De ce este imorală eutanasierea persoanelor în grele suferințe

Dragilor, vă invităm să citiți un articol foarte bine realizat și argumentat despre efectele legalizării eutanasierii persoanelor cu boli foarte grave și a legalizării sinuciderii asistate medical. În contextul în care există deja câteva țări care au legalizat aceste practice, este foarte important să observăm cum atunci când societatea nu se mai raportează la Dumnezeu – reperul absolut al Creației, atunci percepția omului asupra vieții este grav distorsionată. Iar efectele sunt vizibile: contracepția, avortul, homosexualitatea, perversiunile sexuale, pedofilia, incinerarea, eutanasia, etc.

Definiție și clasificări

Eutanasia (trad. „moartea bună”) – terminarea activă, intenţionată a vieţii unui pacient de către un medic care consideră această acţiune în beneficiul pacientului.
Eutanasia voluntară – eutanasia la cererea sau cel puțin cu consimțământul pacientului.
Eutanasia involuntară – eutanasia împotriva dorinței unei persoane competente (care își poate exprima voința).
Eutanasia non-voluntară – eutanasia unui pacient non-competent, precum persoane suferind de demență senilă sau copii mici.
Eutanasia activă – terminarea intenționată a vieții unui pacient de către un medic care crede că moartea este în beneficiul pacientului.
Eutanasia pasivă – terminarea vieţii unui pacient prin omisiune, spre exemplu prin retragerea tratamentului.
Sinuciderea asistată medical (SAM) – terminarea de către un pacient a propriei vieţi, cu ajutorul medicului (în practică diferenţa faţă de eutanasia voluntară este minimă).

Eutanasia si SAM sunt ilegale în aproape întreaga lume. Pentru situaţia la zi a legalităţii eutanasiei şi SAM, vezi aici.

Conflictul între eutanasie şi sfinţenia/inviolabilitatea vieţii

Eutanasia este actul deliberat de a pune capăt vieţii unui pacient cu intenţia de a curma suferinţa acestuia. Sinuciderea asistată medical (SAM) reprezintă moartea unui pacient ca urmare directă a „ajutorului” dat de un medic. Indiferent cum s-ar numi, problema de ordin etic rămâne – nu poate fi niciodată bine să ucizi, chiar cu intenţia de a alina suferinţa.

Viaţa umană are o valoare intrinsecă. Tradiţia iudeo-creştină susţine că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu şi ca urmare, viaţa umană are demnitate, sfinţenie şi este inviolabilă. Principiul secular, non-religios, consacrat în tratatele de drepturile omului, conform căruia nimeni nu trebuie să ucidă este bazat în fapt pe demnitatea şi sfinţenia iudeo-creştine.

Jurământul lui Hipocrate afirmă acelaşi principiu: să nu prescrii un medicament mortal, să nu dai sfaturi care ar putea provoca moartea nici să nu provoci un avort. Hipocrate a trăit în secolul al 5-lea IC şi deci principiul sfinţeniei vieţii datează dinaintea învăţăturilor creştine.

Declaraţia de la Geneva, adoptată în 1948 de Asociaţia Medicală Mondială, afirmă: „Voi acorda cel mai mare respect vieţii umane încă de la începuturile ei.” Acelaşi principiu a fost implementat şi în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: „Dreptul fiecărui om la viaţă va fi protejat prin lege. Nici un om nu ar trebui lipsit de viaţă intentionat.”

Şi Codul de deontologie medicală în vigoare în România stipulează clar că eutanasia şi SAM sunt inacceptabile: „Art. 121. Se interzice cu desăvârşire eutanasia, adică utilizarea unor substanţe sau mijloace în scopul de a provoca decesul unui bolnav, indiferent de gravitatea şi prognosticul bolii, chiar dacă a fost cerută insistent de un bolnav perfect conştient. Art. 122. Medicul nu va asista sau îndemna la sinucideri sau autovătămări prin sfaturi, recomandări, împrumutarea de instrumente, oferirea de mijloace. Medicul va refuza orice explicaţie sau ajutor în acest sens.”

Principiul inviolabilităţii vieţii interzice uciderea intenţionată, dar nu specifică faptul că viaţa trebuie menţinută cu orice preţ, de exemplu până la capăt în cazul tratamentelor invazive sau agresive, cum ar fi ventilaţia asistată împotriva dorinţei pacientului conştient sau în cazul în care tratamentele ar fi zadarnice, de exemplu chimioterapia agresivă pentru cancerul avansat.

Doctorii trebuie să decidă dacă un tratament prescris este adecvat sau nu. Medicul îl va găsi, de obicei, pe cel potrivit făcând o analiză corectă a metodelor folosite în tratament, a gradului de complexitate sau de risc, a costurior. Medicul compară aceste elemente cu rezultatele aşteptate, luând în considerare şi starea de sănătate a persoanei bolnave şi resursele fizice şi psihice ale acesteia. Refuzul, venit din partea pacientului, al unui tratament agresiv nu este considerat sinucidere.

