Dintre care cel dintâi sunt eu…

 Ajuns în fața Sfintelor Uși pentru a primi trupul și sângele lui Hristos, credinciosul rostește, împreună cu preotul slujitor, a douăsprezecea rugăciune din canonul de dinainte de împărtășanie, aparținând, după tradiție, Sfântului Ioan Gură de Aur, care începe așa: Cred, Doamne și mărturisesc, că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit in lume sa mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu.

\r\n

Rugăciunea este o trimitere la pasajul din prima scrisoare a Sfântului Pavel către ucenicul său, Timotei, pasaj ce se citește în duminica ce urmează, în care acesta se auto-intitulează drept primul dintre cei păcătoşi (1 Timotei 1, 15). Sfântul Pavel se numește pe sine, de fapt protos al tuturor păcătoșilor. Cuvântul grecesc „protos” are  mai multe înțelesuri, printre care acela de „primul”, „cel mai important”, „cel mai mare”, „conducătorul”. În cultul ortodox, atunci când slujesc mai mulți preoți, unul dintre ei va avea dreptul de a conduce slujba. În funcție de circumstanțe, protos poate fi cel mai vechi preot sau preotul paroh. Așadar, protos este cel care conduce, ceilalți preoți urmând exemplul lui. Deci, atunci când Sfântul Pavel se numește pe sine protos al tuturor păcătoșilor, el nu spune, pur și simplu că era cel mai rău dintre păcătoși, ci sensul expresiei este acela de conducător al păcătoșilor, cel mai mare exemplu de păcat din câte au existat.

\r\n

O falsă pioșenie?

\r\n

Mulți au încercat să spună că Sfântul Pavel a cam exagerat, când a făcut această afirmație. Deoarece sunt mulți alți oameni care au făcut lucruri mult mai rele decât el. În cel mai rău caz, el ar putea fi numit responsabil de moartea Sfântului Arhidiacon Ștefan, prin faptul că a păzit hainele celor ce-l omorau. Ci, dimpotrivă, tot el dădea mărturie, în alte scrieri ale sale, că ajunsese la o stare duhovnicească foarte înaltă: M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine (Galateni 2, 20). Iar în altă parte: Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer…Că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască (2 Corinteni 12, 2-4).

\r\n

Smerenia Sfântului Pavel

\r\n

Sfântul Pavel nu se dezminte de ceea ce spusese mai înainte, însă epistola adresată ucenicului Timotei are un registru cu totul diferit. De fapt, nici nu-i stă în caracter să-și afirme virtuțile personale, ci el face aceasta doar atunci când îi este atacată calitatea sa de Apostol al lui Hristos. Acum, însă, este ceva cu totul diferit: îi scrie ucenicului său, pe care îl pune episcop în Efes, localitate foarte primejdioasă, de care se leagă cele mai mari suferințe primite de Apostol din partea oamenilor. Îl pune pe Timotei să fie conducător și exemplu al comunității creștine de acolo și, pentru aceasta, Sfântul Pavel îl învață smerenia, prin exemplul său personal, învățându-l cum să se ferească de mândrie, cel mai mare dintre păcate.

\r\n

Cu siguranță că Timotei cunoștea în detaliu viața Apostolului și știa că nu era chiar cel mai mare păcătos, însă, dacă mântuirea oamenilor a fost posibilă doar prin smerenia lui Dumnezeu, Care a luat chip de rob (Filipeni 2, 7), noi nu putem ajunge la ea decât dacă urmăm același exemplu, după porunca lui Hristos: Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut doar ceea ce eram datori să facem (Luca 17, 10).

\r\n

Smerenia, spune Sfântul Ioan Gură deAur, nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci aceea este smerenie, când cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune, şi totuşi nu cugetă lucruri înalte despre sine, ci zice ca Pavel: „Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu” (I Timotei 1, 15).

\r\n

Așadar, atitudinea Sfântului Pavel este singura atitudine pe care orice creștin ar trebui să aibă. Acesta este singura care ne va permite să navigăm cu siguranță printre valurile păcatului. Orice altă atitudine, decât aceea că eu sunt cel mai mare dintre păcătoși, va duce, în mod inevitabil, la mândrie.

\r\n

Sursa: www.doxologia.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *