SFÂNTUL NICOLAE, CHIPUL MILOSTIVIRII CARE CUCEREȘTE INIMILE

Cel mai mult m‑am bucurat, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, când am reuşit să slujesc Liturghia euharistică prelungită cu Liturghia fratelui, la Centrul Social din Uppsala, unde în anii trecuți se aflau mulți sărmani şi năpăstuiți, imigranți, cerşetori. Se aflau acolo pentru că nu aveau acoperiş altundeva. Și unde dacă nu în mijlocul celor nevoiaşi este cel mai potrivit a‑l prăznui pe Sfântul Nicolae?

Ce ne arată nouă viața acestui mare sfânt al Ortodoxiei noastre? O permanentă, neobosită, mereu reînnoită iubire de aproapele manifestată concret prin fapte care salvează vieți de la distrugere socială. Desigur că scopul faptelor era mântuirea celor pe care‑i ajuta, aşa cum scopul minunilor Mântuitorului ținea întotdeauna de mântuire, de vindecarea sufetului, nu doar de vindecare trupească. Însă observăm, ca o particularitate a Sfântului Nicolae, faptul că a fost întotdeauna alături de cei lipsiți, de cei săraci şi de cei nedreptățiți. Faptele sale sunt binecunoscute: a salvat de la prostituție tinere dintr‑o familie scăpătată, a intervenit pentru oameni condamnați pe nedrept, a făcut nenumărate şi neştiute fapte de milostenie. Cum scrie în viața sa, neîncetat se dedica păstoriților, ascultând nevoile celor ce veneau la dânsul, iar uşile casei lui erau deschise tuturor, căci era bun şi apropiat față de toți. Sărmanilor le era tată; săracilor, milostiv; mângâietor celor ce plângeau; ajutător celor năpăstuiți şi tuturor mare făcător de bine. Bun către toți şi apropiat – iată, modelul fecărui păstor şi arhiereu al Bisericii, dar şi al fiecărui credincios!

Să revenim acum puțin la exemplul pe care‑l dă Sfântul Nicolae atunci când salvează de la prostituție trei fecioare. Într‑o familie decăzută social, foarte săracă, din cauza disperării, tatăl a luat decizia ca cele trei fete ale sale să se prostitueze. Sfântul Nicolae a mers la această familie nu să o moralizeze sau să‑i bată obrazul şi să‑i țină predici. Blândul ierarh, în taină, le‑a ajutat concret, oferindu‑le zestre fetelor şi a salvat acele fecioare de la prostituție şi de la pierderea sufetească! Înțelegem de aici că efectele decăderii sociale pot fi grave şi pe plan moral. Sărăcia poate fi o virtute; mizeria însă, adică sărăcia care te înjoseşte, care te pune în situații în care, din cauza disperării, ajungi să faci lucruri necugetate sau împotriva moralei, este o pacoste, un flagel. Și mă doare inima să văd cum, nu atât din cauza sărăciei ca atare, cât din cauza mizeriei, a decăderii sociale, mulți, prea mulți români de‑ai noştri au plecat în bejenie în Occident şi îi regăsesc pe atâția muncind în locuri grele sau şi mai rău, pe unii îi întâlnesc pe străzi ori la gurile de metrou, cerşind. Îmi amintesc cum la un atentat care a avut loc la Stockholm una dintre victime era o persoană de etnie romă, o femeie în vârstă, care a fost rănită în timp ce cerşea. Am cercetat‑o atunci la spital, gândindu‑mă că avem atâția conaționali risipiți pe meleagurile străine, plecați de acasă, majoritatea din cauza sărăciei, încât aproape la fecare tragedie din „lumea bună” printre victime sunt şi români.

Este o mare durere să‑mi ştiu țara, altfel atât de bogată, plină de familii ca cea pe care Sfântul Nicolae a izbăvit‑o de nenorocire. Nu se ajunge la prostituție decât în cazuri extreme, dar se ajunge la destrămarea familiei, la despărțirea părinților de copii, la tot felul de false soluții care, de fapt, nu doar că nu ajută, ci chiar duc la distrugerea sufetească a acestora, care e mai gravă decât cea socială. Or, aici noi trebuie să arătăm că ştim să fim empatici, că ştim să fim solidari cu aceşti semeni ai noştri, necăutând la „fața” lor, ci la nevoile lor. Multe se pot repara, multe se pot întoarce dintr‑un drum fatal dacă ne străduim să facem puțin bine, dacă ne străduim să arătăm considerație, atenție, preocupare față de aproapele aflat în nevoie. Să nu minimalizăm răul care poate fi produs de o astfel de stare de sărăcie şi de lipsuri.

Este cumplit să trăieşti într‑o stare de părăsire, de neîncredere în semenii tăi, pe care‑i vezi doar ca egoişti indiferenți față de necazurile şi lipsurile cu care te confrunți. Efectele sunt la fel de cumplite şi pentru copii. Cât de dureros este să fi copil şi să te uiți cu jind la ceilalți care se pot bucura de o viață îmbelşugată şi de dragostea celor din jur, tu find sărac sau orfan sau dintr‑o familie disfuncțională! Ce urme adânci pot lăsa astfel de simțăminte în sufetul fraged al unui copil… Sunt atâția copilaşi care, fără nici o vină, se nasc în familii din medii foarte sărace, copilaşi care au tot dreptul de a avea şi ei parte de mese calde, de haine bune, de jucării care să‑i stimuleze, de cărți, de şcoală. Au dreptul să se bucure ca şi ceilalți copilaşi! Ce bucurie mare pot trăi aceşti inocenți atunci când văd că celorlalți le pasă de ei! Când simt nu frustrare şi furie pentru că sunt disprețuiți de ceilalți, ci recunoştință şi mulțumire pentru că, iată, există omenie! Au om care să le uşureze necazurile! Să fim, aşadar,oameni pentru aceşti frați mai mici ai noştri!

Îmi aduc aminte cu emoție de fața luminoasă şi bucuroasă a copiilor din zona defavorizată Copşa Mică când au primit cele o sută de biciclete, dăruite la început de vacanță de vară prin generozitatea enoriaşilor Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Acest mic dar şi ofranda pe care le‑o transmitem lunar prin programul burselor sociale le arată că nu sunt uitați şi nu sunt singuri. Pentru că a fi Biserică înseamnă a fi împreună, iar a fi împreună înseamnă să împărtăşim necazurile şi bucuriile, dar şi grijile şi nevoile. Și să fm gata de slujire față de cei care sunt mai vulnerabili, mai expuşi, mai nedreptățiți.

Între noi, cei din Biserică, să nu fie ca în lume!

Biserica nu este ca oricare altă adunare omenească, unde primează oamenii de succes, oamenii realizați! Biserica nu este pentru aşa ceva, ci pentru a aduce în dragoste şi slujire, întru Hristos, oamenii laolaltă! În Biserică este primul cel care, urmând cuvântul Mântuitorului, slujeşte celor mai mici decât el: „Dar între voi să nu fe astfel, ci cel mai mare dintre voi să fe ca cel mai tânăr, şi căpetenia ca acela care slujeşte (Luca 22, 26). Adică între noi, cei din Biserică, să nu fie ca în lume, unde cei de sus au puterea şi bogăția şi îi controlează pe cei de jos, ci cei de sus, care se afă în fruntea ierarhiei, trebuie să‑i țină pe umerii lor pe cei de jos, preluându‑le durerile, necazurile, strâmtorările, făcându‑se „tuturor toate” (I Corinteni 9, 22).

Iar aceasta față de toți frații noştri şi surorile noastre, căci pentru toți Mântuitorul a venit şi S‑a răstignit. Nu ne uităm la obrazul celui de lângă noi, după cum spune şi Sfântul Apostol Iacov: „Nu căutând la faţa omului să aveţi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei(Iacov 2, 1). Și continuă, zicând: „Ascultaţi, iubiţii mei fraţi: Au nu Dumnezeu i‑a ales pe cei ce sunt săraci în ochii lumii, dar bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pe care a făgăduit‑o El celor ce Îl iubesc? (Iacov 2, 5). Iar prin „fața omului” putem înțelege nu doar starea lui socială, că e mai sărac, ci şi dacă acel om este de alt neam sau etnie. Biserica este pentru toți: şi pentru bogați şi pentru săraci şi pentru cei de‑un neam şi pentru toate neamurile. De altfel, Biserica noastră şi inclusiv Episcopia noastră au multe misiuni în zone sărace ale lumii, unde frați de credință se zbat în nevoi despre care cu greu ne putem imagina cum sunt. Iată, în Kenya vom avea un orfelinat construit pentru copiii sărmani şi orfani, cu jertfa făcută de Episcopia noastră, a Europei de Nord, orfelinat dedicat Sfintei Filofteia de la Curtea de Argeş, copila martiră, iubitoare de cei sărmani.

Înapoi la Sfnții Părinți!

Aşadar, cum spunea cineva, înapoi la Sfnții Părinți! Înapoi la Sfântul Nicolae, să învățăm de la el ce înseamnă blândețea activă, lucrătoare, ce înseamnă dragostea față de săraci şi nedreptățiți, ce înseamnă un mărturisitor al dreptei credințe, căci Sfântul Nicolae era la fel de săritor în a mărturisi dreapta credință pe cât era de săritor în a ajuta pe cei săraci.

Viața Sfântului Nicolae ne arată cât de mare impact are o astfel de prezență evanghelică în lume, este un exemplu concret despre ce este şi cum arată o Biserică vie. Faptele sale au străbătut timpurile şi întinderile geografice, au devenit sursă de inspirație pentru frumosul obicei de a face daruri apropiaților, de a‑i bucura pe cei sărmani şi necăjiți. Aş zice chiar că urmarea faptelor şi viețuirii Sfântului Nicolae este poate singura strategie prin care Biserica poate recuceri inimile poporului lui Dumnezeu. „Strategia” unei inimi fierbinți care bate pentru poporul lui Dumnezeu neîncetat.

(†Macarie, Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, Să topim ghețarii sufletului! 10 ani cu Hristos în Scandinavia, Editura Sophia, 2018)
www.cuvantul-ortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.