\r\n
Tăierea Împrejur a Domnului. Sf. Vasile cel Mare, arhiep. Cezareii Capadociei (379). Sf. sfţ. mc. Vasile, ep. Ancirei (362). Sf. Emilia, mama sf. Vasile cel Mare (IV). Sff. sfţţ. mcc. Alexandru, arhiep. de Samara, Ioan, Trofim, Ioan, Alexandru, Vasile şi Iacov preoţii (1918).
\r\n
Liturghia Sf. Vasile cel Mare.
\r\n
Utr. – In. X, 9-16. Lit. –Tăierea împrejur: Col. II, 8-12. Lc. II, 20-21, 40-52. Irh.: Evr. VII, 26-VIII, 2. Lc. VI, 17-23.
\r\n
\r\n
Anul nou.
\r\n
Tăierea-împrejur a Domnului. Sfîntul Vasile cel Mare
\r\n
Întrucît Anul Nou este începutul zilelor anului, se cuvine ca în această zi să adunăm în suflet cugetări, simţiri şi stări sufleteşti care ar putea să îndrepteze, în chip vrednic de numele de creştin, toate lucrările săvîrşite de el în răstimpul acestui an. Să ne gîndim puţin şi vom afla ce înseamnă Anul Nou în viaţa duhovnicească. În viaţa duhovnicească, Anul Nou este atunci cînd oarecine din cei ce trăiesc în nepăsare începe să aibă rîvnă pentru a se mîntui şi a plăcea lui Dumnezeu, căci atunci cînd el se hotărăşte la aceasta, pe dinăuntrul şi pe dinafara lui toate se reclădesc pe temeiuri noi – cele vechi trec, şi se fac toate noi. Dacă ai această stare, înnoieşte-o; iar dacă n-o ai, dobîndeşte-o – şi va fi la tine Anul Nou.
\r\n
Se mai prăznuieşte şi cinstita sărbătoare a Tăierii-împrejur a Domnului şi Sfîntul Vasile. Miezul prefacerii amintite stă în aceea că omul începe din această clipă să trăiască numai pentru Dumnezeu spre mîntuirea sa, în vreme ce mai înainte trăia doar pentru sine, gătindu-şi pierzarea. Acum, el leapădă deprinderile vechi, toate plăcerile sale şi toate lucrurile în care afla desfătare; taie patimile şi aplecarea spre pofte şi îşi însuşeşte faptele asprei lepădări de sine, iar această preschimbare este întocmai ce trebuie să fie, potrivit Apostolului, tăierea-împrejur a inimii – de care pomeneşte şi de care ne îndatorează prăznuirea Tăierii-împrejur a Domnului şi a cărei pildă ne-o înfăţişează prin sine însuşi Sfîntul Vasile cel Mare. Astfel, toate lucrurile care se îmbulzesc în conştiinţa noastră de Anul Nou se înmănunchează într-unul singur: înnoirea noastră lăuntrică prin tăierea-împrejur a inimii. Dacă, prin bunăvoinţa Domnului, cineva se va pregăti de Anul Nou într-acest chip, adică dacă nu va cugeta doar acestea, ci le va împlini cu lucrul, acela va prăznui Anul Nou în cel mai desăvîrşit chip creştinesc şi se va pregăti să petreacă creştineşte întregul an. De următorul An Nou, el va trebui doar să reînnoiască şi să reîmprospăteze ceea ce a primit acum.
\r\n
Sf. Teofan Zăvorîtul
\r\n\r\n\r\n
\r\n
Înainte-prăznuirea Botezului Domnului. Sf. Silvestru, ep. Romei (335). Adormirea (1833), şi a doua aflare a moaştelor (1991) a Cuv. Serafim din Sarov. Dreapta Iuliana (1604). Sf. sfţ. mc. Taghen, ep. Pariumului (320).
\r\n
Utr. – Mt. XI, 27-30. Lit.- Cuv.: Gal. V, 22-VI, 2. Lc. VI, 17-23.
\r\n \r\n
Scopul vieţii noastre
\r\n
Era într-o Joi, scrie Motovilov. Zi înnourată. Stratul de zăpadă aşternut depăşise 25 de centimetri, iar de sus continua să cadă fulgi deşi, cînd părintele Serafim a început să discute cu mine. Mi-a zis să mă aşez pe un trunchi de copac pe care abia ce-l tăiase, iar el s-a aşezat vizavi de mine. Ne aflam în pădure, aproape de sălaşul lui din pustie, pe dealul care cobora pînă pe malurile rîului Sarovka.
\r\n\r\n
- \r\n
- Domnul mi-a descoperit, a zis marele stareţ, că încă din anii tinereţii doreaţi să aflaţi care este ţelul vieţii creştine şi aţi întrebat de multe ori mari personalităţi duhovniceşti.
- Într-adevăr, am răspuns, de la vîrsta de doisprezece ani m-a preocupat acest gînd şi m-am adresat multor oameni duhovniceşti, dar răspunsurile lor nu m-au mulţumit.
- Desigur, a continuat părintele Serafim. Nimeni nu v-a dat un răspuns definitiv. Ziceau: iată care este ţelul vieţii creştine – să mergi la biserică, să te rogi lui Dumnezeu, să păzeşti poruncile Lui, să faci binele. Unii se necăjeau şi vă spuneau că sînteţi cuprins de o curiozitate care nu-i este plăcută lui Dumnezeu. „Să nu ceri lucruri mai presus de puterile tale”, adăugau. Nimeni însă nu v-a dat răspunsul corect.
\r\n
\r\n
\r\n
\r\n
Iată acum, eu, sărmanul Serafim, vă voi explica care este cu adevărat acest ţel: rugăciunea, postul, privegherea şi toate lucrările creştine, oricît de bune ar fi, nu alcătuiesc ţelul vieţii noastre creştine, ci folosesc ca mijloace pentru izbutirea lui. Adevăratul ţel al vieţii creştine este dobîndirea Duhului Sfînt.
\r\n
Din viaţa cuv. Serafim din Sarov
\r\n\r\n\r\n
\r\n
Proor. Maleahi (400 î. Hr). Mc. Gordie (IV).
\r\n
Sf. Sfţ. Mc. Vasile, preotul (1938)
\r\n
Nu se săvîrşeşte Sf. Liturghie.
\r\n
Ceasul 1: Fapte XIII, 25-32. Mt. III, 1-11. Ceasul 3: Fapte XIX, 1-8. Mc. I, 1-8. Ceasul 6: Rom. VI, 3-11. Mc. I, 9-15. Ceasul 9: Tit. II, 11-14; III, 4-7. Mt. III, 13-17.
\r\n \r\n
Cum ne apropiem de Sfintele Taine?
\r\n
Ştiu că mulţi dintre noi ne apropiem acum de această Sfîntă Masă, pentru că este obiceiul ca la această sărbătoare să ne împărtăşim. Ar trebui însă să ne curăţim cugetul şi atunci să ne apropiem de Sfînta Jertfă. Cel pîngărit şi necurat nici în sărbători nu are dreptul să se împărtăşească cu acest Trup sfînt şi înfricoşător; cel curat însă, cel care şi-a şters bine, prin pocăinţă, păcatele, acela are dreptul, şi în sărbători, şi oricînd, să se împărtăşească cu Dumnezeieştile Taine, acela merită să se bucure de darurile lui Dumnezeu. Dar nu ştiu cum se face că unii nu ţin seamă de lucrul acesta, şi mulţi creştini, plini de mii şi mii de păcate, cînd văd că vine sărbătoarea, ca şi cum ar fi împinşi chiar de sărbătoare, se apropie de Sfintele Taine pe care nişte oameni ca aceştia nici n-au dreptul să le vadă.
\r\n
Astăzi însă voi căuta să îndrept un păcat săvîrşit de toţi în văzul tuturor.
\r\n
Care este acest păcat?
\r\n
Păcatul acesta este că nu ne apropiem cu frică de Sfintele Taine, ci bătînd din picioare, lovind, plini de mînie, strigînd, ocărînd, împingînd pe vecini, plini de tulburare. De multe ori am spus lucrul acesta şi nu voi înceta să-l spun. Vreţi să vă spun de unde vin zgomotul şi strigătul? Că nu stau uşile bisericii totdeauna închise, că vă îngăduim să vă duceţi acasă înainte de cea din urmă rugăciune de mulţumire după Sfînta Împărtăşanie. Iar fapta este un mare dispreţ aruncat Domnului. Ce faci omule? Pleci din biserică, te duci cînd Hristos este de faţă, cînd îngerii stau alături de El, cînd este pusă înainte această Masă înfricoşătoare, cînd fraţii tăi încă se împărtăşesc? De eşti poftit la un ospăţ, nu îndrăzneşti să te scoli de la masă şi să pleci înainte de prietenii tăi, care stau încă la masă, chiar dacă te-ai săturat, iar aici, unde se săvîrşesc Tainele lui Hristos cele înfricoşătoare, cînd încă se săvîrşeşte sfînta slujbă, tu părăseşti slujba la jumătatea ei şi pleci? Mai este vrednică de iertare o astfel de faptă? Mai are vreun cuvînt de apărare? Vreţi să vă spun ce faptă săvîrşesc cei ce pleacă înainte de terminarea slujbei şi nu cîntă la sfîrşitul Cinei cîntările cele de mulţumire? Poate este greu de purtat ceea ce am să vă spun, totuşi trebuie să o spun neapărat din pricina trîndăviei multora. Iuda a luat parte la cea din urmă Cină, aceea din cea din urmă noapte, dar s-a sculat şi a plecat în timp ce ceilalţi stăteau încă la masă. Ei bine, pe Iuda îl imită aceia care pleacă din biserică înainte de cea din urmă rugăciune de mulţumire. Dacă Iuda n-ar fi ieşit, n-ar fi ajuns vînzător; dacă n-ar fi părăsit pe ceilalţi ucenici, nu ar fi pierit; dacă nu s-ar fi dezlipit de turmă, nu l-ar fi găsit lupul singur şi nu l-ar fi mîncat; dacă nu s-ar fi despărţit de Păstor, nu l-ar fi răpit fiara sălbatică. De asta Iuda era cu iudeii, iar ucenicii au ieşit cîntînd împreună cu Stăpînul. Vezi dar că cea din urmă rugăciune după Sfînta Jertfă se face aşa cum s-a făcut rugăciune după Cina cea de Taină?
\r\n
Şi acum, iubiţilor, să ne gîndim la cele spuse, la acestea să cugetăm, temîndu-ne de pedeapsa ce ne aşteaptă pentru un păcat ca acesta. Hristos îţi dă Trupul Lui, iar tu nu-L răsplăteşti nici cu cuvîntul, nici nu-I mulţumeşti pentru cele ce ai primit. Cînd mănînci mîncarea cea de toate zilele, îndată după ce mănînci te închini şi mulţumeşti, dar cînd te împărtăşeşti (tu, om şi cu o fire sărmană) cu hrana aceasta duhovnicească, ce depăşeşte toată firea văzută şi nevăzută, pentru ce nu rămîi să mulţumeşti şi cu cuvîntul, şi cu fapta? Nu este oare vrednică o astfel de faptă de cea mai mare pedeapsă?
\r\n
Sfînta Jertfă se numeşte Taină şi este Taină. Iar acolo unde este taină, trebuie multă tăcere. Aşadar, cu multă tăcere, cu multă ordine, cu evlavie cuvenită să ne apropiem de această sfinţită Jertfă, ca să atragem mai mult bunăvoinţa lui Dumnezeu, ca să ne curăţim sufletul şi să avem parte de bunătăţile cele veşnice.
\r\n
Sf. Ioan Gură de Aur
\r\n\r\n\r\n
\r\n
Soborul Sfinţilor 70 de Apostoli. Cuv. mc. Zosima şi mc. Atanasie (III-IV). Cuv. Teoctist (800). Cuv. Ahila, diaconul de la Pecerska. Sf. Eustatie I, arhiep. Serbiei (1285). Sf. Sfnţ. Mc. Pavel Feliţîn, pr. (1941).
\r\n
Sîmb. înaintea Botezei:- 1 Tim., III, 14-IV, 5. Mt. III, 1-11. App.: Rom. VIII, 8-14. Lc. X, 1-15.
\r\n
Cum citim un text patristic
\r\n
Cînd citim un text patristic şi găsim un loc care ne arată o lipsă a noastră, o virtute care n-o avem şi dorim să o dobîndim, sau o slăbiciune pe care o avem şi dorim să îndepărtăm, să ne preocupăm de aceasta mai mult. Adică, de am găsit un loc, să zicem despre mînie, să închid cartea şi să stau să mă gîndesc, şi să mă rog cum să tai mînia aşi s-o îndepărtez. Cînd citim pagini nesfîrşite, ne plac, e frumos, sînt bune înţelesurile. Dar după aceea le uităm. Scopul este să ne folosim de ceea ce citim, nu doar să citim multe pagini deodată. Şi această repetare în sine va fi motiv să tăiem patimil noastre. În timp ce , de vom citi şi vom citi, şi vom citi, şi la sfîrşit închidem cartea şi plecăm, nu ne vom aminti nimic după aceea. Nici nu-mi voi aminti ce-am citit. Biserica Ortodoxă are Sfînta Scriptură, are textele Părinţilor şi Sfînta Tradiţie, şi trebuie păstrate cu mare scumpătate şi slujbele, şi biserica. Să nu schimbăm nimic, deoarece acest lucru se va transforma în obişnuinţă şi apoi vom face multe schimbări. Toate să se facă în ordine şi la vremea lor.
\r\n
Mon. Teosemni, eg. măn. Hrisopighi
\r\n\r\n\r\n
\r\n
Duminica a 32- a după Cincizecime. Glasul al 7-lea.
\r\n
Ajunul Botezului Domnului. Sf. sfnţ. mc. Teopempt, ep. Nicomidiei şi mc. Teona vrăjitorul (303). Cuv. Sinclitichia (350). Mţ. Eugenia (1933). Cuv. Apolinarie (470). Proor. Miheea (IX î. Hr.). Cuv. Mina (VI).
\r\n
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur.
\r\n
Utr.- Evgh. a 10-a, In., XXI, 1-14. Lit. – Dum. înaintea Botezei: 2 Tim., IV, 5-8. Mc., I, 1-8. La Vecernie (se săvîrşeşte după Liturghie): 1Cor., X, 1-4. Lc., III, 1-18. La sfinţirea apei: I Cor. X, 1-4. Mc. I, 9-11.
\r\n
Zi de post.
\r\n
Tîlcuire la Evanghelie
\r\n
Mai înainte ca Domnul să Se arate poporului şi să purceadă la lucrarea săvîrşirii iconomiei mîntuirii noastre, a fost trimis Sfîntul Ioan Înainte-mergătorul ca să-i pregătească pe oameni spre a-L primi pe Hristos . Această pregătire consta în chemarea la pocăinţă; şi de atunci, pocăinţa a devenit calea spre Domnul Mîntuitorul şi pragul credinţei în El. Mîntuitorul Însuşi Şi-a început propovăduirea prin cuvintele: „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Mc. l, 15). Pocăinţa şi credinţa se întăresc una pe cealaltă în cel ce caută mîntuirea. Pocăinţa îl apasă cu povara păcatelor şi îl înfricoşează cu nemitarnica judecată a dreptăţii dumnezeieşti. Vine însă credinţa şi i-L arată pe Izbăvitorul, Cel ce ridică păcatele lumii. Cel ce se pocăieşte se alipeşte de Izbăvitorul şi, lepădînd povara păcatelor prin mărturisire, aleargă cu bucurie în urma Lui, pe calea poruncilor Lui. În acest chip, credinţa se naşte din pocăinţă şi se sprijină pe ea. Cel ce se pocăieşte se ţine strîns de credinţă, fiindcă îşi simte izbăvirea.
\r\n
Credinţa trăieşte din pocăinţă. Fără pocăinţă, ea se aseamănă unui pom lipsit de sevă, uscat şi neroditor.
\r\n
Sf. Teofan Zăvorîtul
\r\n\r\n\r\n
\r\n
Săptămîna a 33-a după Cincizecime (citirea evanghelică – săptămîna a 32-a). BOTEZUL DOMNULUI DUMNEZEULUI ȘI MÎNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS .
\r\n
Sf. Teofan Zăvorîtul (1894).
\r\n
Liturghia Sf. Vasile cel Mare.
\r\n
Utr. – Mc. I, 9-11. Lit. – Tit. II, 11-14; III, 4-7. Mt. III, 13-17. La sfinţirea apei: I Cor. X, 1-4. Mc. I, 9-11.
\r\n
Tîlcuire la Evanghelie
\r\n
Botezul Domnului se mai numeşte şi Dumnezeiasca Arătare, întrucît, cu acest prilej, S-a arătat în chip văzut singurul Dumnezeu Adevărat, Cel în Treime închinat: Dumnezeu-Tatăl prin glasul din cer, Dumnezeu-Fiul – Cel întrupat – prin botez, Dumnezeu-Duhul Sfînt – prin pogorîrea asupra Celui Botezat. Aici se arată şi taina legăturilor dintre ipostasurile Sfintei Treimi: Dumnezeu-Duhul Sfînt de la Tatăl purcede şi întru Fiul se odihneşte, dar nu purcede din El. Se mai arată aici şi că iconomia întrupării pentru a noastră mîntuire a fost săvîrşită de Dumnezeu-Fiul cu împreună-lucrarea Duhului Sfînt şi a lui Dumnezeu-Tatăl. Se mai arată şi faptul că mîntuirea fiecăruia nu se poate săvîrşi altfel decît în Domnul Iisus Hristos , cu harul Sfîntului Duh, prin bunăvoirea Tatălui. Toate tainele creştinătăţii strălucesc aici cu lumina lor dumnezeiască şi luminează minţile şi inimile celor ce cu credinţă săvîrşesc această mare prăznuire. Veniţi să ne înălţăm cu mintea şi să ne afundăm în contemplarea acestor taine ale mîntuirii noastre, cîntînd: „În Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat”, care chiverniseşte în chip treimic mîntuirea noastră şi ne mîntuieşte în chip treimic.
\r\n
Sf. Teofan Zăvorîtul
\r\n\r\n\r\n
\r\n
După-prăznuirea Botezului Domnului. Soborul Sfîntului Slăvitului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului.
\r\n
Iac., III, 1-10. Mc., XI, 11-23. Proor.: Fapte XIX, 1-8. In. I, 29-34.
\r\n
\r\n \r\n
Tîlcuire la Evanghelie
\r\n
Sfîntul Ioan mărturisea despre Hristos Iisus că El este cu adevărat „Mielul lui Dumnezeu, Care ia asupra Sa păcatul lumii”, că este Izbăvitorul făgăduit, aşteptat de toţi. Au auzit aceasta cei din jurul lui şi au crezut. De la ei, această mărturie s-a răspîndit în popor şi toţi au început să cugete că Cel mărturisit de Ioan nu este un oarecare. La aceasta făcea trimitere Mîntuitorul atunci cînd, în ultimele zile pe care le-a petrecut în templu, a pus arhiereilor, cărturarilor şi bătrînilor întrebarea: de unde este botezul lui Ioan, din cer sau de la oameni? (Mc. 11,29) Aceştia au ocolit răspunsul, întrucat era cu neputinţă ca ei să nu fi văzut că Ioan nu venise cu de la sine putere botezînd cu apă. Dar cum era să recunoască asta, de vreme ce astfel s-ar fi văzut siliţi să recunoască, totodată, şi mărturia dată de el, că înaintea lor se află Cel Făgăduit, şi ca atare ar fi trebuit să se plece învăţăturii Acestuia? Aşa ceva ei însă nu voiau; şi nu din oarecare pricini întemeiate, ci numai din prejudecată, încăpăţînarea lor nu micşorează însă cu nimic puterea mărturiei Sfîntului Ioan. Ea are şi acum aceeaşi putere de încredinţare ca atunci cînd a ieşit din gura lui. Şi noi îl auzim pe Ioan arătîndu-ne pe adevăratul Izbăvitor, şi prin aceasta credinţa noastră prinde aripi, ca una ce are în sprijinul său o mărturie vie.
\r\n
Sf. Teofan Zăvorîtul
\r\n\r\n\r\n
\r\n
Cuvv. Gheorghe Hozevitul (VII) şi Emilian mărt. (IX). Cuv. Domnica (474). Cuv. Grigorie de la Pecerska (1093). Cuv. Paisie de la Uglici (1504). Sf. sfţ. mc. Carterie, preotul Cezareei Capadociei (304). Mcc. Teofil diaconul şi Eladie (IV). Cuv. Ilie Egipteanul (IV). Mc. Abo de la Tblisi (790). Mcc. Iulian, Chelsie, Antonie, Anastasie şi mcţţ. Vasilisa şi Marionela (313).
\r\n
Iac., III, 11-IV, 6. Mc., XI, 23-26.
\r\n
Unde Îl găsim pe Dumnezeu
\r\n
Am învățat de la Părinți că Dumnezeu se află ascuns în poruncile Sale; nu este de aflat niciunde altundeva. Cel care vrea să Îl găsească, Îl va găsi în poruncile Sale. “Nu oricine Îmi zice: ”Doamne, Doamne”, va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Mulți îmi vor spune în ziua aceea: ”Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am prorocit și nu în numele Tău am scos demoni și nu în numele Tău minuni multe am făcut?” (Matei 7:21) și “în piețele noastre ai învățat și înaintea Ta am mîncat și am băut” (Luca 13:26). Și vă voi spune: “Depărtați-vă de la mine, toți lucrătorii nedreptății. Nu vă cunosc pe voi” (Luca 13:27). Așadar, sensul este acesta: Misiunea credincioșilor în lume nu este alta decît cum să atragă Harul, zi și noapte, cu toate puterile de care dispun, cu cele din afară și cu cele lăuntrice, și să atragă Harul nu la nivelul intelectual, ci să intre în ei, să se sălășluiască înăuntru lor: “Voi locui în ei și voi umbla și voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu”.
\r\n
Omul trebuie să fie cu multă luare aminte. Nu trebuie să se lase abătut sub nici un motiv, indiferent de unde ar veni. Se cuvine să cugete în acest chip: chiar dacă piedicile care ne pun în cale spre a nu împlini voia cea bună ne vor duce chiar la moarte, noi tot trebuie să ne continuăm drumul. Ia ascultați ce spune Pavel: “În lupta voastră cu păcatul nu v-ați împotrivit încă pînă la sînge și ați uitat îndemnul care vă grăiește ca unor fii” (Evrei 12:4-5). În acest chip îi îndeamnă Pavel, căci a văzut micimea de suflet a credincioșilor, că și-au pierdut curajul din pricina ispitelor și a ademenirii celei potrivnice. Obișnuiți cu idolatria, cînd au intrat în rînduiala creștină, li s-a părut ceva neobișnuit și greu și au început să dea înapoi, așa că le spune Pavel: ”Dar ce-ați pățit? Încă nu v-ați împotrivit pînă la sînge vieții celei împotriva firii, îndeobște vieții păcătoase și îndată ați și abandonat îndemnul și mîngîierea “care vă grăiește ca unor fii”? Pentru că toate acestea vă vor oferi prilejul să fiți numiți fii ai lui Dumnezeu. “Iar dacă sînteți fără de certare, de care toți au parte, atunci sînteți fii nelegitimi, și nu fii adevărați” (Evrei 12:8).
\r\n
Și asta, ca omul să reușească în fapt să se confrunte în viață cu greutățile. Iar aceste greutăți nu doar că nu ne vor pricinui supărare, ci vor constitui pentru noi dogma vieții noastre. Este veriga de care depinde scopul nostru, în întregul lui. “Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13:14). Iar cînd Domnul spune: “nu sînteți din lumea aceasta, așa cum nici Eu nu sînt din lumea aceasta, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște” (Ioan 15:19), ne arată că toate direcțiile vieții noastre trebuie să ne conducă la dragostea lui Dumnezeu și toate întoarcerile noastre să fie dinspre păcat către virtute. Și prin păcat înțelege lepădare și refuz față de Dumnezeu. Așadar, lupta noastră împotriva păcatului este pînă la sînge și chiar și atunci cînd ne luptăm pînă la sînge tot la începutul luptei ne aflăm. Dacă va fi nevoie să ne împotrivim păcatului pînă la moarte, o vom face. Păcatul are multe chipuri, de la lepădarea de Dumnezeu pînă la totala satisfacere a voii proprii. Dacă voia proprie, egoismul, individualismul, personalismul sînt contrare voii lui Dumnezeu, și pe acestea le vom arunca de la noi. Însă a împlini toate acestea de unii singuri este greu, mai bine spus, este cu neputință: “fără Mine nu puteți să faceți nimic” (Ioan 15:5).
\r\n
Cuv. Iosif Vatopedinul
