A douăzeci și cincea carte a Vechiului Testament: Plângerile lui Ieremia

Stimați vizitatori și cititori ai site-ului și paginii de facebook a Catedralei „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău!

Vă informăm cu drag despre lansarea online a cărții „Trepte de pătrundere în esența Sfintei Scripturi” a protoiereului Ioan Plămădeală în colaborare cu clericii bisericii sus-menționate.

În cele ce urmează, vă prezentăm cea de-a douăzeci și cincea carte a Vechiului Testament: Plângerile lui Ieremia.

 

Plângerile lui Ieremia

 

Introducere

         

          Plângerile lui Ieremia este unica carte din Vechiul Testament, alcătuită doar din plângeri. În această carte este abordată problema suferinței naționale ale poporului iudeu.

          Această carte începe cu descrierea momentului în care Ierusalimul a fost pustiit și înrobit de un popor străin, oferind și detalii mișcătoare ale distrugerii orașului.

          Autorul expune atât de amănunțit și cu precizie evenimentele tragice ale distrugerii Ierusalimului, încât fără îndoială el nu putea fi altcineva decât un martor ocular al acestei tragedii.

          Cartea Plângerile lui Ieremia reprezintă doliul național al lui Iuda, după căderea Ierusalimului.

          Durerea distrugerii regatului Iuda și a Ierusalimului, urmată de exil și robie în Babilon, era mai mare decât era cu putință oamenilor să suporte, fără să-și da seama cât de mare era vina lor înaintea lui Dumnezeu.

          Asprimea pedepsei a făcut ca poporul iudeu să înțeleagă vinovăția lui în fața Domnului.

          În nicio altă carte din Vechiul Testament nu găsim prezentată această înfricoșătoare durere a distrugerii unei generații întregi din poporul ales, marcată de catastrofa provocată de vrăjmași în Ierusalim, un oraș cândva frumos, falnic și măreț: „Bat spre tine din palme toţi cei ce trec pe cale, fluieră şi clatină din cap pentru fiica Ierusalimului: „Aceasta este, oare, cetatea pe care o numeau cununa frumuseţii, bucuria a tot pământul?”” (Plângerile lui Ieremia 2, 15).

          Cartea păstrează vie amintirea căderii orașului ce adăpostea Templul Domnului și învață cititorii cum să facă față suferințelor prin care fiecare poate să treacă.

          Când Judecata lui Dumnezeu a venit asupra poporului infidel prin Nabucodonosor cu armata babiloniană, Ieremia a suferit mult, fiind străpuns de o mare tristețe și părere de rău pentru poporul său, care a fost cuprins de suferințe.

          În cartea Plângerile lui Ieremia, nu este indicat autorul, așa cum este specific altor cărți ale proorocilor din Vechiul Testament. Aflăm că Ieremia este autorul cărții din tradiție, ceea ce nu poate fi pus la îndoială, având în vedere că autorul acestei cărți a fost martor ocular al distrugerii Ierusalimului.

          Cartea a fost scrisă la puțin timp după distrugerea Ierusalimului.

          Nabucodonosor a asediat orașul în luna ianuarie din anul 588 î. Hr., până în luna iulie 586 î. Hr. Ierusalimul a căzut la 19 iulie 586 î. Hr., iar Templul și cetatea au fost date pradă focului pe 15 august 586 î. Hr.

          Probabil că Ieremia a scris aceste elegii înainte de plecarea sa în Egipt (Ieremia 43, 1-7).

          Cartea are 5 capitole care expun tot atâtea plângeri, pe care proorocul le revarsă asupra ruinelor Ierusalimului.

În conținutul cărții se împletesc 3 teme:

  1. Bocetul pentru Ierusalimul dărâmat. Dumnezeu s-a ținut de cuvânt. Lipsa pocăinței a atras asupra evreilor pedeapsa cruntă. În durerea sufletului, Ieremia vorbește când din numele său, când din numele locuitorilor Ierusalimului și când din numele cetății însăși.
  2. A doua temă este mărturisirea păcatelor și recunoașterea dreptății lui Dumnezeu în hotărârea pedepsei asupra regatului Iuda.
  3. Tema a treia este mai puțin dominantă, dar nu mai puțin importantă. A treia temă este nădejdea într-o viitoare renaștere a Ierusalimului și a locuitorilor lui.

          Drama Ierusalimului este descrisă în Cartea Plângerilor astfel: „Ca un vrăjmaș a ajuns Domnul, a nimicit pe Israel; i-a dărâmat toate palatele, cetățile întărite și asupra fiicei lui Iuda a adus multă supărare. Prăbușit-a la pământ ca pe o dumbravă cortul Lui (Templul), stricat-a locul de sărbătoare. Domnul a făcut să se uite zilele de odihnă (Sabatul) în Sion, disprețuind, în văpaia Lui, pe rege și pe popor.” (Plângerile lui Ieremia 2, 5-6).

          Ieremia este un slujitor care se aseamănă foarte mult cu Stăpânul său. Peste 600 de ani, însuși Domnul Iisus Hristos avea să vină pe pământ și să plângă pentru această cetate: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit. Iată, casa voastră vi se lasă pustie…” (Matei 23, 37-38).

 

I. Distrugerea Ierusalimului

Cap. 1

          Nenorocirile Ierusalimului (Plângerile lui Ieremia 1, 1-11). Jalea Ierusalimului (Plângerile lui Ieremia 1, 12-22).

          Nenorocirile cetății, autorul începe să le descrie spunând că ea a rămas văduvă, nimeni nu o mai mângâie, „toți prietenii au devenit dușmani” (Plângerile lui Ieremia 1, 2). Iuda a fost dus în robie și supus la suferință și la muncă grea.

          „Toate căile Sionului sunt pline de jale și nimeni nu mai vine la sărbătoare…” (Plângerile lui Ieremia 1, 4). Cetatea este pustie și toți, atât preoții, cât și poporul, sunt în deznădejde și suspin.

          Vrăjmașii cetății sunt biruitori și se bucură, „căci Domnul a umilit-o din pricina multelor ei păcate…” (Plângerile lui Ieremia 1, 5).

          Ierusalimul a păcătuit de moarte, de aceea ajuns de la cinste la batjocoră.

          Străinii au intrat în Templu, în pofida poruncii: „Să nu intre în obștea ta!” (Plângerile lui Ieremia 1, 10).

          Ieremia se adresează cu mare durere în suflet: „Voi trecătorilor, priviți și vedeți dacă mai este vreo durere ca aceea care mă copleșește și cu care Domnul m-a umplut de necaz în ziua când S-a mâniat El.” (Plângerile lui Ieremia 1, 12).

          Poorocul continuă plin de jale să spună că foc a trimis de sus peste el și l-a smerit, jugul păcatelor fiindu-i legat de gât: „Domnul a spulberat pe toţi voinicii din mijlocul meu, El a chemat oaste împotriva mea, ca să sfărâme pe voinicii mei. Stăpânul a toate a strivit ca în teasc pe fecioara, fiica lui Iuda. Pentru aceasta eu plâng mereu, din ochii mei izvorăsc lacrimi, căci departe de mine este Mângâietorul…” (Plângerile lui Ieremia 1, 15-16).

          Sionul îndurerat nu mai este mângâiat de nimeni, căci Domnul a poruncit tuturor vrăjmașilor lui Israel ca să-l împresoare. Dar Domnul este drept, căci împotriva poruncilor Lui ne-am răzvrătit.

          Preoții, bătrânii, fecioarele, copiii, toți au pierit. În cetate stând, căutau hrană ca să-și întrețină viața. Sabia seceră pe feciorii lui Iuda afară, iar înăuntru moartea îi cosește.

          Nimeni nu aude suspinele proorocului, toți dușmanii se bucură de nenorocirea poporului lui: „Să vină peste ei ziua pe care a făgăduit-o și să ajungă și ei ca mine!” (Plângerile lui Ieremia 1, 21).

          Proorocul roagă pe Domnul: „Toată fărădelegea lor să vină înaintea Ta și să le faci lor precum mi-ai făcut mie…” (Plângerile lui Ieremia 1, 22).

 

II. Mânia lui Dumnezeu

Cap. 2

          Judecata Domnului (Plângerile lui Ieremia 2, 1-10). Plângerea proorocului (Plângerile lui Ieremia 2, 11-22).

          Dumnezeu, plin de mânie pentru fărădelegile poporului, a șters măreția lui Israel, a nimicit fără milă toate sălașele, a făcut una cu pământul toate întăriturile Ierusalimului, a pângărit regatul Iuda și toate căpeteniile lui.

          „Stăpânul s-a arătat ca un dușman nimicind Israelul…” (Plângerile lui Ieremia 2, 5), dărâmând palatele și cetățile întărite, îndeosebi, Ierusalimul.

          „Domnul a făcut să se uite zilele de odihnă în Sion, disprețuind, în văpaia mâniei Lui, pe rege și pe popor” (Plângerile lui Ieremia 2, 6).

          Stau triști la pământ, îmbrăcați în sac bătrânii, la pământ pline de jale își pleacă și fecioarele capetele lor.

          „Ochii mei se sfârșesc de plâns, zice proorocul, lăuntrul mei arde ca văpaia… când copiii și pruncii stau sleiți de putere în piețele cetății” (Plângerile lui Ieremia 2, 11).

          Profeții mincinoși care huzureau în Ierusalim, au arătat vedenii zadarnice și n-au făcut nimic ca să schimbe calea fărădelegilor ce se săvârșeau în popor.

          „Bat din palme toți ce trec pe cale, fluieră și clatină din cap zicând: Aceasta este oare cetatea pe care u numeau cununa frumuseții, bucuria a tot pământul?” (Plângerile lui Ieremia 2, 15).

          Proorocul îl imploră pe Dumnezeu să privească cum femeile își mănâncă pruncii lor, cum sunt uciși în templu preoții și profeții.

          „Chemat-ai ca la sărbătoare pe toți cei ce au sălaș în jurul meu. Și în zilele mâniei Domnului n-a scăpat, nici n-a rămas vreo unul…” (Plângerile lui Ieremia 2, 22).

 

III. Rugăciune pentru îndurare

Cap. 3

          Cântarea de jale (Plângerile lui Ieremia 3, 1-18). Pricina de încredere (Plângerile lui Ieremia 3, 19-42). Suferința proorocului (Plângerile lui Ieremia 3, 43-54). Rugăciunea proorocului (Plângerile lui Ieremia 3, 55-66).

 

          Proorocul se tânguiește că a văzut nenorocirile care s-au abătut asupra poporului lui, care i-au mistuit de durere și scârbă tot trupul. Chiar strigând și răcnind în timpul rugăciunii, nimeni nu o aude.

          Proorocul s-a făcut de rușine față de poporul său, neputând să-l ajute măcar cu ceva. E sătul de amărăciune și de băut pelin. Dumnezeu i-a zdrobit dinții de piatră, zice proorocul, și l-a afundat în cenușă, i-a răpit pacea sufletului și l-a făcut să-și uite fericirea, zicând: „S-a dus puterea vieții mele și nădejdea mea în Domnul” (Plângerile lui Ieremia 3, 18).

          În continuare, proorocul apelează la Domnul, zicând: „Adu-Ți aminte de nevoia și necazul mei de pelin și otravă!” (Plângerile lui Ieremia 3, 19).

          Apare încrederea că Dumnezeu știe că sufletul lui este împovărat, ceea ce îi înveselește inima cu nădăjde: „Milele Domnului nu s-au sfârșit, milostivirile Lui nu încetează.” (Plângerile lui Ieremia 3, 22).

          Partea mea este Domnul, zice proorocul, și voi nădăjdui numai în El. Și de aceea este bine să aștepți în tăcere ajutorul Lui, fără să cârtești: „Căci Domnul nu aruncă pe oameni pentru totdeauna; Ci El pedepsește și are milă după mulțimea milelor Lui” (Plângerile lui Ieremia 3, 31-32).

          Noi trebuie să ne cercetăm căile pe care pășim, să luăm aminte și să ne întoarcem la Domnul, să ridicăm mâinile noastre la cer și să strigăm: „Noi am păcătuit și ne-am răzvrătit și Tu ne-ai iertat” (Plângerile lui Ieremia 3, 42).

          În continuare proorocul spune cât s-a străduit să ajungă rugăciunea lui la Domnul, dar Dumnezeu s-a ascuns în nori și nu i-a răspuns. Ieremia este îndurerat că nu a primit aprecierea cuvenită de la Domnul: „Tu ai făcut din mine o măturătură și un gunoi, în mijlocul popoarelor; De spaimă și de grabă am avut parte, de pustiire și de ruină” (Plângerile lui Ieremia 3, 45,47).

          Urmează rugăciunea proorocului către Domnul: „chemat-am numele Tău, Doamne, din groapa cea mai dedesubt” (Plângerile lui Ieremia 3, 55).

          Ieremia îl roagă pe Dumnezeu s-i asculte glasul rugăciunii și să nu-și astupe urechea la strigătul lui. Sunt înșirate toate pricinile care au dus la drama întâmplată, căci poporul în loc să asculte de avertizările proorocului, îl învinuiau și unelteau rele asupra lui. „Răsplătește-le Doamne, după faptele mâinilor lor”, adică, în finalul rugăciunii, proorocul cere ca dușmanii lui să fie pedepsiți și nimiciți.

 

 

IV. Jalea Ierusalimului asediat

Cap. 4

          Asedierea cetății (Plângerile lui Ieremia 4, 1-12). Motivația nenorocirii (Plângerile lui Ieremia 4, 13-20). O geană de nădejde (Plângerile lui Ieremia 4, 21-22).

          În acest capitol, proorocul începe cu nenorocirile care s-au abătut asupra Ierusalimului asediat.

          Paralelele făcute de prooroc și constatările sunt îngrozitoare. Aurul s-a întunecat, pietrele scumpe se tăvălesc pe la colțul tuturor ulițelor. Cei care cândva erau cântăriți cu aur, au ajuns să coste cât un vas de lut, făcut de mâna olarului.

          „Din pricina setei lipitu-s-a limba sugaciului de cerul gurii lui; copiii cer pâine dar nimeni nu le-o dă.” (Plângerile lui Ieremia 4, 4). Poporul moare de foame. Chiar și cei ce mâncau odinioară mâncături alese, cad de foame pe ulițe.

          „Vina fiicei poporului meu (Cetatea Ierusalimului) a fost mai mare decât a Sodomei, prăbușită într-o clipă nu de mâna omenească.” (Plângerile lui Ieremia 4, 6).

          Sunt caracterizați toți demnitarii, căpeteniile și mai marii poporului, care au ajuns într-un hal fără de hal, încât nimeni nici nu-i cunoaște. Mai fericiți au fost cei căzuți de sabie, decât cei omorâți de foame.

          „Dar s-a întâmplat, din pricina păcatelor profeților (mincinoși) și a fărădelegilor preoților, care au vărsat în mijlocul lor sângele celor drepți.” (Plângerile lui Ieremia 4, 12).

          Domnul, plin de mânie, i-a risipit pe toți. Pe preoți nu-i mai lua nimeni în seamă, nici de bătrâni nu se îndura.

          Prigonitorii lui Israel erau mulți și iuți umblau după jertfele lor prin munți, prin pustiu, îi prindeau și îi nimiceau. Dușmanii lui Israel se bucurau de nenorocirile abătute asupra lui Iuda și a Ierusalimului. Cu toate acestea, sunt și ei avertizați: „Bucură-te şi te veseleşte, fiica Edomului (probabil, Borța – capitala antică a Edomului), tu care locuieşti în pământul Uţ; şi la tine va veni cupa; vei bea şi te vei lăsa goală. Fărădelegea ta, o, fiică a Sionului (Ierusalimul), s-a sfârşit; la fel robia. Dar ţie îţi cercetează păcatele, o, fiică a Edomului, şi dă pe faţă fărădelegile tale!” (Plângerile lui Ieremia 4, 21-22).

 

V. Rugăciune pentru renaștere

Cap. 5

          Mărturisirea (Plângerile lui Ieremia 5, 1-18). Mijlocirea (Plângerile lui Ieremia 5, 19-22).

          Proorocul mătrurisește Domnului la ca a ajuns poporul Israel în rezultatul celor întâmplate și îl roagă să vadă ocara lor.

          Toate bunurile, casele iudeilor, au ajuns în mâinile celor de alt neam, iar ei au rămas orfani.

          „Bem apa noastră cu bani, lemnele noastre le primim cu plată” (Plângerile lui Ieremia 5, 4).

          Prigonitorii asupresc nemilos pe fiii lui Israel, lăsându-i fără niciun răgaz. Întind mâinile către Egipt și Asiria, ca să le dea pâine.

          „Părinții noștri au greșit și nu mai sunt, dar noi purtăm răsplata fărădelegilor lor.” (Plângerile lui Ieremia 5, 7).

          Cei care au fost stăpâni, acum sunt stăpâniți de slugi. Asupritorii au batjocorit femeile și fecioarele în cetățile lui Iuda. Căpeteniile au fost spânzurate, bătrânii neluați în seamă, flăcăii puși la munci, tristețea și lacrimile au luat locul veseliei și fericirii.

          „Muntele Sionului a rămas pustiu și pe el se plimbă vulpile” (Plângerile lui Ieremia 5, 18).

          Proorocul îl roagă pe Domnul, care în veci împărățește să nu-și uite fiii Săi și să nu-i părăsească: „Întoarce-Te către noi și ne vom întoarce; Învoiește zilele noastre ca în vremea cea de demult! Sau Tu ne-ai urgisit și Te-ai mâniat pe noi, fără măsură?” (Plângerile lui Ieremia 5, 21-22).

 

Rezumat la Cartea Plângerile lui Ieremia

          Ca urmare a faptului că regatul lui Iuda a continuat să practice idolatria, fără să se pocăiască, chiar și în ciuda nenumăratelor avertismente de la Domnul prin proorocii Lui, Dumnezeu a permis ca babilonienii să împresoare, să prădeze, să ardă și să distrugă Ierusalimul.

          Proorocul Ieremia, un martor ocular al acelor evenimente tragice, a scris Cartea Plângeri, cu o mare tristețe și jale, pentru Iuda și Ierusalim.

          După cum se observă din cele de mai sus, Cartea Plângerile lui Ieremia este împărțită în 5 capitole, iar fiecare capitol reprezintă câte un poem distinct.

          Din cele relatate în conținutul cărții, se vede că proorocul Ieremia înțelege bine faptul că babilonienii au fost unealta lui Dumnezeu, prin care El, Domnul, a adus judecată asupra lui Iuda și a Ierusalimului.

          „Domnul a spulberat pe toți voinicii mei, El a chemat oaste împotriva mea și m-a dat în mâna celora cărora nu puteam să mă împotrivesc” (Plângerile lui Ieremia 1, 15).

          Cartea face clar faptul că păcatul și răzvrătirea au fost cauza pentru care mânia lui Dumnezeu s-a revărsat asupra lui Iuda și a Ierusalimului: „Ierusalimul a păcătuit de moarte, pentru aceasta a ajuns de spaimă; Necurăția lui e lipită de poala hainei lui căci la sfârșitul lui el nu s-a gândit” (Plângerile lui Ieremia 1, 8-9).

          Jelirea este potrivită în vremurile de nenorocire, dar ea trebuie să facă loc imediat părerii de rău și pocăinței: „Noi am păcătuit și ne-am răzvrătit și Tu ne-ai iertat.” (Plângerile lui Ieremia 3, 42).

          Ieremia mai este cunoscut ca „proorocul care plânge”, pentru adânca și permanenta îngrijorare pentru poporul lui și pentru Ierusalim: „Șuvoaie de apă lăcrimează ochiul meu din pricina prăpădului fiicei poporului meu” (Plângerile lui Ieremia 3, 48).

          Aceeași durere pentru păcatele poporului, care îl respingea pe Dumnezeu, a fost exprimată și de Domnul Iisus Hristos atunci, când se apropia de Ierusalim, știind de viitoarea lui distrugere de către romani: „Şi când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut şi tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi. Căci vor veni zile peste tine, când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile. Şi te vor face una cu pământul, şi pe fiii tăi care sunt în tine, şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.” (Luca 19, 41-44). Pentru respingerea lui Mesia de către evrei, Dumnezeu a folosit asediul roman ca să-Și pedepsească poporul.

          Cu toate acestea, Dumnezeu nu se bucură atunci când își pedepsește copiii. Într-o zi, datorită lui Iisus Hristos, Dumnezeu va șterge toate lacrimile de pe fața tuturor: „Căci Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.” (Apocalipsa 7, 17).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.