Ce ne învaţă Sfînta Liturghie?

19430_884927904861858_641024690067282618_n

\r\n

Există un text foarte vechi care ne vorbeşte despre săvîrşirea Liturghiei în epoca primară a Bisericii. Epicleza prezentată în Didahia celor 12 Apostoli arată lucrarea Sfintei Liturghii în viaţa noastră.

\r\n

\r\n

Acolo se afirmă cu privire la frîngerea pâinii: „Îţi mulţumim Ţie, Părintele nostru, pentru viaţa pe care ne-ai făcut-o nouă cunoscută prin Iisus, Fiul Tău. Ţie slavă în veci. După cum această pîine frîntă era împrăştiată pe munţi şi, fiind adunată, a ajuns una, tot aşa să se adune Biserica Ta de la marginile lumii în Împărăţia Ta. Că a Ta este slava şi puterea prin Iisus Hristos în veci“. Imaginea aceasta de răspîndit pentru a fi adunat este o mişcare proprie Liturghiei, pentru că Liturghia ne adună, pentru că Euharistia ne uneşte în Hristos. Trebuie să dobîndim o viziune euharistică asupra lumii, una mulţumitoare, adresată lui Dumnezeu, şi una care ar ţine cont de nevoia noastră de a fi una în Hristos, Cel care poate să ne adune pe noi.

\r\n

„Ale Tale dintru ale Tale“ sunt cuvintele care ne aduc aminte de mişcarea de primire şi oferire înapoi lui Dumnezeu a darurilor cu care S-a milostivit spre noi. Pînă la urmă, ce este din lumea aceasta care să nu vină de la Dumnezeu? Dar ce sens are întoarcerea darurilor către Dăruitorul lor? Dacă copilul meu îmi desenează o floricică pe caietul cumpărat de mine, cu creioanele procurate de mine şi vine şi-mi spune: „Tată, iată o floricică pentru tine!“, eu cînd primesc ceea ce mi-a dăruit fetiţa mea, nu mi se oferă doar elementele date de mine, caietul, foile, creioanele, ci primesc darul ei, participarea ei, dragostea ei care-mi sunt foarte preţioase.

\r\n

Aşa şi Dumnezeu primeşte de la noi prin Euharistie darul nostru care Îi este infinit preţios. Nu că ar avea El nevoie de darurile noastre, ci atunci cînd ai mulţi copii eşti fericit cînd fiecare în parte întoarce către ti-ne ceea ce poate el, la măsura lui, să-ţi dăruiască.

\r\n

Felul în care particip la Sfînta Liturghie este determinant pentru corectitudinea relaţiei mele cu Dumnezeu, pentru mîntuirea mea în fond. Liturghia este o radiografie izbitoare a modului în care mă po-ziţionez eu în faţa lui Dumnezeu. De ce acest lucru? Pentru că împlinirea poruncilor în Hristos se face desăvîrşit prin participarea la Sfînta Liturghie, cum mărturiseşte arhimandritul Sofronie Saharov. De un-de provine importanţa atît de mare a Sfintei Liturghii? Din calitatea ei reparatorie faţă de starea de a-normalitate, devenită normalitatea noastră pentru că nu ne-am mai pus cugetul să aflăm ce vrea Dum-nezeu de la noi cînd săvîrşim ceva.

\r\n

Binecuvîntarea mare, „Binecuvîntată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfîntului Duh“, nu este spusă ca să vestim ce va fi cîndva, aşa, un fel de bonus pe care-l primim după viaţa noastră pămîntească doar dacă am fost cuminţi. Nu. Nu aceasta este viziunea corectă, ortodoxă a lucrurilor. Mîntuirea nu vine atît în compensarea tuturor faptelor pe care le-am săvîrşit pe pămînt, ci reprezintă mai degrabă structurarea noastră, trăirea aici şi acum a lui Dumnezeu, simţirea harului dumnezeiesc în fiinţa noastră permanent.

\r\n

Liturghia ne ajută să reîmprospătăm forţa reconvertirii din noi. E ciudat totuşi cum convertirile la noi se petrec după Botez. În loc să ne convertim şi să devenim creştini, la noi este invers. Botezaţi bine-mersi, Dumnezeu vine şi Se milostiveşte spre noi, înmuindu-ne inima şi apropiindu-ne de El. Dumnezeu nu ne lasă într-un spaţiu călduţ, acolo unde credem că suntem bine, ci neîncetat ne poartă către ceea ce bănu-im, dar încă nu ştim, dincolo de ceea ce poate mintea noastră imagina pentru viaţa noastră.

\r\n

Liturghia mă mai învaţă un lucru, şi anume, acela de a fi. Ea mă structurează în a fi. Verbul preferat de tot mai mulţi oameni în ziua de astăzi este a face. Or, Dumnezeul nostru este Cel ce este. Ca să capăt a-semănare cu Cel ce este trebuie să fiu întru El. A fi este un verb foarte important pentru creştini. Evident că făcînd, devin. Părintele Teofil Pîrîian spunea de multe ori că „ceea ce faci, te face“.

\r\n

Cunoaşterea teologică nu este doar vehicularea sau acumularea unor informaţii, ci un mod de a trăi pe Dumnezeu, întâi de toate, prin experienţa rugăciunii, a Sfintei Liturghii. Prin ea pătrundem într-un chip sau altul lucrurile pe care Mîntuitorul vrea să ni le împărtăşească spre viaţa veşnică. Spaţiul liturgic trebuie să fie un acasă, într-un autentic pe care noi să-l putem gusta dumnezeieşte.

\r\n

Liturghia este Cina cea de Taină, adică este pe gustate. Noi ne împărtăşim de harul lui Dumnezeu chiar dacă nu mîncăm Trupul şi Sîngele lui Hristos, dar în mod deplin, harul îl primim prin Euharistie. Ortodo-xia este, grosso modo vorbind, o religie de contact. Adică aici atingi fizic, aici guşti, mănînci, miroşi. Lucru foarte biblic de altfel, fiindcă aşa cum spune şi Sfîntul Ioan Evanghelistul într-una din epistolele sale, „ceea ce era de la început, ceea ce am auzit, am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii“ (1 Ioan 1, 1), aceea primim şi ne împărtăşim de ele.

\r\n

Pr.Răzvan Ionescu

\r\n

Sursa: http://ziarullumina.ro/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *