CEL MAI IUBIT SFÂNT, NICOLAE

Sfântul Nicolae, spune troparul lui, a fost şi este chip al blândeţilor. Poate oare cineva să arate celorlalţi cât de frumos este tatăl lui, altfel decât dovedindu-le blândeţea acestui tată, blândeţe care s-a întipărit şi nu se va mai şterge niciodată pe chipul său? Sfântul Nicolae [a avut blândețea] mai presus decât toate celelalte daruri,

[de] faptul că a fost învăţător al credinţei: mai întâi de toate el, a fost primul care a vorbit despre Născătoarea de Dumnezeu, despre Maica Domnului ca Născătoare de Dumnezeu, el este cel care a fost ca un stâlp de foc la Sinodul I Ecumenic, atunci când erezia lui Arie intrase şi făcea ravagii, erezie care îşi arată până şi astăzi colţii, din anul 325 până acum această erezie încă muşcă. Acest Sfânt Ierarh Nicolae, atunci, cuprins fiind de râvnă, l-a lovit pe acest Arie cu palma peste faţă, căci faţa aceluia nu era nicidecum a unui om, ci a unei fiare răpitoare. Toţi ceilalţi, în frunte cu Sf. Constantin cel Mare, au socotit aceasta o exagerare, o ieşire din făgaş a Sf. Nicolae, drept pentru care Sf. Constantin l-a şi pedepsit pe Sf. Ierarh Nicolae, i-a luat omoforul şi Evanghelia, ca şi cum, am zice noi astăzi, l-a depus din treapta de arhiereu. El, ca împărat, avea astfel de drepturi, cum am spune astăzi, administrative.

Însă Sf. Ierarh Nicolae nu înseamnă că a încetat să fie chip al blândeţilor! Din iubire a făcut asta! Căci, ştiţi bine, când este vorba de pieirea sau de mântuirea sufletului, dragostea devine necruţătoare. Credeţi că un tată, dacă îşi pălmuieşte copilul, o face din ură? Majoritatea sunteţi părinţi şi ştiţi, poate mai bine ca mine, că tatăl mai mult suferă atunci când trebuie să recurgă la astfel de gesturi, suferă mai mult chiar decât copilul pentru că iubirea lui este îndoită şi teama lui este îndoită, pentru că se teme ca acest fiu să nu-şi piară chipul de care este învrednicit. Drept urmare, Mântuitorul şi Maica Domnului înşişi au venit la Sf. Ierarh Nicolae şi Mântuitorul i-a redat Evanghelia, iar Maica Domnului omoforul,repunându-l pe treapta pe care era sau, spunem noi, pe o treaptă mai mare decât era, arătând că mâna aceea care l-a pălmuit pe spurcatul Arie a fost şi este sfinţită, pentru că mâna aceea, dacă nu-l pălmuia pe Arie, nu putea să-şi mângâie copiii. Mâna unui tată atunci poate să-şi mângâie copiii cu adevărat şi cu căldura necesară, după ce a pălmuit pe vrăjmaşul familiei sale şi mâna aceea va fi sfinţită şi mâna aceea va asigura şi căldura, dar şi siguranţa familiei.

Pe Sfântul Ierarh Nicolae îl vedem, ca şi pe Hristos, exilat astăzi; îl vedem în Occident – acolo unde occidentalii nu se duc să se închine lui, căci trupul lui a fost luat de către cruciaţi şi dus în Italia. Astăzi se află la Bari şi acolo cei care se duc să se închine sunt tot ortodocşii, tot cei veniţi din alte părţi. Biserică ridicată tot de cei pribegi, de cei călători, de pelerini. Sfântul Ierarh Nicolae a ales smerenia şi, prin aceasta, cum spune troparul, a câştigat înălţimea. Cu smerenia a câştigat cele înalte.

