CE PUTEM FACE PENTRU CEI RĂPOSAȚI?

“Fiecare cuvânt al rugăciunilor pentru cel răposat este ca un strop de apă dat unui om însetat”

\r\n

“Cât de importantă este pomenirea celor răposați în cadrul Sfintei Liturghii se poate vedea din următoarea întâmplare: înainte de a fi acoperite moaștele Sfântului Teodosie din Cernigov (1869), ieromonahul (renumitul stareț Alexei din pustia Goloseyevsky, din Lavra Kievului, răposat în 1916) care săvârșea reînveștmântarea moaștelor, fiind ostenit și ațipind acolo, lângă moaște, îl văzu înaintea lui pe sfânt, care îi spuse: „îți mulțumesc pentru cât te trudești cu mine. Te mai rog însă ca, atunci când vei săvârși Sfânta Liturghie, să-i pomenești pe părinții mei” – și îi spuse numele lor (preotul Nikita și Maria). „Dar cum se face că tocmai tu, o, sfinte, îmi ceri mie să mă rog, când tu însuți te afli înaintea Tronului ceresc și mijlocești oamenilor mila lui Dumnezeu?“, întrebă ieromonahul. „Da, este adevărat“, răspunse Teodosie, „dar prinoasele aduse la Sfânta Liturghie au mai multă putere decât rugăciunile mele.”

\r\n

Așadar, atât panahida, cât și rugăciunea personală făcută acasă pentru cei răposați le sunt de mare folos acestora, ca fapte bune săvârșite întru pomenirea lor, precum și pomenile și contribuțiile aduse Bisericii. Dar deosebit de binefăcătoare sunt pentru ei pomenirile din timpul Sfintei Liturghii. S-au petrecut multe apariții ale răposaților care confirmă acest lucru. Mulți dintre cei care au murit pocăindu-se, dar nu au mai apucat să o vădească pe când erau încă în viață, au fost izbăviți de chinuri și au dobândit odihna. Biserica înalță mereu rugăciuni pentru cei răposați, iar la praznicul Pogorârii Sfântului Duh, in cadrul vecerniei, are rânduite rugăciuni speciale chiar și pentru „cei din iad“.

\r\n

Sfântul Grigorie cel Mare, răspunzând în Dialogurile sale la întrebarea: „Există ceva anume care le poate fi de folos sufletelor după moarte?“, învăța: „Sfânta Jertfă a lui Hristos, Jertfa ce ne mântuie, aduce mari foloase sufletelor, chiar și după moarte, cu condiția că păcatele lor să fie dintr-acelea care se pot ierta și în viața de apoi. Din această pricină, unele suflete de răposați vin și se roagă să fie pomenite la Sfânta Liturghie… Bineînțeles că cel mai sigur lucru este sa facem noi înșine, chiar din timpul acestei vieți, ceea ce ne-am dori să facă alții pentru noi, după ce vom muri. Mult mai ușor este să ieși de aici liber, decât să-ți dorești libertatea, după ce deja ai fost pus în lanțuri. De aceea ar trebui să defăimăm această lume din toată inima, ca și cum toată slava ei s-ar fi trecut deja, și să ne aducem în fiecare zi prinosul de lacrimi Domnului, prin Jertfa Sfântului Său Trup și a Preacuratului Său Sânge. Această Jertfă are singura puterea izbăvirii sufletului din moartea veșnică, pentru că în chip mistic ne dezvăluie, fiecăruia, moartea Celui Unul-Născut Fiu al lui Dumnezeu” (Dialog. IV, 57, 60, pp. 266, 272-273).

\r\n

Sfântul Grigorie aduce mai multe exemple de răposați care s-au arătat celor vii cerând sau mulțumind pentru Săvârșirea Sfintei Liturghii spre odihna lor; apare chiar și un caz în care soția unui deținut, crezându-l mort, se ruga preoților ca în anumite zile sa împlinească Sfântă Liturghie pentru el; întors din captivitate, fostul deținut i-a povestit soției cum, în anumite zile, era dezlegat de lanțuri – zile care s-au vădit a fi tocmai acelea în care Sfânta Liturghie era săvârșită spre pomenirea lui (Dialog. IV, 57, 59, pp. 267, 270)

\r\n

Protestanții consideră, în general, că rugăciunile Bisericii pentru răposați sunt incompatibile cu realitatea că noi, oamenii, avem a ne afla mântuirea în timpul acestei vieți în primul rând: „Dacă poți fi mântuit prin Biserică și după moarte, atunci ce rost mai are să te chinui sau să cauți credința în timpul vieții? Hai să mâncăm, să bem și să ne veselim“… Sigur, nimeni dintre cei cu o asemenea viată nu și-au dobândit mântuirea prin rugăciunile Bisericii; evident că un asemenea argument este destul de superficial, dacă nu chiar ipocrit. Rugăciunile Bisericii nu-i pot izbăvi pe cei care nu-și doresc mântuirea sau care nu s-au luptat defel în timpul vieții spre dobândirea celor de sus. Într-un anume sens, s-ar putea spune că rugăciunea Bisericii sau cea personală, a unui creștin, pentru un răposat, vine ca rezultat al vieții răposatului: nimeni nu se va ruga pentru el, daca el nu a făcut nimic care să-i îndemne pe cei ramași în viață să o facă după moartea lui.

\r\n

Și Sfântul Marcu al Efesului discuta această problema a rugăciunii pentru răposați și a îmbunătățirii produse astfel asupra stării lor, citând drept exemplu rugăciunea Sfântului Grigorie Dialogul pentru împăratul roman Traian, rugăciune inspirată de o faptă bună pe care acest împărat păgân a săvârșit-o cândva.

\r\n

Ce anume putem face noi pentru cei răposați

\r\n

Oricare dintre cei care vor să-și manifeste iubirea pentru cei răposați și să le fie de un real folos, cel mai bine își pot împlini dorința rugându-se pentru ei, mai cu seama pomenindu-i la Sfânta Liturghie, atunci când merindele scoase pentru vii și pentru adormiți sunt lăsate să cadă în Sângele Domnului, iar preotul se roagă: „Curățește, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit acum, prin Preascump Sângele Tău, pentru rugăciunile tuturor sfinților Tăi“.

\r\n

Nu putem face nimic mai bun sau mai de preț pentru răposați decât să ne rugam, pomenindu-i cu prinoase la Sfânta Liturghie, în veșnica nevoie sunt ei de sprijin prin rugăciune, și mai cu seamă în vremea celor patruzeci de zile, când sufletul o pornește pe calea spre sălașurile de veci. Trupul nu mai simte nimic atunci: nu-i mai vede pe cei dragi adunați în jurul lui, nu mai simte mireasma florilor, nu mai aude cântările de înmormântare. Dar sufletul simte rugăciunile rostite pentru el, este mulțumitor celor care le săvârșesc și, duhovnicește, le este apropiat acestora.

\r\n

O, rude și prieteni ai celui răposat! Faceți pentru el ceea ce-i este de trebuință și va sta tuturor în putere! Nu vă cheltuiți banii cu împodobirea pe dinafara a sicriului și a mormântului, ci cheltuiți-i spre ajutorarea celor aflați în nevoi, întru pomenirea celui drag, care a răposat, cheltuiți-i cu lucrarea Bisericii, care se poate îngriji de sufletul lui. Toți avem de urmat aceeași cale: și noi vom avea trebuință, odată, să fim pomeniți în rugăciuni! Să fim deci noi înșine milostivi cu cel răposat.

\r\n

Când ți-a răposat cineva, dă de știre cât mai repede unui preot, să poată citi „Rugăciunea de ieșire a sufletului“, care s-a rânduit să se citească fiecărui creștin ortodox îndată după moarte, încearcă, dacă se poate, să împlinești slujba înmormântării într-o biserică și mereu să citească cineva „Psaltirea” la căpătâiul celui răposat, până la îngropare.

\r\n

Nu trebuie mare pompă în timpul slujbei, dar negreșit înmormântarea trebuie săvârșită în întregime, fără omisiuni; nu te gândi la tine sau la confortul tău, ci gândește-te la cel răposat, de care te desparți pentru totdeauna.

\r\n

Când se întâmplă să fie mai mulți răposați în biserică, în același timp, nu refuza dacă cineva propune ca slujba să se săvârșească pentru toți la un loc. Căci este chiar mai bine ca o înmormântare să se slujească pentru doi sau mai mulți răposați în același timp: rugăciunea tuturor celor adunați acolo va fi mult mai vie decât dacă s-ar sluji de mai multe ori, succesiv, în mare grabă, cu neatenție și cât mai pe scurt, pentru fiecare separat; pentru că fiecare cuvânt al rugăciunilor pentru cel răposat este ca un strop de apă dat unui om însetat.

\r\n

Foarte important este să rânduiești imediat și pomenirea la Sfânta Liturghie pentru toata durata următoarelor patruzeci de zile. De obicei, în bisericile unde Sfânta Liturghie este săvârșită zilnic, toți cei care s-au înmormântat acolo sunt pomeniți vreme de patruzeci de zile. Dar dacă înmormântarea s-a săvârșit într-o biserica unde nu au loc slujbe zilnic, rudele ar trebui să rânduiască aceste pomeniri oriunde se săvârșește Sfânta Liturghie în fiecare zi. Bine este să se trimită și prinoase spre pomenire pe la mânăstiri, sau la Ierusalim, unde rugăciunea este neîncetată la Sfintele Locuri. Dar pomenirea de patruzeci de zile trebuie rânduit să fie începută imediat după moarte, când sufletul se afla în cea mai mare nevoie de ajutor prin rugăciune și de aceea pomenirile trebuie începute în cel mai apropiat loc unde se fac slujbe zilnic.

\r\n

Să ne îngrijim de cei care au plecat în lumea de dincolo înaintea noastră, ca să putem face pentru ei tot ce ne stă în puteri, având în minte că „Fericiți sunt cei milostivi, că aceia se vor milui”! 

\r\n

 din: Părintele Serafim Rose, “Sufletul după moarte

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *