Cuvinte ale Sfântului Cuvios Macarie cel Mare

  • „Acesta este semnul creștinului, că oricât se nevoiește și oricât lucrează după dreptate, simte că n-a făcut nimic și, postind, zice „Acesta nu e post,” iar în rugăciune stând, „Aceasta nu e rugăciune,” și încă în stăruință la rugăciune adaugă, „N-am arătat deloc stăruință, ci abia încep să mă străduiesc să lucrez”; și chiar drept fiind înaintea lui Dumnezeu, el zice „Nu, eu nu sunt drept, eu nu mă nevoiesc, ci doar pun început în fiecare zi.”

  • „Sufletul care-L iubește cu adevărat pe Dumnezeu și pe Hristos, chiar de ar face și zece mii de lucruri drepte, se vede pe sine ca și cum n-ar fi lucrat nimic, din pricina râvnei sale de neostoit după Dumnezeu. Chiar când și-ar copleși trupul cu posturi și cu priveghere, el va privi la virtuțile sale ca și cum nici măcar nu ar fi început să le lucreze.”
  • „Sufletele care iubesc adevărul și pe Dumnezeu, care tânjesc cu multă nădejde și credință să se îmbrace cu totul în Hristos nu au așa mare nevoie să rămână în amintirea altora, nici nu rabdă, chiar și pentru puțină vreme, să fie lipsite de râvna după cele cerești și de dragostea înflăcărată pentru Domnul; ci fiind în întregime și pe deplin răstigniți pe Crucea lui Hristos, capătă în ei înșiși simțirea unei tot mai mari apropieri duhovnicești de Mirele ceresc .”
  • „Dumnezeu S-a smerit pentru tine, iar tu nu te vei smeri pentru tine însuți? Domnul Însuși, care este Calea și e Dumnezeu, după ce a venit, nu pentru Sine, ci pentru tine, ca să-ți fie pildă în toate cele bune, privește, a venit întru asemenea smerenie, „chip de rob luând” Filipeni 2,7 ], El care este Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, Fiul Împăratului… Ci nu disprețui vrednicia Sa dumnezeiască, atunci când privești la El, care în cele din afară S-a smerit ca unul dintre noi. Pentru noi S-a arătat El astfel, nu pentru Sine… Când L-au scuipat peste față și I-au pus pe cap o cunună de spini și L-au lovit, ce umilință mai mare ar fi putut El să îndure?… Dacă Dumnezeu primește asemenea insulte și suferințe și umilințe, tu, care după fire ești lut și ești muritor, oricât de mult ai fi umilit, nu vei ajunge niciodată să faci ceva asemănător cu ce a făcut Stăpânul tău. Dumnezeu S-a smerit pe Sine pentru tine, iar tu nu te vei smeri pentru tine însuți?!” – Omilia 26, 25-26.
  • Zis-a avva Macarie : de s-a făcut întru tine defăimarea ca lauda și sărăcia ca bogăția și lipsa ca îndestularea, nu vei muri. Căci cu neputință este ca cel ce crede bine și lucrează cu blagoslovenie să cadă în necurăția patimilor și în înșelăciunea diavolilor. (Avva Macarie, Patericul egiptean)

    Scopul Întrupării

    „Aș vrea să vorbesc despre un lucru mai subtil și mai adânc pe cât voi putea de bine. De aceea, ascultați cu atenție. Dumnezeu Cel necuprins, de neatins și necreat a luat trup, și pentru bunătatea Sa nemăsurată și de nedescris, dacă pot spune așa, S-a micșorat pe Sine, împuținându-și slava Sa cea de neatins ca să poată fi una cu creaturile Sale, ca ei să poată să ajungă sa ia parte la viața dumnezeiască (II Petru 1, 4). Dumnezeu, Care e dincolo de orice limitare și depășește cu mult cuprinderea înțelegerii omenești, prin bunătatea Sa, S-a micșorat pe Sine și a primit membrele trupului nostru omenesc, pe care El le-a înconjurat cu o slavă de neatins. Și prin mila și iubirea Sa de oameni, luând El Însuși trup, Se amestecă pe Sine și se face „un singur Duh” (I Corinteni 6, 17) cu ei, după mărturia lui Pavel. El se face un suflet, dacă pot spune așa, într-un suflet, fire în fire pentru ca sufletul să poată să trăiască în Dumnezeu și să simtă viața cea fără de moarte și să devină părtaș la slava cea veșnică.” – Omilia 4, 9-10.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *