Blestemul și rugăciunea de binecuvântare

Câteodată întâlnim, în pomelnicele primite la Sfântul Altar, cereri privitoare la admonestarea „vrăjmașilor”, care merg uneori până la proliferarea de blesteme. Persoanele care le-au scris nu au înțeles că ținta duhovnicească este cea de iubire a vrăjmașilor. Iar un bun exemplu al rugăciunii corecte pentru aceștia poate fi regăsit în Vechiul Testament, la una dintre cele mai controversate figuri: Valaam din Bosor.

Despre Valaam din Bosor, Noul Testament ne specifică în mai multe rânduri următoarele aspecte: că era iubitor de plată nedreaptă, mergând pe calea nedreptății (2 Petru 2, 15), cu toate că este recunoscut aici drept „proroc” (!) dar, de asemenea, este prezentat în altă parte ca „rătăcit” (Iuda 11). Totodată, în viziunea Sfân­tului Ioan Evanghelistul din Apocalipsă, Însuși Hristos mărtu­ri­sește despre o comunitate bisericească următoarele: „ai acolo pe unii care ţin învăţătura lui Balaam, cel ce învăţa pe Balac să pună piatră de poticneală înaintea fiilor lui Israel, ca să mănânce carne jertfită idolilor şi să se dea desfrânării” (Apocalipsa 2, 14). Un fapt este cert, Noul Testament nu îi este deloc favorabil lui Valaam. Acest personaj este una dintre cele mai controversate figuri din Vechiul Testament. În fapt, el era o persoană de seamă în cadrul a două popoare păgâne idolatre care urmau să ducă lupte aprige împotriva poporului Israel: moabiții și madianiții. Ascensiunea poporului Israel, care învinsese mai multe neamuri canaanite din regiune, îl determină pe regele Balac al moabiților să apeleze la Valaam pentru ca acesta să rostească un aprig blestem împotriva noilor adversari ai săi. Iată mesajul regelui moabit: „Iată a ieșit un popor din Egipt și a acoperit fața pământului și trăiește lângă mine. Vino, deci, și-mi blesteamă poporul acesta, că este mai tare decât mine, și atunci poate voi fi în stare să-l bat și să-l alung din țară. Eu știu că pe cine binecuvântezi tu acela este binecuvântat, și pe cine blestemi este blestemat” (Numerii 22, 5-6). Valaam, însă, se comportă ca un adevărat proroc în prima instanță. Răspunde foarte rezervat solilor regelui moabit: „rămâneți aici peste noapte și vă voi da răspuns cum îmi va spune Domnul” (Numerii 22, 8). Iar Dumnezeu chiar îi răspunde, în mod ferm și clar: „Să nu te duci cu ei și să nu blestemi pe poporul acela, că este binecuvântat” (Numerii 22, 12). Refuzul inițial nu este primit de Balaac, care insistă, trimițând mai multe daruri. Valaam refuză încă o dată, spunând că nu poate veni nici dacă ar primi argint și aur cât ar încăpea în casa regelui, dar se lasă înduplecat să se mai roage o dată și, de data aceasta, primește un răspuns pozitiv din partea lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu se mânie pe el pentru că a insistat să mai primească un alt răspuns și îi pregătește o surpriză pe drum.

Mustrarea asinei

Pe drumul către altarul păgân unde trebuia să se roage, Valaam în­tâmpină o problemă de alt ordin. Pe scurt, asina pe care mergea s-a abătut din drum de trei ori, deoarece ochii ei vedeau ceva ce magul nu putea observa: un înger cu sabia ridicată care stătea în mijlocul căii pe care călătoreau. Valaam o lovește sălbatic cu toiagul ei, moment în care asina începe să-i vorbească în cuvinte omenești, iar ochii sufletești ai lui se deschid și vede îngerul lui Dumnezeu stând pe cale. Valaam este mustrat pentru lăcomia și lipsa sa de înțelepciune și i se reiterează cuvântul Domnului: „Du-te cu oamenii aceștia, dar să grăiești ceea ce-ți voi spune eu!” (Numerii 22, 35). Astfel, ni se descoperă că, de fapt, insistența lui Valaam de a merge cu trimișii lui Balac era, cu adevărat, născută din lăcomie, nu din bună­voință, fapt mărturisit și în alt loc în Sfânta Scriptură: „Pentru că nu v-au întâmpinat cu pâine şi cu apă în cale, când veneaţi din Egipt, şi pentru că ei au plătit (s.n.) îm­potriva ta pe Valaam, fiul lui Beor, din Petorul Mesopotamiei, ca să vă blesteme” (Deuteronomul 23, 4).

Blestem convertit în binecuvântare

În cele din urmă, ajuns la jertfelnicul regelui moabit, Valaam cere să fie așezate șapte altare având fiecare câte un vițel și un berbec sacrificaţi pe ele. Dar primul cuvânt pe care îl vestește regelui moabit după ce se roagă este cutremurător pentru acesta: „Din Mesopotamia m-a adus Balac, regele Moabului, din munţii Răsăritului şi mi-a zis: Vino şi-mi blesteamă pe Iacov, vino şi osândeşte pe Israel! Cum să blestem pe cel ce nu-l blesteamă Dumnezeu? Sau cum să osândesc pe cel ce nu-l osândeşte Dumnezeu? De pe vârful muntelui mă uit la el şi de pe dea­luri îl privesc. Iată un popor care trăieşte deosebi şi nu se numără cu alte popoare. Cine va număra pe urmaşii lui Iacov şi gloatele din Israel cine le va socoti? Să moară sufletul meu moartea drepţilor acestora şi să fie sfârşitul meu ca sfârşitul lor!” (Numerii 23, 7-10). Balac este șocat. Valaam nu doar că nu a blestemat poporul Israel, ci l-a binecuvântat. Furios, regele moabit îl duce pe magul madianit în alt loc, convins că este doar o problemă de „locație”, care se va rezolva de îndată ce jertfelnicele vor fi așezate în altă parte. Dar și de aici primește un alt cuvânt care-l lovește din plin: „Scoală şi ascultă Balac! Ia aminte la mine, fiul lui Sefor! Dumnezeu nu este ca omul, ca să-L minţi, nici ca fiul omu­lui, ca să-I pară rău. Au zice-va El şi nu va face? Sau va grăi şi nu va împlini? Iată am primit poruncă să binecuvântez; El a binecuvântat şi eu nu pot întoarce binecuvântarea. El nu vede nedreptate în Iacov şi nu zăreşte silnicie în Israel; Domnul Dumnezeul său este cu el şi în mijlocul lui se aude strigăt de veselie ca pentru un împărat” (Numerii 23, 18-21). Furios, Balac îl duce în alt loc pe Valaam și îi cere ca, măcar, de nu îndrăznește să blesteme, nici să nu binecuvânteze pe poporul Israel. Încă, aici, Valaam are parte de o descoperire de-a dreptul mesianică: „Ieși-va din sămânța (poporului Israel, n.n.) un Om, care va stăpâni neamuri multe și stăpânirea Lui va întrece pe a lui Agag și împărăția Lui se va înălța” (Numerii 24, 7), iar ulterior, în alt loc: „O stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel și va lovi pe căpeteniile Moabului și pe toți fiii lui Set îi va zdrobi” (Numerii 24, 17). Balac se declară în cele din urmă învins și renunță la a mai blestema pe Israel.

La fel se întâmplă în toate situa­țiile în care ajungem în această sta­re de cădere sufletească grozavă, în care dorim răul aproapelui nostru. Chiar dacă ni s-au făcut multe rele, niciodată nu avem dreptul de a blestema. Și acest fapt este mărturisit și de Scriptură, care spune clar: „a prefăcut Domnul Dumnezeul tău blestemul lui în binecuvântare pentru tine, pentru că Domnul Dumnezeul tău te iubeşte” (Deuteronom 23, 15). Iar dacă „Dumnezeul nostru a schimbat blestemul în binecuvântare” (2 Ezdra 13, 2), nu s-ar cuveni cu atât mai mult ca fiecare dintre noi să facem la fel când ne vin astfel de gânduri diavolești în minte? Pentru că niciodată Dumnezeu nu va asculta rugăciuni care proliferează blesteme, ci doar pe cele care împart binecuvântări…

Pr. Adrian Agachi

https://ziarullumina.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.