Cultul Sfantului Mucenic Dimitrie in randul popoarelor slave

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este praznuit in Biserica Ortodoxa Romana pe 26 octombrie/ 8 noiembrie. Cultul Sfantului Dimitrie are o vechime considerabila (inceputul sec. al IV-lea) insa va atinge apogeul odata cu progresul atins de orasul sau, Tesalonic, ca centru politic si cultural in Bizant (sec. VII).

Textele aghiografice il infatiseaza pe Sfantul Dimitrie ca pe un tanar soldat roman crestin care a fost arestat, intemnitat, si martirizat, in timpul unei vizite a imparatului Galeriu la Tesalonic, in primul deceniu al secolului al IV-lea. Pentru a nu fi pangarit de animalele salbatice, trupul Sfantului Dimitrie a fost luat de catre crestini, care l-au ingropat cu evlavie. Cultul local al Sfantului Dimitrie s-a dezvoltat cu repeziciune, iar de la jumatatea acestui secol, sfantul era cinstit ca ocrotitor al Tesalonicului.

In timpul domniei Sfantului Constantin (306-337), o biserica a fost construita deasupra mormantului sau. O suta de ani mai tarziu, in timpul constructiei unei noi biserici pe vechiul loc, au fost descoperite sfintele sale moaste. Incepand cu secolul al VII-lea, apar primele marturii legate de mirul care se scurge din racla sfantului, numit „Izvoratorul de Mir”.

In repetate randuri, multi din cei care il venerau pe sfantul facator de minuni au incercat sa duca sfintele moaste, sau o particica din acestea, la Constantinopol. Sfantul Dimitrie insa, a aratat in chip minunat, ca nu ingaduie sa fie indepartata nici macar o parte din moastele sale.

Sfantul Dimitrie era atat de cunoscut, incat in Imperiul Bizantin nu era intotdeauna nevoie sa-i fie pomenit numele. Astfel, in scrierile bizantine, atat bisericiesti, cat si laice, este adesea numit simplu „Myrovlytos” sau „Myrovlytes”, adica Izvoratorul de Mir.

Ca sfant militar, Dimitrie era ocrotitorul cel mai potrivit pentru Tesalonic in vremurile dificile cu care se confrunta orasul, incepand cu secolul al VI-lea. In acest sens exista numeroase marturii potrivit carora sfantul a salvat orasul de avari si slavi, care ocupasera restul Balcanilor, in timpul secolului al VII-lea. Incepand cu acest secol, Sfantul Dimitrie era deja un sfant militar foarte cunoscut, atat in Imperiul Bizantin, cat in randul slavilor (in particular cei care erau asezati in peninsula tesaliana).

Desi este greu de inteles cum ocrotitorul Tesalonicului, a fost acceptat ca ocrotitor de catre slavi, este cert faptul ca Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir a fost in mod deosebit cinstit in randul popoarelor slave, mai ales dupa ce acestea au fost increstinate. Acestia se pare ca asteptau de la Sfant aceleasi binecuvantari pe care acesta le-a revarsat asupra Tesalonicului. (mai ales ca aceste tari erau frecvent amenintate de invaziile turcilor musulmani).

Cultul Sfantului Dimitrie a fost raspandit in randul slavilor de catre Sfintii Chiril si Metodie, precum si de succesorul lor Clement de Ohrida. Un canon pentru ziua praznicului sfantului in Vechea Biserica Slavona, probabil compus de Metodie inaintea mortii sale in 886, nu are un echivalent original in limba greaca. Se pastreaza intr-un Minei din 1096.

Cultul sfantului in Serbia medievala provine din Tesalonic. Prima biserica inchinata Sfantului Dimitrie in Serbia este probabil cea din Prilep (c. 1283). Exista si alte biserici precum cele din Davidovica (1281-90), Ohrid (al treilea sfert al sec al XIV-lea), Pec (1345) si Manastirea Markov (1376-1381). Cateva cicluri iconografice ale Sfantului Dimitrie exista in bisericile sarbe, cele ami reprezentative aflandu-se intr-un paraclis din the Bogorodica Ljeviska (1310-13); in biserica Sfantul Dimitrie, Pec (c. 1345), in biserica Manastirii Decani in Manastirea Markov(1376-81).

La randul lor, bulgarii au preluat cultul Sfantului Dimitrie, numindu-l protector al multor orase si biserici.

O amploare cu totul deosbita va avea insa cultul Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir in Rusia. Dumnezeu a randuit ca numele Sfantului Dimitrie sa fie pomenit inca din primele pagini ale primei Cronici ruse. Cronica relateaza ca atunci cand Oleg cel Intelept a intalnit grecii la Constantinopol (907), grecii au devenit infricosati si au spus: „Acesta nu este Oleg, ci Sfantul Dimitrie trimis noua de Dumnezeu”.

Soldatii rusi, la randul lor, au crezut intotdeauna ca se afla sub ocrotirea Sfantului Mucenic Dimitrie. Mai mult, in vechile icoane rusesti, Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este reprezentat intotdeuna ca fiind rus. Astfel, aceasta imagine a patruns in sufletul poporului rus. Atat de mult s-au atasat acestia de noul lor sfant ocrotitor, incat au aparut chiar ipoteze potrivit carora Sfantul Dimitrie insusi ar fi fost de origine slava.

Cultul bisericesc al Sfantului Mare Mucenic Dimitrie in Rusia a inceput la scurt timp dupa increstinarea poporului rus. Dupa inceputul anilor 1070, a fost intemeiata Manastirea Dimitriev din Kiev (cunoscuta ulterior ca Manastirea Mikhailov-Zlatoverk). Manastirea a fost construita de catre fiul lui Iaroslav cel Intelept, marele Print Iziaslav (Dimitrie dupa Botez). Icoana in mozaic a Sfantului Dimitrie Izvoratorul de mir aflata in catedrala Manastirii Dimitriev s-a pastrat pana in zilele noastre, aflandu-se in galeriile Tretiakov. De asemenea, Icoana facatoare de minuni a Sfantului Dimitrie din Tesalonic, aflata pe iconostasul Catedralei Dimitriev, se gaseste in prezent tot in galeria Tretiakov. Icoana este pictata pe o bucata de lemn luata din mormantul Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, si adusa din Tesalonic la Valdimir in 1197.

Intre anii 1194-1197 Marele Print Vladimir, Vsevolod III (Dimitrie la Botez) a construit la curtea sa regala o frumoasa biserica inchinata sfantului Mucenic Dimitrie, pe care a impodobit-o cu icoane si fresce.

Una dintre cele mai pretioase reprezentari inconografice ale sfantului Dimitrie, o fresca aflata pe o coloana din Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Vladimir, a fost pictata de catre sfantul iconarul Andrei Rubliov.

Familia Sfantului Alexander Nevsky, de asemenea, l-a cinstit in mod deosebit, pe Sfantul Dimitrie. Sfantul Alexandru l-a numit pe fiul sau cel mare in cinstea Marelui Mucenic. Fiul sau cel mic, Printul Daniel al Moscovei, a ridicat o biserica inchinat Sfantului Mare Mucenic Dimitrie in 1280. Aceasta a fost prima biserica din piatra in Moscova. Mai tarziu, in 1326, sub Ivan Kalita, a fost deramata, in locul sau fiind ridicata catedrala Adormirii Maicii Domnuluii.

Din punct de vedere istoric in Rusia chipul Sfantului Dimitrie din Tesalonic este asociat cu armata, patriotismul si apararea tarii. Aceast fapt este evident din infatisarea sfantului in icoane, ca purtand uniforma militara si avand o sabie sau o lance in mana. In unele din reprezentarile iconografice mai tarzii, Sfantul Dimitrie are in mana un sul din pergament pe care este scrisa rugaciunea acestuia pentru salvarea locuitorilor orasului Tesalonic.

In experienta spirituala particulara a Biseriii Ortodoxe Ruse, cultul Sfantului Mare Mucenic Dimitrie este legat in mod direct de apararea poporului si a Bisericii Ortodoxe Ruse de Marele Print al Moscovei, Dimitrie al Donului (19 mai).

Lucrarea „O relatare a vietii si adormirii Marelui Print Dimitrie al Donului, Tarul Rusiei”, scrisa in anul 1393, il priveste pe Marele Print ca sfant, asa cum o fac si alte istorii vechi rusesti. Marele Print Dimitrie a fost un uncenic si fiu duhovnicesc al Sfantului Alexie, Mitropolitul Moscovei, si un apropiat al altor mari sfinti ai timpului sau: Sfantul Serghie de Radonej, Sfantul Dimitrie de la Priluki, Sfantul Teodor al Rostovului.

Cu ajutorul rugaciunilor ocrotitorului sau ceresc, Sfantul Dimitrie din Tesalonic, Marele Print Dimitrie, si-a inmultit victoriile militare: a infrant armatele lituaniene ale lui Olgerd (1368,1373), a invins armata tatara din Begich la Raul Vozha (1378), si a infrant armata Hoardei de Aur la Batalia de la Kulikovo, pe 8 septembrie 1380 ( de praznicul Nasterea Maicii Domnului). Batalia de la Campia Kulikovo, aflata intre Raul Don si Nepriada, pentru care poporul l-a numit „Dimitrie al Donului”, a devenit prima mare infaptuire nationala a poporului rus, subliniind puterea spiritula a acestui neam.

Se cunoaste faptul ca Printul Dimitrie al Donului avea o mare evlavie pentru Sfantul Mare Mucenic Dimitrie. Acesta, in 1380, in ajunul Luptei de la Kulikovo, a mutat in mod solemn din Vladimir la Moscova, obiectul cel mai de pret aflat in Catedrala Dimitriev : icoana Sfantului Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic, pictata pe o bucata de lemn ce provine din mormantul sfantului.

In Duminica dinaintea zilei de 8 noiembrie ( ziua praznuirii Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir potrivit vechiului calendar.), numita “Duminca lui Dimitrie”, Biserica Ortodoxa Rusa, face pomenirea soldatilor care au murit in cadrul bataliei de la Kulikovo. Aceasta slujba de pomenire s-a tinut pentru prima data in Manastirea Sfanta Treime, pe 20 octombrie 1380, de catre Sfantul Serghie de Radonej, in prezenta Marelui Print Dimitrie al Donului.

Nu in ultimul rand, evlavia poporului rus fata de Sfantul Mare Mucenic Dimitrie se arata si in faptul ca foarte multi credinciosi il au pe acesta drept sfant ocrotitor, Dimitrie (Dmitri) reprezentand unul dintre cele mai raspandite nume intalnite in Rusia.

Radu Alexandru

sursa: www.crestinortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *