Cuvintele Cuviosului Ioan Krestiankin la SĂRBĂTOAREA ORTODOXIEI

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!

Dragii mei, prietenii mei, copilaşii lui Dumnezeu, fiii Sfintei Biserici Ortodoxe! Astăzi este o zi specială – ziua Sărbătorii Orto­doxiei, ziua Sărbătorii Sfintei Biserici Ortodoxe, Sobornică şi Apostolică – a Bisericii Triumfătoare – cereşti şi a Bisericii luptătoare – pământeşti.

Şi aceasta este ziua bucuriei pentru întru­parea Fiului lui Dumnezeu, pentru plinătatea Dumnezeirii, care a fost pe pământ în El şi pentru plinătatea Dumnezeirii, care este şi în trupul Lui – în Biserica lui Hristos. Iar trupul Lui sunt toţi cei ce merg, nevoindu-se în viaţă, în Credinţă şi în Adevăr în Biserică, sunt toţi, toţi, începând cu Sfinţii Apostoli, cu învăţătorii Bisericii, cu patri­arhii ei, cu ierarhii, cu părinţii ei, cu poporul lui Dumnezeu – mirenii, care au păzit Adevărurile credinţei şi în ele au trăit şi în ele trăiesc şi acum. Aceştia suntem şi noi, toţi cei ce ne-am adunat după prima săptămână a nevoinţelor postului aici în biserică şi suntem acum îmbrăcaţi în ha­ina cea albă a dezvinovăţirii, gustând viaţa cea dumnezeiască, unindu-ne cu Domnul în taina Sfintei Împărtăşanii.

Şi noi astăzi am auzit în Evanghelia, care s-a citit la Sfânta Liturghie, înalta apreciere şi laudă din inima pătrunzătoare a Domnului în cuvintele adresate viitorului Apostol al Bisericii, Natanael: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug (Ioan 1,47). Aceasta este lauda unui creştin, aceasta este lauda şi a acelei Biserici, despre care Domnul a grăit: „Iată Biserică, în care nu este viclenie, nu sunt deşarte născociri omeneşti, care este numai adevăr în toată învăţătura ei, tainele ei, dumnezeieştile ei slujbe, ocârmuirea ei, în toată alcătui­rea ei”. Şi anume această Biserică, după cuvântul Apostolului – stâlp şi temelie a adevărului (1 Timotei 3, 15), este Biserica cea slăvită, care nu cunoaşte întinăciunea sau viciul.

Prin câte nevoinţe sângeroase, prin ce lup­tă cu duşmanii adevărului, prin câte feluri de moarte a râvnitorilor curătiei, ai sfinţeniei credinţei şi a Bisericii s-a obţinut, s-a păstrat şi ni s-a transmis Ortodoxia! Şi, dacă astăzi vedem Biserica pământească mâhnită, îngreuiată de felurite nenorociri şi necazuri (iar aceasta este starea aproape permanentă a Bisericii Ortodoxe încă din zilele întemeierii ei) şi ni se pare că nu avem pentru ce să ne bucurăm, să ştiţi, dragii mei, că Sărbătoarea Ortodoxiei în Biserică se va sărbători întotdeauna, căci aceasta este o sărbă­toare nu pentru slava cea văzută a Ortodoxiei, ci pentru acel singur lucru, care dă viaţă lumii şi pe care nu îl mai pot înlătura acum nicio nenorocire dinafară şi niciun duşman – este sărbătoa­rea dragostei lui Dumnezeu faţă de lume şi viaţa veşnică a lumii este în această dragoste şi prin această dragoste.

Iar pentru fiecare dintre noi rămâne numai întrebarea personală – vom fi, oare, noi părtaşi la această dragoste dumnezeiască? Ne vom păzi, oare, pe noi înşine şi vom păzi pentru urmaşii noştri ceea ce ne-a dăruit însuşi Hristos şi ne-au transmis cu promptitudine următorii Lui cre­dincioşi în Biserică? Aşa să ţinem minte, dragii mei, pentru ca noi să fim cu adevărat creştini ortodocşi, trebuie să avem o legătură vie şi per­manentă cu Biserica Ortodoxă prin rugăciunile, învăţătura, Tainele ei, trebuie să ne cunoaştem credinţa noastră/să o studiem, să fim pătrunşi de duhul ei şi să trăim în acest duh, să ne condu­cem după pravilele, poruncile şi regulile ei.

Dar mai ales – trebuie să restaurăm mereu în noi, prin pocăinţă adâncă, chipul adevăratu­lui creştin ortodox după exemplul sfinţilor lui Dumnezeu, care au trăit în toate timpurile. Şi, dacă prima Sărbătoare a Ortodoxiei a fost orân­duită atunci când Biserica în luptă cu iconoclas­mul a apărat dreptul şi datoria de a se închina icoanelor lui Hristos, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor şi prin aceasta a apărat şi adevărul în­trupării lui Dumnezeu – şi acum Biserica continuă să prăznuiască şi va prăznui până la sfârşi­tul zilelor lumii arătarea în ea a chipurilor Dum­nezeului Cel viu. Căci şi acum Dumnezeu Se descoperă pe Sine în oamenii care au dobândit şi au arătat în ei înşişi această comoară nepreţuită, acest singur mărgăritar, pe care toată lumea nu îl poate egala – asemănarea omului cu Dumnezeu prin sfinţenia vieţii.

Aşadar, să ne rugăm acum, dragii mei, către cei ce prin sfinţenia lor au sfinţit şi ne sfinţesc şi nouă calea către Adevăr.

Să ne rugăm şi pentru cei ce prin osteneli­le lor şi prin boli păstrează credincioşia faţă de Adevărul lui Dumnezeu în zilele noastre. Să Îl rugăm pe Domnul ca nici noi să nu fim străini de această credincioşie şi de aceste osteneli. Amin.

2 (15) martie 1992

 Arhimandrit Ioan Krestiankin, Predici la Postul Mare, Editura Egumenita, 2016

www.cuvantul-ortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.