trupească și sufletească, cu nădejde în ajutorul sfinților lui Dumnezeu și cu speranța moștenirii Împărăției Cerurilor.
Creștinii au fost miruiți de șapte ori cu ulei sfințit, primind și îndrumări să se roage Sf. Pantelimon pentru tămăduirea bolilor trupești, dar mai ales ale celor sufletești.