CONVERTIREA LUI GALILEI LA GEOCENTRISM

Introducere.

\r\n

Anul 2009 a fost declarat printre altele ca „anul astronomiei”, amintindu-se că au trecut 400 de ani de când Galileo Galilei a folosit celebrul său telescop cu care a făcut observaţii ce au zdruncinat din temelii vechile concepţii geocentrice ptolemeice. A urmat şi mai celebrul conflict al savantului cu Inchiziţia catolică, în urma căruia Galilei a ieşit condamnat, dar ulterior, ştiinţa i-a dat dreptate şi a urmat dezvoltarea astronomică cunoscută.

\r\n

În mentalul popular s-a creat începând cu perioada iluministă imaginea „mitului Galilei”, eroul (dacă nu chiar martirul) ştiinţei omeneşti, al liberei cugetări ce se opune „dogmelor” medievale bisericeşti. Fraza simbol „eppur si muove” (şi totuşi se învârteşte), este unanim cunoscută şi luată ca lozincă victorioasă a ştiinţei asupra religiei închistate. Dar, iată că această afirmaţie nu a fost rostită niciodată de Galilei, ci este o pură invenţie din sec. al XVII-lea! Alt aspect: s-a susţinut că la procesul din 1633 Galilei a fost silit sub ameninţarea torturilor fizice – deci terorizat psihic – să emită acea abjurare. Există o mulţime de oameni care cred chiar că a fost ars pe rug, confundându-l astfel cu Giordano Bruno, executat astfel în 1600.

\r\n

În secolul trecut au avut loc o serie de încercări de a aborda raportul ştiinţă-religie. Între acestea au fost şi cele din spaţiul nostru ortodox în care, aflaţi sub presiunea crescândă a ateismului marxist, teologi şi preoţi au încercat să convingă oamenii de ştiinţă că mari savanţi de renume unanim acceptat au fost de fapt credincioşi şi nu atei. În rândul acestora era permanent enumerat şi Galileo Galilei, fără însă a se fi adus vreo dovadăconsistentă în acest sens, şi eludându-se exact conflictul cu pricina.

\r\n

În spaţiul catolic în 1992 a avut loc ceea ce s-a numit în presă „reabilitarea lui Galilei”, ba chiar „Vaticanul cere scuze lui Galilei”. Dar, la o cercetare mai atentă, lucrurile nu se prezintă chiar aşa. În primul rând: despre ce reabilitare să fi fost vorba? În urma abjurării, Galilei s-a pocăit în scris şi a fost iertat încă de pe atunci, el ca persoană, de către biserica catolică. Dovada cea mai zdrobitoare în acest sens este faptul că el este înmormântat în biserica Basilica di Santa Croce din Florenţa!

\r\n

 O asemenea cinste este cu totul deosebită, şi cu nici un chip nu se poate acorda unui eretic sau răzvrătit! Deci in acest caz lucrurile au fost limpezi, curios este că nimeni s-a gandit la motivul acestei ciudăţenii. Iată insă că in urma unor cercetări el a ieşit la iveală: Galilei nu numai că a abjurat in 1633, dar, cu un an inainte de moarte a revenit la sistemul geocentrist/statist al tradiţiei ştiinţifice şi bisericeşti! Pocăinţa lui a fost sinceră şi profundă, iar argumentele au venit din chiar zona… teologică! Acest lucru uimitor este foarte puţin cunoscut şi de aceea prezentăm cititorilor noştri o traducere din cartea teologului catolic american Robert Sungenis intitulată Galileo s-a înşelat: biserica a avut dreptate. Lăsand deocamdată la o parte aspectul strict confesional al acestei „convertiri”, putem in primul rand constata marea deosebire intre moartea celor doi amintiţi: ereticul indrăcit Giordano Bruno moare nepocăit şi intorcand in jos crucifixul care i se dăduse spre sărutare inaintea execuţiei; Galilei moare, – cel puţin potrivit documentelor, dar şi mormantului din biserică! – impăcat şi pocăit, fie şi in ceasul al 11-lea, şi fiu credincios al bisericii (din care făcea parte). Iar la aceasta cu siguranţă că mult au contribuit şi rugăciunile fiicei sale, Sora Maria Celeste…

\r\n

CONVERTIREA LUI GALILEO LA GEOCENTRISM

\r\n

La data de 22 iunie 1633, din cauza că a fost „puternic bănuit” de „erezia formală” potrivit căreia soarele era fix şi pămantul se mişca, papa a cerut ca Galileo să renunţe la părerile sale şi să scrie o abjurare detaliată. Aceasta suna astfel:

\r\n

„Eu, Galileo Galilei, fiul răposatului Vincenzo Galilei, florentin, in varstă de 70 de ani, adus in persoană in faţa acestui tribunal, şi ingenunchind inaintea voastră Prea sfinţiţilor şi preacinstiţilor domni cardinali, inchizitori generali impotriva decăderii eretice de pe cuprinsul intregii Republici Creştine, avand in faţa ochilor şi atingand cu mainile mele Sfanta Evanghelie – jur că am crezut dintotdeauna, cred şi acum, şi cu ajutorul lui Dumnezeu voi crede şi in viitor, tot ce este susţinut, propovăduit şi invăţat de către sfanta biserică catolică şi apostolică a Romei. Dar intrucat – după o sentinţă dată impotriva mea de către acest Sf. Oficiu, şi anume că trebuie să părăsesc cu desăvarşire mincinoasa părere după care soarele se găseşte nemişcat in centrul universului, iar pămantul se mişcă şi nu este in centrul universului, şi că nu mai trebuie să susţin, să apăr şi să invăţ in vreun fel, prin grai sau in scris, zisa invăţătură, şi după ce am fost inştiinţat că zisa invăţătură era potrivnică Sf. Scripturi – am scris şi am publicat o carte in care discut această invăţătură deja osandită, şi aduc argumente puternice in sprijinul ei, fără ca să prezint vreo opinie contrară lor; şi din această pricină Sf. Oficiu m-a declarat ca fiind puternic bănuit de erezie, adică, de a fi susţinut şi crezut că soarele se găseşte nemişcat in centrul universului, iar pămantul se mişcă şi nu este in centrul universului:

\r\n

Prin urmare, dorind să scot din minţile Preasfinţiilor voastre, şi ale tuturor credincioşilor creştini această puternică bănuială ridicată pe drept cuvant impotriva mea, cu inimă cinstită şi credinţă nestrămutată mă lepăd (abjur), blestem şi dispreţuiesc rătăcirile şi ereziile, şi mai pe larg orice altă rătăcire şi sectă potrivnică in vreun fel zisei sfinte biserici; şi jur că in viitor nu voi mai spune sau susţine, prin grai sau in scris, nimic din cele ce ar putea da prilejuri asemănătoare de bănuială contra mea; dar dacă voi afla vreun eretic, sau o persoană bănuită de erezie, il voi denunţa acestui Sf. Oficiu, sau inchizitorului locului unde m-aş afla. Mai departe, jur şi făgăduiesc să indeplinesc şi să respect in intregime toate pedepsele ce mi-au fost date, sau imi vor fi date de către acest Sf. Oficiu. Iar, de voi incălca, (ceea ce să ferească Dumnezeu) oricare din făgăduinţele şi jurămintele mele, mă supun pe mine insumi tuturor chinurilor şi pedepselor impuse şi promulgate in sfintele canoane şi alte constituţii, generale şi particulare, impotriva unor astfel de călcători de lege. Aşa să-mi ajute Dumnezeu, şi această Sfantă Evanghelie, pe care o ating cu mainile mele.

\r\n

Eu, numitul Galileo Galilei, am abjurat, am jurat, am făgăduit şi m-am legat in felul de mai sus; şi ca mărturie a adevărului am semnat cu mana mea prezentul document al abjurării mele, şi l-am recitat cuvant cu cuvant la Roma, in Conventul Minervei, la 22 iunie, 1633.

\r\n

Eu, Galileo Galilei, am abjurat cele de mai sus cu propria mea mană.” (Papa) Urban a trimis apoi o scrisoare oficială inchizitorilor şi nunţiilor papali din Europa anunţand abjurarea lui Galileo şi cerandu-le să ia aminte la condamnarea copernicanismului de către Vatican.2

\r\n

Galileo se converteşte la geocentrism

\r\n

Faptul necunoscut aproape oricărui cititor modern şi chiar celor mai mulţi istorici, este acela că in anul de dinaintea morţii sale Galileo a limpezit cu tărie foştilor săi susţinători noua sa poziţie in materie de cosmologie. La data de 29 martie 1641, Galileo a răspuns unei scrisori pe care a primit-o de la colegul său Francesco Rinuccini in data de 23 martie 1641, ce conţinea descoperirile făcute de astronomul Giovanni Pieroni cu privire la mişcarea de paralaxă a anumitor stele, de la care atat Rinuccini cat şi Pieroni credeau că au descoperit dovada sistemului heliocentric. Rinuccini scrie lui Galileo:

\r\n

„Ilustra voastră excelenţă, signor Giovanni Pieroni mi-a scris in ultimele luni spunandumi că el a observat cu claritate cu un instrument optic mişcarea de cateva minute sau secunde in stelele fixe, dar la exact acel nivel de certitudine pe care il poate atinge ochiul omenesc in observarea unui grad. Toate acestea m-au copleşit de cea mai mare satisfacţie – să fiu martor la aşa un argument decisiv pentru validitatea sistemului copernican! Totuşi nu mică mi-a fost confuzia datorită a ceea ce am citit acum cateva zile intr-o bibliotecă. S-a intamplat să mă uit intr-o carte care e pe cale de a fi tipărită. Potrivit autorului, dacă ar fi adevărat că soarele este centrul universului, şi că pămantul ii dă ocol in fiecare an, ar urma că noi n-am putea niciodată vedea o jumătate din tot cerul nopţii, deoarece linia ce trece prin centrul şi orizonturile pămantului atingand periferia marii orbite, este o coardă dintr-o segment de arc al cercului cerului instelat, al cărui diametru trece prin centrul soarelui. Şi intrucat eu am crezut dintotdeauna ca adevărat – fără să fi constatat eu insumi aceasta – că prima [stea] din Balanţă răsare in acelaşi moment in care prima [stea] din Berbec apune, inteligenţa mea limitată n-a fost in stare să ajungă la vreo soluţie. De aceea vă implor, in mare voastră bunătate, să risipiţi această indoială din mintea mea. V-aş rămane adanc indatorat. Sărutăm dreapta cu respect, etc. Francesco Rinuccini.”3

\r\n

Galileo, fără să fie prea impresionat de aceste afirmaţii, a scris acest răspuns surprinzător către Rinuccini: „Falsitatea sistemului copernican n-ar trebui în nici un caz să fie pusă la îndoială, cu atat mai mult de către catolici, întrucât noi avem autoritatea de nezdruncinat a Sfintei Scripturi, tâlcuită de cei mai învăţaţi teologi, al căror consens ne dă siguranţa privind statornicia pământului, situat în centru, şi mişcarea soarelui în jurul pământului. Ipotezele folosite de către Copernic şi alţi adepţi ai săi în susţinerea tezei contrariului sunt în totalitatea lor suficient doborâte de acel argument foarte puternic ce se trage din atotputernicia lui Dumnezeu. Acesta poate să facă lucrări in multe feluri şi chipuri, de fapt in nenumărate feluri, pe cele ce potrivit părerilor şi observaţiilor noastre par să se petreacă intr-un anume fel. Nu ar trebui să căutăm ingrădirea mainii lui Dumnezeu şi să insistăm indrăzneţ in cele mai presus de mărginirea competenţei noastre… D’Arcetri, 29 martie 1641. Scriu această scrisoare pecetluită către Rev. Fr. Fulgenzio, de la care nu am mai auzit nimic in ultima vreme. O incredinţez excelenţei voastre ca să binevoiţi a-i parveni.”4

\r\n

Oricat s-ar căuta, puţini vor găsi retractarea lui Galileo făcută copernicanismului citată in cărţi sau articole scrise despre viaţa şi opera sa5. Incă şi mai puţini sunt aceia care in dezbaterile publice despre Galileo care au auzit vreodată că el şi-a schimbat concepţia anterioară. Motivul este, pur şi simplu acela că scrisoarea a fost ascunsă ochilor publicului in ultimele patru secole. Aşa cum a recunoscut istoricul lui Galilei, Klaus Fischer: „Istoriografii consacraţi ai ştiinţei nu pot fi achitaţi de acuzaţia că au citit scrierile lui Galileo prea selectiv.”6 Din fericire, retractarea lui Galileo a reuşit să scape de cenzură şi să se regăsească alături derestul scrisorilor sale in culegerea in 20 de volume Le Opere di Galileo Galilei publicată insfarşit in 1909 şi retipărită la Florenţa in 1968. Cu secole inainte de această publicare, fieRinucini fie altcineva din culise au depus eforturi de a ascunde faptul că această scrisoare a fostcu adevărat scrisă şi expediată de Galileo. Ştim că aşa au stat lucrurile intrucat a existat oincercare evidentă de a şterge numele lui Galileo ca semnatar al scrisorii. Editorul a făcutaceastă notă de luare aminte: „semnătura ‘Galileo Galilei’ a fost in mod cu totul intenţionat şirepetat ştearsă, cu intenţia evidentă de a o face ilizibilă.”

\r\n

Stillman Drake, unul din cei mai autorizaţi istorici ai lui Galileo din lume, a remarcat subterfugiul şi a comentat: „Dintre toate scrisorile lui Galileo care s-au păstrat, doar aceasta are numele lui la sfarşit acoperit cu un strat gros de cerneală. Cred că Rinuccini a apreciat şi a păstrat scrisorile lui Galileo indiferent de conţinutul lor, dar n-a vrut ca alţii să vadă această declaraţie a lui Galileo potrivit căreia sistemul copernican era greşit, şi nici ca el să fie considerat drept ipocrit.”7

\r\n

Judecand după conţinutul scrisorii către Rinuccini, se vede că Galileo s-a aplecat o vreme asupra problemelor inerente sistemului copernican, ca şi dorinţa sa de a reveni la o cosmologie geocentristă. Modul de vorbire din scrisoarea sa este unul aşezat şi direct şi nu e caracteristic cuiva care e confuz şi şovăielnic. Arată convingerile unui om care fost biruit de o poziţie decisivă. Şi atunci, departe de a fi un erou al cosmologiei moderne, cu scurt timp inainte de moartea sa, Galileo a devenit potrivnicul ei cel mai inverşunat – un fapt istoric ce a fost fie ignorat in tăcere, fie eliminat intenţionat.

\r\n

Remarcile lui Galileo sunt atat de surprinzătoare incat Stillman Drake incearcă din răsputeri să atenueze impactul lor şi să-l reabiliteze pe Galileo ca fiind heliocentrist. Comentand scrisoarea, Drake spune: „Răspunsul lui Galileo către Rinuccini din 29 martie poate la prima vedere să-l uluiascăpe cititor… Şi totuşi nu era nimic făţarnic in spusele lui Galileo, după care toate ştiinţele, inclusiv astronomia, sunt o ficţiune intrucat se situează in afara campului de observaţii practice; intr-adevăr, astronomia, aşa cum a lăsat-o Copernic, nu putea fi impăcată cu multe fapte observabile cunoscute lui Galileo… dar mai importantă este aserţiunea clară a lui Galileo, potrivit căruia astronomia tradiţională geocentrică era incă şi mai eronată decat cea heliocentrică.”8

\r\n

Aici il vedem pe Drake sugerand că Galileo a contestat copernicanismul din cauză că el a văzut că atat acesta cat şi sistemul ptolemeic sunt incapabile să explice mişcările soarelui şi ale planetelor. Acest lucru se bizuie pe acea parte din scrisoarea lui Galileo in care acesta spune: „Şi intocmai aşa cum socotesc observaţiile şi ipotezele copernicane ca eronate, la fel, ba chiar incă şi mai rău, socotesc a fi greşite cele ale lui Ptolemeu, Aristotel şi ale adepţilor lor, atunci cand [chiar şi] fără a merge dincolo de hotarele raţiunii omeneşti, neintemeierea lor poate fi prea lesne descoperită.”

\r\n

Dar cuvintele lui Galileo sunt cu mult mai explicite decat recunoaşte Drake. Chiar dacă am vrea să-l credem pe Drake că Galileo a văzut probleme serioase in sistemul ptolemeic, scrisoarea sa către Rinuccini aşează clar in opoziţie intregul „sistem copernican” cu „autoritatea de nezdruncinat a Sfintei Scripturi, talcuită de cei mai invăţaţi teologi, al căror consens ne dă siguranţa privind statornicia pămantului, situat in centru, şi mişcarea soarelui in jurul pămantului.” Aceste cuvinte alese cu grijă nu sunt, aşa cum şi-ar fi dorit Drake, o incercare de a puncta dificultăţile din sistemul copernican de dinaintea descoperirii orbitelor eliptice ale planetelor de către Kepler. Dimpotrivă, cuvintele lui Galileo sunt identice cu cele ale cardinalului Roberto Bellarmin spuse cu vreo 25 de ani mai inainte, cand sistemul heliocentric a fost condamnat pentru intaia oară sub papa Paul V şi Sfantul Oficiu, datorită faptului că incerca să pună pămantul in mişcare, impotriva cuvintelor solemne ale Sfintei Scripturi. In timp ce in anul 1616 Galileo susţinea că Scriptura nu ar trebui luată literal cand vorbeşte despre cosmologie, acum, in 1641, talcuirea literală a Scripturii este arma nr. 1, aşa cum fost şi pentru Bellarmin.

\r\n

Se observă că Galileo a renunţat la intregul eşafodaj al cosmologiei heliocentrice atat in acceptarea sa fără compromisuri a „statorniciei pămantului, situat in centru, şi mişcarea soarelui in jurul pămantului,” cat şi in referirile sale la „ipotezele folosite de către Copernic şi alţi adepţi ai săi,” printre care Kepler, fiind primul astronom care l-a acceptat public pe Copernic, a fost intr-adevăr unul din cei mai infocaţi „adepţi” ai săi, şi unul cu care Galileo a corespondat de cateva ori. Nu numai că Galileo condamnă copernicanismul arătandu-l potrivnic Scripturii, ci işi intăreşte poziţia susţinand că „atotputernicia lui Dumnezeu poate să facă lucrări in multe feluri şi chipuri, de fapt in nenumărate feluri”, lucrări pe care le considerăm improbabile sau imposibile.

\r\n

Galileo işi incheie scrisoarea către Rinuccini prin alte două afirmaţii de luare aminte. In prima, Galileo susţine că poate să conteste descoperirile lui Pieroni printr-o presupunere apriorică – aceea că pămantul este in centrul universului; iar in cea de-a doua, prin renunţarea la „nefericitul său Dialog” – acum deja celebra carte, cu titlul complet Dialog privind cele două sisteme cosmice principale pe care papa Urban VIII şi Sacra Congregaţie au condamnat-o in 1633 pentru susţinerea sa nesăbuită a heliocentrismului.

\r\n

El scrie: „Şi intrucat spui că eşti uluit şi derutat de argumentul luat din faptul că noi vedem intotdeauna o jumătate de cer deasupra orizontului, din care se poate deduce odată cu Ptolemeu că pămantul este centrul sferei… răspunde-i autorului [Pieroni] că intr-adevăr o jumătate de cer rămane nevăzută, şi insistă cu acest lucru pană cand el va afirma cu tărie că exact acest lucru se vede – ceea ce nu va face niciodată. Căci oricine a spus hotărat că se vede o jumătate de cer, şi prin urmare că pămantul este fixat in centru, are in mintea sa prezumţia că pămantul este fixat in centru, şi de aceea spune că se vede o jumătate de cer – deoarece aceasta s-ar intampla dacă pămantul ar fi in centru. Deci nu din cauză că se vede jumătate de cer rezultă că pămantul este in centru, ci aceasta se deduce din presupunerea că pământul este în centru, deci de aceea se vede o jumătate de cer…

\r\n

Adaug că dacă observaţiile căpitanului Pieroni sunt adevărate in ce priveşte mişcările unor stele fixe, făcute in cateva secunde de arc, [atunci] aşa mici cum sunt acestea, [aceasta] implică raţiunii omeneşti schimbări ale pămantului diferite de oricare care i-ar fi putut fi atribuite dacă ar fi rămas in centru. Iar dacă există o atare schimbare, şi se observă că este mai mică de un minut de arc, cine doreşte să-mi garanteze mie că atunci cand primul punct de Berbec răsare, primul punct de Balanţă apune atat de exact incat nu există nici măcar pentru noi o diferenţă de un minut de arc? Deci ce vrem să deducem, intr-o observaţie foarte delicată şi subtilă, din experienţe care sunt grosolane şi chiar imposibil de făcut? Aş mai putea adăuga şi alte lucruri in legătură cu aceasta, dar ceea ce deja s-a spus în nefericitul meu Dialog este de ajuns.”9

\r\n

Desigur, există unii care ar putea să conteste această convertire dramatică a celui ce mai inainte provocase scandalul, spunand că Galileo se afla din 1633 in arest la domiciliu din ordinul papei Urban VIII. S-ar putea presupune că, nevrand să-l intărate pe papă, Galileo vorbea sub constrangere şi ca atare cuvintele sale nu trebuiesc luate in seamă ca o dovadă convingătoare că el şi-ar fi părăsit concepţiile cosmologice anterioare. Deşi o asemenea ipoteză ar putea fi destul de probabilă, nu găsim nici urmă de aşa ceva in cuvintele alese cu grijă de Galileo. Cu siguranţă Drake n-a văzut scrisoarea lui Galileo in acest sens, intrucat el o talcuieşte cu toată seriozitatea cu care crede că Galileo a scris-o. Fiind atat de mandru pe cat se ştia că e, dacă motivul lui Galileo ar fi fost doar acela de a fi pe pace cu papa şi să nu-şi „taie craca”, ar fi fost suficientă o respingere simplă şi politicoasă la nedumeririle lui Rinuccini. In loc de aceasta, Galileo apără nemişcarea pămantului cu un spirit şi o logică aşa de exuberante incat ne apare ca imaginea unia care a avut momentul său de ‘evrika’ şi nu are de ce să fie contestat. Escrocii au puţine convingeri; cei prigoniţi se abţin de la comentarii sau adesea se scaldă in ambiguităţi; politicienii au tendinţa de a fi pe plac şi de a spune ceea ce le-ar aduce popularitate; dar Galileo nu arată in scrisoarea sa nici unul din aceste cusururi. El nu ia partea nimănui, ci in egală măsură ii condamnă pe Ptolemeu, Copernic şi Kepler, deoarece işi dă seama că nici unul din ei nu a răspuns la toate cele văzute de el prin telescopul său, şi numai insuşi Dumnezeu ştie cum se potrivesc una cu alta.10  Ca urmare, el se nu se bizuie in argumentaţia sa pe nici o teorie ştiinţifică ci pe “atotputernicia lui Dumnezeu,” Care doar spune şi se şi indeplineşte. De fapt, Rinuccini, după ce a citit scrisoarea lui Galileo, a fost atat de convins de sinceritatea ei incat de aceea a incercat să şteargă semnătura lui Galileo de pe ceea ce ştia că ar schimba cursul istoriei dacă ar fi făcută cunoscută publicului.

\r\n

De unde ar fi putut Galileo să audă de argumentul convingător al „atotputerniciei lui Dumnezeu”? Cel mai probabil de la papa Urban VIII in 1633. Urban putea atunci să vorbească cu destulă siguranţă din ambele perspective, cea ştiinţifică şi cea teologică, şi astfel să-l asigure pe Galileo nu numai că avea greutatea dovezilor impotriva sa, dar şi că, refuzand să primească verdictul bisericii, se va trezi impotriva Atotputernicului. Iată cuvintele papei către Galileo: „Iţi amintim ceva ce am avut prilejul să-ţi spunem acum mulţi ani, vorbind ca de la filosof la filosof; şi, dacă ne aducem bine aminte, n-ai vrut atunci să ne dai nici o replică decisivă. Te asigurăm că toate demonstraţiile tale sunt de bun simţ şi că e intrutotul cu putinţă ca lucrurile să stea aşa cum spui. Dar acum spune-ne nouă, chiar susţii cu adevărat că Dumnezeu nu ar fi dorit sau cunoscut cum să mişte cerurile şi in vreun alt fel? Bănuim că vei spune ‘da’, deoarece nu vedem cum ai putea răspunde altceva. Prea bine atunci, dacă vrei in continuare să-ţi aperi afirmaţiile, va trebui să ne dovedeşti că, dacă mişcările cereşti se petrec in alt fel decat cel pe care il propui, se va naşte pe undeva o contradicţie logică, intrucat Dumnezeu in nemărginita Sa putere poate face orice lucru care nu prezintă o contradicţie. Eşti pregătit să dovedeşti aceasta? Nu? Atunci trebuie să ne crezi că Dumnezeu poate, după cum se pare, să fi potrivit lucrurile cu totul altfel, şi totuşi să reiasă de aici efectele pe care le vedem. Iar dacă această posibilitate există, şi se păstrează astfel şi spusele Scripturii in adevărul lor literal, nu ne este dat nouă muritorilor să incercăm să forţăm aceste sfinte cuvinte să insemne ceea ce nouă, de aici, ni se pare a fi cazul.

\r\n

Ai ceva de obiectat? Ne bucurăm să vedem că eşti de părerea noastră. Cu adevărat, ca bun catolic, cum ai putea avea o alta? Ca să vorbeşti despre aceasta in alt mod decat cel ipotetic ar fi totuna cu a constrange nesfarşita putere şi inţelepciune a lui Dumnezeu in limitele ideilor tale personale [fantasie particolari]. Nu poţi spune că acesta este singurul fel in care ar fi putut lucra Dumnezeu, deoarece sunt multe, şi chiar nenumărate, căi pe care le-ar fi putut cugeta El, şi care sunt nepătrunse de minţile noastre mărginite. Sperăm că acum pricepi ce vrem să spunem cand am zis să laşi teologia in pace.”11

\r\n

Adăugăm faptul că referirea lui Galileo la „atotputernicia lui Dumnezeu” impotriva celor susţinute de Rinuccini nu a fost folosită in acelaşi sens in care el a ridiculizat-o in al său Dialogo. In Dialogo, pe care a inceput să-l scrie intre 1621-1623 şi era astfel indepărtat din controversa din 1633, Galileo a incercat să incurce treburile prin a echivala atotputernicia cu miraculosul. El scria: „Desigur, Dumnezeu ar fi putut face ca păsările să zboare avand oasele făcute din aur solid, cu venele pline de mercur, cu carnea mai grea decat plumbul şi cu aripi extrem de mici. Nu a făcut-o, şi asta ar trebui să ne arate ceva. Doar ca să-ţi aperi necunoaşterea scapi prin subterfugiul de a-L pune pe Domnul la fiecare pas să facă o minune.”12 Desigur, acum in 1641, Galilei vede lucrurile diferit. Dumnezeu putea să facă pămantulca punctul central şi nemişcat al universului şi prin mijloace naturale, nu miraculoase, căci El,in atotputernicia Sa ar şti cu mare uşurinţă cum să facă acest lucru. este menţiontă in Praeludium-ul lui Oregius, de unde am extras citatul de mai sus. Potrivit lui Berti, citatul cu pricina apare de asemenea şi prima ediţie din 1629. deci acest argument datează cel puţin din 1624 şi probabil, aşa cum reiese de la Oregius, a fost folosit pentru prima dată in 616.”

\r\n\r\n

\r\n\r\n


\r\n\r\n

\r\n

1 Capitolul 14: Catholic Church’s Teaching on Geocentrism Galileo Was Wrong: The Church Was Right, CAI Publishing, Inc., 2008, vol. II, pp. 215-233. Traducere şi introducere Pr. Dan Bădulescu. 

\r\n

2 Dorothy Stimson, The Gradual Acceptance of the Copernican Theory of the Universe, p. 59.

\r\n

3 Le Opere Di Galileo Galilei, Antonio Favaro, retipărit din ediţia 1890-1909 Firenze, G. Barbera – Editore, 1968, vol. 18, p. 311

\r\n

4 Ibid, p. 316.

\r\n

5 Chiar şi Maurice Finocchiaro, care este considerat, şi se consideră el insuşi unul dintre cei mai competenţi şi detailaţi istorici ai lui Galileo, nu menţionează convertirea lui Galileo in nici una din multele sale cărţi. In ultima sa carte, Retrying Galileo (2005), Finocchiaro redă cu lux de amănunte istoria afacerii Galileo de la 1633 la 1992, concentrandu-se in capitolul 3 pe anii 1633-1642, dar nu menţionează nicidecum scrisoarea lui Galileo către Francesco Rinuccini privitoare la declaraţia lui Pieroni de descoperire a paralaxei, şi nici numele lui Rinuccini nu este inclus in indexul cărţii. Rinuccini este doar menţionat in treacăt la pagina 28. In schimb, Finocchiaro este la curent cu Pieroni, intrucat il menţionează la paginile 67, 69: „…eforturile, activităţile şi raporturile lui Giovanni Pieroni. Născut in Toscana, a studiat cu Galileo la Padua… In august 1635, Pieroni a incercat să-l convingă pe Galileo să dedice Cele două ştiinţe noi lui Ladislau…” La pagina 261, Finocchiaro se referă la un articol apologetic din L’Osservatore Romano din 23 aprilie 1887, care spunea: “Ar trebui să-l credeţi pe Galileo insuşi, care, in ultimii ani ai vieţii sale s-a căit că s-a angajat in talcuiri arbitrare ale Bibliei bazate pe judecata proprie, care erau cu atat mai primejdioase in acea vreme cand acest lucru era obişnuit ereticilor din multe ţinuturi ale Europei.” In loc să facă legătura dintre aceasta şi convertirea lui Galileo din 1642 in scrisoarea către Rinuccini, Finocchiaro spune: „Ultima referinţă este neclară, dar probabil că face aluzie la scrisoarea apocrifă către Renieri…” Vezi de asemenea pagina 156 unde Favaro este de accord că scrisoarea către Renieri este apocrifă.

\r\n

6 Klaus Fischer, Galileo Galilei, Munich, Germany, Beck, 1983, p. 114.

\r\n

7 Stillman Drake, Galileo At Work: His Scientific Biography, 1978, p. 418.

\r\n

8 Galileo At Work: His Scientific Biography, pp. 418-419.

\r\n

9 Le Opere Di Galileo Galilei, pp. 315-316.

\r\n

10 Aici Galileo arată reflecţii ale părerilor sale anterioare din Analistul, publicat in 1623.

\r\n

11 Giorgio de Santillana, The Crime of Galileo, New York, Time Inc., 1962, pp. 175-176. Santillana adaugă: “De obicei istoricii datează această idee din conversaţia din 1630. Dar am văzut (p. 135) că ea este menţiontă in Praeludium-ul lui Oregius, de unde am extras citatul de mai sus. Potrivit lui Berti, citatul cu pricina apare de asemenea şi prima ediţie din 1629. deci acest argument datează cel puţin din 1624 şi probabil, aşa cum reiese de la Oregius, a fost folosit pentru prima dată in 616.”

\r\n

12 Giorgio de Santillana, The Crime of Galileo, New York, Time Inc., 1962, p.176

\r\n

 Robert Sungenis Traducere şi introducere Pr. Dan Bădulescu. 

\r\n \r\n\r\n \r\n\r\n \r\n\r\n \r\n\r\n \r\n\r\n 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *