Duminica a 34 -a după Rusalii (Evanghelia Dumnicii 30-a dupa Cincizecime)

În vremea aceea un om oarecare s-a apropiat de Iisus și L-a întrebat, zicând: Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu. Știi poruncile: ‘Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta’. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele.

Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îți lipsește: Vinde toate câte ai și le împarte săracilor, și vei avea comoară în ceruri; și vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Și văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu.

Bogăția nu este rea în sine, dar devine piedică în calea mântuirii când ne legăm de ea ca de ultima realitate, când ne alipim sufletul atât de mult de cele materiale, încât grija pentru bogăție robește sufletul nostru și nu mai lasă în el loc pentru prezența lui Dumnezeu.

Un bogat evlavios și moral, dar zgârcit și nemilostiv

Spre deosebire de bogatul nebun căruia i-a rodit țarina și care nu știa unde să mai păstreze tot ceea ce a primit de la Dumnezeu în mod neașteptat ca recoltă, bogatul din Evanghelia de astăzi nu este un bogat necredincios sau nepăsător cu privire la mântuirea sufletului său. Bogatul din Evanghelia Duminicii trecute a fost considerat ‘nebun‘ tocmai pentru că reducea toată viața sa la nivelul biologic al existenței și zicea sufletului său: ‘suflete, mănâncă, bea și te veselește‘ (Luca 12, 19), fără să mai caute hrană spirituală și pentru suflet, întrucât credea că sufletul se poate mulțumi doar cu lucruri materiale, limitate și perisabile.

Însă bogatul din Evanghelia de astăzi, un tânăr dregător, cu prestanță în societatea iudaică, este un om duhovnicesc, un om virtuos. Când Mântuitorul Iisus Hristos enumeră poruncile pe care trebuie să le observe acesta potrivit Legii Vechiului Testament, și anume: ‘să nu fii desfrânat, să nu ucizi, să nu furi, să nu fii martor mincinos, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta‘ (Ieșire 20, 12-17), tânărul bogat a răspuns: ‘Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele‘ (Luca 18, 21), adică din fragedă copilărie. Deci, este vorba aici de un bogat evlavios și virtuos, un bogat care-și pune întrebarea cea mai serioasă sau cea mai gravă a vieții omului pe pământ: ‘ce să fac ca să moștenesc viața de veci?‘ (Luca 18, 18). Bogatul acesta pare a fi un om care nu este mulțumit cu viața aceasta, nu pentru că era sărac, nici pentru că ar fi trecut prin multe greutăți, ci pentru că simțea că omul este chemat să trăiască veșnic în iubirea veșnică a lui Dumnezeu, întrucât a fost creat după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic viu (cf. Facere 1, 26).

Mântuitorul Iisus Hristos i-a zis: ‘știi poruncile‘ și le-a enumerat, deși era convins că acest tânăr este un cunoscător al Legii și al poruncilor. De ce? Pentru că a voit să-i arate că tot ceea ce făcuse tânărul până atunci nu era suficient. Prin urmare, i-a spus: ‘încă una îți lipsește‘ (Luca 18, 22). Îi mai lipsea o componentă importantă a vieții spirituale și morale. Ce anume? Generozitatea sau dărnicia, milostenia sau ajutorarea săracilor.

Milostenia, începutul asemănării omului cu Dumnezeu

Dregătorul bogat era evlavios și virtuos, dar era zgârcit sau nemilostiv. Așadar, un bogat evlavios, dar nemilostiv sau insuficient de darnic. Prin aceasta, Mântuitorul voiește să ne arate că nu este suficient a fi curat și cinstit, sau a nu face rău cuiva, adică a nu fi desfrânat, nici martor mincinos, nici hoț, nici violent, nici ucigaș și nici a te purta urât cu părinții. Ci, pentru a fi cu adevărat fericit și asemenea lui Dumnezeu, omul trebuie să fie și milostiv sau darnic.

Prin urmare, Evanghelia de astăzi ne atrage atenția că nu este suficient să postim mult, să ne rugăm mult, să ne înfrânăm de la păcat dacă nu suntem și milostivi. De ce? Pentru că milostenia ca iubire sfântă sau bunătate arătată față de semenii noștri este începutul asemănării omului cu Dumnezeu Cel milostiv. Dumnezeu dorește ca noi să fim nu numai recunoscători față de El, ci să fim și milostivi față de semeni. În momentul în care Mântuitorul îi spune: ‘vinde toate câte ai și le împarte săracilor, și vei avea comoară în ceruri; și vino de urmează Mie‘ (Luca 18, 22), tânărul bogat s-a întristat pentru că poseda multe averi. De fapt, Domnul Iisus Hristos descoperă în sufletul tânărului bogat o boală ascunsă. Prin urmare, El operează o intervenție spirituală de tăiere a unei bube foarte adânci din sufletul bogatului, și anume prea multa sa alipire de bogățiile din lumea aceasta. Când Iisus i-a recomandat eliberarea din robia ascunsă a lăcomiei, tânărul s-a întristat pentru că i s-a propus o pierdere materială în schimbul unui câștig spiritual. Mântuitorul i-a demolat tânărului un idol ascuns, adică prea multa sa bizuire pe bogățiile pe care le avea, sau relația sa pătimașă față de averile materiale limitate. Bogatul acesta este mai preocupat de ceea ce are decât de ceea ce poate fi sau deveni. Pentru el verbul ‘a avea‘ era mai prețios și atractiv decât verbul ‘a fi. Cu toate acestea, Mântuitorul Iisus Hristos a văzut că tânărul bogat avea în suflet o căutare sinceră și o dorință spirituală, aceea a vieții veșnice. Din acest motiv, Domnul Iisus nu încearcă să-l convingă pe tânăr, ci îl lasă în această întristare de moment, dar și să răspundă la întrebarea dacă poate sau nu să Îi urmeze Lui. Hristos Domnul nu-l mai întreabă nimic pe tânărul bogat, nu-i mai explică nimic, ci respectă în tăcere libertatea lui de a-I urma sau nu, de a împlini sau nu sfatul pe care i l-a dat. Hristos-Domnul propune, dar nu impune; recomandă, dar nu comandă schimbarea vieții; cheamă, dar nu constrânge; fascinează, dar nu fanatizează; povățuiește, dar nu umilește pe tânăr.

Numai cu ajutorul lui Dumnezeu putem împlini voia Lui

În Evanghelie vedem cât de mult prețuiește Hristos căutarea desăvârșirii spirituale. În acest sens, Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu precizează că ‘Iisus l-a privit cu drag‘ (Marcu 10, 21) pe acest tânăr care a pus întrebarea esențială și cea mai matură a vieții sale: ‘Ce să fac ca să moștenesc viața de veci?‘ (Luca 18, 18). Pe de altă parte, Mântuitorul a văzut lupta interioară a tânărului bogat, dificultatea lui de a renunța la ceea ce era până atunci idolul ascuns al vieții sale, adică bogățiile materiale.

Iar cei care au fost prezenți acolo, mai ales ucenicii lui Iisus, au văzut cât de greu era pentru bogat să urmeze sfatul lui Iisus în momentul acela, mai ales după ce Mântuitorul le-a zis: ‘Mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu‘ (Luca 18, 25). Cămila aceasta poate fi înțeleasă în mod simbolic sau metaforic. În Ierusalim era o poartă numită Urechile Acului pentru că era foarte strâmtă. Prin acea poartă, o cămilă putea trece doar în genunchi, deci, dacă se apleca, se micșora, se smerea. Indiferent de interpretarea simbolică, Mântuitorul vrea să ne arate dificultatea pe care o are omul bogat pentru a intra în Împărăția cerurilor dacă nu devine smerit și milostiv.

Totuși, Mântuitorul nu exclude posibilitatea mântuirii acestui tânăr bogat căutător al vieții veșnice. La întrebarea ucenicilor Săi: ‘Și cine poate să se mântuiască?‘ (Luca 18, 26), Mântuitorul răspunde: ‘Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu‘ (Luca 18, 27). Cu alte cuvinte, schimbarea modului de a fi și de a gândi a bogatului este posibilă numai cu ajutorul lui Dumnezeu.

Prin milostenie, averile trecătoare devin comori veșnice

Dumnezeu dorește ca omul să adune comori în ceruri, nu pe pământ. Iisus îi spune dregătorului: ‘Vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri‘ (Luca 18, 22), comoara faptelor bune, comoara milosteniei. Averile nu se pierd când din ele se face milostenie săracilor, ci se transferă de pe pământ la cer, în înțelesul că milostenia transformă averile în lumina neînserată a faptelor bune, pe care omul o ia cu el în suflet și se mută la cer, după moartea sau după despărțirea lui de lumea materială. Acest transfer – transfigurare, adică această schimbare a bunurilor materiale în faptă bună și în comoară cerească nu se face ușor dacă omul s-a prea obișnuit cu modul de existență posesiv, pătimaș și lacom, acaparator și adunător de averi trecătoare. De aceea, pentru a ne vindeca de patima lăcomiei, avem nevoie de harul lui Dumnezeu. Mântuitorul spune în această privință: ‘Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu‘ (Luca 18, 27). Dacă noi Îi cerem ajutorul, Dumnezeu ne ajută să ne schimbăm, să realizăm acest transfer – mutație din comoară pământească în comoară cerească și să-I urmăm Lui. Să renunțăm la ceva pentru a primi pe Cineva, să renunțăm la daruri pentru a primi pe Dumnezeu-Dăruitorul, pentru ca El să devină Viața vieții noastre. Potrivit Sfintei Tradiții, cuvintele tainice ale Mântuitorului Hristos: ‘cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu‘ s-au adeverit în viața acestui tânăr, întrucât el era sincer în căutarea sa spirituală. Dar îi era greu să se schimbe imediat. Se spune că el a avut nevoie de un an ca să lupte cu propriul său egoism, pentru a împlini sfatul Mântuitorului Hristos. Deci, după o luptă interioară duhovnicească în care, desigur, a cerut ajutorul lui Dumnezeu, tânărul bogat a renunțat la averi, le-a vândut, le-a împărțit săracilor, a devenit unul din ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos, iar mai târziu a ajuns episcop în Asia Mică. Așadar, Hristos Domnul a prevăzut această schimbare sau convertire a tânărului bogat. De aceea, a zis că cele ce sunt cu neputință la oameni, când ei se luptă singuri, sunt cu putință la Dumnezeu, Care îi scoate pe oameni din singurătate, îi ridică din patimi, îi luminează, îi ajută și îi mântuiește, adică îi unește cu El și le dăruiește viață veșnică.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să înțelegem din Evanghelia de astăzi că, deși adesea este greu, ne putem totuși schimba felul nostru de a fi, de a gândi și de a făptui, iar aceasta este cu putință dacă Îl chemăm pe Dumnezeu în ajutor. Să-L chemăm, așadar, pe El în rugăciune cât mai deasă, mai ales acum în această perioadă a Postului Nașterii Domnului, pentru înnoirea vieții noastre. Iar pe lângă evlavie și viață virtuoasă, să adăugăm și multă milostenie, prin cuvântul bun și prin fapta bună, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire. Amin!

www. basilica.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *