„Bucură-te ajutătoarea noastră…”

„Bucură-te ajutătoarea noastră…”: COPIA FĂCĂTOARE DE MINUNI A ICOANEI MAICII DOMNULUI, NUMITĂ „CU TREI MÂINI” („TRICHERUŞA”)

Din anul 1999 în catedrala Schimbarea la Faţă a Mântuitorului din oraşul Chişinău se află copia făcătoare de minuni a Icoanei Maicii Domnului, numită „Cu trei mâini” („Tricheruşa” sau „Троеручица” – rus.), care este un izvor nesecat de tămăduiri sufleteşti şi trupeşti pentru tot creştinul care vine la ea cu credinţă. 

 Copia făcătoare de minuni a Icoanei Maicii Domnului, numită „Cu trei mâini” (Tricheruşa) din catedrala Schimbarea la Faţă a Mântuitorului din or. Chişinău (1998)

Originalul acestei icoane se află pe Sfântul Munte Athos. În istoria Bisericii Ortodoxe un loc de seamă îl ocupă Sfântul Munte Athos – muntele Maicii Domnului, unde sub cinstitul Ei omofor multe secole la rând monahii ortodocşi se roagă pentru mântuirea lumii.

Sfântul Munte e  vestit prin mulţimea icoanelor făcătoare de minuni ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Printre acestea străluceşte şi icoana numită „Tricheruşa” („Cu trei mâini”).

Istoria acestui chip minunat este strâns legată de viaţa şi nevoinţele marelui apărător al Ortodoxiei şi al sfintelor icoane – Cuviosul Ioan Damaschin. Această sfântă icoană  a fost o relicvă de familie a Sfântului Ioan Damaschin şi era păstrată în casa lui din Damasc.

La începutul secolului al VIII-lea întreaga Sirie se afla sub stăpânirea arabilor musulmani. Walid, califul de atunci (705-715) al Damascului, capitala Siriei, fiind musulman, nu ştia cum să rezolve problemele religioase ale creştinilor din Siria. El l-a angajat la curtea regală pe Ioan Damaschin, laic pe atunci – drept ministru-consilier pentru problemele populaţiei creştine. Chiar în acea perioadă apare erezia iconoclastă (lupta împotriva sfintelor icoane), care îl avea ca principal susţinător pe Leon III Isaurul, împăratul Bizanţului. Sfântul Ioan Damaschin, pătruns de râvnă dumnezeiască, s-a dovedit un mare luptător şi înflăcărat susţinător al cinstirii sfintelor icoane. Iconoclastul Leon Isaurul, aflând despre faptele Sfântului Ioan şi împins de ura faţă de acesta, a pus la cale împotriva Sfântului o calomnie fără precedent. Cu ajutorul unui caligraf este ticluită o scrisoare falsă pe care o trimite califului Walid, învinuindu-l pe Sfântul Ioan de trădare. Când a primit şi a citit scrisoarea, califul a crezut şi a poruncit, fără cercetare, să i se taie lui Ioan mâna dreaptă şi să fie atârnată, drept exemplu înspăimântător pentru toţi, în piaţa centrală a Damascului. Porunca a fost îndeplinită imediat.

Spre sfârşitul zilei Sfântul Ioan a rugat pe calif să-i dea înapoi mâna dreaptă, ca s-o îngroape creştineşte. Primind înapoi mâna tăiată, Sfântul Ioan s-a închis în chilia sa. Lipind mâna de ciotul din umăr, s-a rugat în genunchi toată noaptea înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu. O implora pe Preasfânta Fecioară să-l vindece, ca să continue a scrie despre viaţa şi cinstirea Născătoarei de Dumnezeu, cât şi despre cinstirea icoanelor. Fiind foarte obosit din cauza durerii şi suferinţei,  a adormit pentru puţin timp. În vis a văzut-o pe Stăpâna noastră care-i spunea că de acum înainte mâna îi va fi vindecată şi să nu se întristeze, numai să împlinească ceea ce i-a făgăduit, adică să scrie despre cinstirea sfintelor icoane. Când s-a trezit, Sfântul Ioan a văzut mâna deja sănătoasă şi doar în locul tăierii rămăsese o linie de culoarea sângelui, ca amintire a minunatei vindecări. De bucurie şi din recunoştinţă faţă de Maica Domnului, Cuviosul Ioan a făcut o copie din argint a mânii tăiate şi a adăugat-o în partea stângă de jos a icoanei. Din acest motiv icoana a fost numită „Tricheruşa” („Cu trei mâini”). După vindecarea sa minunată, Sfântul Ioan se hotărî să părăsească viaţa lumească şi să plece în mănăstire. Pleacă din Siria şi merge să se călugărească în Palestina, în vestita Lavră a Sfântului Sava cel Sfinţit, purtând totdeauna cu el icoana „Tricheruşa”.

Devenind monah, Sfântul Ioan Damaschin a aflat de la ceilalţi părinţi din Lavră, că Sfântul Sava cel Sfinţit, înainte de fericita sa adormire (sec. IV), a dat poruncă să se pecetluiască bine alături de mormântul său, cârja, adică toiagul său. El a proorocit, că va veni cândva un pelerin în Lavră, un fiu de rege, care va purta acelaşi nume, adică Sava. Atunci când acesta se va închina la mormântul lui, cârja va cădea, deşi până atunci va fi neclintită. Sfântul Sava a poruncit ca fiului acesta de rege să-i fie dată drept binecuvântare cârja, împreună cu o veche icoană a Maicii Domnului, păstrată în Lavră şi numită „Galoctotrofuşa” („Cea care alăptează” sau „Hrănitoarea cu lapte”). Cuviosul Ioan Damaschin, cunoscând cele proorocite de Sfântul Sava, a lăsat şi el o poruncă: ca înainte de trecerea sa la Domnul, acest fiu de rege să primească drept binecuvântare şi icoana sa „Tricheruşa” („Cu trei mâini”).

Într-adevăr, peste 500 de ani, în anul 1217, a venit în Lavră, ca simplu monah-pelerin – Sava, fiul regelui Serbiei. Acesta, închinându-se la mormântul Sfântului Sava cel Sfinţit, îndată s-a împlinit proorocia – cârja a căzut. Uimiţi, părinţii mănăstirii i-au dat toiagul şi icoanele „Galoctotrofuşa” şi „Tricheruşa”. Primind această întreită binecuvântare, monahul Sava a plecat…

Monahul Sava a adus Icoana Maicii Domnului „Tricheruşa” la mănăstirea Hilandar de pe Sfântul Munte. Aceasta a fost prima sosire, necunoscută pentru mulţi, a icoanei „Tricheruşa” la Hilandar. Apoi monahul Sava a fost hirotonit episcop al Serbiei (1217), fiind nevoit să plece definitiv din Sfântul Munte. Icoana „Tricheruşa” va rămâne în mănăstirea Hilandar mai bine de 100 de ani, până în anul 1347. În acest an a venit la Sfântul Munte sârbul Cralis Duşan, care, vizitând mănăstirea Hilandar, a primit la plecare, pentru Serbia, icoana Preasfinte Născătoare de Dumnezeu. Astfel icoana „Tricheruşa” a ajuns în Serbia.

Până la sfârşitul secolului al XIV-lea, din motive şi împrejurări necunoscute, icoana a trecut în proprietatea mănăstirii Studeniţa, unde s-a aflat până la începutul veacului al XV-lea, când ţările balcanice sunt supuse invaziilor turceşti. Când au fost înştiinţaţi, că turcii năvălesc asupra mănăstirii, monahii în grabă, pentru a salva icoana, au aşezat-o pe spatele unui catâr, pe care l-au lăsat să meargă liber, unde-l va călăuzi şi-l va îndrepta voia Născătoarei de Dumnezeu. Şi într-adevăr, călăuzit de Maica Domnului, catârul a străbătut toată Serbia şi Macedonia, ajungând pe Sfântul Munte şi oprindu-se la poarta mănăstirii Hilandar.

Văzând minunea, monahii s-au grăbit să ia icoana de pe spatele catârului, care a căzut mort. Astfel icoana Maicii Domnului „Tricheruşa” a intrat în chip solemn, pentru a doua oară, în mănăstirea Hilandar.

Mai târziu, în mănăstirea Hilandar s-a petrecut o altă minune: stareţul mănăstirii a trecut la Domnul şi se crease o situaţie de conflict în legătură cu alegerea noului stareţ. Monahii, mulţi la număr, făceau parte din patru popoare diferite (sârbi, greci, bulgari şi ruşi). Grecii cereau să fie ales stareţ grec, pentru că mănăstirea se afla în ţara lor; sârbii propuneau pe al lor, pentru că mănăstirea fusese ctitorită de sârbi; monahii bulgari, propuneau un stareţ bulgar, pentru că erau cei mai mulţi la număr; ruşii, propuneau stareţ rus, pentru că mănăstirea era ajutată atunci cu diferite danii de către Rusia. În această situaţie a intervenit Maica Domnului.

Într-o zi, intrând în biserică, la Utrenie, monahii au văzut că icoana este aşezată în locul stareţului. Considerând că cineva a aşezat-o aici din greşeală, au dus-o înapoi la locul ei, în altar. În ziua următoare s-a întâmplat acelaşi lucru. Necunoscând motivele, monahii au hotărât să sigileze uşile bisericii, dar la Utrenie au găsit icoana din nou aşezată în locul stareţului şi atunci s-au încredinţat pe deplin că ea singură merge acolo.

În timp ce toţi discutau acest lucru, la mănăstire veni un pustnic cunoscut pentru virtuţile sale, care le supse monahilor că i s-a arătat Maica Domnului şi i-a vestit că Ea însăşi va fi stareţ în mănăstire, ca ei să vieţuiască în pace. Monahii s-au supus voinţei Născătoarei de Dumnezeu şi de atunci până astăzi nimeni n-a schimbat icoana din locul ei de stareţ.

Astfel, icoana „Tricheruşa” a devenit ocrotitoarea şi cârmuitoarea mănăstirii Hilandar, revărsându-şi harul şi minunile sale asupra oricărui om, ce-şi pleacă genunchii pentru rugăciune înaintea ei.

Vrând Preacurata Fecioară ca minunile ce izvorăsc de la icoana Ei, numită „Cu trei mâini” („Tricheruşa”) să se împărtăşească şi să se răspândească nu numai în Sfântul Munte Athos, dar şi în alte părţi creştine ale lumii, a binevoit ca să fie făcătoare de minuni şi copiile „Tricheruşei”, care sunt răspândite în multe ţări ortodoxe, precum Serbia, Rusia, Ucraina, Bulgaria, România, Moldova, ş. a.

Prima minune a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, săvârşită prin icoana „Tricheruşa”, despre care Biserica Ortodoxă are informaţii şi mărturii sigure – este vindecarea mâinii Cuviosului Ioan Damaschin, minune de la care vine şi denumirea icoanei, adică cea „Cu trei mâini”. Din zilele Sfântului Ioan, adică din secolul al VIII-lea şi până în zilele noastre, icoana „Tricheruşa” a făcut multe minuni, atât în mănăstirea Hilandar, cât şi înafara ei, peste tot în ţinuturile Ortodoxiei. Icoanei „Tricheruşa” i se datorează vindecări ale multor boli şi răni ale trupului, izgoniri ale duhurilor necurate şi felurite mijlociri minunate. Spre încredinţarea celor spuse, vom aminti doar câteva din minunile icoanei „Cu trei mâini” şi în primul rând pe cele mai apropiate în timp de noi.

Mitropolitul Sfântului Munte Athos, Leontie, fiind în vizită la mănăstirea Noul Ierusalim în anul 1686, a consemnat o istorioară, păstrată în tradiţia Sfântului Munte: un pictor renumit, fiind în pelerinaj la mănăstirea Hilandar, a hotărât să zugrăvească o copie a icoanei „Tricheruşa” şi a schiţat cu creta Sfânta Icoană. Ieşind din chilie şi întorcându-se imediat, a văzut că pe chipul icoanei a apărut mâna a treia. El a crezut că cineva a făcut glumă şi foarte mânios a şters mâna apărută. Dar noaptea s-a repetat acelaşi lucru. Aşa s-a repetat de trei ori. În cele din urmă pictorul a auzit un glas poruncitor: „Nu încerca să ştergi mâna a treia, aceasta este voia Mea”.

În 1905, când Rusia se afla în război cu Japonia, o misiune militară, formată din ofiţeri superiori ai Armatei ruse, a cerut mănăstirii Hilandar ca icoana Preacuratei Fecioare „Tricheruşa” să fie trimisă pe câmpul de luptă ca ajutor al Armatei ortodoxe ruse. Sinaxa părinţilor mănăstirii nu a aprobat trimiterea icoanei „Tricheruşa”, dar a hotărât să fie trimisă o copie a ei, cu dimensiuni mai mici decât ale icoanei originale. Copia „Tricheruşei” a fost trimisă în Rusia şi, prin puterea ocrotitoare a Născătoarei Dumnezeu, ruşii au ieşit biruitori în multe lupte împotriva japonezilor; în cele din urmă s-a încheia pace între cele două imperii. Copia icoanei a revenit în mănăstirea Hilandar, unde se află şi astăzi.

Fericitul părinte Filip de la mănăstirea Esfigmen de pe Sfântul Munte, a fost martorul unei alte minuni: în anul 1945 a izbucnit un incendiu în pădurea din apropierea mănăstirii Hilandar. Focul a ajuns până la zidul de miazăzi al mănăstirii şi ameninţa să o transforme în cenuşă. În acea împrejurare, plină de primejdii, fericitul părinte Daniel, stareţul mănăstirii, a poruncit să fie săvârşită procesiunea de înconjurare a mănăstirii cu icoana „Tricheruşa”. A început procesiunea cu icoana şi un vânt puternic din partea opusă în scurt timp a îndepărtat focul şi l-a stins cu totul. Până astăzi în partea de miazăzi a mănăstirii se păstrează rădăcini de copaci carbonizate în acel incendiu.

Acelaşi părinte povesteşte, că în timpul războiului cu bandele de răufăcători, un grup de hoţi a intrat în mănăstire, încercând să fure alimente şi alte bunuri materiale, încărcând totul pe catârii mănăstirii. Au început să pună pe spinarea catârilor tot ce găseau în hambare. Pe neaşteptate însă, au văzut o Femeie impunătoare, străbătând mănăstirea şi intrând în biserică. Curios, căpetenia răzvrătiţilor, împreună cu alţi bărbaţi, a intrat în biserică. O căutau pe Femeia aceea, dar n-au găsit-O, deşi cercetaseră cu multă atenţie toată biserica. La un moment dat şi-au îndreptat privirile spre icoana „Tricheruşa” cu ofrandele ei de mare preţ (pe chipul icoanei se aflau ca la 5.000 de pietre scumpe şi alte obiecte preţioase). Căpetenia a vrut dă le ia cu forţa de pe icoană. Încercând să le smulgă, o mare spaimă a pus stăpânire pe el şi tremura cu tot trupul. Tovarăşii săi au încercat să-l ducă cu ei, dar în zadar. El a izbutit doar să le poruncească: „Plecăm repede, plecăm repede!”. Şi, într-adevăr, au fugit îngroziţi fără să fure nimic din mănăstire.

O altă minune s-a petrecut în 1992 la Belgrad, în Serbia. Într-un mare studiou fotografic a izbucnit un puternic incendiu din cauza unui scurt-circuit. Studioul a ars în întregime. Proprietarul studioului avea acolo un calendar al mănăstirii Hilandar cu icoana „Tricheruşa” pe prima pagină şi două icoane mici ale „Tricheruşei”. I le dăduse un bun prieten care fusese în pelerinaj la mănăstirea Hilandar. Calendarul îl atârnase pe peretele atelierului, iar cele două icoane mici le aşezase pe două aparate de fotografiat de mare valoare, pe care le folosea în munca lui. Este minunat şi uimitor, că în urma acelui incendiu a ars tot ce se afla în atelier, până şi pardoseala, dar au rămas complet neatinse calendarul cu icoana „Tricheruşa” şi cel două aparate de fotografiat, care pe ele cele două iconiţe ale „Tricheruşei”.

Marea fericire de a deţine acest dar minunat la noi, în Republica Moldova, i-a revenit catedralei ortodoxe Schimbarea la Faţă a Mântuitorului din oraşul Chişinău, unde din anul 1998 se află o copie a „Tricheruşei”, făcătoare de minuni. Pe icoană sunt aşezate părticele din moaştele Sfinţilor Apostoli Andrei şi Toma, aceştia fiind din cei 12 ucenici ai Mântuitorului.

Această icoană aflată în Moldova datează aproximativ din secolele XVI-XVII, având peste 350 de ani. În perioada urgiei sovietice, prin anii ’60 ai secolului al XX-lea, Icoana a fost ascunsă în pereţii unei case, apoi a fost păstrată de un călugăr de la o mănăstire din Moldova până la sfârşitul anilor ’80. Înainte de moarte călugărul s-a mărturisit uni preot din oraşul Tighina, spunându-i şi despre locul aflării Icoanei. După un lung „pelerinaj”, Icoana a ajuns la Chişinău. Au fost întreprinse şi tentative de a scoate Icoana din ţară, pentru a fi vândută, dar până la urmă, Dumnezeu a voit ca aceasta să rămână în acest sfânt locaş.

„Icoana m-a impresionat prin măreţia ei din primul moment în care am văzut-o, deşi abia de mai putea fi desluşită, – mărturiseşte protoiereul Ioan Plămădeală, parohul catedralei Schimbarea la Faţă a Mântuitorului din Chişinău. – Părticelele moaştelor Sfinţilor Apostoli Andrei şi Toma, care stau de-a dreapta şi de-a stânga chipului făcător de minuni, m-au încredinţat, că am în faţă nu doar o relicvă fără de preţ, ci şi o sfinţenie foarte mare, căreia, în nădejdea tămăduirii şi mântuirii, şi-au plecat fruntea, de-a lungul timpului, poate mii de monahi şi zeci de mii de pelerini. Am făcut tot posibilul şi am adus-o în biserică, pentru a o reaşeza la loc de mare cinste. Iniţial, săvârşeam înaintea Sfintei Icoane, împreună cu un sobor de preoţi, Acatiste în fiecare săptămână, însă, odată cu lucrările de reparaţie a bisericii, Acatistele deveniseră doar ocazionale. Enoriaşii au fost primii care au observat că Icoana înnegrită de vremile d amărăciune, se înnoieşte, adică se luminează, devine tot mai clară, iar ochii Maicii Domnului – tot mai pătrunzători. Nu ne-am străduit să-i facem o faimă prea timpurie Icoanei, de teamă să nu facem ceva potrivnic proniei lui Dumnezeu, Cel ce Însuşi le rânduieşte pe toate.

Şi iată că Dumnezeu a voit să arate sfinţenia acestei Icoane în toată plinătatea ei, vădind prin Ea dragostea Sa şi făcând prin Ea minuni. Protoiereul Valeriu Zero, cleric al locaşului nostru, a îndrăgit-o în mod deosebit, deoarece rugăciunile pe care i le aducea Maicii Domnului înaintea chipului Ei „Tricheruşa”, erau degrabă auzite, şi nu o dată Preacurata Fecioară l-a ferit de necaz. Prima minune prin care s-a arătat sfinţenia de netăgăduit pe care o are Icoana – s-a săvârşit prin rugăciunile părintelui Valeriu, cu tatăl acestuia. Tatăl său era bolnav de cancer, boală ce înaintase foarte mult… Medicii şi-au recunoscut neputinţa şi, după o intervenţie chirurgicală, care nu a făcut decât să confirme verdictul. Bolnavul a fost trimis acasă, pentru a-şi da sufletul lui Dumnezeu în sânul familiei. Un consiliu medical de la Chişinău, care a examinat cazul, a tăiat orice nădejde a părintelui Valeriu, care intenţiona să-şi transporteze de urgenţă tatăl, aflat în provincie, la Chişinău, pe cale aeriană, la un spital specializat. Diagnosticul nu permitea echivocuri – moarte sigură, în cel mai scurt timp. Însă prin minune tatăl părintelui a rămas atunci în viaţă şi, mai mult decât atât, nu mai avea nici o urmă de boală. Uneori chiar îi ziceam părintelui Valeriu: „Tu te pregăteai să săvârşeşti prohodul, da bătrânul, bravo, se ţine…”. Părintele Valeriu a mărturisit că peste câteva săptămâni, când a plecat să-şi viziteze părinţii, nu-l cunoştea pe tatăl său. Acesta deja mergea de unul singur, s-a aşezat la masă şi chiar a băut puţin vin de casă. Mai apoi s-a vindecat cu totul. Investigaţiile ulterioare arătau că totul e normal, adică omul este sănătos şi cancerul a dispărut. Părintele Valeriu este convins că această minune a fost săvârşită în urma rugăciunilor aduse înaintea Icoanei îndrăgite, singura care mai putea da o licărire a speranţei într-o situaţie deznădăjduită ca aceasta. Părintele a fost să-şi vadă pentru ultima oară tatăl – o durere de nealinat pentru un fiu – şi a găsit, totuşi, puteri pentru a crede în minunile lui Dumnezeu, Cel Care, la stăruinţele Maicii Sale, îşi scoate făptura Sa chiar şi din cea mai mare durere”.

Aceasta dar şi multe alte minuni i-au răspândit repede faima Icoanei şi tot mai mulţi rugători au început să vină pentru a-şi spune necazul şi nevoia celei degrabă ascultătoare, Maicii Domnului şi Dumnezeului nostru. Astfel Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” a devenit, cu timpul, un adevărat adăpost sufletesc pentru o mulţime de credincioşi, iar unii oameni s-au întors la credinţă anume prin minunile ce s-au făcut prin Ea.

Mai târziu Icoana a fost aşezată într-un chivot de lemn, executat cu măiestrie de către meşterii-sculptori din judeţul Neamţ (România) în frunte cu Vasile Cozma. Acest chivot se asortează perfect cu pânza de o rară frumuseţe a Sfintei Icoane. Florile proaspete nu lipsesc niciodată de lângă Ea, iar pictura veche care înfăţişează chipul curat al Fecioarei Maria cu Pruncul este împodobit cu salbe pline de bijuterii, cruciuliţe şi lănţişoare din aur şi argint lăsate aici în semn de mulţumire şi recunoştinţă Născătoarei de Dumnezeu de către cei care au cunoscut îndurarea, ajutorul şi nesfârşita Ei milă.

La 30 martie 2012 la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită „Cu trei mâini” din catedrala Schimbarea la Faţă a Mântuitorului au fost aşezate pe o placă de argint curat şi moaştele Sfântului Apostol şi evanghelist Luca, precum şi ale Sfinţilor Marilor Mucenici Pantelimon şi Teodor Tiron, ale Sfântului Ierarh Filaret, arhiepiscopul Cernigovului, ale Cuvioşilor Părinţi Agapit şi Ioan Mult-pătimitorul, nevoitorii de la Lavra Kievo-Pecerska (Lavra Peşterilor din Kiev) şi ale Cuviosului Alexei, nevoitorul şi duhovnicul Sihăstriei Goloseevo din oraşul Kiev.

Copia făcătoare de minuni a Icoanei Maicii Domnului, numită „Cu trei mâini” (Tricheruşa) din catedrala Schimbarea la Faţă a Mântuitorului din or. Chişinău (iunie, 2012)

Din 1998 la Sfânta Icoană a Născătoarei de Dumnezeu, numită „Cu trei mâini” din catedrala Schimbarea la Faţă a Mântuitorului în fiecare zi de vineri, la ora 7:00 se săvârşeşte întru slava lui Dumnezeu şi Preasfintei Fecioare Maria – Acatistul Maicii  Domnului la Icoana făcătoare de minuni, numită „Cu trei mâini”.

Izvorul de minuni ce purcede de la această Sfântă Icoană este nesecat. Nimeni din credincioşii care s-au rugat şi se roagă cu credinţă înaintea Ei, nu au rămas neajutoraţi.

În nemărginita Sa bunătate pentru această lume, Dumnezeu a găsit loc şi pentru noi, spun creştinii cutremuraţi de minunile dumnezeieşti, rugându-se în catedrala Schimbarea la Faţă Mântuitorului. În fiecare zi, cu precădere vineri dimineaţa, când se citeşte Acatistul, un şir de enoriaşi îngenunchează în faţa Sfintei Icoane „Cu trei mâini”. Creştinii vin să se roage înaintea Sfintei Icoane pentru a găsi izbăvire şi iertare: săraci şi bogaţi, sănătoşi şi bolnavi, tineri şi bătrâni îşi mărturisesc îngenuncheaţi nenorocirile sau împlinirile. Într-o lume bântuită de ură şi cruzime, de deznădejde şi patimi trupeşti, cei care cad în faţa Icoanei „Tricheruşa” sunt mângâiaţi, iar minunile reprezintă acele mărturii vii care adună în acest sfânt locaş creştini din toată Moldova, dar şi din străinătate. Persoane măcinate de maladii incurabile, ajunse la limita disperării, în ochii cărora lipsea licărul speranţei, prin rugăciunile sincere către Maica Domnului au fost alinaţi şi întorşi din drumul pierzaniei.

Unele din cele mai recente (perioada 2002-2012) minuni săvârşite la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită „Cu trei mâini” („Tricheruşa”) din catedrala Schimbarea la Faţă a Mântuitorului din Chişinău au fost deja mărturisite şi chiar publicate (pe care le vom descrie şi noi în rândurile ce urmează). De exemplu:

Maica Domnului a ars tot răul…”„Icoana Maicii Domnului a salvat o femeie de afaceri de la faliment” – ziarul „Timpul”, Nr. 28 (43) din 19 iulie 2002, – P. 16;

 „Minunile Icoanei Maicii Domnului „Cea cu trei mâini”” – ziarul „Altarul Credinţei”, Nr. 18 din 26 septembrie 2002, – P. 5;

― Чудотворная Икона в церкви Преображения – ziarul Независимая Молдова, № 90 (3038), 7 мая 2003 г., – С. 4;

― Икона излечивает безнадежных больных – ziarul Комсомольская Правда в Молдове”, № 86 / 20 (23031), 16 мая 2003 г., – С. 12;

 „O minune pentru fiecare” – ziarul „Duminica de Joi”, Supliment al săptămânalului liber „Accente”, Nr. 10 din 20 noiembrie 2003, – P. 4;

― Emisiunea televizată „Semne din penumbră”, realizată de postul de televiziune „Euro TV” în vara anului 2002.

Vom continua şirul mărturiilor despre minunile izvorâte de la Sfânta Icoană a Maicii Domnului din catedrala Schimbarea la Faţă a Mântuitorului şi din mărturiile unor creştini (din Arhiva catedralei ortodoxe Schimbarea la Faţă a Mântuitorului din oraşul Chişinău):

― D-na Elena Breguţa, o prosperă femeie de afaceri din nordul Moldovei, a cărei deznădejde cu greu ar putea fi comparată cu ceva. „Venea la biserica noastră, – povesteşte despre acest caz protoiereul Ioan Plămădeală, – în ultima vreme, o femeie, care după ce se ruga timp îndelungat înaintea Icoanei, cerea să-i fie arătate toate sfintele chipuri ale Născătoarei de Dumnezeu, aflate în magazinul bisericii. Le cumpăra pe toate, fără a ţine cont de preţ şi, ca pe cea mai nepreţuită comoară, le lua cu sine. Astfel s-a întâmplat de mai multe ori, iar într-o după-amiază, pe timpul ploilor îndelungi ce cuprinseseră atunci toată partea aceasta a lumii, şi când, din cauza norilor, amurgul venea foarte devreme, femeia a rugat să treacă mai aproape de icoanele expuse în magazin, pentru a le desluşi mai bine. Vânzătoarea, care deja o cunoştea pe această femeie după obiceiul ei de a cumpăra toate icoanele, a întrebat-o cu mirare, de face acest lucru. Şi iată povestea acestei femei.

Era o femeie obişnuită, căreia i-a surâs şansa în afaceri şi, în scurt timp, a ajuns administratoare a unor fonduri impunătoare. Credea în Dumnezeu, în felul ei, rugându-se cel mai des pentru cei doi copii ai săi, pe care-i înfiase (o fată şi un băiat). „Am crescut într-o familie de creştini, – avea să mărturisească femeia, – dar, în ultimul timp m-am cam lenevit în rugăciuni. În Cuvântul Domnului mi-am crescut copiii. Întotdeauna le spuneam că, atunci când n-o să fiu acasă, să citească din Biblie, căci Cuvântul Domnului nu-i va lăsa flămânzi”[6]. Însă nenorocirea s-a abătut într-o zi, brusc, şi toate speranţele unui viitor liniştit şi netulburat s-au stins – partenerii de afaceri (aşa-zişii „parteneri de business”) i-au falsificat semnătura şi au comis nişte fraude colosale, de peste 1.000.000 de dolari. Primejdia ce o aştepta pe d-na E. Breguţa era şi ea pe măsură – ani grei de detenţie, poate prea mulţi ca să reuşească să-şi mai revadă vreodată copiii. Instanţă după instanţă, cazul a ajuns în pragul definitivării, şi cele mai sumbre presupoziţii îşi conturau deja realizarea. Părăsită de prieteni, de sprijin, aruncată în mrejele răuvoitorilor, femeia s-a hotărât să-şi pună capăt zilelor şi purta deja pregătită o lamă pentru a-şi tăia venele. Într-o zi, când firul abia licărind al speranţelor ei s-a rupt pe undeva prin holurile Ministerului Agriculturii, d-na Breguţa se întorcea încet spre autogară, pe bulevardul Ştefan cel Mare, disperată, cu gândul la lama din buzunar. Ajunsă în dreptul bisericii Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, s-a decis să intre în acest locaş necunoscut şi să dea ultimii bani pentru lumânări, ca să le aprindă pentru copiii ce vor rămâne pentru a doua oară în viaţă orfani. Nu a reuşit să se roage, nu a reuşit nici măcar să ridice ochii spre icoane, ci mergea încet, de la sfeşnic, la sfeşnic, aprinzând lumânări. La un moment dat a simţit o uşurare, o mângâiere de care nu a mai avut parte multă vreme. Ridicându-şi privirea, a văzut mai întâi cele trei mâini ale Maicii Domnului, apoi chipul Pruncului, apoi chipul luminat la Născătoarei de Dumnezeu. Şi ca un izvor, odată cu lacrimile (plângând în hohote), a izbucnit atunci nădejdea în sufletul bietei femei, care pentru prima oară s-a rugat îndelung şi din toată inima la Maica cea degrabă ajutătoare… Primul lucru pe care l-a făcut la ieşirea din biserică, a fost să arunce într-o scorbură lama pregătită pentru suicid, încredinţându-şi soarta, de acum încolo, Maicii Domnului, de la care căpătase nădejdea. Şi-a spus că Dumnezeu este cu ea şi o va ajuta să iasă din groapă: „Într-adevăr, eram disperată. Am intrat în catedrală, unde am încercat să mă rog. Am îngenuncheat, dar m-am ridicat repede, crezând că n-o să rezist. Dar, o forţă de sus m-a îngenuncheat din nou…”. Din acest moment, minunile începuseră să se ţină lanţ: în aceeaşi zi întâlneşte o colegă de clasă, pe care nu o văzuse din şcoală şi care îi propune singură nişte bani şi o invită la masă, căci, odată cu deznădejdea în care căzuse, d-na Breguţa uitase să mai mănânce şi acum, la ieşirea din biserică, unde-şi cheltuise ultimii bănuţi, simţea o foame cumplită. A doua zi s-a închinat la aceeaşi Icoană. De atunci, în fiecare zi, Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” o chema pe Elena la biserică… Aceste prime întâmplări, deşi nu într-atât de însemnate, i-au dat şi mai multă nădejde. Dar şi mai mari minuni i se întâmplaseră în zilele următoare: Într-o vineri, la slujba de sfinţire a apei în catedrala Schimbării la Faţă a Mântuitorului, la care se ruga şi d-na Breguţa, venită să se închine Icoanei  „Cu trei mâini”, s-a petrecut ceva ce părea mai degrabă o halucinaţie. Din locul unde a pus mâna femeia pe rama icoanei, pentru a o putea săruta, a izbucnit foc, la început ceva ce semăna cu focul de artificii, iar apoi – o flacără care a învăluit-o în întregime. Această minune a speriat-o la început, făcând-o să iasă din biserică, însă mai târziu femeia şi-a dat seama că prin acest semn Maica Domnului a curăţat-o de tot necazul, arzându-l cu focul izbucnit din Icoana Ei. „Mi-am pus mâinile la ochi, crezând că am halucinaţii. M-am retras, oarecum ruşinată de cel întâmplate. M-am gândit că cineva a trecut cu lumânarea aprinsă prin faţa Icoanei şi eu n-am observat. Icoana ardea toată… Am fugit ca să nu creadă lumea că am dat foc bisericii…”.

În următoarele două zile s-au găsit prieteni nesperaţi din străinătate, care au descoperit deficitul financiar de care era învinuită d-na Breguţa, iar în alte câteva zile s-a închis procesul, absolvind-o pe inculpată de orice acuzaţie. Au dispărut şi acuzatorii, şi duşmanii, s-au pierdut cum se pierde fumul, ia r femeia s-a întors la copiii ei, fericită de către Maica Domnului într-un mod cu totul neaşteptat: „Maica Domnului mi-a dat putere să înfrâng disperarea, să-mi iert duşmanii, să mă întorc cu faţa la Iisus, să mă gândesc la copiii mei, la ţara în care m-am născut. Minunea care s-a întâmplat cu mine i-o datorez Maicii Domnului, Născătoarea de Dumnezeu. E a ars tot răul şi mi-a dat puteri să lupt” – acestea sunt cuvintele pe care d-na Breguţa le rosteşte ori de câte ori lumea o întreabă dacă mai are răbdare să lupte cu greutăţile vieţii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *