INIMĂ ZDROBITĂ

Sunt de mulți ani în Biserică, dar trăiesc credința într-un mod căldicel, comod. Îmi amintesc cu nostalgie vremea de început, când relația mea cu Dumnezeu era vie și puternică, pentru că aveam căutări adânci.

Eram spre sfârșitul liceului și mă întrebam cu disperare cum să-mi trăiesc viața, acest uriaș capital ce-mi fusese încredințat, astfel încât să fie plină de sens, de conținut. Priveam la cei pe care altădată îi admiram, și descopeream că nu vreau să trăiesc ca ei; fiecare trăia preocupat doar de satisfacerea trebuințelor lui, cu prețul ignorării celuilalt. Mi se părea un mod de viață instinctual, animalic, după o lege a junglei mai rafinată.

Mă lua o disperare cruntă la gândul că aș putea deveni așa. Deși nu știam despre Dumnezeu decât ceea ce văzusem în filmul „Isus din Nazaret”, mă așezam în genunchi, îmi puneam capul în podea și ziceam din adâncul sufletului: „Doamne, ajută-mă să nu mă plafonez!”. Am stăruit așa multă vreme.

Într-o zi, când iarăși mă rugam cu disperare, mi-a venit în suflet un îndemn de la Dumnezeu: „Pune-ți o dorință concretă și Eu ți-o voi împlini!”.

Oscilam între două dorințe: cea de a lua la facultate și aceea de a simți mereu frumusețea ploii. Îmi plăcea mult când ploua: mi se alina sufletul și aveam sentimentul că Dumnezeu ne spală de păcate. Desigur, era foarte important să reușesc la facultate, dar și așa mă puteam plafona. Dar, dacă m-aș fi putut bucura mereu de frumusețea ploii, ar fi fost un semn că nu m-am plafonat.

Știam că prin alegerea asta probabil îmi asumam o viață grea, de muncitor, la fel ca părinții mei, dar am preferat așa. Am ales să simt mereu frumusețea ploii. Desigur, era vorba despre acea ploaie prin care Dumnezeu ne spăla de păcate și-mi dădea mie o bucurie specială.

Am simțit că Dumnezeu a fost înduioșat de alegerea mea; m-a încredințat: „Așa va fi! Vei simți mereu frumusețea ploii! Vei lua și la facultate, dar acesta va fi un lucru mic pe lângă ceea ce-ți voi da!”.

M-am ridicat de la podea cu sufletul plin de străpungere, bucurie, nădejde. Mă liniștisem.

În anul acela, într-adevăr, am fost admisă la facultate. Între timp, am ajuns și la biserică și am cunoscut „ploile” harului, care ne spală cu adevărat de păcate și dau sufletului bucuria cea nepieritoare.

Și astfel am intrat pe un drum la capătul căruia, dacă răspundem iubirii lui Dumnezeu, ne putem bucura necontenit de frumusețea „ploii”, de revărsările harului. Și acesta este Raiul.

* * *

Inima zdrobită e un capital imens, pe care depinde cum îl gestionezi. Dacă îți duci durerea cu Dumnezeu, primești de la El daruri duhovnicești. Dacă abordezi situațiile omenește, cu milă de sine, îndreptățire, intri în mare tulburare. Părintele Sofronie ne îndeamnă: „Lăsați orice durere să vină și transformați-o în energie pentru rugăciune!”.

Lâncezeala la care se ajunge evitând durerea și statutul de milog pe care-l conferă autocompătimirea dor mai mult decât o inimă zdrobită. Ele te golesc de conținut, te fac „o ființă nefiindă” (Părintele Rafail Noica). Și asta e una din caracteristicile celor din iad.

* * *

Sunt de mulți ani în Trupul Bisericii, ca mădular bolnav al ei. Poate că, uneori, sunt doar pe lângă Biserică, pentru că, așa cum spune arhiepiscopul Averkie Taușev, „știu că Ortodoxia e adevărata Biserică, dar ce-mi dă certitudinea că eu mă aflu cu adevărat în ea?”.

După ascunderea harului trezitor, după o relativă instalare într-un sens al vieții, am început să trăiesc căldicel. Mă mâhnesc uneori de asta, amintindu-mi cuvântul Părintelui Zaharia, că „Dumnezeu ne ia în serios când Îi vorbim din adâncul inimii”, cu durere. Mă mâhnesc, dar nu mă urnesc. Oare voi mai găsi tăria să spun, cu sinceritate, rugăciunea care atât de mult îmi plăcea la începuturi: „Zdrobește-mă și vindecă-mă!”, a mitropolitului Antonie de Suroj? Sau mă mulțumesc să fiu vopsit creștin?

M.D. Cornu, Prahova

Premiul I la concursul de eseuri al lunii iulie 2022

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 163 (august 2022)

https://www.familiaortodoxa.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.