Stimați vizitatori și cititori ai site-ului și paginii de facebook a Catedralei „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău!
Vă informăm cu drag despre lansarea online a cărții „Trepte de pătrundere în esența Sfintei Scripturi” a protoiereului Ioan Plămădeală în colaborare cu clericii bisericii sus-menționate.
În cele ce urmează, vă prezentăm cea de-a douăzeci și patra carte a Vechiului Testament: Ieremia.
Ieremia
Introducere
Ieremia a fost unul dintre cei patru prooroci mari ai Vechiului Testament (alături de Isaia, Iezechiel și Daniel).
Ieremia s-a născut la Anatot – o localitate din teritoriul seminției lui Veniamin, aflată la 4 km distanță de Ierusalim. Tatăl lui, Hilchia, a fost preot, respectiv și Ieremia, a fost și preot și prooroc.
Dumnezeu îl cheamă la slujirea profetică după aproximativ 60 de ani de la moartea Proorocului Isaia.
Activitatea lui s-a desfășurat pe durata ultimilor 40 de ani de existență a regatului Iuda. Ieremia a fost chemat ”în al treisprezecelea an al domniei lui Iosia” (Ieremia 1, 2), adică în anul 626 î. Hr.
Tradiția ne spune că Ieremia și-a dat suflarea în Egipt, în mijlocul rămășiței poporului, fiind omorât cu pietre în timp ce-i mustra pe conaționalii săi pentru închinarea la idoli.
Cartea proorocului Ieremia a fost scrisă aproximativ între anii 626 – 580 î. Hr. Perioada la care se referă Cartea lui Ieremia este bogată în evenimente politice și cuprinde un segment de timp de aproximativ 67 de ani.
Cartea poartă numele autorului, care tradus din ebraică înseamnă ”Dumnezeu aruncă”, ”Dumnezeu respinge” sau ”Dumnezeu izgonește”. Numele lui semnifică un avertisment despre pedeapsa care urma să se răsfrângă peste poporul lui Iuda, pe care Ieremia avea însărcinarea să-l aducă la cunoștința adevărului.
Cartea consemnează cele din urmă profeții făcute seminției lui Iuda, avertizând poporul de distrugerea ce era să se întâmple dacă nu se va pocăi pentru fărădelegile sale.
Ieremia îndeamnă poporul să se întoarcă la Dumnezeu, cu toate că recunoaște că pedeapsa poporului este inevitabilă din cauza idolatriei și a imoralității care s-au înrădăcinat adânc în inimile oamenilor.
Misiunea lui Ieremia nu a fost deloc ușoară, fiindcă timp de 40 de ani cât a proorocit, în regat au domnit regi răi precum: Ioahaz, Ioiachim, Iehonia și Sedechia.
Fiind prooroc al lui Dumnezeu, el trebuia să anunțe poporul despre pedepse înfricoșătoare: pustiirea regatului Iuda și a Ierusalimului, distrugerea prin foc a mărețului templu și exilarea poporului din regat. Mai târziu, el s-a opus activ idolatriei practicate de iudeii care se refugiaseră în Egipt.
Cartea proorocului Ieremia cuprinde 52 de capitole. Conținutul ei nu este prezentat în ordine cronologică ci pe subiecte. Astfel relatarea se schimbă în funcție de perioadă și de subiect.
În ultimul capitol, este descrisă amănunțit pustiirea Ierusalimului și a regatului Iuda, pentru care autorul este cunoscut ca Proorocul ceasului al doisprezecelea.
I. Chemarea Proorocului
Cap. 1
Chemarea Proorocului
Acest capitol începe cu descrierea lui Ieremia în persoană și timpul slujirii lui ca prooroc al lui Dumnezeu.
Inițial, Ieremia avea îndoieli referitor la misiunea lui profetică, însă Dumnezeu îl întărește și îl binecuvintează la această misiunea grea, dar măreață. Apoi, Dumnezeu îi face două descoperiri proorocului, în care era cuprins subiectul propovăduirii către poporul său și îi poruncește să purceadă la slujire: „Că iată Eu te-am făcut astăzi cetate întărită, stâlp de fier și zid de aramă înaintea acestei țări întregi: înaintea regilor lui Iuda, înaintea căpeteniilor ei, înaintea preoților ei și înaintea poporului țării. Ei se vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui că Eu sunt cu tine, ca să te izbăvesc, zice Domnul” (Ieremia 1, 18-19).
II. Ierusalimul – soție infidelă
Cap. 2-6
Israel nerecunoscător și pedepsit. Mustrări și îndemnuri la pocăință. Sfaturi și amenințări. Fărădelegile Ierusalimului au trecut peste măsură. Vestirea năvălirii unui neam străin.
Dumnezeu îi poruncește lui Ieremia să aducă la cunoștință poporului mesajul Său. Ierusalimul uitase de Dumnezeu, părăsindu-L și făcându-și dumnezei străini. Asemenea au procedat și celelalte cetăți ale seminției lui Iuda.
„Ce nedreptate au găsit în Mine părinții voștri de s-au depărtat de Mine și s-au dus după deșertăciune și au devenit ei însăși deșertăciunne?” (Ieremia 2, 5). Mai înainte acest popor fusese o viță aleasă dar s-a schimbat în „…ramură sălbatică de viță străină” (Ieremia 2, 21).
Atât de mult s-a spurcat poporul lui Iuda, încât cum nu l-ai spăla, nu se mai curăță și va fi rușinată seminția lui cum se rușinează hoțul când este prins. Nimic nu-i va putea ajuta, nici dumnezeii pe care și i-au făcut în fiecare cetate.
Poporul lui Iuda s-a grăbit să caute scăpare în Egipt și Asiria, însă Dumnezeu i-a avertizat: „Vei fi rușinată de Egipt, cum ai fost rușinată de Asiria. Și de acolo vei ieși cu mâinile pe cap pentru că a lepădat Domnul pe cei în care tu ți-ai pus nădejdea…” (Ieremia 2, 36-37).
Vinovații principali de desfrânarea și decăderea poporului sunt preoții, căpeteniile, regii nevrednici și prorocii samarineni, care îl cinsteau pe Baal. Se face comparație cu orașele Chitim și Chedar (orașe în care locuiau păgânii), că nici acolo nu s-a ajuns ca poporul să-și schimbe dumnezeii și așa cum au făcut-o iudeii. De aceea, pedeapsa care va urma, va fi după măsura faptelor comise.
Dumnezeu compară pe Israel cu femeia necredincioasă care înșală pe bărbatul său. Cu toate că Legea de atunci interzicea întoarcerea femeii desfrânate la bărbatul ei, totuși Dumnezeu din nemăsurata Lui milă și bunătate, cheamă la Sine pe soția Sa – Israel, care a făcut desfrânare cu mulți idoli.
Pentru aceasta, un lucru trebuie – pocăința adevărată, nu doar cu vorba, dar cu faptele. Poporul trebuie să recunoască marea sa vină față de Dumnezeu, cu toate că, proorocul Ieremia spune că seminția lui Iuda are vină cu mult mai mare față de Domnul decât celelalte seminții din regatul lui Israel, fiindcă iudeii au văzut ce năpastă se abătuse asupra israeliților (au fost nimiciți de asirieni), și n-au învățat lecția, continuând să practice obiceiuri păgânești.
În pofida faptului că iudeii au rupt complet relațiile cu divinitatea, Domnul poruncește lui Ieremia să îndemne poporul, împrăștiat pretutindenea, să se întoarcă din nou la Dumnezeul adevărat și atunci, Sionul va deveni centru religios pentru Iuda și Israel. Prorocul Ieremia descrie în termeni frumoși viața în Sion, care poate fi comparată numai cu Biserica lui Hristos.
„Glas se aude din înălțimi, s-aude plânsul jalnic al fiilor lui Israel, care se tânguiesc pentru că au stricat căile lor și au uitat de Dumnezeul lor” (Ieremia 3, 21), însă Dumnezeu îi cheamă pentru că este bun și milostiv: „Întoarceți-vă, copii răzvrătiți și Eu voi vindeca neascultarea voastră” (Ieremia 3, 22).
Până la urmă, poporul conștientizează relele comise și se pocăiește: „Cu adevărat în deșert ne-am pus nădejdea, în dealuri (locuri înalte) și munți; Cu adevărat în Domnul Dumnezeul nostru este mântuirea lui Israel” (Ieremia 3, 23).
Proorocul din nou repetă că iertarea lui Israel este posibilă numai în cazul lepădării totale de idolatrie: „De vrei să te întorci, Israele, zice Domnul, întoarce-te la Mine și, de vei mai depărta uriciunile de la fața Mea, nu vei mai rătăci” (Ieremia 4, 1).
Apoi, profetul se adresează către locuitorii Ierusalimului și către toți iudeii, cerându-le grabnica pocăință pentru a scăpa de pedepsele pe care Dumnezeu vrea să le reverse asupra lor, mâniat de fărădelegile poporului: „Bărbați a lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului… lepădați învârtoșarea inimii voastre, ca nu cumva să izbucnească mânia Mea ca focul și să vă ardă…” (Ieremia 4, 4).
Judecata lui Iuda este descrisă mai convingător în capitolul 4, decât în capitolul 1. Dușmanii lui Iuda sunt înfățișați ca fiind un leu care pustiește pământul regatului Iuda, iar vântul arzător, care va rosti judecata Domnului, va stârpi tot răul, pe când vânătorii vor goni fiara pentru a o vâna.
Totuși, Dumnezeu le mai dă o șansă de schimare: „Ierusalime, spală răul din inima ta ca să te izbăvești!” (Ieremia 4, 14), căci „… din pricina faptelor și necredincioșiei tale, Israele, ți-a venit acest amar…” (Ieremia 4, 18).
Gândul la primejdia ce avea să se abată asupra lui Iuda din partea dușmanilor, apasă puternic asupra sufletului lui Ieremia: „Mă uit peste țară și ea este ruinată și pustie; Caut la ceruri și nu este lumină pe ele…” (Ieremia 4, 23-24), iar munții se cutremură.
Ieremia vede pustiirea totală a Palestinei, iar gândul de a păstra măcar o rămășiță din popor, nu-l părăsește pe prooroc: ”Că așa a zis Domnul: Toată țara va fi pustiită, dar nu o voi nimici de tot” (Ieremia 4, 27).
Capitolul 4 se încheie prin prezentarea jalnicului portret al Sionului asediat: „… este glasul fiicei Sionului; ea geme și întinde mâna zicând: – O vai de mine, mi se istovește sufletul înaintea ucigașilor!” (Ieremia 4, 31).
Pedeapsa ce avea să se abată asupra regatului Iuda și a Ierusalimului, despre care vorbește proorocul Ieremia, este binemeritată.
În Ierusalim, capitala Iudeii, stăpânește desfrâul. Nu mai există nicio normă morală de care să se conducă poporul și n-au mai rămas oameni onești și vrednici, pentru care Dumnezeu ar fi putut să grațieze orașul: „Cum să te iert, Ierusalime…? Fiii tăi M-au părăsit și se jură pe dumnezei care n-au ființă. Eu i-am săturat, iar ei au făcut desfrânare, umblând în grup prin casele desrfânatelor” (Ieremia 5, 7).
Pentru păcate, poporul iudeu numaidecât trebuia pedepsit, dar iudeii nici nu vor să audă de ceea ce îi așteptă; râd și batjocoresc proorocii care le vorbesc despre judecata lui Dumnezeu.
Pentru aceasta va fi îngenunchiat Iuda de un popor puternic de la miazănoapte (caldeii): „M-ați părăsit pe Mine și ați slujit la dumnezei străini în țara voastră, de aceea veți sluji la dumnezei străini într-o țară care nu este a voastră” (Ieremia 5, 19).
Lămurind pentru ce Dumnezeu s-a mâniat pe iudei, proorocul arată că poporul nu vrea să recunoască măreția, puterea și dragostea lui Dumnezeu.
Lipsa fricii de Dumnezeu și nedreptatea pentru aproapele – acestea sunt pricinile principale ale nenorocirilor. „Nu fac dreptate nimănui, nici chiar orfanului, nici săracului, dar ei huzuresc… Lucruri înspăimântătoare se petrec în țara aceasta: Prorocii prorocesc minciuni, preoții învață ca și ei, poporului îi place aceasta. Dar la urmă ce veți face?” (Ieremia 5, 27-31).
Păcatele iudeilor sunt atât de mari încât mânia lui Dumnezeu se va abate atât asupra celor vârstnici, cât și a copiilor, însă poporul nu a vrut să asculte nicio preîntâmpinare și de aceea va fi nimicit: „Iată, pun înaintea poporului acesta piedici și se vor poticni de ele și părinții și copiii, vecinul și prietenii lui și vor pieri” (Ieremia 6, 21).
Dumnezeu anunță că de Ierusalim se apropie un popor îngrozitor, iudeii înfricoșându-se și tulburându-se. Prorocul îndeamnă poporul la vaiet și bocet: „… tânguiește-te ca după moartea singurului tău fiu! Plângi amar, că fără de veste va veni pierzătorul asupra voastră!” (Ieremia 6, 26).
În încheiere, profetul spune că el din porunca Domnului a cercetat starea morală și duhovnicească a poporului său și s-a convins că acest popor într-adevăr merită să fie lepădat de Dumnezeu: „Argint de lepădat se vor numi, căci Domnul i-a lepădat” (Ieremia 6, 30).
III. Avertisment că templul nu constituie o ocrotire
Cap. 7 – 10
Adevărata și falsa închinare. Orbirea poporului și pedeapsa lui. Plângerea proorocului. Amenințări de la Dumnezeu. Deșertăciunea idolilor. Pustiirea Ierusalimului.
Iudeii credeau că sunt în siguranță, sperând că Dumnezeu nu va permite ca Templul Său să fie distrus. Însă, siguranța și protecția Domnului era posibilă numai în caz de pocăință, îndreptare și revenirea la divinitatea adevărată: „De aceea și cu templul acesta, asupra căruia s-a chemat numele Meu şi în care voi vă puneţi încrederea, şi cu locul pe care vi l-am dat vouă şi părinţilor voştri, voi face tot aşa, cum am făcut cu Şilo (locul unde fusese așezat Cortul Adunării și ulterior a fost distrus)” (Ieremia 7, 14).
Ca să arate că iudeii nu au nicio scăpare, Dumnezeu îi interzice lui Ieremia să se roage pentru popor: „Tu însă nu te ruga pentru acest popor şi nu înălţa rugăciune şi cerere pentru dânşii, nici nu mijloci înaintea Mea, că nu te voi asculta” (Ieremia 7, 16).
În zadar iudeii nădăjduiesc în jertfele aduse la Templu, căci Dumnezeu nu are nevoie de ele: „Arderile de tot ale voastre adăugaţi-le la jertfele voastre şi mâncaţi carnea” (Ieremia 7, 21).
Iudeii au spurcat Templul cu practici păgânești și au făcut jertfelnice pentru arderile copiilor lor în valea Tafet, de aceea, n-au iertare și Dumnezeu va preface țara lor în pustietate.
Închinătorii la idoli care au fost omorâți, nu vor avea liniște nici în mormintele lor, iar cei rămași vii, vor fi duși în robie. Ei nu vor să meargă pe calea pocăinței, dar continuă să meargă pe drumul fărădelegilor.
Lipsiți de înțelepciune, iudeii se cred înțelepți și se laudă că ei au Legea Domnului, însă ei au mutilat Legea, încât n-a rămas nimic adevărat în ea. Cu atât mai mult că și preoții și prorocii mincinoși mângâie poporul cu speranțe deșarte: „Se ruşinează ei, oare, când fac ticăloşii? Nu se ruşinează deloc, nici nu roşesc. De aceea vor cădea printre cei ce cad şi se vor prăbuşi când îi voi pedepsi, zice Domnul” (Ieremia 8, 12).
Dumnezeu va pustii Iudeea, iar locuitorii ei, cad în deznădejde presimțind sfârșitul. Proorocul suferă de tristețe pentru poporul său, care l-a părăsit pe Dumnezeu cu bună știință: „De durerea fiicei poporului meu sunt îndurerat, umblu posomorât şi groaza m-a cuprins” (Ieremia 8, 21).
Ieremia devine tot mai trist, văzând că vorbele, învățăturile și proorociile sale nu au nicio influență, fiindcă poporul nu vrea să le audă, fiind vicleni chiar și cu aproapele: „E cu putință, oare, să nu-i pedepsesc pentru aceasta, zice Domnul, şi sufletul Meu să nu se răzbune pe un popor ca acesta?” (Ieremia 9, 9).
Profetul se vaetă jelindu-și țara, pe care el o vede deja pustiită, dar conștientizează că vina o poartă poporul. Va fi nevoie de bocitoare care să deplângă marea tragedie care s-a abătut asupra Iudeii, întregul popor va izbucni în plâns de durere, pierzându-și apropiații.
De Judecata lui Dumnezeu, nu va putea să scape nimeni, nici cu iscusirea minții, nici cu puterea, nici bogăția lor și nici tăierea împrejur. Numai cel ce face voia Domnului poate fi salvat.
Toate practicile păgânești și slujirea dumnezeilor străini cu închinarea la idoli, sunt o prostie în deplinul sens al cuvântului. Prorocul cu ironie vorbește despre felul cu se fac aceste mămâi-statui: „Stau ca nişte sperietori într-o grădină cu pepeni şi nu grăiesc, sunt purtaţi pentru că nu pot merge. Nu vă temeţi de ei, că nu pot face rău, dar nici bine nu sunt în stare să facă” (Ieremia 10, 5).
Sunt făcuți din foi de argint adus din Tarsis și aur adus din Ofir, hainele de pe ei din iacint și purpură – toate lucrate de oameni iscusiți. Pe fundalul nimicniciei idolilor, Ieremia descrie măreția lui Dumnezeu, împotriva Căruia, nimic nu poate rezista. Proorocul prevede căderea Ierusalimului sub asediul babilonienilor și exilarea poporului în robie.
IV. Blestemat este cel ce rupe legământul
Cap. 11 – 12
Ruperea legământului cu Dumnezeu. Prigoană împotriva lui Ieremia. Fericirea amăgitoare a celor răi.
Proorocul se prezintă ca martor și drept-vestitor al legământului care a fost încheiat între Dumnezeu și Israel la muntele Sinai. Ieremia are misiunea să amintească locuitorilor Ierusalimului și tuturor orașelor lui Iuda despre acest legământ.
Dumnezeu mereu amintește poporului despre aceasta din momentul ieșirii din robia egipteană: „Dar ei n-au ascultat şi nu şi-au plecat urechea, ci au umblat fiecare după inima sa cea rea şi îndărătnică. De aceea am adus asupra lor toate cele spuse în legământul acesta pe care l-am poruncit să-l ţină, şi nu l-au ţinut” (Ieremia 11, 8).
Cu toate acestea, străduința proorocului nu a adus niciun rezultat. Poporul lui Israel, ca și strămoșii lor, n-au vrut să-l asculte pe Ieremia. Iudeii continuau să trăiască în păcate și se închinau în continuu la idoli.
Dumnezeu le vestește că pedeapsa va fi inevitabilă și poruncește lui Ieremia să nu îndrăznească dar să se roage pentru popor: „Măslin verde, împodobit cu roade frumoase, te-a numit Domnul. Iar acum în zgomotul cumplitei tulburări a aprins foc împrejurul lui şi ramurile lui s-au stricat” (Ieremia 11, 16).
Chiar și în Anatot (orașul de baștină a prorocului Ieremia), răufăcătorii au pus la cale un complot ca să-l omoare pe profet: „Să-i punem lemn otrăvit în mâncarea lui şi să-l smulgem de pe pământul celor vii, pentru ca nici numele să nu i se mai pomenească” (Ieremia 11, 19).
Numai preîntâmpinarea pe care o primește de la Dumnezeu îl scapă pe Ieremia de la moarte. Pentru această crimă, locuitorii Anatotului vor fi aspru pedepsiți de Dumnezeu.
Ura și răutatea pământenilor proorocului Ieremia, îl fac pe acesta să ceară de la Dumnezeu pedepsirea lor. Toată Iudeea geme și nădăjduiește la mila Domnului, intuind catastrofa ce avea să se abată asupra lor din pricina păcătoșilor și a călcătorilor de Lege.
Cu toate acestea, nelegiuiții continuă să trăiască fără griji, iar Dumnezeu îi avertizează că pedeapsa va fi și mai îngrozitoare. Mâna lui Dumnezeu se încordează cu putere asupra țării lui Iuda, chiar dacă dragostea Lui pentru popor nu s-a diminuat: „Pustietate au făcut-o, şi ea, în pustiirea sa, plânge înaintea Mea. Toată ţara e pustiită, pentru că pe nici un om nu-l doare inima de aceasta” (Ieremia 12, 11).
Și totuși, Dumnezeu are un plan de salvare a iudeilor. Pe vecinii lor dușmănoși (moabiți, amoniți, edomiți, ș.a.) îi așteaptă aceeași soartă (exil în Babilon), și pe urmă, împreună cu iudeii, vor fi reîntorși în pământurile lor. Cu atât mai mult, ei au posibilitatea să accepte credința iudaică, împreunându-se cu iudeii, ca să fie salvați și ei.
V. Ierusalimul este condamnat
Cap. 13 – 15
Prevestirea robiei evreilor închipuită prin brâul de in și foalele sparte. Pedeapsa cu secetă și cu foamete. Rugăciunea proorocului. Răspunsul Domnului. Plângerea proorocului.
Proorocul Ieremia primește înștiințare de la Dumnezeu ca să poarte tot timpul pe trupul său un brâu de in. Acest brâu simbolizează Israelul și regatul Iuda, pe care Domnul le-a apropiat mult de Sine. Proorocul nu punea brâul în apă ca să nu-l strice, la fel cum și Dumnezeu n-a permis poporului ales să se scufunde în adâncul păgânismului.
Când a venit timpul cuvenit, Ieremia primește poruncă de la Dumnezeu să pună brâul în apele râului Eufrat, ca să se ude, dar să nu fie dus de ape din acel loc, și brâul s-a stricat. La fel și iudeii, care s-au îndepărtat de Dumnezeu, s-au destrăbălat complet: „Că precum e brâul aproape de coapsele omului, aşa am apropiat Eu de Mine toată casa lui Israel şi toată casa lui Iuda, zice Domnul, ca să-Mi fie poporul Meu, numele Meu, lauda Mea şi slava Mea, dar ei n-au ascultat” (Ieremia 13, 11).
Următorul exemplu este cu vasul umplut, adică folosit după destinația lui, însă care va fi spart cum se va sparge regatul iudeilor, care lipsiți de înțelepciune vor merge singuri în întâmpinarea pieirii.
Proorocul îndeamnă poporul la pocăință, căci salvarea este încă posibilă, însă iudeii cu dârzenie se împotrivesc adevărului și nu vor să pășească pe drumul cel drept.
Pricina căderii Ierusalimului – păcatele locuitorilor lui: „Văzut-am desfrânarea ta şi strigătele tale de plăcere, netrebniciile tale şi urâciunile tale de pe dealuri şi din câmp. Vai ţie, Ierusalime, tu eşti necurat! Dar până când…?” (Ieremia 13, 27).
Ieremia descrie seceta care s-a abătut asupra Iudeii, oamenii și animalele suferind greu din cauza lipsei ploii: „Ogoarele au crăpat, pentru că n-a fost ploaie pe pământ; de aceea plugarii îşi acoperă capetele şi sunt tulburaţi. Până şi cerboaica naşte în câmp şi îşi părăseşte puii, pentru că nu este iarbă. Şi asinii sălbatici stau în locuri înalte şi înghit aer, ca şacalii, şi ochii li s-au înfundat, pentru că n-au iarbă” (Ieremia 14, 4-6).
Cu toate că proorocul conștientizează că Dumnezeu pedepsește cu dreptate, totuși el se roagă la Domnul pentru iertarea poporului, iar Domnul nu vrea să-l asculte din cauza marilor fărădelegi făcute de popor, dar din contra, avertizează cu pedepse și mai mari: „De vor posti, nu voi auzi strigarea lor; de vor aduce arderi de tot şi prinoase, nu voi primi, ci cu sabie, cu foamete şi cu molimă îi voi pierde” (Ieremia 14, 12).
Profetul vrea să îndreptățească poporul, spunând că iudeii au fost răzvrătiți de către proorocii mincinoși, care le promit pace și bunăstare, însă Dumnezeu îi vede vinovați și pe proorocii mincinoși, și pe cei ce îi ascultă. Să nu se aștepte iudeii la nimic altceva decât la moarte sau robie.
Totuși, Ieremia nu se hotărăște să apară în fața poporului cu aceste profeții sumbre și din nou se roagă Domnului pentru iertare pentru poporul ce aștepta milă: „Nu ne lepăda pe noi pentru numele Tău! Nu necinsti tronul slavei Tale! Adu-ţi aminte şi nu strica legământul Tău cu noi!… În Tine nădăjduim, că Tu faci toate!” (Ieremia 14, 20-21).
Poporul nu merită iertare în fața Domnului, astfel, iudeilor nu le rămâne altceva decât să-și ispășească pedeapsa hotărâtă, iar proorocul deja vede împlinirea acestei sentințe la Judecata lui Dumnezeu.
Chiar dacă Domnul îi promite lui Ieremia, care suferă din cauza iudeilor care cu răutate răspund la cuvintele lui, că îl va susține, totuși el nu se poate liniști. Inițial, Ieremia era încrezut și străduitor în slujirea sa, iar acum el nu mai este în stare să poarte greutatea misiunii sale, fiind sleit de puterile și încrederea de altădată.
Însă, Dumnezeu îl îndeamnă să-și ducă slujirea până la sfârșit cu străduința și încrederea pe care o avea de la început, și atunci Domnul îl va ajuta: „Vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui, pentru că Eu sunt cu tine, ca să te scap şi să te izbăvesc, zice Domnul” (Ieremia 15, 20).
VI. Dumnezeu promite că va trimite „pescari” și „vânători”
Cap. 16-17
O nouă prevestire despre judecățile lui Dumnezeu. Robia și izbăvirea poporului. Pedeapsa celor răzvrătiți. Cinstirea zilei a șaptea.
În pofida faptului că pe iudei îi așteaptă grea încercare, Dumnezeu îi recomandă lui Ieremia să nu se căsătorească fiindcă copiii din locurile acelea vor pieri împreună cu părinții lor.
De asemenea, Ieremia trebuia să se dezică de toate relațiile de prietenie pe care le avea cu poporul său căci Dumnezeu va lipsi poporul de prietenie Sa: „Iată, voi curma în locul acesta chiar în zilele voastre şi sub ochii voştri glasul bucuriei şi glasul de veselie, glasul mirelui şi glasul miresei” (Ieremia 16, 9).
Mânia lui Dumnezeu asupra Poporului este din pricina trădării de către popor a Dumnezeului lor. Contemporanii lui Ieremia se atârnau față de Dumnezeu mult mai rău decât înaintașii lor.
Pentru aceasta, Dumnezeu îi va izgoni pe ei din Palestina în țară străină. Dar cu cât mai dureroasă este acum așteptarea sorții care avea să-i lovească pe iudei cu atât mai grandioasă va fi apoi salvarea dăruită de Dumnezeu. La vedere acestei salvări chiar și păgânii se vor întoarce la Dumnezeul lui Israel. Dar acum poporului iudeu nu-i rămâne decât să își bea paharul suferințelor până la fund.
Apoi Dumnezeu a mai promis: „Iată, voi trimite mulţime de pescari, zice Domnul, şi-i vor pescui; iar apoi voi trimite mulţime de vânători, şi-i vor vâna de prin toţi munţii, de pe toate dealurile şi de prin crăpăturile stâncilor” (Ieremia 16, 16), ca nedreptatea să fie dezrădăcinată.
Dumnezeu nu vrea să uite fărădelegile poporului iudeu, lipsit de pocăință. Din această cauză, El va da Iudeea la pustiire, iar poporul în robie. Cine nădăjduiește în oameni și nu nădăjduiește în Dumnezeu nu va avea liniște. Chiar și de va dobândi ceva, Domnul va lua lucrul acela de la el; iar cei care își pun nădejdea în Dumnezeu vor viețui ca copacul care crește lângă apa.
Potrivnicii îl batjocoresc pe prooroc, văzând că nu se împlinesc încă profețiile lui referitor la judecata lui Dumnezeu.
Ieremia cere ajutorul lui Dumnezeu și vrea ca Domnul să-i pedepsească dușmani, căci el doar îndeplinește voia Lui: „Să nu mă ruşinez eu, ci să se ruşineze apăsătorii mei; ei să tremure, dar să nu tremur eu! Adu asupra lor ziua necazului şi zdrobeşte-i cu zdrobire îndoită” (Ieremia 17, 18).
Ieremia are menirea să trezească în conștiința poporului conceptul de sfințenie a Legii lui Moise, mai ales să cinstească ziua a șaptea (Sabatul): „Iar de nu Mă veţi asculta ca să sfinţiţi ziua odihnei şi să nu duceţi sarcini, când intraţi pe porţile Ierusalimului în ziua odihnei, voi aprinde foc la porţile lui şi va arde palatele Ierusalimului şi nu se va stinge” (Ieremia 17, 27).
VII. Olarul și lutul
Cap. 18 – 19
Vasul darului și neascultarea poporului. Prevestirea dărâmării Ierusalimului.
Dumnezeu, ca împăratul tuturor și a toate, are tot dreptul să dea anumite favoruri și tot El să le oprească, asemenea cu olarul care poate să procedeze cu lutul din mâinile lui după bunul plac.
Atârnarea lui Dumnezeu față de un popor este la fel cum și atârnarea poporului față de Dumnezeu.
Acest adevăr transmis de prooroc poporului, a întâmpinat din partea celui din urmă o împotrivire înverșunată: „Dar ei zic: Este zadarnic! Noi vom trăi după gândul nostru şi ne vom purta fiecare după învârtoşarea inimii noastre celei rele” (Ieremia 18, 11).
Necredința și indiferența poporului față de binefăcătorul lui este un lucru complet neînțeles și anormal, ceea ce va aduce asupra lui urmări tragice, pentru că Domnul își va întoarce de la ei fața Sa și-i va lăsa pe iudei la voia dușmanilor lor: „Îi voi spulbera înaintea vrăjmaşilor ca vântul cel de la răsărit, şi nu faţa, ci spatele îl voi întoarce spre ei în ziua necazului lor” (Ieremia 18, 16).
Văzând ura și planurile cele rele ale dușmanilor poporului, profetul roagă pe Domnul să îi pedepsească pe dreptate pe cei vinovați, iar vinovații sunt preoții, cărturarii și proorocii mincinoși, care se considerau conducători legitimi ai poporului ales: „Dar Tu, Doamne, ştii tot ce uneltesc ei împotriva mea ca să mă omoare! Nu ierta nedreptatea lor şi păcatul lor nu-l şterge dinaintea feţei Tale! Doboară-i înaintea Ta şi lucrează împotriva lor la vremea mâniei Tale!” (Ieremia 18, 22).
Dumnezeu poruncește proorocului să cumpere un vas de lut și în prezența câtorva bătrâni ai Poporului, să meargă la Tofet sau Valea Ben-Hinom. Aici Ieremia trebuia să vestească Ierusalimului înfricoșătoarea Judecată a lui Dumnezeu pentru păcatele locuitorilor lui. Valea fiilor lui Hinom se va numi Valea Uciderii. În continuare, Dumnezeu îi poruncește lui Ieremia să strice oala de lut în fața bătrânilor și a căpeteniilor preoților care veniseră cu el la Ben-Hinom, zicându-le: „Iată ce zice Domnul Savaot: Voi sfărâma poporul acesta şi cetatea aceasta, aşa cum am sfărâmat vasul olarului, care nu mai poate fi făcut la loc, şi-i vor îngropa în Tofet din pricina lipsei de loc pentru îngropare” (Ieremia 19, 11).
După aceasta, Ieremia s-a întors din Tofet și a stat în curtea Templului, continuând să rostească proorociile Domnului.
VIII. În pofida persecuției, Ieremia nu renunță
Cap. 20
Ieremia în temniță. Plângerea lui.
Supraveghetorul la Templul Domnului, Pașhurr, auzind proorocia lui Ieremia despre distrugerea Ierusalimului, îl lovește pe prooroc și îl aruncă în temniță.
Cu toate acestea, a doua zi, Pașhurr îl eliberează pe Ieremia, care îi proorocește că și el va fi dus în robia Babilonului și acolo își va găsi moartea, amintindu-i din nou că tot poporul iudeu va fi robit.
Batjocura la care a fost supus Ieremia, îl face din nou să se plângă de greutatea misiunii sale, ba chiar acest lucru îi trezește gânduri de a renunța la profeție, însă, aceste gânduri nu se realizează.
Dumnezeu îl întărește în suferințe și îl susține în continuare pe prooroc în misiunea lui. Ieremia își pune nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu și pronunță cu convingere că dușmanii lui vor pieri: „Dar Domnul este cu mine, ca un apărător puternic. De aceea prigonitorii mei se vor poticni și nu vor birui, se vor face de rușine pentru că n-au izbutit…” (Ieremia 20, 11).
Însă, peste o perioadă scurtă de timp, slăbiciunea omenească din nou se exteriorizează, proorocul blestemând ziua în care s-a născut: „Că nu m-a ucis chiar în pântece… pentru ce am ieșit din pântece ca să văd suferință și durere și ca zilele mele să se sfârșească în rușine?” (Ieremia 20, 18).
IX. Indignarea Domnului împotriva conducătorilor
Cap. 21 – 22
Sedechia cere sfat lui Ieremia, care vestește robirea Ierusalimului. Prezicere împotriva împărăției lui Iuda.
Atunci când Nabucodonosor a asediat Ierusalimul, regele Sedechia a trimis slujitori să-l întrebe pe Ieremia despre soarta orașului, zicând că poate Dumnezeu îi va ajuta pe iudei.
Ieremia răspunde că Dumnezeu nu-i va ajuta, ci din contra, chiar va lupta împotriva lor și îi va da în mâna potrivnicului, atât pe rege, cât și pe toți iudeii care vor rămâne în viață. ”Iar după aceea, zice Domnul, pe Sedechia, regele lui Iuda, pe slugile lui, pe popor și pe cei ce au mai rămas în cetatea aceasta pe urma ciumei, a sabiei și a foametei, îi va da în mâinile lui Nabucodonosor, regele Babilonului… și nu-i va cruța, nici se va îndura să-i miluiască” (Ieremia 21, 7).
Ieremia se adresează poporului, sfătuindu-i pe iudei să nu se împotrivească caldeilor (babilonienilor), ci să se predea în mâinile lor ca să-și salveze viețile. Iar casei regale, adică tuturor curtenilor și slujitorilor ce sunt împuterniciți să judece neînțelegerile poporului, proorocul îi sfătuiește să facă judecată dreaptă, ca să potolească cât de puțin mânia lui Dumnezeu, care zice: ”Faceți judecată dis-de-dimineață și scăpați pe cel asuprit din mâna asupritorului, pentru ca să nu izbucnească mânia Mea ca focul…” (Ieremia 21, 12).
Ieremia se adresează către regele lui Iuda, către slugile lui și către tot poporul cu apelul de a face judecată dreaptă. Dar dacă aceasta nu se va întâmpla, atunci Dumnezeu va pedepsi aspru atât pe rege, cât și pe supușii lui, care merită pedeapsă și pentru idolatrie. ”Multe popoare vor trece prin cetatea aceasta și vor zice unii către alții: – Pentru ce a făcut Domnul așa cu această cetate mare? Și le se va răspunde: – Pentru că locuitorii ei au părăsit legământul Domnului Dumnezeului lor, s-au închinat la alți dumnezei și au slujit acelora” (Ieremia 22, 8-9).
Regelui Șalum (fiul lui Iosia, regele lui Iuda), Ieremia îi vestește jalnicul sfârșit în timpul robiei, unde va fi dus de dușmani. Proorocul cheamă poporul să deplângă pe regele Șalum (proorocul îl are în vedere pe Iohaz, moștenitorul lui Iosia. Numele Șalum, probabil a fost purtat de Iohaz până la urcarea pe tron.).
Regele Ioiachim, pentru asuprirea supușilor săi, corupție, vărsare de sânge nevinovat, va fi lipsit chiar și de ceremonia înmormântării cuvenite unui rege: „Ci el va fi îngropat ca un asin; îl vor târî și-l vor arunca departe peste porțile Ierusalimului” (Ieremia 22, 19).
Poporul iudeu va fi nevoit degrabă să-i deplângă pe toți la care ei au nădăjduit, dar mai întâi de toate, proorocul arată că deja regele lui Iuda, Iehonia (fiul lui Ioiachim), este dus de Nabucodonosor în pământ străin, de unde nu se va mai întoarce.
Dintre urmașii lui Iehonia, nimeni nu va mai fi rege în Iudeea. „Scrieţi pe omul acesta ca lipsit de copii, ca om nenorocit în zilele sale, pentru că nimeni din neamul lui nu va mai şedea pe tronul lui David şi să domnească peste Iuda!” (Ieremia 22, 30).
X. Speranța într-un „vlăstar drept”
Cap. 23 – 24
Pedeapsa asupra păstorilor necredincioși și a profeților mincinoși. Cele două coșuri cu smochine și soarta viitoare a poporului.
Proorocul profețește conducătorilor Iudeii necazuri mari pentru administrarea rea a țării. După ispășirea pedepsei liderilor poporului, Dumnezeu va aduna pe iudeii împrăștiați și îi va da în păstorirea altor conducători – păstori vrednici.
Vrednicul păstor a lui Iuda și Israel va fi un urmaș drept al lui David. Sub păstoria Lui, poporul va viețui în credință și în Lege și nu va mai fi pedepsit de Domnul: „Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David Odraslă dreaptă şi va ajunge rege şi va domni cu înţelepciune; va face judecată şi dreptate pe pământ. În zilele Lui, Iuda va fi izbăvit şi Israel va trăi în linişte; iată numele cu care-L voi numi: Domnul-dreptatea-noastră!” (Ieremia 23, 5-6).
Trecând la caracterizarea proorocilor mincinoși, care sunt considerați păstori ai poporului, Ieremia îi acuză pe ei împreună cu preoții că duc la pierzanie poporul lor. Mai ales că ascund de la oameni că primejdia se apropie.
Deoarece Planul lui Dumnezeu cu referire la poporul iudeu nu le este cunoscut la acești păstori nevrednici, proorociile lor sunt deșarte: „N-am trimis Eu pe proorocii aceştia, ci au alergat ei singuri; Eu nu le-am spus, ci au profeţit ei de la ei” (Ieremia 23, 21).
Dumnezeu atotștiitorul, cunoaște că acești „prooroci” mint lumea spunând că au avut descoperiri în somn de la Domnul.
Cu atât mai mult, acești prooroci mincinoși conștient tălmăcesc greșit proorociile drepților prooroci din vechime cu referire la evenimentele actuale: „Proorocul care a văzut vis, povestească-l ca vis, iar cel ce are cuvântul Meu, acela să spună cuvântul Meu adevărat. Ce legătură poate fi între pleavă şi grăuntele de grâu curat, zice Domnul?” (Ieremia 23, 28).
Ieremia condamnă atitudinea pe care o are poporul față de cuvintele adevăratului prooroc.
Din cauza că Ieremia este nevoit să profețească în mare parte despre necazurile ce așteaptă poporul, s-a format părerea că Ieremia este o persoană negativă, care nu poate fi luată în serios.
Astfel, când Ieremia apărea în public, oamenii îl rugau ironic să le prezică despre ce catastrofe îi mai așteaptă acum?
Regele Iehonia cu o parte din supușii lui a fost exilat în Babilon. În acest timp, lui Ieremia i se întâmplă o vedenie. El vede două coșuri – unul cu smochine bune, iar celălalt cu smochine stricate.
Dumnezeu îi descoperă că smochinele bune sunt iudeii exilați în Babilon, fiindcă în robie ei își vor aminti și se vor reîntoarce la Dumnezeu, iar smochinele stricate, îl reprezintă pe regele Sedechia, pe iudeii rămași la Ierusalim și pe cei refugiați în Egipt, pe care Dumnezeu îi va lovi cu necazuri și îi va da spre batjocoră altor popoare: „Îl voi face pricină de groază, o nenorocire pentru toate regatele pământului, ca să fie de ocară şi de pildă, de batjocură şi blestem prin toate locurile pe unde-i voi izgoni” (Ieremia 24, 9).
XI. Controversa lui Dumnezeu cu națiunile
Cap. 25
Robia Babilonului și pedeapsa tuturor neamurilor
În anul al patrulea al domniei regelui Ioiachim, pe tronul Babilonului urcă Nabucodonosor (anul 605 î. Hr.), după o victorie zdrobitoare asupra egiptenilor, devenind astfel stăpânitor al Asiei occidentale, a Siriei și a Palestinei.
În legătură cu aceasta, proorocul ține o cuvântare în care se conțin evenimente din trecut și profeții despre viitor.
El menționează îndelunga lui propovăduire deja de 23 de ani, în care mereu a chemat poporul iudeu la pocăință, însă fără rezultat.
De aceea, Dumnezeu acum îi poruncește robului Său, Nabucodonosor, să ia Iudeea și țările din vecinătatea ei în mâinile sale pentru o perioadă de 70 de ani. „Toată ţara aceasta va fi pustiită şi jefuită; popoarele acestea vor sluji regelui Babilonului şaptezeci de ani” (Ieremia 25, 11).
Cu toate acestea, Babilonul va bea și el din cupa durerilor peste 70 de ani, împreună cu alte popoare: iudei, egipteni, filisteni, edomiți, moabiți, amoniți, urmați și de Fenicia, Elam și Media, etc.
Pricina pentru care toți cei enumerați anterior vor bea din această cupă, este batjocora lor asupra poporului ales, căci cum pot fi iertate popoarele păgâne la Judecata Domnului, care sunt mult mai vinovate decât iudeii? Pedeapsa lui Dumnezeu se va abate asupra tuturor popoarelor fără excepție. Morții vor sta neîngropați, iar pământul va fi pustiu. Judecata Domnului, nu va trece pe nimeni cu vederea.
XII. Ieremia – prooroc adevărat
Cap. 26 – 28
Proorocie despre distrugerea Ierusalimului și a Templului Domnului. Ieremia în primejdie de moarte. Sfaturile lui Ieremia de a se supune Împăratului Babilonului. Ieremia și Anania, proorocul cel mincinos.
În capitolul 26 (mulți cercetători biblici consideră acest capitol a fost scris de ucenicul lui Ieremia – Baruh. De aceea, despre Ieremia se relatează la persoana a III-a.), se descrie pe scurt cuvântarea lui Ieremia, rostită în curtea Templului din Ierusalim, la începutul domniei regelui Ioiachim.
Această adresare a proorocului vestește Ierusalimului aceeași soartă pe care a avut-o Șilo. Schimbarea hotărârii Domnului, putea să se întâmple numai prin pocăința poporului.
Preoții și proorocii mincinoși, împreună cu mulțimea mânioasă pe cuvântarea lui Ieremia, au hotărât să-l omoare. Cu toate acestea, unele căpetenii i-au permis lui Ieremia să se îndreptățească. Profetul a spus cu tărie că el este trimisul lui Dumnezeu, și căpeteniile, luând în considerare că pentru o asemenea cuvântare, regele Iezechia nu l-a pedepsit pe proorocul Miheia, l-au eliberat pe Ieremia.
Pentru ca să arate ce primejdie îl aștepta pe prooroc, în acest capitol se spune că pentru o cuvântare asemănătoare, proorocul Urie a fost omorât de către regele Ioiachim, chiar dacă a încercat să fugă în Egipt: „Şi au adus pe Urie din Egipt şi l-au înfăţişat la regele Ioiachim, şi acesta l-a ucis cu sabia şi a aruncat trupul lui acolo unde erau mormintele oamenilor de rând” (Ieremia 26, 23).
În perioada regelui Sedechia, Prorocul Ieremia primește poruncă de la Dumnezeu să-și facă cătușe și jug, și să le pună pe grumazul său.
De asemenea, aceste obiecte trebuiau trimise și altor regi (al moabiților, al amoniților, al Tirului și al Sidonului) prin solii care veniseră la Ierusalim la ungerea regelui Sedechia.
Dumnezeu lămurește sensul acestui act simbolic, El, Stăpânul tuturor și a toate, a hotărât să dea sub stăpânirea lui Nabucodonosor toate pământurile Asiei Occidentale. De aceea, popoarele acestor pământuri trebuie de bună voie să primească jugul acesta și să nu creadă niciun vrăjitor sau ghicitor, care o să afirme că sunt în stare să ridice de pe popor jugul tiranului.
Același lucru, Ieremia îi recomandă și regelui Iezechia, care era dus în eroare de așa zișii prooroci din Ierusalim. Ieremia îi spune regelui Iezechia cuvintele Domnului: „…plecaţi-vă grumazul sub jugul regelui Babilonului şi sluţiţi-i lui şi poporului lui şi veţi trăi” (Ieremia 27, 12).
Preoților și poporului, proorocul Ieremia le spune să nu creadă pe niciunul dintre proorocii mincinoși, care promit că vasele sfinte luate de Nabucodonosor din Templul Domnului, degrabă vor fi întoarse la Ierusalim. Dacă acești prooroci ar fi fost aproape de Dumnezeu în faptele sale, și n-ar răspândi declarații false, Dumnezeu ar fi ascultat rugăciunile lor ca vasele sfinte de la Templu să nu fie jefuite, însă din cauza fărădelegilor lor, Dumnezeu a decis ca și vasele să fie luate de la iudei.
În contrazicerea lui Ieremia, care spunea că robia babiloniană va dura 70 de ani, un oarecare Anania din Gabon a început să afirme că ar fi avut o descoperire de la Dumnezeu că robia nu va dura mai mult de 2 ani, după care se va întoarce poporul înapoi la Ierusalim, chiar și cu regele Iehonia.
Ca replică, Ieremia spune că atunci când proorociile lui Anania se vor împlini, atunci cu siguranță, Anania va putea fi numit prooroc adevărat.
Plin de mânie, Anania dărâmă acel jug care era purtat de Ieremia pe grumazul lui. „Şi a zis Anania înaintea ochilor a tot poporul cuvintele acestea: Iată ce zice Domnul: Aşa voi sfărâma jugul lui Nabucodonosor, regele Babilonului, peste doi ani, luându-l de pe grumazul tuturor popoarelor” (Ieremia 28, 11).
Ieremia primește de la Dumnezeu poruncă să-i spună lui Anania că în loc de jugul de lemn pe care acela l-a sfărâmat, va trebui să facă unul de fier. Aceasta însemna că acele popoare care vor încerca să se răscoale împotriva lui Nabucodonosor, vor suferi cu mult mai rău de mâna lui, iar Anania, pentru declarațiile lui false, a primit profeția că va muri, iar aceasta s-a și întâmplat în același an: „Şi a murit Anania proorocul chiar în anul acela, în luna a şaptea” (Ieremia 28, 17).
XIII. Mângâiere pentru exilații din Babilon
Cap. 29 – 31
Scrisoarea lui Ieremia către cei din robie. Dumnezeu făgăduiește prin gura profetului întoarcerea din robie. Proorocie privitoare la Mesia.
În scrisoarea pe care Ieremia a trimis-o celor duși în robia babiloniană împreună cu regele Iehonia, proorocul se străduiește să-i convingă pe conaționalii săi ca să nu privească exilul ca la o pedeapsă de termen scurt, fiindcă ei vor trăi în afara țării lor mulți ani.
Așadar, Ieremia îi îndeamnă să-și construiască acolo case, să sădească livezi, să-și crească copiii și să se înmulțească acolo ca să nu se împuțineze: „Luați femei și nașteți fii și fiice! Fiilor voștri luați-le soții, iar pe fiicele voastre măritați-le ca să nască copii și să nu vă împuținați acolo, ci înmulțiți-vă!” (Ieremia 29, 6).
Babilonul trebuie să devină pentru exilați ca a doua patrie, pentru a cărui bunăstare, iudeii sunt îndemnați să se roage.
Proorocii care mint poporul că în curând vor fi eliberați din robie, nu trebuie crezuți. Este un singur adevăr, că Dumnezeu va elibera poporul Său din robie numai peste 70 de ani. Chiar și iudeii rămași la Ierusalim pentru neascultarea de Dumnezeu, la fel vor fi exilați.
Ce se referă la proorocii mincinoși – Ahab și Sedechia, care mințeau iudeii din robie, vor fi nimiciți de Nabucodonosor. „Și se va obişnui după ei printre toţi robii lui Iuda din Babilon a se blestema astfel: „Să-i facă Domnul cum a făcut lui Sedechia şi lui Ahab”, pe care i-a fript regele Babilonului pe jăratic…” (Ieremia 29, 22).
Un oarecare Șemaia Nehelamitul, mânios foarte de conținutul scrisorii lui Ieremia, a trimis preoților din Ierusalim o scrisoare, în care îi cere supraveghetorului principal al Templului, să-l arunce pe Ieremia în temniță. Pentru această calomnie, proorocul Ieremia îi profețește lui Șemai o grea pedeapsă: după el nu vor rămâne urmași și nici el nu va vedea ziua salvării poporului.
Ieremia îl vede nu doar pe Israel dar și pe Iuda dus în robie după o luptă crâncenă pentru apărarea suveranității statale. Totuși, după aceasta, proorocului i se deschide tabloul unui viitor luminos pentru ambele regate evreiești: „Şi în ziua aceea, zice Domnul Savaot, voi sfărâma jugul de pe grumazul lor şi lanţurile lor le voi rupe” (Ieremia 30, 8).
În locul stăpânitorilor străini, regele evreilor va deveni urmașul lui David, și atunci, Dumnezeu va avea o atitudine față de acest popor ca pentru proprii copii, și se va forma atunci iarăși o adunare care va sta în fața Domnului: „Fiii lui Iacov vor fi ca mai înainte, adunarea lui va sta înaintea Mea şi Eu voi pedepsi pe toţi asupritorii lui” (Ieremia 30, 20). Însă acestea nu se vor întâmpla până poporul ales nu-și va ispăși pedeapsa, groaznica judecată a lui Dumnezeu.
Promisiunile pentru toate semințiile lui Israel continuă, mai cu seamă pentru 10 din ele. Dumnezeu va aduna din nou în pământurile lui Israel pe cei exilați, care cu lacrimi de pocăință și cu rugăciuni fierbinți se vor reîntoarce la Domnul lor. Atunci vor fi timpuri de bucurie și veselie în Israel, și atunci se va liniști începătoarea seminției lui Iosif – Rahila, căci suferise mult: „Aşa zice Domnul: Glas se aude în Rama, bocet şi plângere amară. Rahila îşi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie de copiii săi, pentru că nu mai sunt” (Ir 31; 15) (Acest verset se referă la uciderea celor 14 000 de prunci de către Irod, când căuta să-l omoare pe Mântuitorul).
Israel nu trebuia să lungească timpul întoarcerii către Dumnezeu. Domnul, care până acum a trimis asupra Iudeii acele groaznice necazuri, în continuare va avea grijă ca poporul ales al Lui să se înmulțească și prospere.
Blestemul păcatului strămoșesc va fi scos de pe ei. Nimeni nu va mai suferi pentru păcatele înfăptuite de altcineva. Însă acestea vor avea loc când Domnul va încheia cu ei Legământul Său: „Dar iată legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel, după zilele acela, zice Domnul: Voi pune legea Mea înăuntrul lor şi pe inimile lor voi scrie şi le voi fi Dumnezeu, iar ei Îmi vor fi popor” (Ieremia 31, 33).
După cum se subînțelege acest verset, Legea lui Dumnezeu nu va mai fi scrisă pe plăci de piatră, dar pe inimile oamenilor. Cel mai esențial moment al acestui legământ este că poporului i se vor ierta păcatele.
Cu o deosebită precizie, proorocul prezintă în continuare renașterea Ierusalimului, menționând că în Noul Ierusalim nu va mai exista niciun loc murdar sau spurcat: „…vor fi locuri sfinţite pentru Domnul şi nu vor mai fi niciodată nici pustiite, nici nimicite” (Ieremia 31, 40).
XIV. Legământul lui Dumnezeu cu David este sigur
Cap. 32 – 34
Țarina cumpărată de Ieremia. Proorocie despre luarea Ierusalimului. Proorocia despre robia Babilonului
În timpul când caldeii au înconjurat din toate părțile Ierusalimului și nu mai rămase nicio îndoială că orașul va fi cucerit, Ieremia, care era închis în temnița de lângă palatul regal, a primit de la o rudă propunerea să cumpere de la el o țarină în Anatot.
Proroocul, conform poruncii lui Dumnezeu, cumpără țarina și o înregistrează după toate cerințele legale, știind că această țarină va prinde bine când poporul se va întoarce din robie și va începe să cumpere țarine și livezi: „Că aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Casele, ţarinile şi viile vor fi din nou cumpărate în ţara aceasta” (Ieremia 32, 15).
În rugăciunea sa către Dumnezeu, proorocul mărturisește credința în Atotputernicia și Dreptatea Domnului, care s-au descoperit poporului Israel când a fost scos din robia Egiptului, și acum, când pentru neascultare, a avut de suferit consecințele asediului Ierusalimului.
Știind că toată Iudeea va fi pustiită de către vrăjmași, Ieremia este nedumerit de ce Domnul i-a poruncit să cumpere țarina din Anatot? Dumnezeu îi răspunde căci chiar dacă Ierusalimul va fi cotropit de caldei, totuși poporul Lui ales, nu este lepădat de El pentru totdeauna. El din nou îi va aduna pe israeliți din toate țările în care au fost împrăștiați și va încheia cu ei un nou legământ – Legământ Veșnic. Atunci țarinile din Iudeea, din nou vor fi întoarse proprietarilor lor.
Proorocul a mai avut o descoperire, fiind încă în temniță, despre renașterea Ierusalimului, a cărui clădiri au fost distruse chiar de apărătorii lui.
Viața popoarelor din Israel și din Iuda va recurge la fel de liniștit cum a fost cândva. Poporul va fi curat în fața Domnului și va înflori de prosperitate: „În zilele acelea şi în vremea aceea voi ridica lui David Odraslă dreaptă şi aceea va face judecată şi dreptate pe pământ” (Ieremia 33, 15).
De asemenea, se menționează despre veșnicia Împărăției lui David și preoția levitică, care se vor înmulți la fel de mult. Domnul amintește despre făgăduințele date lui David și întregului popor Israel. „Aşa zice Domnul: Dacă legământul Meu cel pentru ziuă şi pentru noapte şi rânduiala cerului şi a pământului nu le-am întărit Eu, atunci şi neamul lui Iacov şi al lui David, robul Meu, îl voi lepăda şi nu voi mai lua stăpânitori din neamul lui pentru seminţia lui Avraam şi a lui Isaac şi a lui Iacov, căci voi aduce înapoi pe prinşii lor de război şi-i voi milui” (Ieremia 33, 25-26).
Proorocul anunță că regele Sedechia va fi luat ostatic de regele Babilonului, Nabucodonosor, însă își va trăi viața până la bătrânețe și va muri de moartea lui, și se va învrednici să fie înmormântat cum se cuvine unui rege.
Regele Sedechia ordonă poporului să elibereze toți robii de același neam, poporul face acest lucru, însă peste puțin timp, din nou evreii ajung robi la evrei. Pentru acest lucru, Dumnezeu le amenință cu pustiire totală a țării lor: „Îi voi da în mâinile vrăjmaşilor şi în mâinile celor ce vor să le ia viaţa, iar trupurile lor vor fi hrană păsărilor cerului şi fiarelor pământului. Pe Sedechia, regele lui Iuda, şi pe cei mari ai lui ii voi da în mâinile vrăjmaşilor lor şi în mâinile celor ce vor să le ia viaţa, în mâinile oştirii regelui Babilonului, care s-a retras de la voi. Iată Eu voi da poruncă, zice Domnul, şi-i voi întoarce la cetatea aceasta şi vor năvăli asupra ei şi o vor lua şi o vor arde cu foc, şi cetăţile lui Iuda le vor face pustiu nelocuit” (Ieremia 34, 20-22).
XV. Promisiunea făcută de Dumnezeu lui Recab
Cap. 35
Cei din casa Recabiților nu voiesc să bea vin.
În zilele lui Ioiachim, regele iudeilor, Dumnezeu îi poruncește lui Ieremia să dea să bea vin membrilor unei familii – Recabiți. Astfel, Recabiții au fost aduși la Templu și într-o cămară li s-au pus înainte câte o cupă cu vin pentru a fi băute de ei. Recabiții refuză categoric băutura, argumentând aceasta prin interdicția tatălui lor – Ionadab.
Astfel, Dumnezeu poruncește să i se arate iudeilor devotamentul Recabiților pentru păstrarea cu sfințenie a testamentului lăsat de tatăl lor, pe când iudeii niciodată nu păstrează legile Domnului. „Deoarece fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, împlinesc porunca pe care le-a dat-o tatăl lor, iar poporul Meu nu Mă ascultă…” (Ieremia 35, 16).
Pentru neascultarea față de Dumnezeu, iudeii vor fi pedepsiți amarnic, iar Recabiții, pentru ascultarea și devotamentul lor exemplar, vor fi miluiți de Domnul.
XVI. Ieremia scrie din nou cartea
Cap. 36
Cartea lui Ieremia arsă în foc de Ioiachim
În anul al patrulea de domnie al regelui Ioiachim, proorocul Ieremia este însărcinat de Domnul să scrie pe hârtie toate proorociile pe care le primise din prima zi a misiunii sale referitoare la Israel, Iuda și alte popoare.
Ieremia dictează cuvintele sale ucenicului său, Baruh, care le scrie pe hârtie și apoi citește cele scrise în Templul de la Ierusalim, după cum îi poruncise Ieremia.
În acea perioadă, în Templu era mult popor în legătură cu perioada postului. ”Și a făcut Baruh, fiul lui Neria, tot ce i-a poruncit Ieremia, citind în Templul Domnului cuvintele Domnului scrise în sul” (Ieremia 36, 8).
Despre cele citite de Baruh din sul, imediat s-a transmis consilierilor regali. Aceștia au ascultat și ei proorociile lui Ieremia și au fost cuprinși de groază, sfătuind pe Baruh să fugă împreună cu Ieremia și să se ascundă.
Apoi, consilierii i-au spus regelui Ioiachim cele auzite, care a poruncit ca sulul să-i fie adus imediat. Când regelui i se citea sulul, el lua câte o parte din el și îl ardea în foc, arătând astfel neglijența și batjocora față de Ieremia și de proorociile lui. După aceasta, regele poruncește ca Ieremia și ucenicul lui, Baruh, să fie prinși, însă aceștia cu ajutorul Domnului erau de negăsit.
Ieremia primește poruncă de la Domnul și scrie din nou în alt sul de hârtie tot ce a scris în primul sul și să-l anunțe pe Ioiachim că pentru obrăznicia de care a dat dovadă în legătură cu cuvintele Domnului, va fi lipsit de înmormântare cuvenită regilor, iar urmașii lui nu vor mai domni pe tronul lui David.
„Aşa zice Domnul: Tu ai ars cartea aceasta, zicând: Pentru ce ai scris în ea: Va veni îndată regele Babilonului şi va pustii ţara aceasta şi va pierde oamenii şi dobitoacele din ea? De aceea, aşa zice Domnul despre Ioiachim, regele lui Iuda: Nu va mai fi din el urmaş care să şadă pe scaunul lui David; trupul lui va fi aruncat în arşiţa zilei şi în frigul nopţii” (Ieremia 36, 29-30).
„Și a luat Ieremia alt sul de hârtie și l-a dat lui Baruh scriitorul și acesta a scrie în el, din gura lui Ieremia, toate cuvintele din sulul ce-l aruncase în foc Ioiachim, și a mai adăugat la ele multe cuvinte asemenea acelora” (Ieremia 36, 32).
XVII. Ultimele zile ale Ierusalimului
Cap. 37 – 39
Sedechia închide pe Ieremia în temniță. Ieremia aruncat și scos din groapă. Cucerirea Ierusalimului.
În vremea aceea, când oastea egipteană care venea în ajutor iudeilor, caldeii au fost nevoiți să scoată temporar asediul Ierusalimului și să se retragă.
Regele Sedechia, cu speranța că proorocul Ieremia nu va spune nimic dureros despre soarta iudeilor, trimite la el soli cu rugămintea ca acesta să se roage pentru poporul lui Dumnezeu și poate să le spună cuvinte de încurajare.
Cu toate acestea, Ieremia continuă să vestească pieirea Ierusalimului de mâna caldeilor: „Chiar dacă a-ți sfărâma cu totul oștirea Caldeilor care luptă împotriva voastră și ar rămâne la ei numai răniți, apoi și aceia s-ar ridica fiecare din cortul său și ar arde cetatea aceasta cu foc” (Ieremia 37, 10).
Când locuitorii Ierusalimului aveau posibilitatea iarăși să intre în orașe apropiate, Ieremia a hotărât să viziteze orășelul său natal – Anatot, probabil în legătură cu oarecare probleme de moștenire.
Dar, la poarta lui Veniamin, el a fost reținut de mai marele gărzii, fiind învinuit că vrea să dezerteze de partea caldeilor. A fost bătut și aruncat în temniță, unde a stat multe zile.
Când caldeii din nou au asediat Ierusalimul, regele Sedechia a poruncit ca Ieremia să fie adus la el, pe care în taină l-a întrebat ce vești mai are el de la Domnul cu privire la Ierusalim? Însă răspunsul a rămas același cum s-a spus mai înainte și regele Sedechia va fi dus în robie.
Ieremia a fost transferat în temnița curții regale, fiindcă l-a rugat pe rege să nu-l întoarcă în temnița casei lui Ionatan. Regele a dispus ca lui Ieremia în temniță să i se ducă câte o bucată de pâine pe zi. Acesta de fapt era un act de bunăvoință pentru Ieremia, luând în considerare lipsa pâinii în cetate din cauza asediului.
Cu toate că Ieremia aflase o oarecare milostenie din partea regelui Sedechia, dușmanii lui nu l-au lăsat în pace, și au început să-i șoptească regelui că proorociile lui Ieremia descurajează apărătorii Ierusalimului, cerând pentru aceasta moartea proorocului.
Regele, ușor influențabil de sfetnici, îl dă pe Ieremia în mâinile lor, fiind aruncat într-o groapă unde trebuia să moară de foame. Din fericire, s-a găsit un om (Ebed-Melec Etiopianul), care îl convinge pe rege că Ieremia trebuie salvat de la moarte, la care a primit răspunsul: ”Ia treizeci de oameni și scoate pe Ieremia prorocul din groapă, până nu moare” (Ir 38,10). Astfel, Ieremia este scos din groapă și iarăși a fost pus sub strajă în temnița din curtea regală.
După aceasta, regele îl cheamă pe Ieremia pentru a discuta cu el. Ieremia îi spune despre primejdia care îl amenință pe rege dacă nu se va preda caldeilor. Regele este îngrijorat că nu se va spăla niciodată de rușinea predării în fața iudeilor exilați, dar Ieremia îl avertizează că dacă nu se va supune voii lui Dumnezeu, de el vor râde până și femeile din haremul regelui babilonian și al căpeteniilor caldeilor, pentru că s-a lăsat condus de consilierii săi.
Regele nu se hotărăște să urmeze îndemnurile prorocului și este dus din nou sub strajă, cu rugămintea ca această discuție să rămână între ei. „Și a rămas Ieremia în curtea temniței până în ziua când a fost luat Ierusalimul, căci Ierusalimul a fost luat” (Ieremia 38, 28).
În anul al nouălea al domniei regelui Sedechia, Nabucodonosor asediază din nou Ierusalimul. După un asediu de 2 ani, în anul al unsprezecelea al domniei lui Sedechia, Ierusalimul a căzut.
Regele Sedechia, împreună cu apropiații săi, a încercat să fugă dar a fost prins și dus la Ribla, unde Nabucodonosor i-a rostit sentința judecății. Fiii și dregătorii regelui au fost junghiați de Nabucodonosor, iar lui Sedechia i s-au scos ochii, „… și l-au pus în cătușe ca să-l ducă în Babilon” (Ieremia 39, 7).
Toți iudeii au fost exilați în Babilon, iar iudeii săraci au fost lăsați să trăiască în pământul lui Iuda, unde li s-au dat în folosință vii și țarine.
Ieremia, însă, a aflat la Nabucodonosor un comportament uman față de el, acesta poruncindu-i căpeteniei gărzilor sale, Nebuzaradan, să aibă grijă de prooroc. „Au trimis și au luat pe Ieremia din curtea temniței ca să-l ducă acasă. Așa a rămas Ieremia să locuiască în mijlocul poporului” (Ieremia 39, 14).
În încheierea acestui capitol, se vorbește despre darul dumnezeiesc făcut lui Ebed-Melec Etiopianul, despre care Ieremia îi vestește: „Dar pe tine Te voi izbăvi și nu vei cădea în sabie, sufletul tău va rămâne la tine ca și când ai fi dobândit o pradă, pentru că tu ți-ai pus nădejdea în Mine, zice Domnul” (Ieremia 39, 18).
XVIII. Ultimele evenimente de la Mițpa și din Egipt
Cap. 40 – 44
Ieremia lăsat slobod. Uciderea lui Godolia. Ieremia se roagă lui Dumnezeu. Ieremia mustră pe evreii din Egipt
Ieremia primește de la căpetenia gărzii Nebuzaradan libertate totală, care îi mai propune lui Ieremia, dacă dorește, să meargă cu el în Babilon unde va primi grija și cinstea cuvenită, iar de nu dorește, poate să rămână la Ierusalim, pentru a cărui administrare este pus Godolia. Ieremia decide să rămână la Mițpa, în grija lui Godolia. „Iar eu voi rămâne în Mițpa, ca să mijlocesc înaintea Caldeilor, care vor veni la noi” (Ieremia 40, 10).
Godolia a început să introducă reguli bune de trai pentru iudeii care rămaseră în țara lor. În jurul lui Godolia au început să se adune toate detașamentele cu căpeteniile lor, care în timpul asediului Ierusalimului se găseau în afara orașului, precum și iudeii care fugiseră în țările vecine pentru a se salva de război.
Din păcate, împotriva lui Godolia s-a planificat un complot, organizat de Ismael, care a fost trimis de regele amoniților ca să-l omoare pe Godolia. Chiar dacă Godolia a fost preîntâmpinat despre acestea, el nu a luat nicio măsură pentru a-și salva viața.
În acest fel, Ismael cu un detașament de susținători vine la Godolia și au șezut cu el la masă. În timpul ospățului, Ismael cu complicii săi l-au omorât pe Godolia.
De asemenea, ei au omorât toți iudeii și caldeii care erau de partea lui Godolia, după care, au mai omorât și alți 70 de oameni care veniseră la Templul de la Ierusalim să aducă jertfe Domnului. Ismael a luat ostatici pe locuitorii din Mițpa și pe copiii regelui, plecând cu ei spre pământurile amoniților.
Când unul din căpeteniile oștirii, și anume Iohanan, a afalt de cele întâmplate, a adunat în jurul său un detașament de iudei „… și s-au dus să se bată cu Ismael și l-au ajuns la iazul cel mare din Gabaon. Iar Ismael a fugit de Iohanan cu opt oameni și s-a dus la fiii lui Amon” (Ir 41, 11-12: 15). Iudeii, care au rămas în viață, au fugit în Egipt de frica caldeilor, nădăjduind că acolo vor fi în siguranță.
Înainte de a pleca în Egipt, Iohanan și celelalte căpetenii ale oștirii, îl roagă pe Ieremia să se roage ca Domnul să le spună cum să procedeze în continuare. Ei promit că vor urma cuvintele Domnului. Ieremia se roagă și, după 10 zile, le spune conaționalilor săi ce i-a descoperit Dumnezeu, că evreii nu trebuie să fugă în Egipt, dar să rămână să viețuiască în liniște acasă, în Palestina, căci caldeii nu le vor face niciun rău. Cei care vor fugi în Egipt, vor pieri de sabie. „Deci, să ştiţi că veţi muri de sabie, de foamete şi de ciumă în locul acela, unde voiţi să vă duceţi ca să trăiţi” (Ieremia 42, 22).
Iohanan și celelalte căpetenii, auzind acestea, i-au reproșat lui Ieremia că este imposibil ca Dumnezeu să spună așa ceva, demonstrând astfel neglijență pentru cuvintele Domnului.
Apoi, au luat cu ei pe Ieremia și Baruh, și au plecat toți în Egipt „… Şi s-au dus în ţara Egiptului, că n-au ascultat glasul Domnului şi au mers până la Tahpanhes. Iar la Tahpanhes a fost cuvântul Domnului către Ieremia, zicând: Ia în mâinile tale nişte pietre mari şi le ascunde în lut frământat, la intrarea casei lui Faraon… ” (Ieremia 43, 7-9).
Prin acest act simbolic, Ieremia a arătat cum o să năvălească puternica oaste babiloniană asupra Egiptului înfrângându-l pe faraon. Caldeii vor arde capiștile dumnezeilor egipteni și vor sfărâma stâlpii templului Soarelui de la On: „El va veni şi va lovi ţara Egiptului; cel rânduit spre moarte va fi dat morţii, cel rânduit pentru robie va merge în robie şi cel rânduit spre sabie va cădea de sabie” (Ieremia 43, 11).
Proorocul le vorbește evreilor din Egipt despre pustiirea țării lor natale – Iudeea. Acest lucru s-a întâmplat din cauza poporului care s-a îndepărtat de Dumnezeu și s-au închinat dumnezeilor falși, făcuți de mâna omului. De aceea mânia Domnului s-a răsfrânt peste țara lor.
Aflându-se în Egipt, refugiații iudei n-au învățat nicio lecție din cele întâmplate, închinându-se idolilor egipteni.
Dumnezeu numaidecât va nimici acest neam scufundat în fărădelegi, proorocul referindu-se mai ales asupra femeilor iudeilor, care erau predispuse pentru practici păgâne. „Şi nimeni nu va scăpa şi nu va rămâne din rămăşiţa Iudeilor care au venit în ţara Egiptului, ca să trăiască acolo şi apoi să se întoarcă în ţara lui Iuda, unde doresc ei din tot sufletul să se întoarcă, ca să trăiască acolo. Nimeni nu se va întoarce, decât numai aceia care vor fugi de aici” (Ieremia 44, 14).
Poporul se împotrivește proorociilor lui Ieremia, reproșându-i că închinarea la zeii Egiptului, mai ales zeiței cerului, le-a adus evreilor numai folos și bunăstare. Poporul afirmă că năpastele întâmplate cu ei sunt din cauza că ei au încetat să se închine zeiței cerului.
Ieremia contrazice oamenii aceștia, spunându-le că toate necazurile lor sunt rezultatul neascultării și călcării Legii Domnului. Dacă ei vor continua să meargă pe această cale greșită, Dumnezeu va nimici și această rămășiță a iudeilor care crede că s-a ascuns în Egipt de mânia Lui.
Ieremia le spune despre semnul care adeverește cuvintele lui: „Asa zice Domnul: Iată Eu voi da pe Faraonul Hofra, regele Egiptului, în mâinile vrăjmaşilor lui, cum am dat pe Sedechia, regele lui Iuda, în mâinile lui Nabucodonosor, regele Babilonului, vrăjmaşul lui, care voia să-i ia viaţa” (Ieremia 44, 30).
XIX. Sabia Domnului asupra națiunilor
Cap. 45 – 49
Ieremia mustră pe Baruh. Proorocie împotriva Egiptului. Proorocie pentru pieirea celor de alt neam. Proorocia împotriva Moabului. Altă proorocie pentru cei de alt neam
Însuși Ieremia cu greu trecea peste frică când trebuia să le vestească conaționalilor săi despre Judecata Domnului ce se va abate asupra lor, atunci cu atât mai mult Baruh, care era mult mai tânăr și mai slab duhovnicește, era disperat când scria proorociile învățătorului său. Dumnezeu, prin gura proorocului Ieremia, îl liniștește pe Baruh, că Judecata este inevitabilă, dar Domnul îi va păstra viața.
Ieremia se adresează oștirii egiptene, care sub conducerea faraonului Neco, se afla în Carchemiș, lângă râul Eufrat. Degeaba se înarmează egiptenii pentru lupta cu babilonienii, căci în rândul oștilor lor este descurajare, oștenii fug și cad răpuși de dușmani. „Dar ce văd Eu? Aceia s-au înspăimântat şi s-au întors înapoi, cei puternici ai lor au fost zdrobiţi şi fug fără a se uita înapoi. Pretutindeni e groază, zice Domnul” (Ieremia 46, 5).
În continuare, Ieremia proorocește înfrângerea egiptenilor. Oastea egipteană totuși s-a pornit în ofensivă, Egiptul mobilizând toate rezervele sale armate pentru lupta cu caldeii, dar Dumnezeu a hotărât să risipească oștirea egiptenilor, care la fel nu pot să scape de Judecata groaznică a Lui Dumnezeu, pe care El o înfăptuiește prin mâna lui Nabucodonosor. „Vestiţi în Egipt şi daţi ştire în Migdol; spuneţi în Nof şi în Tahpanhes, şi ziceţi: Stai şi te găteşte, căci sabia nimiceşte în jurul tău! Ce? Apis (zeul protector al orașului Mefis, care este capitala veche a Egiptului) a fugit? Cel puternic al tău a căzut? Da, fiindcă Domnul l-a lovit” (Ieremia 46, 14-15).
Dacă Egiptul încă pare puternic, peste puțin timp această putere va fi distrusă. Nimic nu va putea salva Egiptul, nici idolii și nici regele lor. Cu toate acestea, căderea Egiptului va fi temporară, căci după plecarea babilonienilor Egiptul va renaște. „Dar după aceea, Egiptul va fi iarăși locuit, ca în zilele de altădată, zice Domnul” (Ieremia 46, 26).
La sfârșitul acestor proorocii, Ieremia mângâie iudeii necăjiți de robie: „Iar tu, Iacove, robul Meu, nu te teme şi nu te înspăimânta Israele! Căci iată, Eu te voi elibera din ţară depărtată şi neamul tău îl voi aduce din ţara robiei lui; Iacov se va întoarce şi va trăi liniştit şi paşnic şi nimeni nu-l va înspăimânta” (Ieremia 46, 27).
Domnul mângâie poporul său (urmașii lui Iacov), căci nu are scopul să-l nimicească, ci doar să-l îndrepte: „Iacove, robul Meu, nu te teme, zice Domnul, căci Eu sunt cu tine şi voi pierde toate neamurile printre care te-am împrăştiat, iar pe tine nu te voi pierde, ci numai te voi pedepsi cu măsură, căci nepedepsit nu te voi lăsa” (Ieremia 46, 28).
Domnul se adresează, prin proorocul Ieremia, către Filisteni, care se aflau în mare spaimă, auzind despre dușmanul ce înaintează dinspre nord asupra pământurilor lor.
Odată cu căderea cetăților filistine și feniciene, aliații filistenilor vor pierde orice speranță, căci orașele lor, Tirul și Sidonul, vor trece și ele prin groaza asediului.
În zadar, mândrii filisteni vor implora pentru milă. Sabia mâniei lui Dumnezeu nu se va opri până Judecata Domnului asupra filistenilor nu se va împlini. Căci aceste popoare păgâne au dus poporul lui Israel la desfrânare. „Până când vei tăia, sabia Domnului? Până când nu te vei linişti? Întoarce-te în teaca ta, opreşte-te şi te linişteşte! Dar cum să te linişteşti, când ţi-a dat Domnul poruncă împotriva Ascalonului şi împotriva ţărmului mării? Într-acolo te-a îndreptat El” (Ieremia 47, 6-7).
Ieremia urmărește cu atenție deplasarea oștirii babilonienilor, care s-au năpustit asupra moabiților. Dușmanul vine de la nord, Nebo e pustiit și Chiriatimul e plin de rușine: „Nu mai este slava Moabului! În Heşbon se urzesc rele împotriva lui, zicând: „Să mergem şi să-l ştergem dintre neamuri!” Şi tu, Madmen, vei pieri! Sabia vine în urma ta!” (Ieremia 48, 2).
Niciun oraș din țara Moabului nu poate rezista cuceritorului, moabiții fugind spre sud pentru a căuta scăpare. Aceasta este dreapta Judecată asupra Moabului – poporul care a batjocorit pe iudei: „N-a fost Israel de râsul tău? Oare a fost el prins printre tâlhari, de clătinai din cap ori de câte ori vorbeai cu el?” (Ieremia 48, 27).
Chiar dacă poporul Moabului suferă moarte, deposedare de averi, foame și robie, totuși Ieremia profețește renașterea acestei țări: „Dar în zilele cele de apoi voi întoarce pe Moab din robie”, zice Domnul. Până aici e judecata lui Moab” (Ieremia 48, 47).
Amoniții au ocupat cândva pământuri și cetăți care aparțineau seminției lui Gad. Pentru aceasta, Ieremia profețește distrugerea orașelor lor și ducerea lor în robie: „Iată Eu voi aduce asupra ta groază din toate părţile, zice Domnul Dumnezeul Savaot şi veţi fi fugăriţi care încotro şi nimeni nu va aduna pe fugari” (Ieremia 49, 5).
Cu toate acestea, după o perioadă de timp, amoniții vor fi întorși în țara lor: „Dar după aceea voi întoarce din robie pe fiii lui Amon, zice Domnul” (Ieremia 49, 6).
Cu privire la edomiți, Ieremia spune că în pofida faptului că în rândurile acestui popor erau înțelepți mari, de milă nu vor avea parte, ba din contra, pe ei îi așteaptă soarta Sodomei și a Gomorei. „Edom va fi o groază; toţi cei ce vor trece pe lângă el vor fi uimiţi, vor fluiera, văzând toate rănile lui. Cum au fost aruncate Sodoma, Gomora şi cetăţile vecine cu ele, zice Domnul, tot aşa şi acolo nu va trăi nici om, nici fiu de om nu se va opri în el” (Ieremia 49, 17-18).
Damascul (Siria) și orașele învecinate cu el, Hamatul și Arpadul, la fel vor fi pustiite de babilonieni. Nu vor scăpa de urgia caldeilor nici triburile semi-nomade ale arabilor (Chedarul și Hoțorul), trecând și ele prin sabia lui Nabucodonosor. Judecata Domnului nu va ocoli nici Elamul, chiar dacă o parte dintre elamiți vor fi împrăștiate prin diferite țări, o altă parte va fi nimicită de sabia babiloniană. Dar și așa, într-o bună zi, mila lui Dumnezeu va poposi și asupra Elamului.
XX. Sabia Domnului asupra Babilonului
Cap. 50 – 52
Proorocie despre întoarcerea din robia Babilonului. Pieirea Babilonului. Pustiirea Ierusalimului. Evreii duși robi în Babilon.
Capitolul 50 al Cărții Profetului Ieremia, începe cu proorocia despre Babilon și țara caldeilor: „Babilonul e luat, Bel e ruşinat, Merodah (principala zeitate a Babilonului, numită și Bel sau Baal, ceea ce se traduce ca „stăpânul”) e zdrobit, chipurile lui cele cioplite sunt batjocorite şi idolii lui sfărâmaţi” (Ieremia 50, 2).
Babilonul și dumnezeii lui vor cădea, evreii vor fi eliberați. Ieremia spune că mai întâi a suferit poporul ales pentru îndepărtarea lor de la Dumnezeu, dar apoi, el va ieși din robie, iar asupritorii lui vor fi pedepsiți și țara lor pustiită din cauza mândriei și bucuriei de care au dat dovadă cucerind și pustiind Iudeea și alte state. „Căci iată, voi ridica şi voi aduce împotriva Babilonului o mulţime de neamuri mari din ţara de la miazănoapte; acelea se vor înşira împotriva lui şi el va fi luat. Săgeţile lor sunt ca ale arcaşului iscusit, nu cad în zadar. Caldeea va fi pradă lor şi pustiitorii ei se vor sătura, zice Domnul” (Ieremia 50, 9-10).
Evreii vor reveni în pământurile lor și vor trăi curat, fără de păcate, în comuniune cu Dumnezeu, iar Babilonul va fi lovit de hoarde îngrozitoare, care vor trece prin sabie toți caldeii. „… vor fi târâţi ca oile cele mărunte; la vederea lor păşunea lor se va înfiora de spaimă. La vuietul luării Babilonului tremură pământul şi un strigăt se întinde printre neamuri” (Ieremia 50, 45-46).
Continuând proorocia referitoare la soarta Babilonului, proorocul Ieremia spune că Dumnezeu pedepsește Babilonul pentru că „… Iuda şi Israel n-au rămas văduvi de Dumnezeul lor, de Domnul Savaot, şi ţara Caldeilor e plină de păcate înaintea Sfântului lui Israel” (Ieremia 51, 5).
Domnul va distruge definitiv această țară puternică, care a fost un instrument de pedeapsă în mâinile Lui pentru alte popoare.
Proorocul îi enumeră și pe distrugătorii Babilonului: „…regatele Ararat, Mini şi Aşchenaz, puneţi căpetenie împotriva lui şi aduceţi cai ca lăcusta cea grozavă. Înarmaţi împotriva lui neamurile şi pe regii Mediei…” (Ieremia 51, 27-28). (Ararat – muntele pe care s-a oprit corabia lui Noe (Fc 8, 4). Regat pe actualul teritoriu al Armeniei, a cărui istorie se întinde din secolul 9 î. Hr. până la începutul secolului 6 î. Hr., când a fost distrus de atacurile mezilor. Așchenaz – fiu al lui Gomer, nepot al lui Iafet și strănepot al lui Noe (Fc 10, 3). Regat pomenit aici în asociere cu Araratul și cu Mini (în textul Masoretic), locuit de urmașii lui Iafet. Așchenazii au fost mai bine cunoscuți în istorie sub numele de sciți; ei i-au împins pe sumerieni către Asia Mică și le-au luat locul).
Babilonul va pieri pentru nedreptățile și batjocora pe care le-au săvârșit cu poporului Israel: „Ocara mea şi carnea mea cea sfâşiată să fie asupra Babilonului”, să zică ceea ce locuieşte în Sion – „şi sângele meu să fie asupra locuitorilor Caldeii”, să zică Ierusalimul” (Ieremia 51, 35).
Toate popoarele se vor bucura de căderea aceste imperii îngrozitoare: „iată vin zile când voi pedepsi pe idolii Babilonului şi toată ţara lui va fi ruşinată, toţi cei loviţi ai lui vor cădea în mijlocul lui. Atunci cerul şi pământul şi tot ce cuprind ele vor striga de bucurie împotriva Babilonului, căci vin asupra lui pustiitorii de la miazănoapte, zice Domnul” (Ieremia 51, 47-48).
În încheierea capitolului 51, se vorbește despre însărcinarea pe care Ieremia o încredințează lui Seraia – să meargă în Babilon și să citească cuvintele ce urmează: „Aşa se va cufunda Babilonul şi nu se va mai ridica din acea nenorocire pe care o voi aduce asupra lui şi se va istovi” (Ieremia 51, 64).
După citirea acestor cuvinte, Seraia va arunca sulul în Eufrat. Până aici au fost cuvintele lui Ieremia.
Proorociile lui Ieremia s-au îndeplinit. Ierusalimul a fost ocupat și distrus de babilonieni. O parte din locuitorii lui au fost exilați, iar altă parte – omorâtă. Templul a fost ars, iar podoabele Templului – duse în mare parte în Babilon.
La sfârșitul capitolului 52, se vorbește despre schimbările ce s-au întâmplat cu regele Iudeii, Iehonia, care a fost luat prizonier de babilonieni.
Iehonia (este vorba de Ioiachim) se predase lui Nabucodonosor cu toată familia și curtea lui. Robia lui a fost ușurată de Evi-Merodac, următorul împărat al babilonienilor, care îl scoate pe Ioiachim din temniță și este binevoitor cu el, punându-l să șadă la masa împăratului pe tot parcursul vieții lui.
Rezumat la Cartea Proorocului Ieremia
Cartea Proorocului Ieremia, în primul rând, transmite un mesaj de avertizare cu Judecata Divină a regatului Iuda din cauza epidemiei de idolatrie, care a afectat acest popor: „Pentru că locuitorii ei au părăsit legământul Domnului Dumnezeului lor, s-au închinat la alţi dumnezei şi au slujit acelora” (Ieremia 22, 9).
După moartea regelui Iosia, ultimul rege bun al lui Iuda, națiunea L-a părăsit aproape în totalitate pe Dumnezeu și a călcat poruncile Lui. Ieremia compară regatul lui Iuda cu o desfrânată: „…dar Tu ai avut frunte de desfrânată şi nu te-ai ruşinat” (Ieremia 3, 3).
Iudeii care cunoșteau Legea lui Moise, știau că Dumnezeu pedepsește strict idolatria, și Ieremia mereu amintește poporului că Judecata lui Dumnezeu va fi inevitabilă.
De nenumărate ori, Dumnezeu a scăpat poporul lui Iuda de la pieire, însă răbdarea Domnului ajunse-se la limită. Ieremia consemnează cucerirea și robirea iudeilor de către împăratul babilonian, Nabucodonosor: „După ce Nabucodonosor, regele Babilonului, a luat din Ierusalim robi pe Iehonia… şi i-a dus la Babilon, mi-a arătat Domnul vedenia aceasta…” (Ieremia 24, 1). Rebeliunea însă continuă și Dumnezeu îl alege pe Nabucodonosor și armata lui ca instrument de pedeapsă a poporului ales, pustiind Ierusalimul și regatul lui Iuda. Chiar și în timpul aceste judecăți, extrem de aspre, Dumnezeu promite renașterea Iudeii și întoarcerea acestui popor în țara lui natală: „Când vi se vor împlini în Babilon şaptezeci de ani, atunci vă voi cerceta şi voi împlini cuvântul Meu cel bun pentru voi, ca să vă întoarceţi la locul acesta” (Ieremia 29, 10).
Proorocul Ieremia a avut de transmis un mesaj greu poporului lui Iuda. El își iubește foarte mult poporul, dar îl iubește mai mult pe Dumnezeu. Oricât de dureros a fost mereu să-și avertizeze poporul de necazuri și pedepse, Ieremia alege să asculte de cuvântul Domnului, fiindcă aceasta este calea adevărului.
Ieremia nădăjduiește în Domnul și i se roagă Lui ca să miluiască poporul ales, știind că Dumnezeu e bun, drept și fără de prihană.
Aceasta a fost lucrarea profetică a lui Ieremia. Proorocul a văzut Planul lui Dumnezeu în profunzime, însă nu era luat în serios de conaționalii săi, care preferau să audă o minciună dulce din gura falșilor prooroci, decât un adevăr amar. Domnul a deschis proorocului ochii duhovnicești, care au privit dincolo de pretinsele reforme (false) și a diagnosticat gangrena provocată de păcat, care poate fi tratată doar printr-o metodă radicală – pedeapsa cuvenită.
