Focul dumnezeiesc curățește

Faptul că acelaşi foc care curăţeşte aurul, de asemenea, arde şi mistuieşte lemnul, este un paradox. Este „ca focul topitorului şi ca leşia nălbitorului… Se va aşeza să lămurească şi să cureţe argintul” (Maleahi 3, 2-3). Am discutat mai înainte metafora sabiei în foc, în care sabia reprezintă firea omenească slăvită a lui Hristos, iar focul este energia firii divine a lui Dumnezeu. Sabia încinsă în foc reprezintă locuirea şi umplerea de energii divine a firii umane a lui Hristos de către firea Sa dumnezeiască. Când unim sabia vieţii sau a firii noastre cu sabia plină de energii a firii omeneşti a lui Hristos prin primirea Trupului şi Sângelui Său şi trăind, totodată, o viaţă în sfinţenie, viaţa noastră îşi însuşeşte calităţi asemănătoare, radiind energie, lumină, foc spiritual şi iubire.

\r\n

Extinzând această metaforă, ni-L putem imagina pe Dumnezeu ca fiind cuptorul pe care un meşter îl foloseşte pentru a lucra o sabie. Când o sabie bine lucrată este introdusă în foc, ea este curăţită şi întărită şi preia însuşirile focului, radiind căldură şi lumină. Dacă metalul este forjat şi prelucrat cum trebuie, sabia nu se va distruge. Însă, acelaşi foc va topi şi distruge o sabie care nu a fost lucrată cum trebuie. Această metaforă ilustrează cum cei care Îl doresc pe Dumnezeu şi lumina/focul Său sunt curăţiţi, transfiguraţi şi devin receptacole ale energiilor divine, în timp ce cei care detestă lumina/focul Său vor experia nimicirea.

\r\n

Sfântul Simeon Noul-Teolog (sec. al X-lea) a scris următoarele:

\r\n

„[Dumnezeu] auzind strigătul meu, plecându-se din înălţimi neasemănate şi văzându-mă, m-a miluit… L-am văzut… unit cu mine în chip negrăit şi amestecat în chip neamestecat ca focul cu fierul şi lumina cu cristalul, iar El m-a făcut foc şi m-a arătat ca o lumină”1.

\r\n

Focul cuptorului lui Dumnezeu este un foc iubitor fiindcă Dumnezeu este iubire şi focul divin al prezenţei Sale este iubire. Vorbind despre iubire, Sfântul Ioan Scărarul (sec. al VII-lea), stareţ al Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai, spune următoarele referindu-se la sfinţi: „Căci aşa cum apele subterane hrănesc rădăcinile unei plante, focurile raiului sunt acolo pentru a susţine sufletele lor”2.

\r\n

Lumina divină a lui Dumnezeu este, de asemenea, o sabie cu două tăişuri. Scalpelul ascuţit, pe care chirurgul îl foloseşte pentru vindecare, poate fi, de asemenea, folosit ca pumnal pentru a ucide. Cel care îi îngăduie chirurgului să manevreze cuţitul, acesta îl scapă de tumoarea spirituală păcătoasă. Însă, pentru cel care nu are încredere în chirurg şi se zbate împotrivindu-i-se, scalpelul vindecător şi dătător de viaţă poate fi mortal.

\r\n

Sfântul Ioan Scărarul pune în contrast pe cei aflaţi în procesul de curăţire cu sfinţii:

\r\n

„Pe cei dintâi, cum zice unul din cei ce s-au împărtăşit de numele de teolog [Sfântul Grigorie „Teologul” de Nazianz: cf. Or. 21, 2 (PG 35, 1084D), n. aut.], venind focul cel sfânt şi mai presus de ceruri, îi arde pentru nedeplinătatea curăţiei; pe ceilalţi îi luminează, pentru măsura desăvârşirii la care au ajuns. Căci Acelaşi se numeşte foc mistuitor (cf. Evrei 12, 29) şi lumină luminătoare (cf. Ioan 1, 9)”3.

\r\n

Această purificare sau ardere a Duhului Sfânt este o curăţire pentru binele nostru dacă o primim cu credinţă şi iubire. Am fost surprins să descopăr cât de multe rugăciuni ortodoxe conţin această temă – de a fi încercat şi curăţit de focul divin al lui Dumnezeu. Atunci când rostesc aceste rugăciuni, îmi vine în minte cuvântul Sfântului Apostol Pavel despre jertfa cea vie: „Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească” (Romani 12, 1).

\r\n

Câteva din rugăciunile pe care creştinii ortodocşi le rostesc atunci când se pregătesc pentru Sfânta Împărtăşanie:

\r\n

„ …foc fiind, care arde pe cei nevrednici, să nu mă arzi pe mine, Făcătorul meu, ci mai vârtos intră în alcătuirea mădularelor mele şi întru toate încheieturile, în rărunchi şi în inimă, şi arde spinii păcatelor mele; curăţeşte-mi sufletul; sfinţeşte-mi gândurile şi oasele… Ca de foc să fugă de mine tot lucrul rău, toată patima”4.

\r\n

„Îndulcitu-m-ai cu dorul Tău, Hristoase, şi m-ai schimbat cu dumnezeiasca Ta dragoste; ci arde cu focul cel fără de materie păcatele mele şi mă învredniceşte a mă sătura de desfătarea care este întru Tine”5.

\r\n

O rugăciune a Sfântului Ioan Gură de Aur:

\r\n

Ci să-mi fie mie cărbunele Preasfântului Tău Trup şi al Scumpului Tău sânge, spre sfinţire şi spre luminare, spre însănătoşirea smeritului meu suflet şi trup”.

\r\n

O rugăciune a Sfântului Simeon Noul-Teolog:

\r\n

„…cu focul mă împărtăşesc, iarbă uscată fiind eu, şi – străină minune! – mă răcoresc nears, ca rugul de demult care, aprins fiind, nu se mistuia”.

\r\n

Acest foc necreat este un foc spiritual şi iubitor, fiindcă Dumnezeu este Iubire, iar focul divin al prezenţei Sale este Iubire. Sfântul Simeon Noul-Teolog a spus următoarele:

\r\n

„Dumnezeu este foc şi foc a venit să arunce pe pământ; de aceea aleargă căutând lemne, adică o intenţie şi o hotărâre liberă bună, ca să cadă pe ele şi să le aprindă. Iar în cei care sunt aprinşi, se înalţă ca o flacără mare şi ajunge până la ceruri… Dar după ce ne-am făcut cu desăvârşire curaţi de întinăciunea patimilor, [focul] se face neîncetat înăuntrul nostru hrană şi băutură, luminare şi bucurie şi ne face pe noi înşine lumină prin împărtăşire”6.

\r\n

Am descoperit o foarte interesantă mărturie despre Avva Iosif din deşertul Egiptului (sec. al IV-lea), care era încălzit de focul lui Dumnezeu:

\r\n

„Avva Lot s-a dus la Avva Iosif şi-i zice: «Avva, pe cât pot, îmi fac mica mea pravilă, şi puţinul meu post, şi rugăciunea, şi meditaţia, şi liniştirea, şi tot după puterile mele, îmi curăţ gândurile. Ce trebuie să mai fac în plus?». Bătrânul s-a ridicat, a întins mâinile spre cer şi degetele sale au devenit zece făclii aprinse. Şi-i zice: «Dacă vrei, devino flacără cu totul»7.

\r\n

Sursa: Pr. James Bernstein, Uimit de Hristos, Editura Ecclesiast, Sibiu

\r\n

[1] McGuckin, John, The Book of Mystical Chapters, pp. 166-167; citat din St. Symeon the New Theologian, Hymns of Divine Love, 30, Koder, SC 174: pp. 366-370 [Sfântul Simeon Noul-Teolog, Imnul 30 în Imne, Epistole şi CapitoleScrieri III, traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 187-188].

\r\n

[2] St. John Climacus, The Ladder of Divine Ascent, p. 288.

\r\n

[3] Opcit., Step 28, p. 280.

\r\n

[4] Rugăciune a Sfântului Simeon Metafrastul în The Liturgikon (New York: Antakya Press, 1989), Prayers of Thanksgiving after Holy Communion, p. 328 [Rugăciunea Sfântului Simeon Metafrastul dinRânduiala Sfintei Împărtăşanii în Micul Ceaslov, Editura Doxologia, Iaşi, 2010, pp. 505-506].

\r\n

[5] Această rugăciune şi următoarele două sunt din Orthodox Daily Prayers (South Canaan, PA: St. Tikhon’s Seminary Press, 1982) [Tropar din Rânduiala Sfintei Împărtăşanii în Micul Ceaslov, ed. cit., p. 500; Rugăciunea a doua a Sfântului Ioan Gură de Aur din Rânduiala Sfintei Împărtăşanii în Micul Ceaslov, ed. cit., p. 475; Rugăciunea a şaptea a Sfântului Simeon Noul-Teolog din Rânduiala Sfintei Împărtăşanii în Micul Ceaslov, ed. cit., pp. 492-493].

\r\n

[6] St. Symeon the New Theologian, Discourse 78, http://www. catholica.pontifications.net/?p=573 [ Sfântul Simeon Noul-Teolog, Discursul 7 în Discursuri teologice şi etice. Scrieri I, traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 282]

\r\n

[7] Ward, Benedicta, The Desert Christian (New York: Macmillan Publishing Co., 1975), p. 103, on Joseph of Panephysis [Patericul sau apoftegmele Părinţilor din pustiu, traducere de Cristian Bădiliţă, Editura Polirom, Iaşi, 2003, pp. 181-182].

\r\n

Sursa: www.pemptusia.ru

\r\n

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *