Creştinii, Biserica, Internetul

Sunt unii care privesc internetul ca pe un … „infernet” – cum îmi spunea mie odată un părinte. Mi se pare însă că e mai realist să spunem că internetul este un instrument – un instrument ca oricare altul, adică neutru în sine, totul depinzând de întrebuinţarea lui. Cu un cuţit cineva poate să taie pâine sau poate să omoare pe cineva – asta nu înseamnă că cuţitul e rău! ci rău e modul în care a fost folosit. Asupra lucrurilor şi asupra oamenilor putem avea priviri deosebite: „Câinele-a văzut o fată… /Carne – a zis, bătându-şi dinţii /Şi-şi priveau părinţii fata. /Floare – au zis, plângând, părinţii. /Şi-a văzut-o un călugăr… /Bestie – a strigat ascetul. /Şi-un poet văzut-a fata… /Înger – a şoptit poetul” (Antologie sanscrită).

\r\n \r\n

Sigur, internetul este azi simbolul (şi chiar „locul”) principal al lui „fac ce vreau”. Dar şi această lume are nevoie de lumină şi căldură; şi în această „lume nouă” şi plină de fantasme oameni pribegi caută, uneori fără să ştie prea bine ce. Astăzi, din ce în ce mai mult, internetul intră în viaţa noastră, aproape vrem-nuvrem. Şi-atunci, trebuie să (facem să) fie o prezenţă creştina ortodoxă, o prezenţă a frumosului, care să compenseze măcar puţin toată mizeria pe care comercianţii urâciunii o propun ochilor şi minţii pe internet. Acesta ar fi rolul siturilor religioase: o prezenţă, vizibilă (ceea ce nu e deloc uşor), dar nu agresivă.

\r\n

Asadar, valoarea internetului e dată de felul în care ne folosim de el: el poate să fie purtător de frumos sau, dimpotrivă, de urâcine. Se poate să ne folosim şi să ne îmbogăţim sufleteşte prin internet, după cum se poate să întărim lanţurile patimilor, şi atunci el cu adevărat devine „infernet”. Dar, iată, se pare că şi aici Hristos vine ca să-l ridice pe cel căzut.

\r\n

Doamne ajută !

\r\n\r\n

Pr. Iulian Nistea

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *