Ca cei ce pentru Hristos ati fost junghiati ca niste miei, Sfintilor Prunci, cu podoaba nevinovatiei ati luminat lumea

Irod, văzând că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte. Dar asupra cui s-a mâniat? Pe de o parte asupra magilor care l-au batjocorit, iar pe de alta asupra Împăratului iudeilor cel de curînd născut. S-a mâniat asupra magilor, că nu s-au întors la dânsul spre a spune despre Prunc, iar asupra lui Hristos s-a mâniat, temându-se ca să nu-i ia împărăția. Căci Irod socotea că Hristos voiește să împărățească cu împărăție pământească, neștiind că împărăția Lui nu este din lumea aceasta. Ce a făcut ticălosul Irod? Neputând nici magilor să le răsplătească pentru că se duseseră, nici pe Hristos să-L ucidă, pentru că nu-L afla, a vărsat mânia să asupra nevinovaților prunci.

Ca o fiară cumplită, când se rănește de cineva și nu ia seamă asupra aceluia care a rănit-o, ci ori ce-i iese înaintea ochilor, aceea rănește și rupe ca pe însuși acela ce ar fi rănit-o. Așa și Irod, fiind rănit cu mânia și neaflând pe aceia prin care s-a rănit, răpea și omora pe pruncii care cu nimic nu-l mâhniseră. Trimițând ostași înarmați ca spre război, a ucis pe toți pruncii ce erau în Betleem și în toate hotarele lui, de la doi ani și mai jos, după vremea care i se adeverise de la magi. Mamele plângeau cu amar, până la cer strigau, smulgându-și părul, rupându-și hainele și trupurile, încât s-au împlinit cele zise de proorocul Ieremia: Glas în Rama s-a auzit, plângere, tânguire și țipet mult. Rahila plângându-și pe fiii săi și nu putea să se mângâie, căci nu mai erau. Rama era o cetate mică, care se numea așa fiindcă stătea la un loc înalt ce era în hotarele lui Veniamin. Rahila se socotea de unii Betleemul, pentru că Rahila, femeia patriarhului Iacov și mama lui Veniamin, acolo era îngropată. Deci după mormântul Rahilei, Betleemul își câștigase numele de Rahila, și când se omorau prunci în Rahila, adică în Betleem, atunci se auzea în cetatea Rama, pentru că nu era departe de Betleem și se auzea glasul plângerii și al tânguirii, plângând maicile pentru omorârea pruncilor lor, a căror plângere o scriu doi sfinți: Ioan Gură de Aur și Damaschin.

Dintre aceștia, cel dintâi povestește astfel: „Acestea văzând maicile, întrebau pe ucigași: „Pentru ce omorâți pe pruncii noștri? Ce răutate au făcut împăratului sau vouă?” Și nu era cine să le răspundă lor pentru ce se face această ucidere năpraznică și nu era cine să le mângâie acea plângere. Iar ele strigau către ostași: „Miluiți-ne pe noi, oamenilor, miluiți-ne pe noi! Au doară nu ați avut și voi mame? Oare nu știți dragostea mamei către fiu? Au nu aveți femei? Nu vă rușinați văzând piepturile lor goale? Oare n-ați fost și voi iubiți de mamele voastre? Oare nu vă temeți că nu cumva să se întâmple și fiilor voștri una ca aceasta? Miluiți-ne pe noi oamenilor, nu ne lipsiți de fiii noștri, ci mai întâi omorâți-ne pe noi, pentru că nu putem răbda moartea fiilor noștri; pe noi să ne însulițați dacă fiii noștri v-au făcut vreun rău, ca astfel și noi împreună cu dânșii să primim moartea”.

Iar Sfântul Ioan Damaschin, așa vorbește: „Stau lângă pruncii cei uciși mamele cele ce răbdaseră dureri întru naștere, avându-și cosițele capului despletite. Mâinile în văzduh ridicându-și, părul smulgându-și, capetele cu țarina presărându-și, cerul punându-l înainte mărturie, cu lacrimi udându-se și către Irod, care nu era de față, ziceau: „Ce este această poruncă nouă venită asupra noastră, o! împărate? Oare nu ești și tu tată al fiilor tăi? Oare nu știi dragostea părinților către fii? Dar steaua te-a scârbit pe tine? Apoi pentru ce nu arunci săgeți la ceruri, ci usuci piepturile cele izvorâtoare de lapte? Oare magii ți-au făcut rău ție? Apoi pentru ce nu te scoli cu război asupra Persiei și pe Betleem îl lași fără de fii? Dacă S-a născut Împărat nou și din cărți ai primit mărturie despre Dânsul, apoi prinde pe îngerul Gavriil și îl pune în temniță”. Până aici grăiește Sfântul Ioan despre tânguirea maicilor Betleemului.

După uciderea sfinților prunci, al căror număr era paisprezece mii, degrabă a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, chiar pe ucigașul acela, pe împăratul Irod, pentru că a primit amar sfârșit vieții sale. Sfântul Teofilact povestește astfel: „Cuprins fiind de lingoare de diaree, de umflătura picioarelor, de astuparea nărilor, de tremurare a tot trupul și de alte boli ascunse, rău și-a lepădat ticălosul său suflet”. Se mai povestește și aceasta, că nu i-a fost lui de ajuns uciderea de prunci din Betleem, ci și dintre cetățenii Ierusalimului, la sfârșitul său, pe mulți din oamenii cei mai de frunte și mai cinstiți i-a dat morții: pe Ircan, arhiereul iudeilor l-a omorât, precum și pe toți mai marii preoților și cărturarilor poporului, pe care îi întrebase mai înainte unde are să se nască Hristos. Ei îi spuseseră că în Betleemul Iudeii. Pe aceia, mai pe urmă, i-a tăiat cu sabia.

Aceasta s-a făcut prin judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, pentru că aceia toți se sfătuiră împreună cu Irod să omoare pe pruncul Iisus. Deci, împreună cu Irod și ei rău s-au sfârșit, precum a zis îngerul către Iosif în Egipt: Au murit cei ce căutau sufletul Pruncului. Acela, împreună cu cei ce au avut același gând cu el, s-a sălășuit în iad. Cu adevărat, a unor prunci ca aceștia este împărăția cerului, întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slavă în veci. Amin.

Prin acestea Dumnezeu a dorit să ne arate nouă oamenilor că tot ce facem cu rău, cu rău și se va întoarce către noi. O zicală veche ne spune : ,, Cine face, lui își face, cine dă, lui își dă! ”.  De aceia și noi să-L primim pe pruncul Iisus  cu bucurie în suflet , cu pace în gândurile noastre pentru că venirea Lui este  ca să  ne scape  de hainele cele vechi cu toate păcatele nostre și să ne îmbrăcăm în hainele luminii și dreptății lui Hristos. ,, Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru că oricine crede în El să nu piară, ci să aibă  viață veșnică. ” ( Ioan 3:16 ).

surse: Doxologia.ro

SF. Scriptură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *