Fiecare dintre noi ştie ce înseamnă durerea şi suferinţa, fie că le-am trăit noi înşine, fie că am văzut cum se manifestă în cei din jurul nostru. Ştim cât îi este de greu bolnavului în suferinţă. Dintr-un moment în altul boala îl pune într-o nouă situaţie sau suferă în aşteptarea apariţiei neprevăzutului bolii.Dacă atâta vreme cât suntem sănătoşi, toate ne par plăcute, în timpul bolii experimentăm durerea şi suferinţa, înţelegând cât de fragilă este viaţa şi cât de puţin se găseşte ea în mâinile noastre (dacă putem spune că se găseşte în mâinile noastre) şi cât suntem lipsiţi de putere. Deşi Dumnezeu a îngăduit răul din motive pedagogice, El n-o doreşte, răul este străin de El şi de tot ceea ce Dumnezeu a creat, El doreşte viaţa. În strânsă legătură cu Taina Mărturisirii este Taina Maslului. Scopul ambelor taine este acelaşi, adică vindecarea credincioşilor de bolile de care suferă. Dar, în timp ce Taina Marturisirii vindecă bolnavul de bolile sufleteşti – de păcatele sale – prin Taina Maslului el se tămăduieşte, îndeosebi, de bolile trupeşti, adăugându-se şi cele sufleteşti, adică iertarea pacatelor.
Domnul Hristos în activitatea Sa mesianică a vindecat nenumăraţi bolnavi de bolile şi neputinţele lor. Pentru aceste tămăduiri El nu le cerea decât dorinţa de a se vindeca şi credinţa în puterea Sa. Însă, de multe ori, o dată cu tămăduirea bolilor trupeşti, El le iertă şi păcatele (Matei IX, 2), cerându-le să nu mai greşească (Ioan V, 14). Ceea ce înseamnă că există o strânsă legătură între boală şi păcat (Luca IV, 39), pentru că există o strânsă legătură, o influenţă reciprocă între suflet şi corp.
Apostolii Domnului Hristos continuând opera mântuitoare a Învăţătorului lor, au fost împuterniciţi de El – să vindece pe membrii Bisericii de boalele şi neputinţele lor. În acest scop, a înfiinţat Taina Maslului, împuternicind cu săvârşirea ei pe Apostolii şi urmaşi lor. Din aceste motive, credincioşii au pentru tămăduirea neputinţei lor trupeşti pe lângă remediile medicale şi un mijloc duhovnicesc de vindecare, şi anume: Taina Maslului. Ea este acea taină care prin ungerea cu untdelemnul sfinţit de preoţi, împreună cu anumite rugăciuni, se coboară harul Duhului Sfânt peste bolnavul respectiv, i se iartă pacatele şi se împărtăşeşte totodată tămăduire trupească sau uşurarea durerilor şi întărire sufletească.
Ungerea cu untdelemn era practicată în religiile vechi, fie pentru cult, fie pentru vindecarea bolnavilor. La evrei, în Vechiul Testament, se aducea ca jertfa (Ieşire XXIX, 40; Levetic, II, 4); pentru sfinţirea lucrurilor trebuincioase la slujbă (Ieşire XL, 9). Se întrebuinţa şi pentru sfinţirea unor oameni în anumite misiuni, pentru ungerea regilor şi împăraţilor Saul (I Regi XV, 1), Solomon (III Regi I, 34); pentru ungerea preoţilor Aaron (Ieşire XXIX, 7); pentru ungerea profeţilor, Elisei (III Regi XIX, 16). În Noul Testament se folosea ca medicament pentru ungerea bolnavilor, după cum ne arată pilda samarineanului milostiv, unde acesta unge cu untdelemn pe un rănit căzut între tâlhari (Luca X, 34). Domnul Hristos când a trimis pe Apostoli la propovăduire, într-o misiune de probă, le-a dat puterea de a vindeca pe bolnavi, ungându-i cu undelemn: « Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau>> (Marcu VI, 13).
Această practică a ungerii cu untdelemn a fost consfinţită de Mântuitorul Hristos şi ridicată la rangul de taină, după Învierea Sa. Acest fapt îl aminteşte Sfânta Scriptură, când spune că Domnul Hristos, după Învierea Sa, s-a înfăţişat pe Sine viu Apostolilor Săi şi li s-a arătat timp de patruzeci de zile <<şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu>> (Fapte I, 3). Deci, în acest răstimp, de patruzeci de zile a instituit Taina Maslului.
Aceasta o confirmă faptul că Sfântul Iacov – ruda Domnului şi episcopul Ierusalimului, îndemna pe creştini ca atunci când sunt bolnavi să săvârşească Taina Maslului. <<Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui>> (Iacov V, 14-15).
Din spusele Sfântului Iacov se vede că este vorba de o taină şi nu despre o ungere obişnuită cu untdelemn, pe care o putea face orice credincios sau orice om şi nu numai preoţii. Nu este vorba nici de o ungere harismatică, adică o ungere cu vindecări minunate pe care o făceau unii credincioşi, înzestraţi cu această putere prin harul Duhului Sfânt – harismaticii: <<Şi unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înţelepciune… iar altuia darurile vindecărilor, întru acelaşi Duh>> (I Corinteni XII, 8-9; Marcu XVI, 18).
Mai mult, această ungere cu untedelemn despre care vorbeşte Sfântul Iacov, aduce după sine prin rugăciunea credinţei – a preoţilor – nu numai vindecarea trupului şi <<iertarea păcatelor>> prin harul Duhului Sfânt. Deci, untdelemnul şi rugăciunea – partea externă – preoţii ca săvârşitori – administratorul – uşurarea suferinţelor sau chiar vindecarea lor, împreună cu iertarea păcatelor – partea supranaturală. Avem toate elementele constitutive ale tainei. Ele ne dovedesc că Domnul Hristos a instituit Taina Maslului, împuternicind pe Apostoli şi urmaşii lor s-o îndeplinească în cazul creştinilor bolnavi, pentru vindecarea lor. Taina Maslului se adminstrează credinciosului bolnav sau la mai mulţi bolnavi, enoriaşilor unei parohii, în anumite zile, pentru vindecare de anumite boli sau iertarea păcatelor lor.
Taina Maslului se administrează bolnavului care îşi exprimă dorinţa de a o primi şi este conştient spre a face mărturisire la Taina Pocăinţei. Ea se administrează şi bolnavului care-i mai grav suferind, la dorinţa familiei acestuia şi care garantează de dreapta credintă a bolnavului şi de probabilitatea de a o fi primit dacă ar fi fost în posibilitatea de a se exprima. În asemănare cu Taina Botezului, Maslul se oficiază şi pentru copiii bolnavi, la cererea părinţilor. Şi la bolnavii gravi şi la copii, administrarea maslului se bazează pe faptul că Domnul Hristos a vindecat anumiţi bolnavi în urma rugăciunii casnicilor lor. Vindecarea unui demonizat orb şi mut (Matei XII, 22), vindecarea fiicei cananeiencei (Matei XV, 22-28).
Dar efectul tainei, adică vindecarea trupească a bolnavului nu este totdeauna evidentă; bolnavul nu se vindeca în mod automat, căci atunci taina ar deveni un act magic. Taina Maslului este o rugăciune adresată lui Dumnezeu şi ca orice rugăciune, îndeplinirea ei depinde de atotştiinţa şi bunătatea divină. El singur ştie şi hotărăşte ce-i folositor omului. Ea mai depinde şi de credinţa bolnavului. Însă, prin maslu, bolnavului i se iartă păcatele şi dacă nu se vindecă trupeşte, simte o uşurare a suferinţelor şi o întărire sufletească. Untdelemnul, precum s-a arătat, trebuie sfinţit de preoţi, cu care se unge bolnavul. Acesta întăreşte faptul că Maslul este o taină şi nu o ungere medicinală pe care o poate face orice credincios, ungând bolnavul cu untdelemn obişnuit.
Efectul Maslului este iertarea păcatelor şi întărirea sufletească a bolnavilor, precum şi vindecarea trupească. Însă, vindecarea trupească nu se îndeplineşte la toţi bolnavii pentru că aceasta este în funcţie de credinţa bolnavului şi de atotştiinţa lui Dumnezeu, care hotărăşte aşa precum socoteşte că este bine pentru bolnav. Taina nu este un act magic spre a vindeca pe toţi. Ea nu este un leac universal contra morţii. Cei care primesc Taina Maslului îşi întăresc sufletele şi chiar dacă pleacă dintre noi, sunt mai liniştiţi, mai împăcaţi sufleteşte, decât cei cărora nu li se administrează această taină. Şi astăzi este necesară pentru credincioşii bolnavi, căci pe lângă medicamentele care vindecă corpul este nevoie şi de întărirea sufletului, de ridicarea moralului aceluia care suferă.
„De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va fi făcut păcate se vor ierta lui. Mărturisiţi-vă unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului”(Iacov V, 14-16).
Sănătatea trupului este un dar al lui Dumnezeu. Pierzând-o din motive diferite, Biserica cere puterea Duhului asupra celui bolnav, în Taina Maslului, ca să se ridice din patul suferinţei şi al încercării de tot felul. Vindecarea nu este cerută decât în cadrul pocăinţei şi al mântuirii şi nu ca un scop în sine. Indiferent de sfârşitul bolii, ungerea simbolizeă iertarea divină, libertatea din cercul vicios al păcatului, al suferinţei şi al morţii care reţine captivă umanitatea decăzută.
Taina Sfântului Maslu este una din cele mai solicitate şi frecventate slujbe săvârşite în Biserica Ortodoxă. Acest lucru se datorează faptului că prin această sfântă slujbă, una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii, ne rugăm pentru tămăduirea de boală a tuturor celor care sunt în suferinţă trupească şi sufletească. Ea este Taina şi lucrarea care dă tămăduirea trupului şi iertare de păcate sufletului. Şi cum boala este o realitate care ne înconjoară la tot pasul, este firesc ca dorinţa de însănătoşire să fie tot mai puternică în oameni, alergarea la mijloacele de vindecare cât mai grabnică, iar nădejdea în mila şi ajutorul lui Dumnezeu tot mai mare şi de neclintit.
După structura pe care o are slujba în cărţile de cult, adică în Molitfelnic şi Agheasmatar, această lucrare sfinţitoare şi tămăduitoare este destinată a se săvârşi persoanelor particulare, în acest sens, povăţuirile din Molitfelnic arată că Sfânta Taină a Maslului se săvârşeşte fie în biserică, fie la casa celui bolnav, de către şapte preoţi, iar, dacă nu este posibil, chiar de trei sau doi, dar în nici un caz numai de către unul singur, folosindu-se materia indicată pentru o asemenea lucrare sfinţitoare: un vas cu făină, o candelă cu untdelemn curat şi şapte beţişoare pentru ungere. După cum arată conţinutul şi formula de administrare a acestei Taine, ea se oficiază pentru toţi bolnavii de boală trupească şi sufletească şi oricând socoteşte cel bolnav sau familia lui că este necesar să fie chemaţi preoţii Bisericii pentru oficierea unei astfel de Sfinte Taine. Deci, această slujbă nu se oficiază numai pentru o categorie de boală şi nu numai într-o fază foarte avansată sau pe patul de moarte, cum se întâmpla de foarte multe ori sau cum s-au creat concepţia şi practica de a-i chema pe preoţi doar atunci când nu mai este nimic de făcut cu cel bolnav.
Slujba Maslului este mai bogată în conţinutul său decât toate celelalte Taine. Ea cuprinde câte şapte citiri din Evanghelie şi Apostol, şapte molifte mari şi două mai mici, din care una se repetă de şapte ori, adică după fiecare ungere, precum şi un întreg canon de imne şi cântări religioase. Citirile din Evanghelie sunt alese în aşa fel, încît să arate puterea pe care o are Mântuitorul, ca Dumnezeu, de a vindeca suferinţele trupeşti şi sufleteşti: mântuirea lui Zaheu, vindecarea soacrei lui Petru, a fiicei cananiencei şi altele. Citirile din Apostol arată solidaritatea care trebuie să existe între creştini, ca mădulare ale aceluiaşi trup, Iisus Hristos, datoria de a se susţine unii pe alţii în trebuinţele fizice şi duhovniceşti. «Fraţilor, datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor slabi» (Romani, XV, 1), «Rugaţi-vă unii pentru alţii» (Iacob, V, 16), «Fraţilor, de va şi cădea vreun om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi pe unul ca acela cu duhul blândeţelor» (Galateni, VI, 1). În mod practic, această solidaritate cu cel în suferinţă se manifestă prin vizitarea bolnavului, participare la slujba Maslului şi aducerea de lumânări, tămâie şi făină, necesare la această slujbă.
Moliftele Maslului, fac, neîncetat, aluzie la legătura dintre păcat şi suferinţă. Ele pun accentul în primul rând pe iertarea păcatelor, pe tămăduirea sufletească a bolnavului, cea trupească apărând ca o urmare firească a acesteia. Ele mai scot în evidenţă puterea cea mare a lui Dumnezeu «care ridică de la pământ pe cel sărac şi din gunoi înalţă pe cel lipsit», bunătatea Lui fără de margini, îndurarea şi dragostea Lui de oameni. Această bogăţie de învăţături şi îndemnuri, ca şi întregul aparat extern, la care trebuie să adăugăm cele şapte invocări ale Duhului Sfânt şi ungerea de şapte ori a bolnavului cu untdelemn sfinţit, precum şi săvârşirea Lui de un număr mare de preoţi, de regulă şapte, fac din Maslu o slujbă, cu puternice repercusiuni în inima şi sufletul bolnavului, ca şi în viaţa religioasă şi morală a celor prezenţi. Sfântul Maslu facilitează biruinţa în luptele interioare; el dă curajul şi forţa necesară, pentru ca să părăseşti orice egoism şi pentru că, prin el, se restabileşte echilibrul dorinţelor şi plăcerilor. El ajută voinţa să învingă obstacolele şi dificultăţile. Pentru eficacitate, pentru revărsarea roadelor duhovniceşti din această Sfântă Taină, preotul trebuie să deştepte şi să angajeze mai întâi în mod real, virtuţile teologice, în special credinţa, în sufletul bolnavului.
Surse : BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURA
MOLITFELNIC
