Stimați vizitatori și cititori ai site-ului și paginii de facebook a Catedralei „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău!
Vă informăm cu drag despre lansarea online a cărții „Trepte de pătrundere în esența Sfintei Scripturi” a protoiereului Ioan Plămădeală în colaborare cu clericii bisericii sus-menționate.
În cele ce urmează, vă prezentăm cea de-a cincea carte a Vechiului Testament: Deuteronomul.
DEUTERONOMUL
Introducere
Deuteronomul, din greacă ή Δευτερονόμιον, adică „un al doilea exemplar al legii”, în originalul ebraic דברים Dvarim, în traducere „Cuvinte”, după primele cuvinte ale cărții. Aceasta este a cincea carte a Pentateuhului, fiind, prin urmare, după tradiția iudaică și creștină, a cincea carte a lui Moise și a cincea carte din Vechiul Testament.
Deuteronomul reprezintă un testament duhovnicesc lăsat de Moise poporului israelit, cu puțin timp înaine de moartea sa.
Inima cărții prezintă o colecție de legi, iar întreg cuprinsul cărții conține un șir de cuvântări ținute de Moise înainte de despărțirea sa de Israel. Aceste cuvântări devin un mesaj puternic pentru poporul lui Dumnezeu.
După ce rătăciseră patruzeci de ani prin pustiu, fiii lui Israel se aflau la hotarul Țării Făgăduite.
Ce îi aștepta? Cu ce probleme aveau să se confrunte dincolo de Iordan?
Discursurile lui Moise consemnate în Cartea Deuteronomul ne oferă răspunsuri la întrebările de mai sus.
Deși repetă multe lucruri din cărțile anterioare, Cartea Deuteronomul își are propria valoare și importanță. Aceasta a fost scrisă într-un moment în care poporul israelit avea nevoie de o îndrumare sigură și plină de curaj.
Israeliții, în frunte cu noul conducător, Iosua Navi, intrau într-o țară nouă și necunoscută. De aceea, aveau nevoie de încurajare, dar și de preîntâmpinări pentru a evita obstacolele ce aveau să le apară în cale.
Cartea Deuteronomul reprezintă acea pregătire de care avea nevoie Israelul pentru a putea face față provocărilor și sarcinilor importante care îi stăteau în cale.
În pofida faptului că denumirea cărții este „A doua lege”, Deuteronomul nu este o a doua lege și nici chiar o simplă repetare a Legii. Aceasta este mai curând o explicare a Legii, care îndeamnă Israelul să-L iubească pe Dumnezeu și să asculte de El, îndeosebi acum, când aveau să intre în Țara Făgăduită.
Deuteronomul cuprinde o perioadă de aproximativ două luni și o săptămână, și se zice că ar fi avut loc în luna a unsprezecea a anului patruzeci (a. 1473 î. Hr.).
Cartea cuprinde 34 de capitole, împărțite după cum urmează:
I. Primul discurs al lui Moise
Cap. 1 – 4
Binefacerile lui Dumnezeu. Nemulțumirea poporului. Biruința asupra Amoreilor. Biruința asupra lui Og, împăratul Vasanului. Supunerea față de Lege
Primul discurs reprezintă o introducere cu tentă istorică. Moise le-a amintit israeliților, în primul rând, despre grija continuă pe care le-a purtat-o Dumnezeu pe tot parcursul călătoriei lor. Domnul le-a spus să intre în țara care le fusese făgăduită strămoșilor lor: Avraam, Isaac, Iacov și să o stăpânească.
Moise le-a istorisit și despre cum Dumnezeu a organizat la începutul călătoriei activitatea comunității lor. Atunci l-a pus Domnul pe Moise să aleagă șaptezeci de bătrâni înțelepți pentru a-l ajuta în conducerea și judecarea poporului. Această decizie s-a dovedit a fi una foarte bună, atât timp cât Israelul străbătea „pustiul acela mare și înfricoșător” (Deuteronomul 1, 19).
Totodată, sunt amintite toate binefacerile dăruite de Dumnezeu poporului israelit, printre care biruința evreilor asupra amoreilor și asupra Vasanului.
De asemenea, este amintit îndemnul lui Dumnezeu de a cuceri și a lua sub stăpânire Canaanul, urmat de neascultare, frică și cârtirea lui Israel. Frica răspândită printre israeliți se accentuase și din cauza descrierilor iscoadelor, cu excepția lui Caleb și a lui Iosua.
Atunci când, din cauza neascultării și a idolatriei, au fost mustrați de Domnul prin Moise, israeliții, dorind să se revanșeze, au pornit război împotriva amoreilor, însă Domnul n-a fost cu ei și de această dată au suferit înfrângere.
Ulterior, este amintit evenimentul în care Israelul învinge Amoreii. Evreii mergând spre Canaan, s-au adresat cu cuvinte de pace lui Sihon, regele amoreilor: „Îngăduie-mi să trec prin ţara ta, că voi merge pe drum şi nu mă voi abate nici la dreapta, nici la stânga; Hrană să-mi vinzi pe bani şi voi mânca, şi apă de băut să-mi dai pe bani şi voi bea” (Deuteronomul 2, 27-28). Amoreii au refuzat și chiar au pornit război împotriva lor.
Fiind susținuți de Dumnezeu, israeliții îi înving pe amorei, ba chiar le cuceresc și cetățile, iar poporul băștinaș este măcelărit.
Moise amintește și despre evenimentul în care Israelul îl învinge pe Og, regele Vasanului. Acesta, văzând ce se întâmplase cu amoreii, a ridicat război împotriva evreilor. Însă, și de această dată Domnul a fost cu israeliții și aceștia au ieșit învingători, acaparând și teritoriul Vasanului.
Apoi, Moise a pus un accent mare pe Legea lui Dumnezeu, avertizându-i pe israeliți să nu adauge și să nu scoată nimic din poruncile Sale.
Moise adresează o chemare poporului pentru ascultare și credință față de Dumnezeu. El îndeamnă întreg poporul să păzească și să îndeplinească cu strictețe toate legile și poruncile date de Dumnezeu pe parcursul călătoriei lor din Egipt spre Canaan.
O întrebare importantă amintită în această carte este următoarea: De ce toți bărbații buni de oaste, cu excepția lui Caleb și Iosua Navi, au fost blestemați să nu intre în Canaan?
Căci, aceștia s-au înspăimântat și s-au temut să meargă acolo. Acest lucru s-a întâmplat după întoarcerea celor douăsprezece iscoade din Țara Făgăduită, care timp de patruzeci de zile au cercetat locul. Atunci, cele patruzeci de zile de iscoadă s-au transformat în patruzeci de ani de călătorie prin pustiu.
Moise, în discursul său, le-a descris minuțios toate evenimentele petrecute pe parcursul călătoriei lor. Le-a amintit despre situațiile în care L-au mâniat pe Dumnezeu prin comportamentul lor, s-au căit și Domnul i-a iertat, etc.
II. Al doilea discurs al lui Moise
Cap. 5 – 26
Acesta este un apel adresat israeliților ca să asculte de Dumnezeu. Este de remarcat faptul cum a repetat Moise Legea, făcând unele modificări pentru a o adapta la noul mod de viață dincolo de Iordan.
Cel de-al doilea discurs al lui Moise îl vom diviza în patru secțiuni (părți):
- Cele zece porunci, tălmăcirea lor și păzirea Legii Domnului
- Adevărata închinare la Dumnezeul Cel Adevărat
- Dreptate, guvernare și război
- Viața personală și socială
1. Cele zece porunci, tălmăcirea lor și păzirea Legii Domnului
Cap. 5 – 11
Repetarea celor zece porunci. Tălmăcirea poruncii întâi. Dragostea față de Dumnezeu. Oprirea prieteniei cu păgânii. Îndemnarea de a nu uita binefacerile lui Dumnezeu. Amintirea de fărădelegile lui Israel. Alte table ale Legii. Păzirea Legii Domnului
Înainte de toate, Moise a repetat Cele zece porunci, și a spus Israelului să le respecte cu strictețe pentru ca să trăiască în fericire în Țara Făgăduită.
Moise, repetând Cele zece porunci, mai oferă, totodată, unele explicații și precizări. Decalogul se repetă în special pentru noua generație, care n-a fost prezentă direct la miraculoasa trecere prin Marea Roșie sau la primirea Legii pe muntele Sinai.
Referitor la tălmăcirea primei porunci, Moise le amintește israeliților că Dumnezeu e Unul: „Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn” (Deuteronomul 6, 4) și îi avertizează în privința închinării la idoli, chemându-i să se închine în totalitate Dumnezeului Adevărat.
Perceperea formală, iar nu în duh a sfaturilor date de Moise, i-a făcut pe evrei să-și facă obiceiuri de a folosi așa zisele „Mezozof”(inscripții pe ușorii ușii) și „Tefeline” (cutiuță ce avea în interior citate din Sfânta Scriptură).
Versetul 13 „…și pe numele Lui să te juri” (Deuteronomul 6, 13) arată că jurământul se îngăduie, însă doar în cazuri excepționale. Căci jurământul este unic și cel mai puternic argument de cunoaștere a adevărului.
Versetul 16 „Să nu ispitiți pe Domnul Dumnezeul vostru cum l-ați ispitit la Masa” (Deuteronomul 6, 16) reamintește despre ce este Masa. Masa ca și Meriva este locul în care poporul a cârtit rău împotriva lui Dumnezeu. Evreii, neavând apă de băut, ziceau atunci: „Este oare Domnul în mijlocul nostru sau nu?” (Ieșirea 17, 7) , însă, Moise cu toiagul a dobândit apă din stâncă.
Porunca de a nimici toate neamurile păgâne care locuiau pe Pământul Făgăduit este evidențiată în Versetul 2, Capitolul 7: „Și le va da Domnul Dumnezeul tău în mâinile tale… atunci să le nimicești, să nu faci cu ele legământ și să nu le cruți” (Deuteronomul 7, 2). Această măsură dură a fost necesară pentru ca poporul evreu să nu fie atras către idolatrie.
Poporul evreu avea nevoie în permanență să fie ocrotit de căderea în idolatrie, din cauza slăbiciunii pentru desfrâu. Aceștia erau ademeniți spre idolatrie, de senzualism și desfrâu, care erau părți cultice idolatre.
Versetul 5, Capitolul 7 relatează despre faptul că israeliții trebuiau să strice și să dărâme altarele idolilor, iar idolii lor să-i ardă. „…Jertfelnicele lor să le stricați, stâlpii lor să-i dărâmați, dumbrăvile lor să le tăiați și idolii dumnezeilor lor să-i ardeți cu foc” (Deuteronomul 7, 5). Acest gest reflectă hotărârea fermă de a se lăsa de idolatrie.
În cei patruzeci de ani, cât au pribegit prin pustiu, Dumnezeu i-a învățat pe israeliți smerenia, arătându-le că omul pentru a trăi n-are nevoie doar de mană sau pâine, ci și de Cuvântul Lui Dumnezeu. Datorită acestui fapt, evreii au ajuns la hotarul unei țări bogate și îmbelșugate.
Totuși, israeliții trebuiau să se păzească de capcana lăcomiei pentru cele materiale. De asemenea, să nu uite că Dumnezeu este Cel care le deține și le dă pe toate: „…să-ți aduci aminte de Domnul Dumnezeul tău, că El îți dă putere să faci bogăție…” (Deuteronomul 8, 18).
Apoi, Moise le-a pomenit israeliților despre momentele în care ei Îl mâniase pe Dumnezeu, iar în rezultat au fost pedepsiți cu plăgi, cu foc și cu moarte. De asemenea, le-a amintit că din cauza închinării lor la Vițelul de Aur, Dumnezeu S-a aprins de mânie, iar tablele Legii au trebuit făcute din nou.
Capitolul 10 relatează despre cea de-a doua pereche de table ale Legii: „Atunci mi-a zis Domnul: Cioplește-ți două table de piatră, ca și cele dintâi, și suie-te la Mine în munte… Că Eu am să scriu pe tablele acestea cuvintele ce au fost pe tablele cele dintâi, pe care le-ai sfărâmat… ” (Deuteronomul 10, 1-2).
Tot în acest capitol se menționează despre alegerea seminției lui Levi ca slujitori ai Cortului.
În continuare, Moise explică fiilor lui Israel cerințele Legii date de Dumnezeu. „Deci să tăiați împrejur inima voastră…” (Deuteronomul 10, 16).
Această exprimare se interpretează drept un îndemn către israeliți de a se înfrâna de bună voie și conștient de la gândurile rele, poftele spurcate și faptele urâte în fața Domnului.
Deseori se pomenește despre faptul că Dumnezeu este Unul și El trebuie iubit, ascultat și cinstit.
Moise îi sfătuie pe israeliți să-și aducă aminte mereu de minunile și binefacerile făcute de Dumnezeu pentru ei. Și-i îndemnă să păzească și să urmeze de bună voie îndrumările Legii Domnului. Aceasta fiind condiția de bază pentru o viețuire fericită în Pământul Făgăduit.
Apoi, Moise a menționat unele legi concrete pe care israeliții trebuiau să le respecte după ce aveau să ia sub stăpânire Țara Făgăduită. Acestea erau:
2. Legi cu privire la adevărata închinare și dreptate
Cap. 12 – 17
Locul adevăratei închinări. Pedeapsa proorocilor mincinoși. Rânduieli, mâncări și zeciuieli. Anul al șaptelea. Săracii, robii și întâi-născuții. Cele trei sărbători mari. Idolatrii, Judecătorii, Regii
Atunci când aveau să intre în Țara Făgăduită, israeliții trebuiau să distrugă tot ce aparținea religiei false a băștinașilor:
„Să dărâmați jertfelnicele lor, să stricați stâlpii lor, să ardeți cu foc copacii lor, să sfărâmați idolii dumnezeilor lor și să ștergeți numele lor din locurile acelea” (Deuteronomul 12, 3).
Stâlp – un cilindru de lemn pus în cinstea zeiței Astarta, zeița iubirii și a fertilității
Copacii (dumbrăvile) – copaci frumoși, frunzoși în care erau instalate jertfelnicele pentru zeița Astarta.
Locurile – erau pentru închinare și aducerea de jertfe idolilor. Acestea urmau să fie nimicite pentru a nu rămâne nici măcar o amintire despre idolatrie.
Atât timp cât au pribegit prin pustiu, evreii aduceau, sacrificau și mâncau jertfele (curate) la Cort, iar în Canaan li s-a permis să junghie și să manânce „animale curate”: „…la locul pe care-L va alege Domnul Dumnezeul vostru ca să-și pună numele asupra Lui, acolo să aduceți tot ce v-am poruncit Eu astăzi; arderile de tot, jertfele voastre, zeciuielile voastre… și tot ce ați făgăduit Domnului Dumnezeului vostru” (Deuteronomul 12, 11).
Locul adevăratei slujiri era Cortul, iar mai târziu – Templul.
Apoi, Moise a condamnat deschis idolatria. Israeliților nu li se cuvenea nici măcar să se intereseze, chiar și din curiozitate, de practicile religiei false.
Totodată, evreii au fost preîntâmpinați că nu toți cei care săvârșesc minuni sunt de la Dumnezeu. Căci, și magii egiptenilor făceau multe minuni, se știe că minuni va face și Antihrist. Astfel, israeliții au fost îndemnați să nu se lase ademeniți de minuni dacă cel ce le face îi îndeamnă spre „alți dumnezei”.
În cazul în care se dovedea că un asemenea „făcător de minuni” era fals, acesta trebuia omorât. De asemenea, toți cei care credeau în el (apostații), chiar de erau rude apropiate, prieteni sau chiar orașe întregi, trebuiau nimiciți.
Aceste măsuri aveau drept scop avertizarea israeliților: „Israelul va auzi aceasta și se va teme și nu se vor mai apuca pe viitor să mai facă în mijlocul tău asemenea rău” (Deuteronomul 13, 11).
În cele ce urmează, sunt explicate instrucțiunile cu privire la doliu și la alimentele curate și necurate, la plătirea zeciuielilor și la întreținerea leviților.
Referitor la jale, se specifică faptul că era interzis de a se face tăieturi pe trup și de a se tăia părul în semn de doliu. Motivul acestei interdicții fiind felul în care păgânii își exprimau doliul. Căci, prin tăieturi sau tunderea părului, aceștia aduceau un omagiu zeilor lor (spre exemplu: arabii în cinstea zeului Orotal, sau slujitorii lui Baal).
Se amintesc din nou toate animalele, păsările, etc. curate și necurate, adică cele care erau bune de mâncat și cele care nu puteau fi întrebuințate în alimentație.
Spre exemplu: Mortăciunea se permitea să fie dată străinului sau oaspetelui (de alt neam). „Să nu mâncaţi nici o mortăciune, ci s-o dai străinului de alt neam ce se va întâmpla să locuiască în casa ta… Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale” (Deuteronomul 14, 21).
Expresia Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale denotă faptul că evreilor nu li se permitea să junghie animalul care trebuia să nască sau pasărea care sta pe ouă. Astfel, este limpede faptul că Legea lui Moise ocrotea și viețuitoarele, nu doar omul.
Din nou, se repetă despre faptul că jertfele se cuveneau a fi săvârșite în locuri special stabilite, adică la Cort.
Ulterior se vorbește despre Anul al șaptelea – Anul iertării. În acest an, datoriile celor de un neam cu evreii trebuiau să fie iertate, însă nu și străinilor.
Tot în acest an, dacă un evreu sărac cerea ajutor material, atunci se cuvenea a-i fi acordat, fie că era vorba de împrumut, donație etc. De asemenea, de era vreun evreu rob, el trebuia eliberat și se cerea să-i fie acordat ajutor material pentru a reuși să supraviețuiască independent. În cazul în care robul (evreu) nu dorea să plece de la stăpânul său, atunci i se găurea urechea și rămânea rob pentru toată viața.
Toți întâi-născuții din cirezi și turme, fără nici o meteahnă, erau închinați Domnului. Aceștia erau aduși drept jertfă la locul stabilit și după rânduiala stabilită.
Mai apoi, Moise a amintit despre sărbătorile anuale. Adică, acele ocazii speciale de a-i mulțumi Domnului pentru binefacerile Sale: „De trei ori pe an să se înfăţişeze toţi cei de parte bărbătească înaintea Domnului Dumnezeului tău la locul pe care-l va alege El: la sărbătoarea azimelor, la sărbătoarea săptămânilor şi la sărbătoarea corturilor, dar nimeni să nu se înfăţişeze înaintea feţei Domnului cu mâinile goale” (Deuteronomul 16, 16).
În continuare, menționăm cele trei sărbători mari de peste an:
- Paștile – Luna Aviv (paisprezece Nisan). Se sărbătorea în amintirea scoaterii lui Israel din robia egipteană. Apoi, nu se mânca timp de șapte zile pâine dospită, dar se consuma (Azimă – turtă sau pâine nedospită din făină de grâu sau secară).
Aceasta se considera perioada azimelor sau Sărbătoarea Azimelor.
- Secerișul – Sărbătoarea Săptămânilor. Aceasta se sărbătorea după șapte săptămâni de la încheierea primei sărbători (Paștele și Azimele).
- Sărbătoarea Corturilor – se sărbătorea după șapte zile de la strângerea tuturor roadelor pământului.
În timpul acestor trei mari sărbători, evreii se adunau la Cort.
Întâlnirile acestea le întărea și mai mult simțământul unității religios – naționale.
Aproape de stabilirea israeliților în Țara Făgăduită, li s-a mai impus o condiție: „În toate cetăţile tale, pe care ţi le va da Domnul Dumnezeul tău, să-ți pui judecători şi căpetenii după seminţiile tale, ca să judece poporul cu judecată dreaptă” (Deuteronomul 16, 18).
Idolatrul era ucis cu pietre la poarta cetății în prezența a doi sau trei martori, care confirmau vinovăția lui. Martorii loveau primii cu pietre în idolatru, ulterior lovea și întreg poporul prezent.
Tot în această carte este menționat faptul că în cazul în care un israelit se pomenește într-o situație în care nu știe cum să procedeze ca să fie drept în fața lui Dumnezeu, atunci acesta este obligat prin lege să ceară sfatul de la preoți, leviți, judecători.
„Şi vino la preoţi, la leviţi şi la judecătorul care va fi în zilele acelea şi întreabă-i, iar ei îţi vor spune cum să judeci… După legea pe care te vor învăţa ei şi după hotărârea ce-ţi vor spune-o să faci şi să nu te abaţi nici la dreapta, nici la stânga de la cele ce-ți vor spune ei” (Deuteronomul 17, 9;11).
Cei care nu îndeplineau această poruncă erau omorâți.
Ulterior, israeliții primesc poruncă să-și aleagă Rege din popor atunci când vor ajunge în Canaan: „Când vei ajunge tu în pământul ce ţi-l dă Domnul Dumnezeul tău şi-l vei lua în stăpânire şi te vei aşeza în el şi vei zice: Îmi voi pune rege peste mine, ca celelalte popoare, care sunt împrejurul meu, atunci să-ți pui rege peste tine pe acela pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău…” (Deuteronomul 17, 14-15)
Regele trebuia să fie israelit și nici într-un caz să fie de alt neam. Acesta să nu-și înmulțească averea, femeile, etc. ca să nu se mândrească și să nu-și îngâmfe inima asuprea fraților săi. De asemenea, acesta nu trebuia să aibă vreun gând de întoarcere a poporului său în Egipt.
Pe parcursul istoriei, porunca aceasta a fost deseori încălcată de către cei care ajungeau pe tronul regal. Un exemplu în acest sens este Solomon, care a neglijat complet această poruncă.
3. Legi cu privire la dreptate, guvernare și război
Cap. 18 – 20
Preoții. Vrăji. Mesia. Cetățile de scăpare. Pedeapsa martorilor mincinoși. Legi pentru război
Preoții, leviții și toată seminția lui Levi nu aveau parte de moștenire precum ceilalți israeliți „…căci Domnul Însuși este moștenirea lui…” (Deuteronomul 18, 2).
Aceștia aveau să trăiască și să se hrănească din jertfele aduse Domnului, primindu-și fiecare partea sa conform legii. În continuare, se descrie ce le revenea preoților și leviților din jerfele aduse de popor Domnului.
Israeliții au fost avertizați despre următorul lucru: „Când vei intra tu în pământul ce ţi-l dă Domnul Dumnezeul tău, să nu te deprinzi a face urâciunile pe care le fac popoarele acestea” (Deuteronomul 18, 9).
Prin urmare, poporul evreu trebuia să se ferească de vrăji, magie, preziceri, descântece, chemarea duhurilor morților etc. Aceste practici fiind considerate urâciuni în fața Domnului.
Versetul 15 al capitolului 18, ne prezintă o proorocie mesianică: „Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi” (Deuteronomul 18, 15).
Ulterior, urmează o avertizare aspră cu referire la proorocii mincinoși: „Proorocul care va îndrăzni să grăiască în numele Meu ceea ce nu i-am poruncit Eu să grăiască, şi care va grăi în numele altor dumnezei, pe un astfel de prooroc să-l daţi morţii” (Deuteronomul 18, 20).
Se menționează mai apoi legile cu privire la orașele de refugiu (scăpare) și pedeapsa martorilor mincinoși.
Este bine menționat hotarul moșiei stabilit de strămoși și era interzis ca cineva să-l schimbe. Învinuirea cuiva era valabilă dacă existau doi sau trei martori. În cazul în care era doar un singur martor, învinuirea nu era valabilă.
Dacă depunea cineva mărturie mincinoasă pentru ca învinuitul să fie pedepsit pe nedrept, atunci se cerceta cazul minuțios de către preoți. De se confirma minciuna, pedeapsa aplicată martorilor mincinoși era următoarea: „Să nu-l cruţe ochiul tău, ci să ceri suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior. Cu răul pe care îl va face cineva aproapelui său, cu acela trebuie să i se plătească” (Deuteronomul 19, 21).
Spre încheierea acestei părți sunt menționate legile cu privire la situațiile în care se acorda scutire de la serviciu militar și regulile cu privire la război.
Dacă dușmanul avea oaste mai numeroasă decât a evreilor, atunci înainte de luptă preotul vorbea ostașilor cuvinte pline de curaj, pentru a-i îmbărbăta și a-i îndemna să-și pună nădejdea în Dumnezeu, pentru că El îi va susține în luptă.
În așaod procedau și căpeteniile oștirii. Atunci când se apropia de cetate, oastea trebuia să le propună adversarilor pace. Dacă erau de acord, cei din cetate trebuiau să plătească bir și să slujească evreilor, iar dacă se opuneau, oastea înconjura cetatea ce urma s-o cotropească, bărbații erau omorâți, iar femeile, copiii și vitele erau luate în robie.
Ulterior, sunt enumerate un șir de situații în care o anumită categorie de oameni era eliberată de a participa în război:
- cel ce și-a sădit via și n-a gustat încă din ea;
- cel ce și-a luat nevastă și încă nu a cunoscut-o;
- cel fricos pentru ca nu cumva să-i sperie și pe ceilalți.
4. Legi cu privire la viața personală și socială
Cap. 21 – 26
Omorul necunoscut. Căsătoria cu roabe. Dreptul celui întâi-născut. Felurite porunci. Cei primiți în adunarea Domnului. Legi casnice. Măsuri de pază. Pârga roadelor
În capitolele ce urmează sunt prezentate legi cu privire la unele aspecte din viața cotidiană a israeliților. Respectiv, se vorbește despre cum se proceda în cazul în care era găsită o persoană ucisă, iar făptașul era necunoscut, căsătoria cu femei prizoniere (roabe), dreptul de întâi-născut etc.
Dacă se găsea un om ucis, se chemau bătrânii și judecătorii. Aceștia măsurau distanța până la orașele (localitățile) din apropiere.
După ce se stabilea care localitate este cea mai aproape de locul crimei, bătrânii localității respective luau o junică tânără și o duceau la o apă curgătoare, pentru a fi junghiată. Acolo, se săvârșea un ritual pentru spălarea sângelui vărsat de ucigașul necunoscut.
Cu privire la prizonierele (roabele) cu care doreau să se căsătorească localnicii, se săvârșea următoatea rânduială: roaba era adusă în casă, tunsă, dezbrăcată, spălată etc. Apoi, timp de o lună ea se cuvenea să-și plângă părinții, pe mama și pe tatăl ei. Dacă cu timpul cel căsătorit cu o roabă nu mai dorea să trăiască cu ea, o elibera, însă nu avea dreptul să o vândă etc.
Dreptul de întâi-născut îl primea cel care era născut primul în familia unui bărbat, indiferent de la care femeie, fie că era iubită sau neiubită.
Fiul neascultător de părinți, rău, bețiv era scos de către bătrâni la poarta cetății, unde preoții îi aplicau „sentința”, apoi era ucis cu pietre. Această metodă era aplicată pentru ca poporul văzând să se înfricoșeze și în așa fel să fie stârpit răul din Israel.
Ulterior, urmează un șir de porunci și interdicții. Se dau indicații cum se proceda în cazul în care era găsit vreun bun de-al cuiva, vreun bou, oaie sau asin rătăciți. Acestea trebuiau neapărat întoarse proprietarului legitim.
Se vorbește în continuare și despre faptul că urâciune în fața Domnului se socotea dacă femeia îmbrăca haine bărbătești, iar bărbatul – femeiești.
Dacă cădea vreun copac, iar în el era un cuib cu pui, aceștia se luau cu sine și erau crescuți până la maturitate, apoi erau eliberați.
Era interzis ca ogorul să fie semănat cu semințe diferite, iar aratul să fie cu un bou și cu un asin.
Dacă cineva s-a căsătorit cu o fecioară, iar mai apoi acesta o bătea, o ura, își bătea joc de ea pe nedrept, acesta era obligat să plătească părinților fetei despăgubire de 100 de sicli de argint, iar ea îi rămânea soție pe viață fără a avea dreptul de divorț.
Dacă se confirma că domnișoara nou-căsătorită nu era fecioară, aceasta era omorâtă cu pietre. La fel se proceda și cu desfrânații căsătoriți sau necăsătoriți. De asemenea erau omorâți cu pietre și cei învinuiți de viol. Totodată, se menționează ca nimeni să nu-și ia de soție pe femeia tatălui său.
Adunarea Domnului era Obștea Domnului, adică Poporul ales.
În rândul Poporului ales nu erau primiți: castrații, fiii desfrânatelor ce nu-și cunoșteau tatăl, închinătorii la idoli, amoniții și moabiții pentru că erau urmașii celor născuți în fărădelege. Adică, erau urmașii lui Amon și Moab, cei născuți în urma incestului săvârșit de fiicele lui Lot cu tatăl lor.
În rândul poporului ales erau primiți: nepoții iudumeilor, care erau urmașii lui Isav (Edom), fiii egiptenilor care trăiau împreună cu israeliții și respectau toate legile și poruncile pe care le cinsteau fiii lui Israel.
În același timp, se dau indicații cum să procedeze evreii cu propriile necurății, să-și îndeplinească făgăduințele, să mănânce din via aproapelui, dar să nu pună în coș etc.
Legile casnice fac referire la legile despre căsătorie și divorț, despre înlesnirile celui proaspăt căsătorit. Acesta nu era luat la război și timp de un an nu i se punea nici o sarcină.
Era interzis să fie luată drept zălog piatra râșniței, căci însemna că se ia ca zălog însăși viața.
Cel care înrobea cu forța pe cineva din fiii lui Israel, era omorât cu pietre.
Se menționează și despre măsurile de protecție împotriva leprei, care erau menținute sub un control strict.
Ulterior, se relatează despre legi cu privire la împrumuturi, zăloguri, plățile muncitorilor (în special despre achitarea la timp), despre răspunderea personală pentru păcatul săvârșit, despre judecată și facerea de bine.
Măsurile de pază se raportează la dreapta judecată, atunci când între oameni apăreau neînțelegeri: „celui drept să i se dea dreptate, iar cel vinovat să se osândească” (Deuteronomul 25, 1).
Se relatează, de asemenea, despre pedeapsa prin bătaie a vinovaților: „să fie bătut după măsura vinovăţiei lui. I se pot da până la patruzeci de lovituri, iar nu mai mult…” (Deuteronomul 25, 2-3) pentru ca să nu fie schilodit.
Este menționat despre atitudinea oamenilor față de animalele lucrătoare: „Să nu legi gura boului care treieră” (Deuteronomul 25, 4). Aceasta este o poruncă pentru cei lacomi și hapsâni.
Este amintită și Legea leviratului – frații erau datori să ridice urmași decedatului, adică să prelungească existența familiei fratelui decedat.
„De vor trăi fraţii împreună şi unul din ei va muri, fără să aibă fiu, femeia celui mort să nu se mărite în altă parte după străin, ci cumnatul ei să intre la ea, să şi-o ia soţie şi să trăiască cu ea” (Deuteronomul 25, 5).
Totuși, dacă el nu voia să ia pe cumnata sa de soție, atunci exista un ritual: în fața bătrânilor cetății, femeia îi dezlega sandala din piciorul lui, îl scuipa în obraz și zicea: „Aşa se cuvine omului care nu vrea să zidească fratelui său casă în Israel” (Deuteronomul 25, 9), iar casa acestuia se va numi în continuare „casa desculțului”.
Se amintește și despre tehnicile interzise în bătaie, acelea care puteau afecta perpetuarea neamului. Se interzicea, prin urmare, lovirea sau apucarea de părțile intime, iar cel ce făcea acest lucru, i se tăia mâna.
După ce aveau să intre în Canaan, israeliții erau obligați să săvârșească o rânduială: „Să iei pârga tuturor roadelor pământului…să le pui în paner şi să te duci la locul acela pe care Domnul Dumnezeul tău îl va alege ca să-i fie acolo numele Lui; Să mergi la preotul care va fi în zilele acelea şi să-i zici: Astăzi mărturisesc înaintea Domnului Dumnezeului tău că am intrat în acel pământ pentru care Domnul S-a jurat părinţilor noştri să ni-l dea nouă” (Deuteronomul 26, 2-3).
Un alt ritual săvârșit de israeliți era acela de aducere a darurilor din roada nouă. Acesta era un ritual prin care evreii își aminteau despre greutățile suferite în robia egipteană, precum și ieșirea lor din Egipt. De asemenea, despre pribegia de patruzeci de ani prin pustiu până când intrarea în Canaan a fost posibilă.
III. Al treilea discurs a lui Moise
Cap. 27 – 28
Scrierea Legii pe piatră și blestem pentru cei ce o calcă. Bunătăți pentru cei ce vor păzi legea și rele pentru călcătorii ei
La acest discurs, bătrânii Israelului și preoții au stat lângă Moise în timp ce el prezenta minuțios blestemele Domnului pentru neascultare și binecuvântările pentru fidelitate. Au fost rostite avertismente serioase cu privire la consecințele devastatoare ale neascultării.
A fost dată poruncă, că atunci când vor trece israeliții peste Iordan în Canaan, să se construiască un obelisc din piatră și să scrie pe el toată Legea. Tot acolo, trebuia construit și un jertfelnic pentru Domnul.
Șase seminții ale lui Israel de pe muntele Garizim trebuiau să binecuvinteze poporul, iar alte șase seminții de pe muntele Ebal – să rostească blesteme.
În continuare sunt enumerate următoarele blesteme pe care le-au rostit leviții, iar poporul a răspuns prin Amin.
Blestemat:
- Cel ce-și face idoli
- Cel ce vorbește de rău părinții
- Cel ce mută hotarul moșiei
- Cel ce abate pe orb din drum
- Cel ce judecă strâmb pe străin, orfan, văduvă
- Cel ce se culcă cu femeia tatălui său
- Cel ce se culcă cu dobitoc, soră, soacră
- Ucigașul
- Cel ce ia mită
- Cel ce nu va împlini cuvântul legii acesteia
Dacă Israelul va asculta de glasul lui Dumnezeu cu siguranță avea să se bucure de binecuvântări.
Însă, de nu avea să facă ascultare, Dumnezeu urma să trimită asupra Israelului: „blestem, tulburare şi necaz… până vei fi stârpit şi până vei pieri curând, pentru faptele tale rele şi pentru că M-ai părăsit” (Deuteronomul 28, 20).
Ei aveau să fie loviți cu boli respingătoare, cu secetă și foamete. Dușmanii aveau să-i urmărească, să-i facă robi, să-i împrăștie și să-i scoată din țară.
Toate aceste lucruri aveau să se abată asupra lor dacă nu aveau grijă să îndeplinească toate cuvintele acestei legi.
„De nu te vei sili să împlineşti toate cuvintele legii acesteia, care sunt scrise în cartea aceasta şi nu te vei teme de acest nume slăvit şi înfricoşător al Domnului Dumnezeului tău, atunci Domnul te va bate pe tine şi pe urmaşii tăi…” (Deuteronomul 28, 58-59).
Totodată, în capitolul 28 sunt relatate următoarele proorocii:
Versetele 36 – 37 Robia babiloneanea.
Versetele 48 – 50 Cei care vor ocupa Palestina: Asiria, Babilon, Persia, Grecia, Siria, Egipt, Roma.
Versetele 54 – 57 Strașnicile scene de foamete la asediul Ierusalimului de către romani.
Istoricul Iosif Flaviu a relatat toate aceste evenimete cu lux de amănunte, acestea s-au întâmplat exact cum a proorocit Moise.
IV. Al patrulea discurs a lui Moise
Cap. 29 – 30
Înnoirea Legii din Sinai. Iertarea celor ce se pocăiesc. Pedepsirea împietriților
În acest discurs, Moise mustră poporul evreu zicându-le: „Aţi văzut toate câte a făcut Domnul înaintea ochilor voştri… Acele pedepse mari pe care le-au văzut ochii tăi şi acele semne şi minuni… Dar până în ziua de astăzi nu v-a dat Domnul Dumnezeu minte ca să pricepeţi, ochi ca să vedeţi şi urechi ca să auziţi” (Deuteronomul 29, 2-4).
De asemenea, li se zice evreilor despe faptul că au fost prin pustiu timp de patruzeci de ani, însă hainele și încălțămintea nu li s-au rupt. Adică, deși au fost pribegi prin pustiu timp de patruzeci de ani, nu le-a lipsit nimic.
Cu toate acestea, chiar și până în acel moment nu le ajungea înțelepciune ca să împlinească Legea Domnului.
Înnoirea triumfală a Legământului sună în felul următor:
„Ca să te faci astăzi poporul Lui şi El să-ţi fie Dumnezeu, precum ţi-a grăit El şi cum S-a jurat părinţilor tăi: lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov” (Deuteronomul 29, 13).
Legământul era încheiat nu doar cu cei prezenți, dar și cu „acei care nu sunt astăzi aici cu noi” (Deuteronomul 29, 15).
Legământul (Jurământul) solemn care a însoțit această procedură, evidenția responsabilitățile fiilor lui Israel ca popor ales al lui Dumnezeu.
În continuare, urmează proorocii despre ce se va întâmpla cu poporul ales pe termen lung. Se spune despre faptul că va fi împrăștiat prin toată lumea, robit de popoare străine ca pedeapsă pentru necredință și călcarea poruncilor lui Dumnezeu.
Doar atunci când se vor pocăi cu adevărat și se vor întoarce cu fața și cu inima la Domnul Dumnezeu vor fi iertați. Atunci vor fi adunați de pretutindeni și vor fi aduși în pământul pe care l-au stăpânit.
În final, luând drept martori cerul și pământul, Moise a pus înaintea poporului viața și moartea, binecuvântarea și blestemul și a îndemnat:
„Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să asculţi glasul Lui şi să te lipeşti de El; căci în aceasta este viaţa ta şi lungimea zilelor tale, ca să locuieşti pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău cu jurământ l-a făgăduit părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov că îl va da lor” (Deuteronomul 30, 19-20).
Porunca: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău…” nu trebuie căutată nici în cer, nici pe pământ, ea trebuie să fie în inimă, căci Însuși Mântuitorul zice:
„Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17, 21).
V. Numirea lui Iosua și Cântarea lui Moise
Cap. 31 – 32
oise așază povățuitor în locul său pe Iosua Navi. Cântarea lui Moise
După ce a scris Legea și a dat instrucțiuni cu privire la citirea acesteia cu regularitate, Moise îl numește public pe Iosua Navi conducător al poporului în locul său.
Moise ajunsese la vârsta de 120 de ani. Acesta a chemat poporul și i-a spus că nu va trece împreună cu ei Iordanul. De asemenea, l-a chemat și pe Iosua, l-a încurajat și i-a spus că el va fi cel care va intra cu poporul lui Israel în Țara Făgăduită.
Domnul S-a arătat în Cort în chip de stâlp de foc și i-a spus lui Moise că acesta se va odihni alături de părinții lui, însă poporul lui Israel va cădea în idolatrie și-L va părăsi pe Dumnezeu.
Ulterior, Moise a alcătuit o cântare de aducere aminte, iar după ce a terminat de scris Legea, a poruncit ca ea să fie pusă lângă Chivotul Legii.
După aceasta, Moise a rostit Cântarea mustrării și îndrumării poporului, care a servit drept învățătură. Totodată, le-a zis israeliților că după moartea sa, aceștia se vor răzvrăti și se vor abate de la calea pe care el mereu i-a îndrumat.
În prima parte a Cântării, Moise își exprimă recunoștința față de Dumnezeu, care a fost și este Sursa înțelepciunii sale
„Ca ploaia să curgă învăţătura mea şi graiurile mele să se coboare ca roua… Căci numele Domnului voi preamări. El este tăria; desăvârşite sunt lucrurile Lui, căci toate căile Lui sunt drepte” (Deuteronomul 32, 2-4).
Israelul săvârșise multe fapte rele, ceea ce era o rușine, căci atât timp cât s-a aflat în pustiu, Dumnezeu l-a călăuzit și l-a ocrotit asemeni unei păsări ce-și pune aripile sale peste puii săi ca să-i protejeze.
Dumnezeu a avut mare grijă de poporul Său și l-a numit cel drept, însă israeliții L-au trădat prin închinarea la dumnezei falși și s-au dovedit a fi „copii în care nu este credincioşie” (Deuteronomul 32, 20).
Răzbunarea și răsplată vor veni de la Domnul. El nimicește și el dă viață. În încheiere Cântarea spune: „Veseliţi-vă, ceruri, împreună cu El şi vă închinaţi Lui…Veseliţi-vă, neamuri, împreună cu poporul Lui…” (Deuteronomul 32, 43).
Nu există în lume vreun poet care ar fi putut reda frumusețea desăvârșită, forța și sensurile profunde ale acestei Cântări adresate lui Dumnezeu.
VI. Ultima binecuvântare a lui Moise
Cap. 33 – 34
Moise binecuvintează poporul și proorocește. Moartea lui Moise
Chiar dacă Moise primise de la Dumnezeu ultimele instrucțiuni cu privire la moartea sa, slujirea lui încă nu se încheiase.
Mai întâi, trebuia să binecuvinteze pe Israel și făcând acest lucru, Moise L-a binecuvântat și L-a preamărit pe Dumnezeu.
Apoi, el a binecuvântat fiecare seminție, menționându-I Numele și aducându-I laude lui Dumnezu: „Dumnezeu este liman din vremi străvechi; căci cu braţul Lui cel veşnic El te sprijină şi din faţa ta gonind vrăjmaşii… Ferice de tine, Israele! Cine este asemenea ţie, popor izbăvit de Domnul, scutul şi ajutorul tău, sabia şi slava ta” (Deuteronomul 33, 27;29).
După aceasta, Moise a urcat pe muntele Nebo și a văzut toată Țara Făgăduită.
„Şi a murit Moise, robul lui Dumnezeu, acolo, în pământul Moabului… dar nimeni nu ştie mormântul lui nici până în ziua de astăzi” (Deuteronomul 34, 5-6), pentru a nu-l idolatriza pe Moise și a-i transforma mormântul într-un loc de închinare.
Moise a trăit până la vârsta de 120 de ani, dar „vederea lui nu slăbise şi tăria lui nu se împuţinase” (Deuteronomul 34, 7).
Prin Moise Dumnezeu a înfăptuit lucruri mari și minunate, după cum se relatează și în ultimul verset al cărții:
„De atunci nu s-a mai ridicat în Israel prooroc asemenea lui Moise pe care Dumnezeu să-l fi cunoscut față către faţă, nici să săvârşească toate semnele şi minunile cu care Domnul l-a trimis în pământul Egiptului…nici să facă cu mână tare şi cu mari înfricoşări ceea ce a făcut Moise înaintea ochilor a tot Israelul” (Deuteronomul 34, 10).
Rezumat la Cartea Deuteronomul
Cartea Deuteronomul este mai mult o colecție de cuvântări ale lui Moise adresate poporului Israel înainte de a trece Iordanul și de a intra în Țara Făgăduită.
Aceste cuvântări – adresări au fost ținute în perioada de patruzeci de zile înainte de a intra Israel în Canaan.
Cartea Deuteronomul a avut scopul de a pregăti noua generație de israeliți să intre în Țara Făgăduită, unde îi așteptau multe pericole și ispite. Aceștia nu cunoșteau prin propria lor experiență minunea petrecută la Marea Roșie și nici nu auzise Legea dată pe muntele Sinai. Cartea a fost dată ca să le reamintească israeliților de Legea lui Dumnezeu, de puterea și dreptatea Lui.
Multe subiecte din Noul Testament sunt prezente în Cartea Deuteronomul. Unul dintre ele este necesitatea respectării legii mozaice. Jertfele fără sfârșit necesare pentru ispășirea păcatelor poporului – care calcă Legea în mod continuu – își vor găsi finalitatea în Jertfa adusă „o dată pentru totdeauna” (Evrei 10, 10) de către Domnul Iisus Hristos. Datorită lucrării de ispășire a Mântuitorului, nu vom mai avea nevoie de jertfe pentru păcat.
Alegerea israeliților ca popor al lui Dumnezeu simbolizează faptul că Hristos va alege ca popor al Său pe cei ce cred în El (1 Petru 2, 9).
În capitolul 18, versetele 15-19 Moise proorocește privitor la un prooroc – Cel mai mare Prooroc care va veni, care este Mesia.
Cartea subliniază importanța Cuvântului lui Dumnezeu în viața noastră. Cu toate că nu mai suntem sub Legea Vechiului Testament, avem totuși responsabilitatea de a ne supune și de a ne conforma voinței divine.
Ascultarea aduce binecuvântare, iar păcatul își are consecințele lui.
În timpul ispitirii din pustie, Iisus Hristos a citat de trei ori din Deuteronomul (Matei 4, 4-10).
Prin aceasta, Mântuitorul Hristos ne arată necesitatea de a păzi Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre, pentru a nu greși înaintea Lui (Psalmii 118, 11).
Deuteronomul ne prezintă o imagine minunată a unui Dumnezeu plin de dragoste, care dorește o relație deosebită cu zidirea Sa. Dumnezeu spune că dragostea a fost motivul pentru care l-a scos pe Israel din Egipt „cu mână tare” (Deuteronomul 7, 7-9).
Este un lucru minunat să fii eliberat din robia păcatului și să fii iubit de un Dumnezeu Atotputernic!