De asemenea, moartea unei persoane, grăbită în mod intenţionat prin omiterea unor intervenţii medicale – „eutanasie pasivă”- este complet diferită de omiterea tratamentului zadarnic sau neadecvat.

Cele mai comune probleme ridicate de legalizarea eutanasiei şi SAM

Deşi eutanasia şi sinuciderea asistată medical ar putea părea, la prima vedere, atrăgătoare, legalizarea acestora are efecte negative profunde, deja constatate în ţările unde se practică. De exemplu:

1. Eutanasia, odată legalizată, nu va putea fi controlată. Vor fi ucişi şi pacienţi care nu şi-au dorit acest lucru. Iniţial gândită pentru grupuri strict delimitate cum ar fi pacienţii cu boli în fază terminală, eutanasia ar fi mai devreme sau mai târziu folosită şi pentru alte grupuri de pacienţi cum ar fi persoanele în vârstă, pacienţii cu handicap, pacienţii cu probleme afective, cei cu infirmităţi şi chiar copii sau nou-născuţi cu infirmităţi. Astfel se va ajunge la o desconsiderare a vieţii umane, în general a membrilor vulnerabili dintr-o societate. Olanda este un exemplu nefast în acest sens: initial, legea avea în vedere curmarea suferințelor insuportabile asociate bolilor incurabile. Acum, este permisă eutanasierea batrânilor, persoanelor cu handicap, a invalizilor, depresivilor, precum și a nou-născuților cu malformații.

2. Legalizarea eutanasiei sau SAM ar impune o presiune asupra celor bolnavi şi a acelora care simt că din cauza bolii, infirmităţilor sau bătrâneții, au devenit nefolositori sau o povară pentru societate şi în special pentru rude. Ei se simt constrânși moral să accepte eutanasierea, care costă cu mult mai puțin decât tratamentul pentru cancer, spre exemplu.

3. Autonomia pacientului va scădea odată ce eutanasia sau SAM va fi legalizată. Dorinţa de a muri este rareori o decizie într-adevăr autonomă. Ea este mai degrabă expresia depresiei, durerii sau a unui control slab al simptomelor, decât o dorinţă autentică. Dorinţa de a muri şi de a trăi se schimbă frecvent în timp, în special dacă durerea sau depresia au fost tratate.

4. Legalizarea eutanasiei sau SAM va aduce modificări profunde în atitudinile sociale faţă de boală, infirmităţi, moarte, vârsta înaintată şi în ce privește rolul profesiei medicale. Odată ce eutanasia este legalizată, va deveni din ce în ce mai mult o „opţiune de tratament” printre celelalte tratamente medicale şi chirurgicale obişnuite. Valori umane fundamentale precum răbdarea, compasiunea, solidaritatea, devotamentul se golesc de sens. De asemenea, în baza percepției larg răspândite că „ceea este legal este și moral” pot apărea consecințe deosebit de grave prin acceptarea ideii că uciderea este o soluție care poate funcționa și în multe alte situații.

5. Legalizarea eutanasiei şi SAM va submina îngrijirea medicală, în special îngrijirea paliativă şi va submina serios relaţiile doctor-pacient. Legalizarea eutanasiei va aduce o schimbare fundamentala în relaţia doctor-pacient, când pacienţii se vor întreba dacă medicul care intra în salon poartă hainele albe ale unui tămăduitor sau pe cele negre ale unui călău.

6. Moartea nu e chiar aşa de „bună” după cum se spera. Unul din argumentele principale în favoarea eutanasiei şi a sinuciderii asistate medical este acela de a-i oferi pacientului o „moarte bună”. Totuşi, realitatea este total diferită. Experienţa arată apariţia unor complicaţii deloc rare. În loc să moară rapid, unor pacienţi le-a luat câteva zile să moară!

Îngrijirea paliativă – alternativă la eutanasie

Îngrijirea paliativă reprezintă îmbunătăirea calităţii vieţii pacienţilor şi a familiilor acestora în faţa problemelor de sănătate pe care le asociază bolile letale prin prevenţia şi uşurarea suferinţei, prin identificarea precoce şi evaluarea şi tratamentul durerii, precum şi a altor probleme fizice, psihologice şi spirituale.

În Europa, îngrijirea paliativă reprezintă o parte integrantă şi pe cale de extindere a îngrijirilor medicale.

Avantajele îngrijirii paliative:

Uşurează durerea şi alte simptome supărătoare
Afirmă viaţa şi priveşte moartea ca pe un proces normal
Nu încearcă nici să grăbească şi nici să amâne moartea
Integrează specte psihologice şi spirituale ale îngrijirii pacientului
Oferă sprijin pentru o viaţă cât se poate de activă până la sfârşit
Oferă familiei un ajutor pe timpul bolii aparţinătorului, totodată pentru alinarea propriei suferinţe
Creşte calitatea vieţii şi poate influenţa pozitiv evoluţia bolii
Aplicată devreme în evoluţia bolii, împreună cu alte mijloace terapeutice, poate să prelungească viaţă şi suportabilitatea complicaţiilor clinice