Ştiţi minunea cu cele trei fete, cele trei fecioare ale unui tată, odată nobil, dar acum scăpătat. Ajuns, iată, la sărăcie, era nevoit să vândă fecioria fetelor lui. Poate aţi auzit că astăzi este la modă lucrul acesta. Găseşti câte o fată, şi am auzit că şi din România au fost astfel de cazuri, care-şi vinde fecioria pe internet. Se poate aşa ceva?… Şi spurcăciuni de oameni licitează. Licitează sume de milioane de dolari. Oare omul atâta face? Ce se întâmplă aici? Ce se întâmplă decât că este iarăşichipul lui Dumnezeu terfelit. Chipul lui Dumnezeu – aruncat în mocirlă. Ar da vrăjmaşul nu milioane, nu miliarde, ci toată lumea asta, dacă ar avea-o, ar da-o numai să vadă inocenţa târâtă în noroi. Inocenţă, căci erau nişte copile. Şi-l vedem pe Sf. Ierarh Nicolae că, fără să fie ştiut, fără să fie văzut, fără să trâmbiţeze, a aruncat câte o pungă de galbeni din averea lui – asta înainte de a se retrage din lume în mănăstire – a aruncat pe rând în camera fiecărei fete câte o pungă de galbeni, pungă care a ajutat mai târziu la încropirea unei zestre pentru fiecare din ele. El a apărat aşa, smerit, neştiut, cuminte, inocența. Este un simbol.

Bineînţeles, nu poţi să arunci câte o pungă de galbeni în casa fiecărei fete nevoite să facă acest lucru; nu se poate. Însă să nu credeţi că un astfel de gest va rămâne vreodată fără rost.Pentru că, dacă ştii că s-a întâmplat lucrul acesta, te întăreşti în nădejde, pentru că vezi căsunt, totuşi, oameni care, aşa neputincioşi cum am ajuns, care încă preţuiesc inocenţa. De ce Sf. Nicolae vine spre bucuria copiilor mai mult? Pentru că această inocență trebuie păstrată, această inocenţă este sămânţa care va întări şi inimile noastre la vreme de mare primejdie. Că inimile lor ştiu să primească Împărăţia lui Dumnezeu. Şi dacă noi nu vom învăţa, cum spune Mântuitorul, să primim Împărăţia ca ei, nu vom intra în ea. De aceea Sf. Nicolae vine mereu, tăcut, pe neştiute, pe nebăgare de seamă, ca să readucă bucuria pe chipurile noastre, şi copii, şi mai mari, şi mai mici. Dar bucuria asta noi o simţim, chiar şi cei mari, o simţim că nu este de pe pământ. Este o bucurie nepământeană.

Această bucurie Sf. Ierarh Nicolae a adus-o şi pe chipurile celor trei osândiţi la moarte pe care i-a salvat tot în chip minunat, această bucurie nu este, de fapt, decât bucuria aducerii aminte că suntem fii ai lui Dumnezeu.

Un sfânt la care, dacă te gândești, îţi vine să zâmbeşti şi te bucuri ştiind că orice-i ceri îţi dă, cred că toată lumea este de acord că în inima noastră are locul cel dintâi. De aceea Sfântul Ierarh Nicolae este atât de iubit. În toată lumea, foarte mulţi poartă numele lui, pentru foarte mulţi cred că este icoana cea mai răspândită, după Mântuitorul şi Maica Lui, în toată lumea aceasta. În Postul Crăciunului, este singurul Sfânt la care se dă dezlegare indiferent când ar cădea, pentru că lumea nu ştie decât să se bucure când aude de Sf. Nicolae.

Aşa să lumineze lumina voastră, spune Mântuitorul, încât oamenii, văzând faptele voastre bune, să slăvească pe Tatăl vostru din cer.Este alt sfânt care să fi adus bucuria pe chipurile oamenilor mai mare decât Sf. Nicolae? Nu cred. Este alt sfânt care să ne aducă aminte că Dumnezeu este bun, indiferent cât de răi suntem noi? Nu cred. Toţi sfinţii sunt străluciţi. Toţi sfinţii au locul lor special. Însă Sf. Nicolae are un rol aparte şi, mai ales, în ziua de azi, când atâta întuneric, iarăşi zic, parcă se aşterne peste lume.

Dar iată că, aşa cum a zis Sfântul Ioan Evanghelistul, că Lumina a venit în lume şi întunericul n-o poate acoperi, iată că Sf. Nicolae dă mărturie iarăşi şi iarăşi de prezenţa acestei lumini. Să ne ajute bunul Dumnezeu ca, pentru rugăciunile Sf. Ierarh Nicolae şi ale tuturor celorlalţi sfinţi, să ne aducem mereu aminte cine suntem, către ce am fost chemaţi şi să nu uităm mereu să ne punem întrebarea aceasta: “Tu cu cine vrei să semeni?“

Amin”.

Predica Protos. Hrisostom de la Manastirea Putna

www.cuvantul-ortodox.ro