Cel ce iubește pe Dumnezeu, dacă păcătuiește și se pocăiește, va găsi în El un Judecător blând. Știi prea bine ce-I spune Psalmistul lui Dumnezeu: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea sta înaintea Ta? Adică: Dacă Tu ești aspru cu păcatele noastre, cine se va izbăvi? Apoi adaugă că nu este așa, ci Domnul iartă cu milostivire pe păcătos, și pentru aceasta sfârșește biruitor, zicând: Că la tine, Doamne, este milosivirea (Ps. 129, 3).
Spune-mi, cunoști vreun păcătos care s-a pocăit și pe care Dumnezeu să nu-l ierte? Măcar unul? Nu, nu vei găsi niciunul. Dar în Scriptură avem nenumărate exemple (atât în Noul cât și în Vechiul Testament), în Viețile Sfinților și în alte texte în care cei ce s-au pocăit chiar și de cele mai cumplite păcate – chiar și în ultimul ceas – au primit iertare.
Fiecare om are multe păcate, iar dacă Dumnezeu ar fi Judecător aspru și drept, nimeni n-ar putea trece de cercetarea Sa sau, ca să zicem așa, n-ar lăsa pe nimeni să intre într-o viață veșnică și fericită. Dar nu te înfricoșa: Însuși Judecătorul tău zice despre tine cu pogorământ plin de milă: Carnea este neputincioasă [slaba] (Mt. 26, 41), adică: “Tu, omule, ești neputincios și ai nevoie de bunătate, de compătimire de la Atotmilostivul Dumnezeu.” Însuși Dumnezeu mărturisește despre Sine: Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa și să fie viu (Ezec. 33, 11).
“Cugetările unei inimi smerite“, Editura Egumenița
www.sfnectariecoslada.ro
