A douăzeci și șasea carte a Vechiului Testament: Iezechiel

Stimați vizitatori și cititori ai site-ului și paginii de facebook a Catedralei „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău!

Vă informăm cu drag despre lansarea online a cărții „Trepte de pătrundere în esența Sfintei Scripturi” a protoiereului Ioan Plămădeală în colaborare cu clericii bisericii sus-menționate.

În cele ce urmează, vă prezentăm cea de-a douăzeci și șasea carte a Vechiului Testament: Iezechiel.

Cartea Proorocului Iezechiel

 

Introducere

         Proorocul Iezechiel era fiul lui Buzi preotul, din seminția lui Levi. A fost dus în robie împreună cu Ioachim (regele iudeilor) de către Nabucodonosor, regele Babilonului. Numele lui Iezechiel se tâlcuiește ca „Dumnezeu întărește” sau „Dumnezeu este tăria mea”. Cartea de față poartă numele autorului.

          În contrast cu Isaia, care este numit proorocul Fiului lui Dumnezeu, și Ieremia, care este purtătorul de cuvânt al Tatălui care-și disciplinează copiii, atunci Iezechiel poate fi catalogat drept proorocul Duhului Sfânt, care se întâlnește în textul Sfintei Scripturi ca „Slava Domnului”.

          La fel ca și Isaia, Iezechiel a fost preot și prooroc. El se pregătea să slujească Domnului la Templul din Ierusalim, însă nu a ajuns să o facă, deoarece a fost exilat în Babilon la vârsta de 25 de ani (anul 597 î. Hr.), pe când slujirea preoțească putea fi săvârșită doar după împlinirea vârstei de 30 de ani. După 5 ani petrecuți în exil, Iezechiel începe slujirea printre conaționalii săi captivi, într-o localitate de pe malul râului Chebar, eliminând din start speranțele false ale celor ce credeau că robia va fi de scurtă durată.

          Aproximativ 22 de ani Iezechiel activează ca preot și prooroc (Iezechiel 29, 17), începând cu anul 592 î. Hr., când este datată prima lui profeție (Iezechiel 1, 2), până la ultima lui profeție, datată cu anul 570 î. Hr. (Iezechiel 29, 17).

          Iezechiel se căsătorește, însă soția lui moare în timpul ultimului asediu al Ierusalimului de către Nabucodonosor (Iezechiel 24, 18). Data și împrejurările morții profetului nu sunt cunoscute.

          Proorocul Iezechiel ajunge în Babilon cu 9 ani mai târziu decât proorocul Daniel, făcând parte din cei 10 000 de prizonieri luați de către Nabucodonosor pe timpul regelui Sedechia la Ierusalim (4 Regi 24, 11-18).

          Cartea proorocului Iezechiel a reprezentat un mesaj adresat evreilor din robia Babilonului, care trebuiau convinși că nu poate fi vorba despre o întoarcere în țara natală, înainte de întoarcerea întregului popor la Dumnezeul lor. Această chemare atinge apogeul în capitolul 18, 30-32: „ …pocăiţi-vă şi vă întoarceţi de la toate nelegiuirile voastre, ca necredinţa să nu vă fie piedică. Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi, casa lui Israel? Căci Eu nu voiesc moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întoarceţi-vă deci şi trăiţi! ”.

          Întreaga activitate profetică a lui Iezechiel se desfășoară în exil, Ierusalimul apărând uneori în scrierile lui ca vedenie.

          Rolul proorocului Iezechiel a fost ca, pe de o parte, să-i facă pe evreii exilați să înțeleagă că nenorocirea lor națională din anul 586 î. Hr. (Căderea regatului Iuda), este consecința întoarcerii de la Dumnezeul cel Adevărat și  închinarea la dumnezeii falși (idoli), precum și a multor alte păcate a poporului și ale predecesorilor poporului; iar pe de altă parte, să le insufle evreilor speranța că într-o bună zi, Dumnezeu se va milostivi și va întoarce poporul Său în patria lui.

          Spre deosebire de proorocii Isaia și Ieremia, Iezechiel, aflându-se în exil, nu se adresa direct poporul prin cuvântări în formă orală, dar mai mult în formă scrisă, deoarece poporul iudeu era împrăștiat și dizolvat printre locuitorii Imperiului Babilonian: „Şi limba ta o voi lipi de cerul gurii tale, ca să fii mut şi să nu-i mai poţi mustra, că aceştia sunt un neam răzvrătit.” (Iezechiel 3, 26).

          Cu toate acestea, în cazuri excepționale, gura proorocului se deschide: „În ziua aceea se va deschide gura ta către cel scăpat şi vei grăi şi nu vei mai fi mut şi vei fi semn pentru ei, şi ei vor afla că Eu sunt Domnul” (Iezechiel 24, 27).

          Ca un fir roșu pe tot conținutul Cărții Iezechiel se strecoară ideea că scopul robiei babiloniene și apoi restabilirea Israelului (poporului ales), era ca iudeii și celelalte popoare să se convingă cine este Dumnezeul cel Adevărat: „Voi ar[ta numele Meu cel Sfânt poporului Meu Israel și nu voi mai lăsa de acum să se necinstească Sfânt numele Meu și vor ști neamurile că Eu sunt Domnul cel Sfânt în Israel” (Iezechiel 39, 7).

          Sfințenia numelui lui Dumnezeu este scoasă în evidență în toată cartea. Expresia „veți (vor) ști cu siguranță că Eu sunt Domnul” apare în Cartea proorocului Iezechiel de peste 60 de ori.

          În anul 597 î. Hr., Ioachim (Iehonia), regele lui Iuda, a capitulat și a lăsat Ierusalimul în mâinile lui Nabucodonosor, care a dus în Babilon elita țării, precum și podoabele Templului lui Dumnezeu și ale casei regale.

          Printre captivii lui Nabucodonosor se afla familia regală, căpetenii ale poporului iudeu, bărbați puternici și viteji, meșteșugari și constructori, precum și Iezechiel, fiul preotului Buzi (4 Regi 24, 11-17); (Iezechiel 1, 1-3).

          Exilații israeliți au lăsat în urma lor o țară cu dealuri, izvoare și văi și au ajuns, după o călătorie lungă și obositoare, într-o țară în care, cât se vedea cu ochii, era doar o câmpie. Iudeii au ajuns să locuiască într-un imperiu puternic, printre oameni cu alte obiceiuri și cu credință păgână.

          Nabucodonosor a permis ca israeliții să aibă în posesie locuințe, slugi și să-și fondeze afaceri (Ieremia 28, 5-7).

          În Cartea Iezechiel, se vor găsi răspunsuri la următoarele întrebări:

  1. Aveau să cadă evreii în capcana credinței babiloniene?
  2. Aveau să se răzvrătească evreii în continuare împotriva lui Dumnezeu?
  3. Au învățat oare iudeii lecția din exilul lor, ca o disciplinare din partea lui Dumnezeu?

I. Dumnezeu încredințează lui Iezechiel misiunea de străjer al casei lui Israel.

Cap. 1 – 3

          Vedenia Slavei Domnului pe heruvimi. Chemarea la proorocie, vedenia cărții. Începutul misiunii de prooroc.

          În prima lui vedenie, care a fost primită în anul 592 î. Hr., Iezechiel a văzut un vânt puternic care venea dinspre miază-noapte aducând un nor mare și un val de foc scânteitor.

          Din mijlocul focului au ieșit 4 fiare cu chip de om. Fiecare fiară avea câte patru fețe (una de om, una de leu, alta de bou și una de vultur) și câte patru aripi.

          Lângă fiecare fiară era câte o roată mare ce părea că se află în interiorul altei roți, iar obezile lor erau pline de ochi. Ele înaintau în mod unit în orice direcție.

          Deasupra capetelor fiarelor se vedea un fel de boltă, iar deasupra, pe boltă, era un tron, iar pe tron era un chip de om, de la care se răspândea o lumină strălucitoare în toate părțile: „Acesta era chipul Slavei Domnului” (Iezechiel 1, 28).

          Iezechiel a căzut cu fața la pământ când a văzut „Slava Domnului”. Dumnezeu i-a zis: „Fiul omului scoală, că am să-ți vorbesc!” (Iezechiel 2, 1). Apoi Domnul i-a încredințat lui Iezechiel misiunea de prooroc pentru poporul Israel și pentru popoarele păgâne rebele: „Ori te-or asculta ori nu te vor asculta – căci sunt un neam îndărătnic – să știe însă că este între ei un prooroc” (Iezechiel 2, 5).

          Domnul îi dă proorocului să mănânce un sul de carte, care a devenit dulce ca mierea în gura lui. Dumnezeu i-a zis lui Iezechiel: „Fiul omului! Iată te-am pus străjer casei lui Israel; vei asculta deci cuvântul Meu, ce-Mi va ieși din gură și-l vei vesti ca din partea Mea.” (Iezechiel 3, 17).

          Proorocul trebuia să transmită cu fidelitate și exactitate cuvintele Domnului adresate întregului popor, dar și unor oameni individual (avertismente, amenințări, etc.), în caz contrat, va muri.

 

II. Ilustrarea asedierii Ierusalimului

Cap. 4 – 7

          Acțiuni simbolice. Lămurirea acțiunilor simbolice. Proorocul despre Iuda. Pieirea lui Iuda.

          Dumnezeu îi poruncește lui Iezechiel să ia o cărămidă și să schițeze pe ea Ierusalimul asediat.

          Pentru ca iudeii să înțeleagă mesajul, proorocul trabuia să stea culcat în fața cărămizii 390 de zile – după numărul de ani cât au ținut nelegiuirile casei lui Israel, și 40 de ani pe partea dreaptă – după numărul de ani cât au durat nelegiuirile casei lui Iuda, câte o zi pentru fiecare an.

          În această perioadă, hrana proorocului era una simplă. Trebuia să-și coacă atâtea pâini, câte zile trebuia să stea culcat: „Pâinile le vei găti ca turtele de orz și le vei coace înaintea ochilor lor cu necurățenie de om” (Iezechiel 4, 12).

          Iezechiel a făcut tot ce i s-a spus, însă s-a rugat Domnului să nu fie atât de strict cu el, căci așa pâine îi va fi cu neputință să mănânce, „Iar El mi-a răspuns: Iată, Eu îți dau, în loc de necurățenie de om, baligă de bou și pe ea vei găti pâinea ta.” (Iezechiel 4, 15).

          Apoi, pentru a ilustra sfârșitul tragic al Ierusalimului, Dumnezeu i-a cerut lui Iezechiel să-și tundă părul și să-și radă barba, iar părul să-l împartă în trei părți. O treime din păr trebuia arsă, o altă treime – tocată cu cuțitul, iar cealaltă treime, trebuia să fie spulberată în vânt. „Să oprești însă din părul acela puține fire și să le legi în poala hainei tale” (Iezechiel 5, 3).

          Prin urmare, la sfârșitul asediului, la căderea Ierusalimului, o parte din locuitori avea să moară de ciumă și de foame, alții de sabie, iar restul – să fie împrăștiați printre popoarele străine. „Așa-Mi voi împlini mânia, Îmi voi potoli urgia Mea cu ei și Mă voi răzbuna… și vor cunoaște că Eu, Domnul am grăit în râvna Mea.” (Iezechiel 5, 13).

          Nu este trecut ce vederea nici Iuda: „Altarele voastre vor fi stricate, idolii făcuți de voi vor fi sfărâmați și oamenii voștri vor cădea morți înaintea idolilor voștri.” (Iezechiel 6, 4), „Cei uciși vor cădea dintre voi și vor cunoaște că Eu sunt Domnul” (Iezechiel 6, 7).

          Totuși, din bunătatea Sa, Dumnezeu le lasă iudeilor o speranță – firele de păr legate în poala hainei lui Iezechiel: „Dar Eu voi lăsa o rămășiță din voi, care va scăpa de sabie printre celelalte neamuri, când veți fi risipiți prin țări. Și vor cunoaște că Eu sunt Domnul și că nu în zadar i-am amenințat că le voi trimite toate aceste rele” (Iezechiel 6, 8,10).

          Proorocia referitoare la regatul lui Iuda avea în curând să se împlinească. Ierusalimul avea să fie distrus și devastat, fiindcă iudeii mâniaseră pe Dumnezeu cu idolatria, corupția și desfrânarea. Pedeapsa urma să fie îngrozitoare: „Ochiul Meu nu te va cruța, nici nu te va milui, ci îți voi plăti după căile tale și după toate ticăloșiile tale te voi pedepsi și vei cunoaște că eu sunt Domnul Care lovește.” (Iezechiel 7, 9).

          Bogăția nu avea să le aducă scăpare în ziua urgiei Domnuli: „Argintul și-l vor arunca pe ulițe și vor disprețui aurul…” (Iezechiel 7, 19).

          Cei mai răi dintre neamuri vor pune stăpânire pe casele lor. Va veni nenorocire peste nenorocire. Vor căuta pace și nu o vor găsi. Regele va plânge, căpeteniile vor fi cuprinse de groază, iar poporul va tremura de frica urgiei lui Dumnezeu: „Mă voi purta cu ei după purtările lor și după judecățile lor îi voi judeca și vor cunoaște că Eu sunt Domnul” (Iezechiel 7, 27).

III. Viziunea lui Iezechiel cu Ierusalimul apostat

Cap. 8 – 11

          Vedenia închinării la idoli în Templul Domnului. Vedenia distrugerii poporului răzvrătit și rebel al Ierusalimului. Vedenia focului și heruvimilor care pleacă cu Slava Domnului din Ierusalim. Vedenia plecării Slavei Domnului din Ierusalim.

          În anul 591 î. Hr., Iezechiel a fost răpit cu duhul și dus din Caldeea în Ierusalim, unde a văzut lucruri neînchipuit de rele și dezgustătoare ce se petreceau în Templul Domnului. În curte se afla idolul geloziei, care stârnește gelozia.

          Apoi, printr-o spărtură în perete, a intrat într-o încăpere unde 70 de bărbați din bătrânii lui Israel, având în mijlocul lor pe Iaazania preotul, toți ținând în mână câte o cădelniță, tămâiau, se închinau și se rugau la niște uriciuni (târâtoare) pictate pe pereți și la niște momâi de idoli.

          Niște femei îl boceau pe Tamuz (zeitate caracterizată prin jertfe rituale și bocete). Alții se închinau la soare.

          Cu aceste acțiuni, oamenii îl înjoseau pe Dumnezeu, de aceea El zice: „De aceea și Eu voi lucra cu urgie; ochiul Meu nu-i va cruța, și Eu nu Mă voi îndura…” (Iezechiel 8, 19).

          Apoi au apărut șase bărbați cu arme de luptă în mâini. În mijlocul lor se afla un al șaptelea bărbat, îmbrăcat în pânză de in, care avea la el cele necesare pentru scris. Atunci Slava Domnului s-a pogorât de pe heruvim, a chemat pe bărbatul îmbrăcat în haina de in și i-a poruncit: „Treci prin mijlocul cetății, prin Ierusalim, și însemnează cu semnul crucii (litera „tau”) pe frunte pe oamenii care gem și plâng din cauza ticăloșiilor care se săvârșesc în Ierusalim.” (Iezechiel 9, 4).

          După aceea, le-a spus celor șase bărbați înarmați să meargă și să-i ucidă pe toți cei care nu vor avea semnul crucii pe frunte de laolaltă: bătrâni, tineri, copii, femei, etc. A fost îndeplinit întocmai ceea ce li s-a poruncit, începând cu bătrânii ce se aflau înaintea casei. Omul îmbrăcat în haină de in a zis: „Am făcut așa cum mi-ai poruncit.” (Iezechiel 9, 11).

          Iezechiel a văzut din nou Slava Domnului ridicându-se de deasupra heruvimilor. Dumnezeu îi poruncește proorocului să se ia cărbuni dintre roțile cele dintre heruvimi și să se împrăștie peste oraș. Așadar, un heruvim a dat cărbunii dintre roți omului în haina de in și acesta le-a împrăștiat peste oraș.

          Iezechiel, cercetând heruvimii, vede că ei sunt aceleași fiare cu patru fețe din vedenia de la râul Chebar. „Atunci Slava Domnului s-a dus și s-a așezat pe heruvimi” (Iezechiel 10, 18).

          Dumnezeu promite că îi va aduna iarăși pe cei împrăștiați ai lui Israel din toate țările și le va dărui pământul făgăduit: „Și le voi da inimă și duh nou voi pune în ei” (Iezechiel 11, 19), iar pentru închinătorii la idoli din Ierusalim, cele ce urmează: „Celor a căror inimă este legată de idolii lor și de uriciunile lor, le voi cere socoteală de purtarea lor” (Iezechiel 11, 12).

          Proorocul vede Slava Domnului înălțându-se de deasupra orașului și este întors cu duhul în Babilon: „Atunci iar m-a luat Duhul și m-a dus în Caldeea, la cei robiți…” (Iezechiel 11, 24), și a spus exilaților toate cele văzute în vedeniile sale.

IV. Alte proorocii făcute în Babilon cu privire la Ierusalim

Cap. 12 – 19

          Robia Ierusalimului reprezentată simbolic de către prooroc. Proorocii cei mincinoși. Pedeapsa proorocilor mincinoși. Ierusalimul comparat cu vița de vie fără nicio valoare. Ierusalimul desfrânat. Trădarea lui Iezechiel. Pilda vulturului și a cedrului. Îndemn la pocăință. Plâns pentru căpeteniile lui Israel. Pilda leoaicei și a viei.

          Proorocul a interpretat apoi o reprezentare simbolică. Dumnezeu îi poruncește ca el să pribegească din loc în loc printre iudei și să facă o spărtură în zid (probabil în peretele casei sale), prin care să iasă în văzul poporului. Iezechiel trebuia să zică iudeilor că acesta este un semn: „în pribegie și în robie vor merge.” (Iezechiel 12, 11).

          În continuare, proorocul trebuia să preîntâmpine poporul că toate proorociile făcute se vor îndeplini numaidecât: „Nu va rămâne zadarnică nicio vedenie proorocească și nici o proorocie nu va fi mincinoasă în casa lui Israel.” (Iezechiel 12, 24).

          Dumnezeu poruncește lui Iezechiel să profețească împotriva proorocilor mincinoși ale lui Israel: „Proorocii tăi, Israele, sunt ca vulpile din ruine. Vedeniile lor sunt deșarte și prevestirile lor mincinoase; ei zic – Domnul a spus – dar Eu nu le-am spus.” (Iezechiel 13, 4,6,7). Ei strigă „va fi pace”, dar pace nu va fi, și duc poporul spre rătăcire.

          Au venit la prooroc câțiva bătrâni din Israel și au vrut să afle câte ceva despre viitor. Dumnezeu îi spune proorocului că El nu va da niciun răspuns celor care poartă în inima lor idolii la care se închină.

          „Să înțeleagă dar casa lui Israel căci ei cu toții au ajuns străini de Mine, prin idolii lor” (Iezechiel 14, 5), „și așa își vor lua toți pedeapsa pentru nelegiuirea lor…” (Iezechiel 14, 10).

          Chiar dacă Noe, Daniel și Iov ai fi fost în Ierusalim, aceștia n-ar fi putut scăpa niciun suflet, ci numai viața lor.

          Cetatea Ierusalimului este comparată cu lemnul viței de vie, care n-are nicio valoare, căci din el nu poți să faci măcar un cui ca să atârni de el un lucru oarecare. El este bun numai de ars în foc: „De aceea zice Domnul Dumnezeu: Precum lemnul de viță de vie… l-am dat focului ca să-l ardă, așa voi da și Ierusalimul.” (Iezechiel 15, 6). Cât de lipsită de valoare devenise cetatea Ierusalimului prin infidelitatea locuitorilor!

          În continuare urmează o fabulă despre cetatea Ierusalimului, care s-a născut în Canaan, dar Dumnezeu a ridicat-o de jos ca pe un prunc abandonat, a crescut-o, a întărit-o și a încheiat cu ea un legământ: „ …Am făcut un legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu și tu ai fost a Mea” (Iezechiel 16, 8). A fost spălată, curățită, împodobită, „și erai foarte frumoasă și ai ajuns la vrednicia de regină” (Iezechiel 16, 13). Cetatea Ierusalimului a devenit renumită printre neamuri, desăvârșită datorită veșmintelor cu care a îmbrăcat-o Dumnezeu.

          „Dar tu te-ai încrezut în frumusețea ta și, folosindu-te de renumele tău, ai început să te desfrânezi” (Iezechiel 16, 15). Cetatea Ierusalimului a devenit desfrânată, s-a îndreptat spre națiunile care treceau pe lângă ea, s-a închinat la idolii lor: ale egiptenilor, ale asirienilor, etc. De aceea „Te voi judeca cum se judecă femeile adultere și cele ce varsă sânge și te voi da urgiei” (Iezechiel 16, 38).

          Sfârșitul ei avea să fie nimicirea prin mâna acelorași popoare cu care se „înrudise”. Ea a devenit mai rea decât surorile ei, Sodoma și Samaria: „Iar Samaria n-a păcătuit nici pe jumătate din ce ai păcătuit tu” (Iezechiel 16, 51).

          Cu toate acestea, Dumnezeu, Domnul cel îndurător avea să facă ispășire pentru ea și s-o restabilească potrivit legământului Său.

          Dumnezeu i-a spus proorocului o pildă – ghicitoare despre un vultur și un cedru din Liban. Apoi a mai fost un vultur (Nabucodonosor), care a venit și a smuls vârful unui cedru semeț, plantat de primul vultur.

          Apoi, această pildă a fost explicată, demonstrând cât de zadarnică era încercarea Ierusalimului de a primi ajutor din Egipt. Vulturul care îl întruchipa pe Nabucodonosor a smuls cedrul semeț (Ioachim – Iehonia) și l-a dus în robie în Babilon, plantând în locul lui o viță de vie (Iezechia). Vița de vie și-a îndreptat ramurile spre alt vulturi (Egiptul), dar nu a reușit. Ea urma să fie smulsă din rădăcini.

          Dumnezeu însăși avea să ia un lăstar fraged din vârful semeț al cedrului și să-l planteze pe un munte înalt. Acolo era să crească și să devină un cedru măreț, în care aveau să locuiască păsări de tot felul. Toți aveau să știe cu siguranță că Dumnezeu a făcut lucrul acesta: „Și vor cunoaște toți pomii câmpului că Eu, Domnul, pomul înalt îl fac mic și pe cel mic îl fac înalt; pomul verde îl usuc și pe cel uscat îl înverzesc” (Iezechiel 17, 24).

          Dumnezeu i-a mustrat pe evreii exilați pentru că adeseori foloseau proverbul: „Părinții au mâncat aguridă și copiilor li s-au strepezit dinții” (Iezechiel 18, 2), însemnând că copiii pătimesc pentru păcatele părinților.

          Dumnezeu zice că în viitor nu se va mai spune acest proverb, fiindcă nu va mai fi așa: „ …toate sufletele sunt ale Mele; cum este al Meu sufletul tatălui, tot așa și sufletul fiului; sufletul care a greșit acela va muri.” (Iezechiel 18, 4).

          Cel drept va trăi. Dumnezeu nu dorește moartea celui rău, ci dorește ca acesta să se întoarcă și să fie viu!

          Proorocul trebuia să facă o tânguire pentru căpeteniile lui Israel, comparându-i pe ei cu puii de leu, care devenind maturi, au început să sfâșie și să piardă chiar și oamenii. Aceștia (regii lui Iuda) aveau să fie prinși ca niște lei puternici, puși în lanțuri și în cușcă și duși în Egipt și în Babilon: „ca să nu se mai audă glasul lor prin munții lui Israel.” (Iezechiel 19, 9).

 

 

V. Condamnarea Ierusalimului

Cap. 20 – 23

          Mustrări în legătură cu trecutul păcătos și prezentul răzvrătit ale lui Israel și Judecata milostivă a lui Dumnezeu asupra lor. Sabia lui Dumnezeu. Proorocie despre luarea Ierusalimului. Păcatele Ierusalimului atrag mânia lui Dumnezeu. Pilda a două femei desfrânate – Ohola și Oholiba – și pedepsirea lor.

 

          În anul 590 î. Hr., bătrânii exilați dintre evrei au venit iarăși la Iezechiel să afle ce zice Domnul. Proorocul transmite cuvintele Domnului, făcând o retrospectivă a lungii perioade de răzvrătire și închinare dezgustătoare la toți dumnezeii neamurilor păgâne din vecinătate.

          Pentru aceasta va urma, indiscutabil, Judecata: „Cum M-am judecat cu părinții voștri în pustiu, așa Mă voi judeca și cu voi, zice Domnul Dumnezeu” (Iezechiel 20, 36).

          Cei răzvrătiți și nesupuși Domnului vor fi aleși și scoși de la locurile lor, dar în țara lui Israel ei nu vor intra. Sunt trimiși rebelii, fiecare la idolii lor, și sunt preîntâmpinați să nu mai pângărească numele Domnului cu darurile lor și idolii lor.

          Totodată, Dumnezeu îi încurajează pe iudei că cei vrednici vor fi primiți pe Muntele cel Sfânt, unde El le va primi cu bunăvoință prinoasele lor și îi va aduna din țările străine, întorcându-i în țara lui Israel, pământul părinților lor din vechime.

          Dumnezeu va scoate Sabia Sa pentru a înfăptui judecata asupra națiunii răzvrătite: „Pentru ca să pierd din tine pe cel drept și pe cel necredincios…” (Iezechiel 21, 4).

          Proorocul profețește cu suspinare că Sabia Domnului este deja scoasă pentru a pedepsi și a îngrozi poporul Său necredincios. Nicio casă și nicio poartă nu va scăpa de ascuțișul scânteietor ca fulgerul al Sabiei lui Dumnezeu.

          Sunt avertizate și căpeteniile lui Iuda, că pentru nelegiuirile lor le va fi scoasă coroana de pe cap: „Diadema se va scoate, cununa va fi ridicată, lucrurile se vor schimba; cele smerite se vor înălța și cele înalte se vor smeri; o voi lepăda, o voi lepăda, o voi lepăda și nu va mai fi (pusă nimănui) până va veni acela căruia se cuvine și o voi da lui” (Iezechiel 21, 26-27).

          Dumnezeu poruncește proorocului să amintească poporului din Ierusalim toate crimele comise în acest oraș: „Cu sângele pe care l-ai vărsat te-ai făcut vinovată (Cetatea Ierusalimului) și cu idolii, pe care i-ai făcut, te-ai spurcat și ți-ai apropiat zilele tale și ai ajuns la sfârșitul anilor tăi” (Iezechiel 22, 4).

          Casa lui Israel s-a făcut ca „zgura”, plumb și fier, care va fi adunată în Ierusalim și topită ca într-un cuptor: „Vă voi aduna și voi aprinde asupra voastră focul mâniei Mele și vă voi topi ca într-un cuptor în mijlocul cetății” (Iezechiel 22, 21).

          Infidelitatea Samariei (capitala regatului Israel) și a lui Iuda a fost ilustrată prin exemplul a două surori. Ohola (Samaria) se prostituase cu asirienii și fusese nimicită de amanții ei. Oholiba (Iuda) nu a tras nicio învățătură din cele întâmplate cu Ohola, ci a făcut și mai rău, prostituându-se mai întâi cu Asiria, apoi cu Babilonul. Ea avea să fie nimicită cu desăvârșire. Dumnezeu repetă iarăși: „Nelegiuirea voastră va cădea asupra voastră și veți purta greutatea păcatelor voastre… și veți ști că Eu sunt Domnul Dumnezeu” (Iezechiel 23, 49).

VI. Începe asediul Ierusalimului

Cap. 24

Cazanul fierbe. Moartea soției.

 

          În anul 588 î. Hr., Dumnezeu l-a anunțat pe Iezechiel că în acea zi, a zecea din luna a zecea, regele Babilonului a asediat Ierusalimul.

          El a comparat orașul împrejmuit cu ziduri cu un cazan (ceaun), iar pe oamenii cei mai aleși, i-a comparat cu carnea din acel cazan. Acel cazan trebuia pus la foc ca să ardă în el toate necurățiile Ierusalimului și idolatria dezgustătoare a acestuia: „Pune căldarea la foc, goală pe cărbuni, ca să se încălzească și ca arama ei să se înfierbânte și să se topească murdăria din ea și toată rugina de pe ea să se ducă” (Iezechiel 24, 11).

          În aceiași zi, a murit soția lui Iezechiel, dar ascultând de porunca Domnului, proorocul n-a plâns moartea ei. Acesta era un semn că poporul nu trebuia să deplângă distrugerea Ierusalimului, fiindcă aceasta era o judecată de la Dumnezeu.

          În ziua când Ierusalimul trebuia să cadă, Dumnezeu îi va trimite proorocului pe „cel scăpat de acolo, care îți va aduce știrea” (Iezechiel 24, 26) despre distrugerea falnicului oraș.

          Din momentul primirii de la Dumnezeu a acestei proorocii și până la împlinirea ei (adică până cel scăpat va aduce vestea), Iezechiel trebuia să nu mai vorbească nimic celor exilați. „În ziua aceea se va deschide gura ta către cel scăpat și vei grăi și nu vei mai fi mut și vei fi semn pentru ei, și ei vor afla că Eu sunt Domnul!” (Iezechiel 24, 27).

VII. Proorocii rostite împotriva națiunilor

Cap. 25 – 32

          Proorocie împotriva amoniților, moabiților, idumeilor și filistenilor. Asediul și distrugerea Tirului. Plângerea Tirului. Proorocie împotriva regelui Tirului și despre Sidon. Proorocie împotriva Egiptului. Două proorocii despre Egipt. Egiptul – falnicul cedru. Plângerea Egiptului.

          Dumnezeu prezice că națiunile din jurul Israelului aveau să se bucure de căderea Ierusalimului și să se folosească de această ocazie pentru a-și bate joc de Dumnezeul lui Iuda: „Așa zice Domnul Dumnezeu: Deoarece tu faci Amoane, Aha! Aha! Împotriva lăcașului Meu cel Sfânt când el e pângărit și când țara lui Israel e pustiită și casa lui Iuda dusă în robie.” (Iezechiel 25, 3). De aceea, nu aveau să rămână nepedepsite popoarele acestea. Amonul urma să fie dat în stăpânirea fiilor Răsăritului (Triburile arabe barbare, beduinii pustiului siriano-arab).

          „Voi face din Raba (Capitala lui Amon, acum Amon, capitala Iordaniei) un staul de cămile și din cetățile lui Amon o stână de oi, și veți ști că eu sunt Domnul” (Iezechiel 25, 5).

          La fel avea să se întâmple și cu Moab și cu Seir (Edom) pentru atitudinea lor dezgustătoare față de tragedia care s-a abătut asupra lui Iuda. Moabul, ca și Amonul, avea să fie dat în mâna fiilor Răsăritului, iar Edom va fi pedepsit astfel: „Răzbunarea Mea împotriva Edomului o voi săvârși prin mâna poporului Meu Israel…” (Iezechiel 25, 14), fiind transformat într-un loc pustiu.

          O mare răzbunare avea să fie adusă și asupra filistenilor: „Voi săvârși împotriva lor cumplite răzbunări, pedepse grele, și vor ști că Eu sunt Domnul…” (Iezechiel 25, 17).

          În anul 590 î. Hr., în ziua întâi ale lunii întâi, Iezechiel primește de la Dumnezeu proorocia împotriva Tirului. Pedeapsa era să vină în urma bucuriei pe care o arătase locuitorii Tirului la distrugerea Ierusalimului: „Loc de uscat mrejele va fi el la mare, pentru că a zis acestea…” (Iezechiel 26, 5). Cu alte cuvinte, din cauza bucuriei că Ierusalimul  – poarta popoarelor – este dărâmat și pustiește, iar Tirul prosperă.

          Mândru de comerțul său înfloritor, Tirul era ca o corabie frumoasă în mijlocul mărilor, însă, care în scurt timp va zace sfărâmată în mijlocul apelor.

          „Bogăția ta și mărfurile tale, corăbierii și cârmacii tăi, meșterii, negustorii, toți ostașii care se află în tine se vor prăbuși în inima mărilor în ziua căderii tale.” (Iezechiel 27, 27).

          Va fi mare scârbă și durere, vor plânge pentru Tir cu mare glas corăbierii, cârmacii, vâslașii, presărându-și capetele cu cenușă. Așa vor boci ei orașul său: „Cine a fost ca Tirul, ca această cetate dărâmată în mare!” (Iezechiel 27, 32).

          Regele Tirului se lăuda tuturor: „Eu sunt un dumnezeu” (Iezechiel 28, 9). Acum era îndemnat să spună așa înaintea ucigașului lui. Proorocul este pus de Dumnezeu să înalțe un cântec de jale pentru regele Tirului: „Erai desăvârșit, înțelept, frumos… Te aflai în Eden, în grădina lui Dumnezeu… Tu erai heruvimul pus să ocrotești… Fost-ai fără prihană în căile tale din ziua facerii tale și până s-a încuiat în tine nelegiuirea” (Iezechiel 28, 12-15).

          De aceea, pentru mulțimea nelegiuirilor tale, focul te va mistui și te va preface în cenușă și pământ. „Toți cei ce te cunosc între popoare se vor mira de tine, vei ajunge o groază și în veci nu vei mai fi.” (Iezechiel 28, 19).

          Urmează cuvântul Domnului către Iezechiel referitor la Sidon, fiind amenințat cu ciumă, sabie și mari vărsări de sânge: „Și nu vei mai fi pentru casa lui Israel spin care rănește și ciulin care sfâșie printre cei ce o înconjoară și o urăsc, și vor ști toți că Eu sunt Domnul Dumnezeu.” (Iezechiel 27, 24).

          Iar casa lui Israel va fi adunată din mijlocul popoarelor printre care a fost împrăștiată: „și va locui ea în pământul său, pe care l-am dat robului Meu Iacov, Ei vor locui acolo în siguranță… când voi face judecăți asupra tuturor celor dimprejur care îi disprețuiesc, vor ști că Eu sunt Domnul Dumnezeul lor.” (Iezechiel 28, 26).

          Dumnezeu i-a spus proorocului Iezechiel să-și îndrepte fața spre Egipt și faraon, proorocind împotriva lor.

          „Al meu este râul Nil și eu l-am făcut pentru mine.” (Iezechiel 29, 3), se lăuda faraonul. După lovitura ce avea să o primească faraonul și egiptenii, care credeau în faraon ca într-un dumnezeu, aveau să afle și ei că Domnul este Dumnezeul cel Adevărat. Egiptenii vor învăța această lecție când țara lor va fi devastată timp de 40 de ani.

          În anul 591 î. Hr. (Iezechiel a introdus aici unele detalii care i-au fost dezvăluite mai târziu), Dumnezeu lasă Egiptul în mâinile lui Nabucodonosor drept răsplată pentru lucrarea împotriva Tirului (Nabucodonosor nu prea se pricopsise cu multă pradă din Tir, fiindcă locuitorii Tirului se refugiaseră cu cea mai mare parte a bogățiilor lor în orașul insular).

          Faraonul și Egiptul este descris ca un cedru înalt, frumos, care credea că va crește până la ceruri, dar avea să cadă ca unul obișnuit. Așa și oamenii care cred că au atins cele mai înalte zări, cad ca și muritorii de rând.

          „De aceea zice Domnul Dumnezeu: Pentru că s-a făcut înalt la stătură și creștetul lui și l-a înălțat până la nori și inima lui s-a îngâmfat cu înălțimea lui, l-am dat în mâna regelui neamurilor și acesta s-a purtat cu el după răutatea lui…” (Iezechiel 31, 10-11).

          În anul 590 î. Hr., în ziua întâi a lunii a doua, proorocul primește cuvânt de la Dumnezeu: „Fiul omului, ridică plângere asupra lui Faraon, regele Egiptului, și spune-i: Leu al neamurilor, iată-te nimicit.” (Iezechiel 32, 2).

          Sabia regelui Babilonului te va lovi pe tine și țara ta. „Voi face din țara Egiptului un pustiu, când țara va fi jefuită de tot ce are și când voi lovi pe toți ce trăiesc în ea, atunci vor ști că Eu sunt Domnul.” (Iezechiel 32, 15).

 

VIII. Un străjer pentru exilați. Este prezisă restabilirea

Cap. 33 – 37

          Responsabilitățile proorocului. Dumnezeu – Păstorul cel bun în împărăția nouă al lui Israel. Proorocie împotriva lui Seir (Edom). Mântuirea Noului Israel. Vedenia oaselor uscate. Unirea lui Iuda cu Efraim.

          Dumnezeu a vorbit cu Iezechiel despre responsabilitățile pe care acesta le avea ca străjer al poporului său. Proorocul trebuia să vestească poporului despre primejdiile ce aveau să se abată asupra lui și să le explice cauza pedepsilor.

          Dacă cineva aude vestea (glasul trâmbiței, avertizarea) și nu ia aminte – va pieri. Dacă proorocul (trâmbițașul) n-a vestit primejdia și cineva va pieri, sângele lui va fi asupra proorocului.

          Iezechiel trebuia să-i facă pe fiii lui Israel să înțeleagă cât de mult greșeau când ziceau: „„Calea Domnului nu este dreaptă!” Dar nedreaptă este calea lor.” (Iezechiel 33, 17).

          În anul 585 î. Hr., a cincea zi din luna a zecea, când a venit la prooroc un om care scăpase din măcelul ce avuse loc în Ierusalim, și i-a spus: „Cetatea este dărâmată” (Iezechiel 33, 21).

          Atunci, Dumnezeu a deschis din nou gura proorocului și el din nou putea să le vorbească exilaților. Iezechiel le-a spus că orice speranță ca Iuda să fie salvat, este zădarnică. „Voi face din țară un pustiu și vor cunoaște că Eu sunt Domnul…” (Iezechiel 32, 29).

          Dumnezeu îi spune lui Iezechiel că fiii lui Israel vin la el ca la o adunare, ca la o petrecere: „poporul Meu se așază înaintea ta și ascultă cuvintele tale. Dar nu le împlinește… tu ești pentru ei ca un cântăreț plăcut, cu glas frumos… și ascultă cuvintele tale, dar nimeni nu le împlinește.” (Iezechiel 33, 31-32). Însă, atunci când toate cele spuse se vor împlini, vor ști că „în mijlocul lor era un prooroc.” (Iezechiel 33, 33).

          Iezechiel i-a mustrat pe păstorii falși care abandonaseră turma și s-au păstorit pe ei înșiși. În loc să aibă grijă de oi ca ele să pască iarbă bună, ei singuri s-au ospătat junghiind oile cele grase, iar de cele slabe n-au îngrijit.

          Domnul le va cere acestor păstori nevrednici oile Sale înapoi și „Eu însumi voi purta grijă de oile Mele și le voi cerceta” (Iezechiel 34, 11).

          Domnul va aduna oile Sale din toate locurile unde au fost ele risipite, din mijlocul popoarelor și din diferite țări „și le voi aduce în țara lor și le voi paște prin munții lui Israel.” (Iezechiel 34, 13) pe pășune bună. Acolo va ridica peste ele un singur păstor, care le va paște în continuare: „voi pune pe robul Meu David; el le va paște și el va fi păstorul lor.” (Iezechiel 34, 23).

          Dumnezeu însăși avea să fie Păstorul lor, iar David, robul Domnului – prinț. Cu el Domnul va încheia un legământ de pace, depărtând din țară „fiarele sălbatice”, ca oile Domnului să fie în siguranță și va revărsa asupra lor ploaie de binecuvântare.

          Apoi, Iezechiel a proorocit din nou pustiirea muntelui Seir (Edom), pentru dușmănia veșnică pe care o poartă cu fiii lui Israel. Seir va fi prefăcut în pustiu: „Cum te-ai bucurat tu că Israel s-a pustiit, așa voi face și cu tine.” (Iezechiel 35, 15).

          Popoarele vecine vor purta singure rușinea lor, căci s-au bucurat de cele întâmplate cu poporul Domnului. Însă locurile devastate ale Israelului urmau să fie rezidite, pentru că Dumnezeu iubește poporul Său. El urma să le dea israeliților o inimă nouă și un duh nou, iar țara va prospera.

          „Atunci se va zice: – Acest pământ, altă dată pustiit, s-a făcut ca grădina Edenului și cetățiel acestea dărâmate sunt iarăși locuite.” (Iezechiel 36, 35).

          Proorocul Iezechiel a avut vedenie despre Israel, reprezentat printr-o vale cu oase uscate și a proorocit despre aceste oase. În mod tainic, oasele au început să se acopere cu carne, să aibă suflare și viață. Proorocul trebuia să spună: „oasele acestea sunt toată casa lui Israel. Iată Eu voi deschide mormintele voastre și vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre și vă voi duce în țara lui Israel” (Iezechiel 37, 11-12).

          Dumnezeu va deschide lăcățele robiei babiloniene și va restabili poporul lui Israel în țara lui.

          Iezechiel a luat două toiage, care reprezentau două case ale lui Israel: Iuda și Efraim. În mâna proorocului ele s-au unit și au devenit un singur toiag. Astfel, când Dumnezeu urma să restabilească Israelul, cele două case aveau să fie unite printr-un legământ de pace, „iar robul Meu, David, va fi rege peste ei și păstorul lor al tuturor…” (Iezechiel 37; 24).

IX. Atacul lui Gog din Magog împotriva Israelului restabilit

Cap. 38 – 39

          Proorocie împotriva lui Gog din Magog. Prelungirea proorociei împotriva lui Gog din Magog.

 

          Va urma o nouă invazie asupra lui Israel. Deranjat de pacea și prosperitatea poporului restabilit al lui Dumnezeu, Gog din Magog, regele Roș, va dezlănțui un atac plin de cruzime asupra lui.

          În ziua aceea, însă, Dumnezeu se va ridica în focul mâniei Sale. El va face ca sabia fiecăruia să se îndrepte împotriva fratelui său și va aduce peste ei ciumă și vărsare de sânge, ploaie năprasnică și grindină, foc și sulf. „Voi arăta Slava Mea și Sfințenia Mea… și vor ști că Eu sunt Domnul!” (Iezechiel 38, 23).

          Ei vor cădea, dar vor ști neamurile „că Eu sunt Domnul cel Sfânt în Israel” (Iezechiel 39, 7).

          Apoi, fiii lui Israel vor face foc cu armele de război sfărâmate ale dușmanilor, ale căror oase le vor îngropa în „Valea taberei lui Gog” (Iezechiel 39, 11).

          Păsările și fiarele sălbatice care se hrănesc cu stârvuri, vor mânca cadavrele celor uciși și le vor bea sângele. După aceea, Israelul va locui în siguranță și nimeni nu-l va mai face să tremure, iar Dumnezeu va turna peste ei Duhul Său (Gog din Magog nu se referă la Satan, după cum susțin unii, ci la o coaliție de națiuni).

X. Vedenia lui Iezechiel despre Templu, cult și pământul sfânt

Cap. 40 – 48

          Porțile și curțile Templului. Templul (dimensiunile, construcțiile, anexele și lucrările de finisare din interior). Încăperile pentru preoți și dimensiunile Templului. Domnul în Casa Sa și Jertfelnicul Său. Slava Domnului. Sfințenia Templului și cerințele pentru vizitatori și slujitori (preoți și leviți). Obligații rituale pentru rege și popor. Ritual cerut regelui și poporului. Jertfele. Izvorul de sub Templu. Hotarele viitoare ale Pământului Sfânt. Împărțirea Pământului Sfânt între cele 12 seminții ale lui Israel.

 

          În anul 503 î. Hr., anul al paisprezecelea de la distrugerea Templului lui Solomon, exilații aveau nevoie de încurajare pentru a avea speranță în viitor.

          Într-o vedenie, Dumnezeu l-a adus pe Iezechiel în țara natală, Israel; și l-a așezat acolo pe un munte foarte înalt. În vedenia avută, proorocul a văzut un templu și niște ziduri ca de cetate.

          Un înger al Domnului i-a poruncit: „Ascultă, privește și vestește casei lui Israel tot ce vei vedea.” (Iezechiel 40, 4). Apoi, îngerul l-a purtat pe Iezechiel peste tot și i-a arătat cu lux de amănunte Templul și curțile lui, măsurând zidurile, porțile, încăperile de pază, sălile de mese și Templul cu cele două încăperi principale: Sfânta și Sfânta Sfintelor. Toate au fost măsurate cu precizie, iar dimensiunile au fost prezentate.

          Toate încăperile au fost descrise minuțios, fiind arătat numărul și locul instalării ferestrelor și ușilor, iar pe lângă acestea, și toată rânduiala zidirii ca într-un proiect de cea mai înaltă calitate.

          Apoi, îngerul i-a lămurit proorocului destinația fiecărei încăperi: pentru preoți, pentru jertfe și ritualuri necesare la intrarea în aceste camere.

          Îngerul l-a condus apoi pe Iezechiel la poarta de la răsărit: „Și iată Slava Dumnezeului lui Israel venea dinspre răsărit; glasul era ca glasul de ape multe și pământul strălucea de slava Lui” (Iezechiel 43, 2).

          Slava Domnului a intrat în Templu dinspre răsărit. Duhul l-a ridicat pe prooroc și l-a dus înăuntru și el a văzut cum Slava Domnului umplea tot Templul.

          Îngerul Domnului se afla în continuare alături de Iezechiel și i-a dat toate instrucțiunile cu privire la Templu, la Jertfelnic și la jertfele ce urmau să fie aduse pe el. I-a fost lămurite și îndatoririle preoților și ale leviților.

          Apoi, îngerul l-a dus pe Iezechiel la poarta cea mai dinspre răsărit, din afara templului, și aceasta era închisă.

          „Și mi-a zis Domnul: – Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide și niciun om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea.” (Iezechiel 44, 2).

          Dumnezeu îl instruiește pe prooroc referitor la toate așezămintele Templului Domnului și despre toate legile lui. Toate acestea Iezechiel trebuia să le facă cunoscute casei lui Israel, care băgase în Templul Domnului străini, care au spurcat Templul prin slujbele și rânduielile lor.

          Domnul a poruncit ca niciun străin să nu intre în Templu și chiar leviții, care în timpul rătăcirii lui Israel s-au depărtat de Domnul, să fie ca paznici la poartă.

          Se descrie amănunțit vestimentația preoților pentru fiecare slujbă sau ritual și rânduiala săvârșirii acestora.

          Proorocul primește indicații referitor la obligațiile regelui și ale poporului, precum și cu privire la împărțirea pământului țării pentru toate categoriile de cetățeni restabiliți: rege, căpetenii, preoți, leviți, etc.

          Sunt menționate și ofrandele care trebuiau aduse de către popor regelui, precum și jertfele pentru anumite cerințe. Sunt indicate datele sărbătorilor religioase, ritualurile și jertfele săvârșite la aceste sărbători.

          Regele, participant și el la Slujbele de la Templu, avea un program deosebit de cel al poporului de rând. Acesta se referea la modul cum intra regele în Templu, jertfele pe care trebuia să le aducă, când și din ce motive.

          Este reglementat prin indicații și rânduiala de care trebuia să țină seama poporul care vine la Templu.

          Îngerul l-a dus înapoi pe Iezechiel la intrarea în Templu, unde proorocul a văzut izvorând apă de sub pragul Templului dinspre răsărit și curgând pe sub partea dreaptă a Templului, pe partea de miazăzi a jertfelnicului.

          La început, apa a fost doar un pârâiaș, însă a devenit din ce în ce mai mare, trecând în fluviu, care se revărsa în Mare (Marea Moartă).

          Îngerul îi spune lui Iezechiel că apele acestei mări vor deveni sănătoase și bune, și în ele vor trăi liber peștii și alte vietăți marine ca în Marea cea Mare (Marea Mediterană). Pe ambele maluri ale râului vor crește arbori fructiferi pentru vindecarea oamenilor.

          În continuare, Dumnezeu îi descoperă lui Iezechiel hotarele țării, care trebuia împărțit între cele 12 seminții ale lui Israel: „Iată hotarele pământului pe care-l veți împărți ca moștenire celor 12 seminții ale lui Israel.” (Iezechiel 47, 13).

           Nu au fost uitați nici străinii care locuiau împreună cu fiii lui Israel: „În care seminție va trăi străinul, în aceea i se va da moștenire, zice Domnul Dumnezeu” (Iezechiel 47, 23).

          În vedenie, proorocului Iezechiel, i se descoperă, de către Dumnezeu, moștenirile celor 12 seminții, fără ca locuitorii străini, căpeteniile și preoții să fie trecuți cu vederea.

Apoi, a fost descris orașul sfânt și cele 12 porți, ale căror nume erau după numele semințiilor lui Israel: „Iar din ziua aceea, cetatea (Ierusalimul) va purta numele: Domnul este acolo” (Iezechiel 48, 35).

Rezumat la Cartea Proorocul Iezechiel

          Iezechiel, destinat să înceapă lucrarea vieții lui ca preot la vârsta de 30 de ani, a fost scos din țara lui natală și dus în Babilon, la vârsta de 25 de ani.

          Timp de 5 ani, a trăit în disperare. La vârsta de 30 de ani, o vedenie măreață a Slavei lui Dumnezeu, i-a luminat ființa, fiind în Babilon. Preotul și proorocul Iezechiel a descoperit că Dumnezeu nu e limitat de hotarele țării lui de baștină, ci e Dumnezeu universal, care stăpânește întregul pământ cu toate popoarele lui.

          În Babilon, Dumnezeu i-a împărtășit lui Iezechiel Cuvântul Său pentru popor. Chemarea Lui, l-a schimbat pe prooroc, care a ajuns devotat, cu dăruire de sine, Cuvântului lui Dumnezeu. Iezechiel a conștientizat că nu putea ajuta cu nimic din avutul lui pe exilați, aflați în necaz, dar convins era că Cuvântul lui Dumnezeu va trezi speranța din inimile poporului Israel.

          Iezechiel a folosit diverse metode de transmitere a Cuvântului lui Dumnezeu poporului. A folosit arta, ca să reprezinte imaginea Ierusalimului, acțiuni simbolice și comportament neobișnuit, cu scopul să atragă privirile oamenilor. Și-a tuns părul și barba, ca să demonstreze ce urma să facă Dumnezeu cu Ierusalimul și cu locuitorii lui.

          Iezechiel a prezentat cu fidelitate Judecățile lui Dumnezeu, vedeniile și proorociile sale iudeilor captivi. Deși mulți și-au bătut joc de prooroc și l-au înjosit, o parte din popor au crezut în cele spuse de el.

          Acești oameni au fost cei care s-au ales cu mari foloase, fiind întăriți duhovnicește de proorociile despre restabilirea Israelului.

          Dumnezeu a restabilit o rămășiță din popor în anul 537 î. Hr., după cum promisese (Iezechiel 28, 25-26 ); (Iezechiel 39, 21-28). Acești oameni, întorși în patria lor, au reconstruit Templul lui Dumnezeu și au restabilit în țară închinarea adevărată.

          Principiile prezentate în Cartea lui Iezechiel au foarte mare valoare și pentru noi în timpul de față. Fiecare va răspunde pentru propriul păcat și Dumnezeu va ierta pe cel ce se pocăiește și se leapădă de calea greșită. Acestuia i se va arăta îndurare mare și va trăi: „Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa. Dar dacă cel rău se întoarce de la nelegiuirile sale pe care le-a făcut şi păzeşte toate legile Mele şi face ceea ce e bun şi drept, el va trăi şi nu va muri. Nu se vor pomeni deloc nelegiuirile pe care el le va fi făcut, ci va trăi pentru dreptatea pe care va fi făcut-o.” (Iezechiel 18, 20-22).

          Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să fie străjeri fideli ale misiunii încredințate lor, la fel cum a fost și proorocul Iezechiel, care nu s-a lăsat de misiunea sa chiar și când s-a confruntat cu batjocoră.

          Oamenii rătăciți nu trebuie lăsați să moară, iar noi trebuie să încercăm să le descoperim calea cea adevărată, pentru ca sângele lor să nu fie pus pe seama noastră: „Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: „Fiul omului, rosteşte cuvânt către fiii poporului tău şi le spune: De voi aduce sabie asupra unei ţări şi poporul ţării aceleia va lua din mijlocul său un om şi îl va pune străjer, și el, văzând sabia venind împotriva ţării, va trâmbiţa din trâmbiţă şi va vesti poporul; De va auzi cineva sunetul trâmbiţei, dar nu se va păzi, când va veni sabia şi-l va prinde, sângele aceluia va fi asupra capului său. Pentru că a auzit glasul trâmbiţei şi nu s-a păzit, sângele lui va fi asupra lui; iar cel ce se va păzi îşi va scăpa viaţa sa. Dacă însă străjerul a văzut sabia venind şi nu a sunat din trâmbiţă şi poporul n-a fost vestit şi va veni sabia şi va ridica viaţa cuiva, acela a fost răpit pentru păcatele lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna străjerului. Şi pe tine, fiul omului, te-am pus Eu străjer casei lui Israel şi tu vei auzi cuvânt din gura Mea şi îl vei vesti din partea Mea. Când Eu voi zice păcătosului: „Păcătosule, vei muri”, şi tu nu-i vei grăi nimic, ca să vesteşti pe păcătos să se abată de la calea lui, atunci păcătosul acela va muri pentru păcatele sale, iar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Iar dacă tu ai vestit pe păcătos să se abată de la calea lui şi să se întoarcă de la ea, şi el nu s-a abătut de la calea lui, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ţi-ai scăpat viaţa.” (Iezechiel 33, 1-9).

          Păstorii poporului lui Dumnezeu au dificila responsabilitate de a se îngriji de turma încredințată lor: „Fiul omului, prooroceşte împotriva păstorilor lui Israel, prooroceşte şi le spune: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Vai de păstorii lui Israel, care s-au păstorit pe ei înşişi! Păstorii nu trebuia ei oare să păstorească turma? Dar voi aţi mâncat grăsimea şi cu lâna v-aţi îmbrăcat; oile cele grase le-aţi junghiat, iar turma n-aţi păscut-o. Pe cele slabe nu le-aţi întărit; oaia bolnavă n-aţi lecuit-o şi pe cea rănită n-aţi legat-o; pe cea rătăcită n-aţi întors-o şi pe cea pierdută n-aţi căutat-o, ci le-aţi stăpânit cu asprime şi cruzime. De aceea rătăcesc oile Mele prin toţi munţii şi pe tot dealul înalt; împrăştiatu-s-au oile Mele peste toată faţa pământului şi nimeni nu îngrijeşte de ele şi nimeni nu le caută. De aceea, ascultaţi păstori, cuvântul Domnului: Precum este adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot aşa este de adevărat că voi face dreptate; pentru că oile Mele au fost lăsate pradă şi fără păstor, oile Mele au ajuns mâncarea tuturor fiarelor câmpului, iar păstorii Mei n-au purtat grijă de oile Mele, ci păstorii s-au păscut pe ei înşişi şi oile Mele nu le-au păscut. De aceea ascultaţi, păstori, cuvântul Domnului. Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată Eu vin la păstori; le voi cere înapoi oile Mele din mâna lor şi îi voi împiedica să nu mai pască oile Mele şi nu se vor mai paşte păstorii pe ei înşişi şi voi smulge oile Mele din gura lor şi ele nu vor mai fi pentru ei o pradă de sfâşiat.”(Iezechiel 34, 2-10).

         Cartea lui Iezechiel este remarcată prin proorocii mesianice. Mesia este numit „Cel care are dreptul legal la tronul lui David” (Iezechiel 21, 27). De două ori Mesia este numit „robul meu David” (Iezechiel 34, 23-24 ); (Iezechiel 37, 24-25).

          Întrucât David murise demult, Iezechiel vorbea despre Cel ce trebuia să fie atât „Fiul lui David” cât și „Domnul lui David” (Psalmi 110, 1).

          Proorocul Iezechiel, la fel ca proorocul Isaia, vorbește despre plantarea unui lăstar fraged, care va fi înălțat de Dumnezeu (Iezechiel 17, 22-24); (Isaia 11, 1-4 ).

          Iezechiel este un prooroc foarte puțin citat în Noul Testament. Nu-l găsim în textele Evangheliilor sau ale Epistolelor, însă îl găsim în toată măreția lui în Cartea Apocalipsei.

          Nu este niciun secret că proorocul Iezechiel și Sfântul Apostol și Evanghelist Ion sunt ambii profeți apocaliptici. Și unul și celălalt au avut harul să primească de la Domnul descoperiri extraordinare despre vremurile sfârșitului, în care Dumnezeu va face ceruri și pământ nou, în care va împărăți neprihănirea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *