CALENDAR CREŞTIN ORTODOX cu citiri şi învăţături pentru fiecare zi a anului 2015: 1 / 14 FEBRUARIE – 8 / 21 FEBRUARIE

14FEBPomenirea celor adormiți (Sîmbăta lăsatului sec de carne). Înainte-prăznuirea Întîmpinării Domnului. Mc. Trifon (250). Mcţţ. Perpetua şi Felicitas (202-203). Cuv. Petru din Galatia (429). Cuv. Vendimian, pustnicul din Bitinia (512).

\r\n

1 Cor., X, 23-28. Lc., XXI, 8-9, 25-27, 33-36. Pentru adormiți.1 Tes., IV, 13-17. In., V, 24-30.

\r\n

\r\n

Din Filocalie

\r\n

Cel ce se înfrînează se reţine de la lăcomia pîntecelui; cel ce dispreţuieşte avuţia, de la zgîrcenie; cel liniştit, de la vorbărie; cel curat, de la iubirea de plăceri; cel cuviincios, de la desfrînare; cel ce se ajunge cu ce are, de la iubirea de argint; cel blînd, de la tulburare; cel cu cuget smerit, de la slavă deşartă; cel supus, de la iubirea de vrajbă; cel ce mustră, de la făţărie. De asemenea cel ce se roagă e străin de deznădejde; săracul, de multă avuţie; mărturisitorul, de tăgăduire; mucenicul, de slujirea la idoli. Vezi cum toată virtutea săvîrşită pînă la moarte nu e altceva decît reţinerea de la păcat. Iar reţinerea de la păcat e un lucru al firii, nu ceea ce aduce răsplata Împărăţiei.

\r\n

Cuv. Marcu Ascetul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

\r\n

15FEBDuminica Lăsatului sec de carne, a Înfricoșătoarei Judecăți. Glasul al 3-lea.

\r\n

ÎNTÎMPINAREA DOMNULUI DUMNEZEULUI ȘI MÎNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

\r\n

Utr.- Lc. II, 25-32. Lit.- 1 Cor., VIII, 8-IX, 2. Mt., XXV, 31-46. Întîmpinării: Evr. VII, 7-17. Lc. II, 22-40.

\r\n

Lăsatul sec de carne.

\r\n

Faptele bune

\r\n

Trebuie să ştiţi, bucuria mea, că o faptă bună aduce roadele Sfîntului Duh numai cînd se face din iubire pentru Hristos . Fapta bună, desigur, chiar şi dacă nu se face pentru Hristos , nu încetează să fie bună. Scriptura scrie: În orice neam, cel ce se teme de El şi face dreptate este primit de El (Fapte 10,35). Cît de plăcut Îi este lui Dumnezeu omul care lucrează dreptatea, se vede şi din întîmplarea din Evanghelie a sutaşului Corneliu. Corneliu era temător de Dumnezeu şi foarte milostiv. Acestuia deci, pe cînd se ruga, i-a apărut un înger al Domnului şi i-a spus: Aşadar, trimite la Iope şi cheamă-l pe Simon cel ce se numeşte Petru (Fapte 10,32). Petru i-a vorbit lui Corneliu despre viaţa veşnică, şi a crezut acesta şi toată familia sa.

\r\n

Domnul foloseşte toate mijloacele Lui dumnezeieşti pentru a da prilejul unui asemenea om, ca răsplată pentru faptele sale bune, să nu fie lipsit de fericirea veşnică.

\r\n

Din povestirea aceasta evanghelică tragem concluzia că Domnul, în ceea ce priveşte faptele bune care nu se fac din iubire pentru El, se limitează la a ne da mijloace pentru ca noi să le folosim. Şi de noi depinde dacă le folosim ori nu. Iată de ce le-a spus Domnul evreilor: Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat. Dar pentru că acum ziceţi: ”Vedem[…]”, păcatul vostru rămîne (Ioan 9,41).

\r\n

Aşadar, cînd cineva săvîrşeşte fapta bună precum Corneliu, nu pentru Hristos , dar după aceea va crede în El, atunci faptele sale bune vor fi socotite ca şi cum s-ar fi făcut pentru Hristos . Însă dacă nu va crede în Hristos , nu are dreptul să se vaite că faptele lui bune n-au adus roade. Căci fapta bună se dovedeşte de folos numai cînd se face din iubire pentru Hristos , iar atunci aceasta şi în viaţa veşnică ne va aduce cununa dreptăţii, dar şi în viaţa pămîntească ne umple de harul Sfîntului Duh. Şi după cum s-a scris: Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură (Ioan 3,34).

\r\n

Aşa stau lucrurile, iubitorule de Dumnezeu. Scopul vieţii creştine este dobîndirea Duhului lui Dumnezeu. Rugăciunea, privegherea, postul, milostenia şi celelalte fapte bune, care se fac din iubire pentru Hristos , sînt doar mijloace pentru dobîndirea Sfîntului Duh.

\r\n

– Ce înseamnă a dobîndi? l-am întrebat pe stareţ. Nu pot să înţeleg asta.

\r\n

– A dobîndi înseamnă a aduna, a strînge, a răspuns el. Ştii ce înseamnă a dobîndi bani. Acelaşi termen îl folosim şi pentru a spune că dobîndim Duhul lui Dumnezeu. Cunoaşteţi semnificaţia cuvîntului „dobîndire” cu sensul său lumesc? Scopul vieţii oamenilor laici este dobîndirea de bani, pe cînd a nobililor – în afară de bani – şi dobîndirea de onoruri, distincţii şi alte răsplăţi pentru serviciul lor făcut în beneficiul statului.

\r\n

Dobîndirea Sfîntului Duh e ceva asemănător, numai că este binecuvîntată şi veşnică. Se dobîndeşte aproape prin aceleaşi mijloace ca şi capitalul bănesc sau diferite valori.

\r\n

Dumnezeu Cuvîntul, Iisus Hristos – Dumnezeu Omul, a asemănat viaţa noastră cu o piaţă şi faptele noastre cu lucruri expuse negoţului şi ne zice: ”Neguţătoriţi cu ele pînă ce voi veni! (Luca 19,13), răscumpărînd vremea că zilele rele sînt (Efeseni 5,16)”. Adică, exploataţi timpul vostru, aşa încît cu bunătăţile pămînteşti să le dobîndiţi pe cele cereşti. Mărfuri pămînteşti sînt faptele bune făcute din iubire pentru Hristos şi ele ne asigură harul Sfîntului Duh. Fără Acesta nu există mîntuire.

\r\n

Sfîntul Duh Se aşază singur în sufletul nostru. Însă pentru a Se sălăşlui acolo şi a conlocui cu duhul nostru, trebuie ca mai înainte să ne fi luptat din toate puterile pentru a-L dobîndi. Atunci El Îşi va pregăti în sufletul şi în trupul nostru locaşul Său, după cuvintele nemincinoase ale Domnului: ”Voi sălăşlui în voi şi voi umbla printre voi, Eu vă voi fi vouă Dumnezeu şi voi Îmi veţi fi Mie popor” (cf. Leviticul 26,12).

\r\n

Cuv. Serafim din Sarov

\r\n\r\n\r\n


\r\n

\r\n

16FEBSăptămîna albă, săptămînă cu harț. După-prăznuirea Întîmpinării Domnului. Dreptul Simeon primitorul de Dumnezeu şi proorociţa Ana. Întocmai cu apostolii Nicolae, arhiep. Japoniei (1912). Mc. Vlasie din Cezareea (III). Mcc. Papie, Diodor, Claudian (250). Mcc. Adrian şi Evul (308-309).

\r\n

3 In., I, 1-15. Lc., XIX, 29-40; XXII, 7-39. Drept.: Evr. IX, 11-14. Lc. II, 25-38.

\r\n

Pe parcursul a toată săptămîna, inclusiv miercuri și vineri nu se postește, se dezleagă la lactate, pește și ouă.

\r\n

Micile Tradiţii

\r\n

Ca să rămînem credincioşi făgăduinţelor noastre creştine, trebuie ca dimpreună cu strădania și dorința noastră să împreună-lucreze și dumnezeiescul Har. De aceea avem nevoie să ținem aşa-numitele mici tradiții. Micile tradiții pe care ni le-au predat cei din vechime, sînt și acestea necesare? Unde sînt cei care spun acestea, unde scrie să-ți faci semnul crucii, unde scrie să faci metanii, unde scrie să te închini la icoane, unde scrie să crezi? Asemenea vorbe ne spun fel și fel de oameni care doresc să stîlcească realitatea. Însă aceste mici simboluri, aceste programe de viață, aceste legi duhovnicești, aceste îndatoriri sînt cele care, atunci cînd credinciosul le săvîrșește, păstrează împreună-lucrarea Harului din care izvorăște înflăcărarea și rîvna. Această rîvnă și această înflăcărare pe care le-am luat din Taine sînt cele care mențin permanent prezența Harului, care dimpreună cu buna noastră alegere și voire lucrează și ne ajută, așa încît cele cu neputință să devină cu putință. Atunci “cele ce sînt cu neputință la oameni sînt cu putință la Dumnezeu”. “Să fie mijloacele voastre încinse și făcliile voastre aprinse” (Luca 12:35). Tocmai acestea sînt “mijloacele” și “făcliile”, rîvna cea după Dumnezeu pe care o păstrăm atunci cînd ținem aceste rînduieli. Niciodată să nu vă încălcați programul duhovnicesc. Ați văzut ce ne spune Domnul nostru? “Pe acestea se cuvenea să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi” (Luca 11:42).

\r\n

Lepădau legile cele mari și poruncile cele mari și se îngrijeau de izmă și de mărar și săvîrșeau aceste ticăloșii fariseice, ca să arate că ei sînt cei care țin Legea. Și vine Domnul nostru și îi mustră, însă nu spune că acestea sînt de prisos, ci adeverește: “Pe acestea se cuvenea să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi”, cu alte cuvinte, și pe acestea mărunte să le faceți, nici pe cele mari să nu le omiteți.

\r\n

Și noi, acum, ca să dovedim că sîntem ucenici ai dumnezeieștii Descoperiri, trebuie să ținem Tradiția. Tradiție și program – acesta este elementul indispensabil pentru toate ființele create, care dobîndesc existență prin părtășia la dumnezeire. Deși am fost făcuți de Dumnezeu ca ființe raționale și libere să ne mișcăm, cu toate acestea, fără împreună-lucrarea tainică a Harului lui Dumnezeu asupra noastră nu putem să facem nimic. Dacă avem rațiune și dacă sîntem vii și dacă sîntem buni, toate acestea le avem prin împărtășirea de dumnezeire, nu le avem prin firea noastră omenească. Doar Dumnezeu este, prin fire, Bunătatea absolută, Atotputernicia absolută, Atotînțelepciunea absolută, Atotiubirea absolută. Noi, dacă ne împărtășim de toate acestea, prin părtășie ne împărtășim. Nu le avem de la noi înșine, le primim de la El și, ca să le păstrăm, trebuie să existe o continuă comuniune cu El.

\r\n

După ce Dumnezeu a făcut ființele raționale, îndată le-a dat un program, atît firii îngerești, cît și celei omenești: “Din acesta veți mînca, din celălalt, nu vei mânca; aceasta veți face, aceea nu veți face”. Însă aceste programe date de Dumnezeu au fost încălcate și a survenit căderea. Vine acum Iisus al nostru, tămăduiește rana și dă îndată porunci, ca omul să fie repus pe liniile corecte. Ca la trenuri, dacă vagoanele nu sînt pe șine, este imposibil să se miște și să lucreze; tot la fel și cu omul, potrivit firii lui, el trebuie să urmeze un program, să țină poruncile. Dacă face aceasta, atunci și acest mod de viață devine continuă comuniune cu Harul lui Dumnezeu. Și atunci, Harul dumnezeiesc, aflîndu-se în lucrare înăuntrul său prin ținerea acestor tradiții, unește buna lui opțiune și buna lui voire cu lucrarea-energia dumnezeiescului Har și omul își atinge scopul pentru care a fost creat. Aceasta spune Pavel: “Toate le putem întru Hristos , Cel Care mă întărește” (Filipeni 4:13). Iar despre absența Harului, Iisus al nostru ne spune: “Fără Mine nu puteți face nimic”. Iată o condiție necesară care trebuie să existe ca dumnezeiescul Har să împreună-lucreze cu voința omului!

\r\n

Cuv. Iosif Vatopedinul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

17FEBCuv. Isidor Pelusiotul (436-440). Sf. sfţ. mc. Avramie, ep. Arvilului din Persia (344-347). Cuv. Nicolae mărt., egumenul Studiţilor (868). Cuv. Chiril (1532). Sf. sfţ. mc. Metodie, ep. de Petropavlovsk (1921).

\r\n

Iuda, I, 1-10. Lc., XXII, 39-42, 45-XXIII, 1.

\r\n

Din Filocalie

\r\n

Se cuvine ca oamenii să se nevoiască să-şi îndrepte viaţa şi obiceiurile după adevăr şi cuviinţă. Căci împlinind ei acest lucru, cunosc uşor cele dumnezeieşti. Cine cinsteşte pe Dumnezeu din toată inima şi credinţa pe acela şi Dumnezeu îl ajută ca să-şi stăpînească mînia şi pofta. Căci pricina tuturor relelor este pofta şi mînia.

\r\n

Cuv. Antonie cel Mare

\r\n\r\n\r\n


\r\n

18FEBMcţ. Agata (251). Sf. Teodosie, arhiep. Cernigovului (1696). Mcţ. Teodula şi mcc. Eladie, Macarie şi Evagrie (304). Icoana Maicii Domnului „Căutarea celor pierduţi”.

\r\n

Zi aliturgică (nu se săvîrșește Sf. Liturghie).

\r\n

La ceasul 6: Ioil, II, 12-26. La vecernie: Ioil III, 12-21.

\r\n

Fii pregătit

\r\n

Frate, aşteaptă în fiece zi ieşirea ta din această viaţă; şi găteşte-te pentru călătoria aceea. Căci porunca cea înfricoşătoare va veni în ceasul în care nu te aştepţi şi vai de cel găsit nepregătit.

\r\n

De eşti tînăr, duşmanul, de multe ori, îţi şopteşte: „Încă eşti tînăr. Bucură-te de plăcerile tale, iar la bătrîneţe te vei pocăi. Doar ştii mulţi care s-au mîngîiat şi cu desfătările acestei vieţi, iar apoi, pocăindu-se, au dobîndit şi bunătăţile cereşti. Ce cauţi să-ţi macini trupul de la o asemenea vîrstă? Vezi, nu cumva să mai cazi în vreo boală!”

\r\n

Tu, însă, stai împotriva vrăjmaşului şi spune-i: „O, prigonitorule de suflete şi potrivnice, încetează a furişa asemenea gînduri. Căci, de mă prinde moartea la tinereţe şi nu ajung să îmbătrînesc, ce cuvînt de apărare voi aduce înaintea divanului lui Hristos ? Văd mulţi tineri murind şi bătrîni lungi de zile; fiindcă neştiut le-a fost aşezat oamenilor sorocul morţii. Deci, dacă mă găseşte moartea înainte de vreme, Îi voi putea spune atunci Judecătorului: „ Am fost luat de tînăr, aşa că slobozeşte-mă ca să mă pocăiesc”? Nicidecum! De altminteri, văd cum Domnul îi slăveşte pe cei ce Îi slujesc Lui din tinereţe pînă la bătrîneţe. Căci a spus către proorocul Ieremia: ”Adusu-mi-am aminte de mila tinereţii tale şi de dragostea desăvîrşirii tale în a-L urma pe Sfîntul lui Israel”. Văd şi pe cel ce urmase din tinereţe pînă la bătrîneţe cugetul înşelăciunii, cum l-a mustrat proorocul, tînăr şi el, zicînd: ”Învechitule în zile rele! Acum te-au ajuns păcatele tale, pe care le făceai mai înainte”. De aceea şi Duhul Sfînt îi fericeşte pe cei ce au luat asupra lor din tinereţe jugul lui Hristos , zicînd: ”Bine este bărbatului atunci cînd ia asupră-şi jug din tinereţea lui”. Depărtează-te, deci, de la mine lucrătorule al fărădelegii şi rău-sfătuitorule! Domnul Dumnezeu să-ţi nimicească uneltirile şi pe mine să mă scape de cursele tale, cu puterea şi harul Său.

\r\n

Să ai pururi în minte, iubite, ziua sfîrşitului tău. Atunci cînd vei zăcea pe rogojină luptînd cu moartea, vai! ce frică şi cutremur cuprind sufletul în acest ceas; şi mai cu seamă cînd îl osîndeşte conştiinţa. Dacă a făcut ceva bun în viaţa aceasta, adică de a suferit necaz ori ocară pentru Domnul şi a lucrat cele plăcute Lui, se urcă la ceruri cu multă bucurie, călăuzit de sfinţii îngeri. Aşa cum muncitorul, ce trudeşte lucrînd toată ziua, aşteaptă ceasul al doisprezecelea pentru ca, după osteneală, să-şi primească plata şi să găsească odihnă, la fel aşteaptă şi sufletele drepţilor în ziua aceea.

\r\n

Însă sufletele păcătoşilor sînt cuprinse de multă frică şi cutremur în ceasul acela. Aşa cum un osîndit, prins de slugi şi dus la judecată, se frămîntă şi se cutremură cumplit în ceasul acela, avînd privirea îndreptată spre chinul cel fără de sfîrşit al focului veşnic şi spre celelalte pedepse nesfîrşite şi nemărginite. Şi chiar de le spune celor ce-l tîrăsc: „Lăsaţi-mă un pic să mă pocăiesc!”, nu are cine să-l audă. Mai degrabă i se răspunde: „Cînd ai avut vreme nu te-ai pocăit, ci acum făgăduieşti să te pocăieşti? Cînd era deschisă tuturor arena de luptă nu te-ai nevoit, ci acum vrei să te nevoieşti, după ce s-au închis toate uşile şi a trecut vremea luptei? Nu L-ai auzit pe Domnul spunînd: ”Privegheaţi, căci nu ştiţi nici ziua nici ceasul?”(Mt. 24, 42)

\r\n

Acestea şi altele asemenea ştiind mai dinainte, iubite, nevoieşte-te cît încă mai ai vreme. Şi ţine pururi nestinsă candela sufletului cu lucrarea virtuţilor. Pentru ca, atunci cînd va veni Mirele, să fii aflat pregătit şi să intri cu Dînsul în cămara cerească, împreună cu celelalte suflete fecioare ce au vieţuit cu vrednicie înaintea Acestuia.

\r\n

Cuv. Efrem Sirul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

19FEBOdovania praznicului Întîmpinarea Domnului. Cuv. Vucol, ep. Smirnei (100). Cuvv. Varsonufie cel Mare şi Ioan Proorocul (VI). Sf. Fotie, patr. Constantinopolului (891). Mcţţ.. Doroteea, Hristina, Calista şi mc. Teofil (288-300). Mc. Iulian (312). Mcţ. Fausta şi mcc. Evilasie şi Maxim (305-311). Mcţţ. Marta, Maria şi fratele lor cuv. mc. Licarion, pruncul.

\r\n

Iuda, I, 11-25. Lc., XXIII, 1-34, 44-56.

\r\n

Din Filocalie

\r\n

Să socoteşti liberi, nu pe cei ce din întîmplare sînt liberi, ci pe cei liberi după viaţă şi după deprinderi. Nu se cade să numeşti liberi, întru adevăr vorbind, pe boierii care sînt răi şi desfrînaţi, căci aceştia sînt robi patimilor trupeşti. Liber şi fericit este numai sufletul fără prihană şi izbăvit de cele vremelnice.

\r\n

Cuv. Antonie cel Mare

\r\n\r\n\r\n


\r\n

20FEBCuv. Partenie, ep. Lampsacului (IV). Cuv. Luca din Elada (946). Mcc. 1003 din Nicomidia (303). Sf. sfţ. mc. Alexie, preotul (1942).

\r\n

Zi aliturgică (nu se săvîrșește Sf. Liturghie).

\r\n

La ceasul 6: Zah., VIII, 7-17. La vecernie: Zah., VIII, 19-23.

\r\n

Ce este pocăinţa?

\r\n

Vedem în Sfînta Scriptură ce este pocăinţa. Apostolul Petru, după ce s-a lepădat de Hristos , „a ieşit afară şi a plîns cu amar” (Mt. 26, 75) şi aşa a fost primit iar în ceata Apostolilor. Desfrînata a spălat cu lacrimi picioarele lui Hristos , ştergîndu-le cu părul capului său, şi I le-a sărutat; drept aceea, a auzit de la Hristos : „ Iartă-se ţie păcatele” (Luca 7, 37-48). Ninivitenii, îmbrăcîndu-se cu sac (care este semnul întristării şi tînguirii) şi strigînd cu osîrdie către Dumnezeu, s-au întors fiecare de la calea cea vicleană şi de la nedreptăţile mîinilor lor: „ Şi I-a părut rău lui Dumnezeu pentru relele care a zis că le va face lor, şi nu le-a făcut” (Iona 3; 8, 10 ). Fiul risipitor mărturiseşte dinaintea tatălui său că nu este vrednic să fie numit fiu: „ Părinte! Am greşit la cer şi înaintea Ta şi nu sînt vrednic să mă numesc fiul tău: fă-mă ca unul din argaţii tăi” (Luca 15; 18-21); este de crezut că această smerită mărturisire nu a rămas neînsoţită de lacrimi; „şi a fost îmbrăcat cu veşmîntul lui cel dintîi” (Luca 15, 22). David grăieşte : „ Izvoare de apă s-au pogorît din ochii mei, pentru că n-am păzit legea Ta” (Ps. 118, 136); şi iarăşi: „Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-am ascuns-o. Zis-am: Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului”, şi adaugă: „şi Tu ai iertat nelegiuirea inimii mele”. Iar vameşul nici ochii nu cuteze a şi-i ridica spre cer şi se bătea în piept, grăind: „Doamne, milostiv fii mie, păcătosului!” Şi s-a pogorît la casa sa m-ai îndreptat decît fariseul” (Luca 18, 13-14). Proorocul Ieremia, în numele întregului său popor care păcătuise, plînge şi se tînguie, grăind: „Vai nouă, că am păcătuit! Pentru aceasta s-a tulburat inima noastră, şi ochii noştri s-au întunecat” (Plîng. 5, 16-17). Daniel spune: „A Ta, Doamne este dreptatea, iar a noastră ruşinarea feţei, a împăraţilor noştri, a mai marilor noştri şi a părinţilor noştri, căci noi am păcătuit Ţie” (Dan. 9, 8). Ezdra se ruşinează să îşi ridice faţa către Dumnezeu: „Doamne, Dumnezeul meu! Mă ruşinez şi mă tem să-mi ridic faţa către Tine, pentru că fărădelegile noastre s-au înmulţit mai mult decît perii capetelor noastre, şi vina noastră s-a mărit pînă la cer” (I Ezd. 9, 6). Şi Apostolul zice păcătoşilor: „Curăţiţi-vă mîinile, păcătoşilor, şi sfinţiţi-vă inimile voi, cei îndoielnici. Pătrundeţi-vă de durere. Întristaţi-vă şi vă jeliţi. Rîsul întoarcă-se în plîns şi bucuria voastră în întristare. Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa” (Iac. 4, 8-10).

\r\n

Aşadar, pocăinţa este „întristarea cea după Dumnezeu”, care „lucrează pocăinţă spre mîntuire, fără părere de rău”, după cuvîntul Apostolului. Lacrimile, plînsul şi suspinarea sînt semne ale întristării inimii, prin care inima este rănită ca de o săgeată şi astfel izvorăşte lacrimi. Buretele plin cu apă, atunci cînd este strîns, sloboade din sine apa. Aşa şi inima plină de întristare, cînd este strîmtorată de o întristare şi mai mare, izvorăşte lacrimi, prin care se uşurează de întristare, căci plînsul şi lacrimile uşurează întristarea, şi aşa cum răcoreşte ploaia văzduhul, şi ele răcoresc sufletul tînguitor şi necăjit.

\r\n

Sf. Tihon de Zadonsk

\r\n\r\n\r\n


\r\n

21FEBPomenirea tuturor Cuvioșilor ce s-au nevoit în post și rugăciune (prăznuirea în ziua de sîmbătă din săptămîna albă). M. mc. Teodor Stratilat (319). Proor. Zaharia (520 î.Hr.). Sf. Sava II, arhiep. Serbiei (1269). Sff. sfţţ. mcc. Simeon, Andrei, Serghie şi Petru preoţii (1938).

\r\n

Rom., XIV, 19-26. Mt., VI, 1-13. Cuvv., Gal., V, 22-VI, 2. Mt., XI, 27-30.

\r\n

Tîlcuire la Evanghelie

\r\n

Sfînta Biserică ne îndreaptă acum luarea-aminte dincolo de hotarele vieţii de acum, către părinţii şi fraţii noştri ce s-au mutat de aici, voind ca, aducîndu-ne aminte de starea în care se află ei şi care nici pe noi nu ne va ocoli, să ne dea imbold a petrece după cuviinţă Săptămîna brînzei şi întreg Postul Mare care urmează după aceasta. Să ascultăm de maica noastră Biserică şi, pomenind pe părinţii şi fraţii noştri, să ne îngrijim a ne pregăti pentru trecerea în cealaltă lume. Să ne aducem aminte de păcatele noastre şi să plîngem pentru ele, hotărînd să ne păzim de acum înainte curaţi de toată întinăciunea, căci în împărăţia lui Dumnezeu nu va intra nimic necurat şi nimeni din cei necuraţi nu se va putea îndreptăţi la judecată; iar după moarte, nu va mai aştepta curăţire. Cum vei trece dincolo, aşa vei şi rămîne. Aici trebuie să ne pregătim curăţirea. Să ne grăbim, dar, fiindcă cine poate spune dacă va trăi timp îndelungat? Viaţa aceasta poate îndată să se curme. Cum ne vom arăta pe cealaltă lume necuraţi? Cu ce ochi vom privi la părinţii şi fraţii noştri, care ne vor întîmpina? Ce vom răspunde cînd ne vor întreba: „Ce-i cu urîciunea asta la tine? Şi cu asta? Şi cu asta?”. Ce ruşine şi ocară ne va acoperi atunci?! Să ne grăbim, dar, a îndrepta tot ce este neîndreptat, ca atunci cînd ne vom arăta pe acea lume, să ne poată cît de cît suferi şi răbda.

\r\n

Sf. Teofan Zăvorîtul

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *