A D R E S A R E A Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova către dl Ion CHICU, prim-ministru al Republicii Moldova și membrii Comisiei naționale extraordinară de sănătate publică.

ADRESAREA Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova

către dl Ion CHICU, prim-ministru al Republicii Moldova și membrii Comisiei naționale extraordinară de sănătate publică

 

                ”Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos?

Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte,

sau primejdia, sau sabia?” (Romani 8:33,35)

Cu profundă durere și tristețe am luat cunoștință de noile prevederi ale Comisiei naționale extraordinară de sănătate publică cu privire la oficierea serviciilor divine și a altor manifestări tradiționale religioase, măsuri în vigoare până pe data de 30 iunie, anul curent. Am așteptat cu mare nerăbdare ridicarea mai multor restricții, iar amânarea respectivă revoltă, dezgustă și este chiar jenantă.

Apreciem măsurile de siguranță care s-au luat, dar considerăm că în privința participării credincioșilor la sfintele slujbe se impune revizuirea acestei  hotărâri cu posibilitatea pentru credincioși de a se ruga în biserici, așa cum au făcut-o neîtrerupt și până acum.

În calitate de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova am îndemnat în tot acest răstimp, urmarea strictă și fără echivoc a tuturor cerințelor stabilite de către stat. Am trăit tragic acele zile în care am fost privați de ce ne este mai scump, de posibilitatea întâlnirii în Biserica cu Dumnezeu. Dar am considerat că cel mai important pentru noi e să facem ascultare ca să nu provocăm haos și să dăm, până la urmă: „cezarului cele ale cezarului”. Acuma însă ce avem…!?

Preoți revoltați, credincioși debusolați, biserici amendate sau în carantină. O campanie  de denigrare a Bisericii, dirijată, ce nu s-a mai văzut încă din vremurile de tristă pomină. Cu biserici – „focare de infecții”,  „spații insalubre”, „practici medievale” și până la culte religioase reduse la tăcere. Slujitori intimidați și amendați. De ce? Pentru abordarea lor pastorală, pentru că au rămas fideli jurămintelor și angajamentelor personale pe care și le-au luat la hirotonie, de a-și sluji aproapele și pe Dumnezeu,  pentru că au căutat să aline și să ajute proprii păstoriți. Nu au fugit, nu au dezertat, nu s-au eschivat, nu s-au ascuns, nu au plecat în concediu, nu au amânat ajutorul pentru cei care aveau nevoie. Exemplul unor state democratice cu o justiție mult mai funcțională decât la noi, de a anula și de a declara aceste amenzi – neconstituiționale, nu a fost considerat nici în acest caz demn de urmat, dar insistăm totuși să folosiți acest instrument.

De la înălțimea funcțiilor, încredințate tot de popor, în marea lor majoritate creștini ortodocși, ne indicați ce să facem și cum e mai bine să slujim în propriile noastre biserici. Fără să fim întrebați, consultați și fără posibilitatea unui dialog, după exemplul celorlalte state. Ori, într-un stat democratic, nu doar puterea laică este în drept să-și înainteze cerințele și pretențiile față de cultele existente, dar și cultele sunt chemate să formuleze propriile așteptări. Pornind de la premiza, că Statul este separat de Biserică, s-ar fi putut recomanda, cu respect și decență, să se caute soluții, să fim chemați la masa negocierilor, pentru a lua o decizie. Și dacă tot vă place să dați exemple, și  în același timp să vă numiți creștini, de ce nu ați urmat modelul Georgiei sau Bulgariei ( membră UE ), pentru a vorbi doar de cele mai relevante cazuri, care nu au întrerupt slujbele și au cea mai mică mortalitate. Sau, la scoaterea restricțiilor,  de ce nu v-ați condus de exemplul Spaniei și a altor state mult mai afectate de urmările noului virus, care au permis din duminica trecută oficierea slujbelor  în biserici cu ocuparea a treizeci de procente din spațiul bisericilor, urmând ca această cifră să fie de cincizeci de procente din duminica următoare, iar de pe 14 iunie slujbele se vor desfășura în regim normal. Ori, prin aceste măsuri loviți nu doar în fundamentele morale și religioase ale acestui popor, dar și în propriii cetățeni pe care ar trebui să nu-i mai tratați doar ca pe o simplă masă de votanți.

Înțelegem situația dificilă în care vă aflați. Sub guvernarea Dumneavoastră, sutele de mii de credincioși au rămas fără Slujba Învierii și fără alte slujbe importante – pentru prima dată în istorie!

Ca să ne spuneți acum că drama va mai continua și de Înălțare, Rusalii, inclusiv perioada postului Sfinților Apostoli. Iar din toamnă experimentul se va repeta, de ce nu, încât vom avea parte și de alte „surprize” asemănătoare de Nașterea Domnului și de Bobotează. Se crează impresia că a-ți devenit „prooroci prin excelență”.

Nimic nu ne poate garanta că participarea noastră la sfintele slujbe va fi în totalitate fără riscuri și va exlude orice pericol. Suntem conștienți că și oamenii credincioșii se pot înbolnăvi. În același timp, nici magazinele, nici parcurile, nici plajele, nici terasele, nici alte spații publice, redeschise după această perioadă, nu sunt sterile sută la sută. Sunt foarte multe întreprinderi, de stat sau private, în care, în această perioadă, sute de angajați muncesc umăr la umăr și cot la cot. Oamenii călătoresc cu mijloacele de transport în comun și sunt incomparabil mai expuși virusului decât credincioșii care vor veni la slujbele Bisericii. Deci dacă suntem gata să ne asumăm un risc atunci când urcăm în transportul public, pentru mâncare, plimbare, sau alte lucruri ce țin de viața pământească, de ce nu ne permiteți să ne asumăm un risc și pentru viața veșnică. Aceasta este învățătura fundamentală a credinței noastre, doar printr-o moarte credincioasă trecem la viața veșnică în Hristos.

De asemenea, în calitate de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova suntem îngrijorați de reacțiile credincioșilor și efectele negative ale acestei crize în viața comunităților. Mai multe semnale alarmante  parvin din diferite colțuri ale țării, din partea creștinilor  care sunt panicați și nedumeriți. Marginalizarea Bisericii și trimiterea ei în ungherul public nu fac decât să alimenteze și mai mult cele mai sumbre și apocaliptice scenarii. Pe fonul anxietății generale s-au activat mai multe grupări cu viziuni radicale în Biserică, care totodată creează tensiuni între enoriași și preoți.

Suntem oameni ai Bisericii și avem datoria de a gândi în „duhul Bisericii”. Revenirea la slujirea firească va stopa și răspândirea epidemiei, iar oamenii, întăriți duhovnicește, se vor simți  în mai multă siguranță. Pentru eradicarea epidemiilor se impune intensificarea vieții duhovnicești prin post, rugăciune, spovedanie și împărtășirea cu Sfintele Taine și Harul vindecător al acestora și nicidecum suprimarea lor. Am făcut, deja, un prea mare compromis, îndepărtând credincioșii de Liturghia acestor duminici, când Biserica dezvoltă un discurs teologic esențial pentru echilibrul duhovnicesc al creștinului.

Fără a condamna pe nimeni pentru frica sau neliniștea lor, mărturisim că toți credincioșii, îndeplinindu-ne datoria, vom continua în bisericile noastre să slujim și să ne împărtășim. Aceste principii, vii și lucrătoare în Biserică, pot și vor fi mereu contestate în societate. Însă decizia de a schimba sau a adapta anumite principii bisericești, trebuie să aparțină Bisericii și nimănui altcuiva. De aceea, îndemnăm pe toți reprezentanții acestui dialog public la respectul pentru credința noastră și această alegere de a trăi și a iubi fără frică și nesiguranță.

În concluzie, considerăm binevenită inițiativa ca, în cel mai scurt timp, să invitați reprezentanții Bisericii Ortodoxe din Moldova și să reformulați hotărârea în conformitate și cu normele moralei creștine, urmând în aceasta exemplul altor state europene. În caz contrar ne asumăm dreptul cononic și moral de a vă exclude din pomenirea și rugăciunea Bisericii. Nu luptați împotriva Bisericii , căci cel care o apără este Hristos. Or, luptîndu-te cu Hristos, nu vei ieși niciodadă biruitor : “…biserica nu va fi biruită nici de puterile iadului” (Mat. 16.18).

            Nădăjduim în buna intenție a măsurilor Domniilor Voastre și sperăm ca în cel mai scurt timp, să invitați reprezentanții noștri la consultări, așa cum este și normal. Să putem contribui la reformularea acestei hotărâri și la lupta contra răspândirii acestei pandemii, care să ajute la siguranța tuturor cetățenilor Republicii Moldova, fără a afecta relația omului cu Dumnezeu, iar crediincioșii să nu fie privați de posibilitatea de a se ruga în Biserică.

Deasemenea, ținem să mulțumim tuturor credincioșilor pentru înțelegerea și devotamentul de care au dat dovadă. Regretăm situația în care ne-am pomenit cu toții și suferim din cauza tutuor privațiunilor și lipsurilor la care ați fost supuși în tot acest răstimp. Chiar dacă nu a fost ușor nici pentru noi să luăm aceste decizii, ele au fost dictate de raționamente practice și motive bineîntemeiate, orientate spre grija și siguranța păsroriților noștri. Mulțumim preoților și tuturor celor din clerul bisericesc  pentru jertfelnicia și abnegația cu care s-au rugat și au oficiat sfintele slujbe.

Multumim, în egală măsură , tuturor colaboratorilor organelor de poliție, care în acesată perioadă au manifestat maximă înțelegere și indulgență în situațiile de maximă dificultate, înțelegînd să îmbine cu înțelepciune datoria meseriei cu cea de  fii ai neamului și a Bisericii. Totodată, ne arătăm indignați și nedumeriți, față de acei reprezentanți ai legii, care în loc să îndrume și să sfătuiască în aceste momente grele, au găsit de cuviință să lovească cu “bîta seculară” peste capetele și sufletele îndurerate.

 Nu în ultimul rând, ținem să aducem sincere mulțumiri medicilor și întregului personal , implicat în lupta această molimă, pentru munca depusă și pentru faptul că în fiecare zi își dedică viața pentru aproapele lor. Ori: „Nu e iubire mai mare decât să-și pună cineva sufletul pentru aproapele său (Ioan 15,13).

Hristos A Înviat !

Preşedintele Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova

VLADIMIR,

Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove 

Membrii:

SAVA, Arhiepiscop de Tiraspol şi Dubăsari

ANATOLIE, Episcop de Cahul şi Comrat 

PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni 

MARCHEL, Episcop de Bălţi şi Făleşti    

NICODIM, Episcop de Edineţ şi Briceni 

IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan 

SILUAN, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan 

       

  Secretarul Sinodului, Prot.  Vadim CHEIBAŞ

sursa: www.mitropolia.md

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *