SĂ NU JUDECĂM PE ALTUL

În zilele noastre multe suflete râvnitoare se păgubesc, neştiind să-şi păzească râvna cu deplină judecată. Căci după Cuvântul Sf. Pavel, însăşi mucenicia nu este primită înaintea lui Dumnezeu, dacă nu se face după lege (cu dreaptă socoteală).

\r\n

Iată de pildă, sunt mulţi dintre noi cari arată mare sârguinţă pentru dreapta credinţă şi păzesc cu frică rânduiala călugărească, dar de sporit nu sporesc duhovniceşte.

\r\n

Să punem – bunăoară – vina pe lumea de azi, că este rea şi amăgitoare. Dar pe noi ne-a ales Domnul din lume şi ne-a întărit picioarele pe stânca de mântuire. Să zicem că mânăstirile nu sunt în regulă, dar creştinii nu aveau nici biserici şi nici mânăstiri şi cu toate acestea erau mai sporiţi cu viaţa decât monahii de astăzi.

\r\n

Să dăm vina pe Egumeni şi pe Păstorii sufleteşti, că nu sunt iscusiţi şi nu poartă grijă de turmă, pentru asta ne primejduim şi nu sporim.

\r\n

Dar asta o pot zice numai noii începători şi oamenii simpli şi necunoscători, iar noi cari am îmbătrânit cu rasa şi am nimerit Ierusalimul, nu putem arunca vina pe egumeni. Dacă am căuta apoi să ne plângem că suntem străini şi necăjiţi, atunci ne râd creştinii cei din vechime, cari erau totdeauna izgoniţi de păgâni şi mulţi erau duşi în robie, unde sufereau cele mai grele necazuri.

\r\n

Dar cu toată prigoana şi cu tot amarul robiei, viaţa creştinilor de la început, strălucea ca o flacără în întunericul păgânătăţii.

\r\n

Orice vină am căuta să punem pentru amorţirea noastră, nu putem să ne îndreptăm. Toţi aproape cunoaştem poruncile, ştim cum să ne păzim Sfânta Credinţă, toţi am îmbrăcat haina pocăinţei, am luat pe umeri jugul cel uşor al Domnului şi mergem pe calea Noului Testament.

\r\n

Nu sunt ca altădată prigoane, nu mai este robie, dar paşii noştri tot se poticnesc şi nu sporim.

\r\n

Fraţilor, dacă vom socoti mai bine, atunci vom vedea că pricina poticnelii suntem noi înşine. Căci noi mergând pe calea cea strâmtă (a Crucii) nu luăm seama la mersul picioarelor noastre, ci căutăm la picioarele altora. Vreau să spun că lăsăm păcatele noastre uitate şi căutăm la păcatele străine. Dar nu numai că luăm seama la cele străine, ci ne sârguim să le publicăm (adică să le vădim) şi să le judecăm!

\r\n

“Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi şi cu ce măsură veţi da, cu aceea veţi şi lua!” (zice Domnul la Sfânta Evanghelie), iar noi judecăm pe alţii, fără să fim bazaţi dacă sunt vinovaţi sau nu. Dar ceea ce ne vatămă mai mult este că judecăm şi clevetim pe Slujitorii Sfântului Altar, de care nu se cade a ne atinge.

\r\n

“Cine eşti tu, care judeci pe sluga străină, (zice Sf. Apostol Pavel), Stăpânul care l-a pus în slujbă? Acela îl va judeca, iar dacă alunecă, El poate să-l facă să stea, că puternic este Dumnezeu”.

\r\n

Păcatele şi neputinţele clericilor nu se cade a le scoate la arătare. Clericii sunt şi ei oameni neputincioşi, ieşiţi din plămădeala lumii deşarte. Ei n-au pogorât din cer, nici n-au crescut între îngeri. Lumea de azi i-a odrăslit, în lumea aceasta deşartă au crescut, la şcoala lumii au învăţat. Iar după ce au intrat în slujba Altarului, lumea tot nu-i lasă în pace. Viermele lumesc este azi mai iute şi mai stricător ca altădată. El pătrunde ca şi vântul cel rău în toate părţile.

\r\n

Vântul stricăciunii cu moda cea nouă călătoresc astăzi repede ca şi gândul. Cele ce se fac ori se vorbesc la capătul pământului în America, peste câteva clipe se fac cunoscute până şi de copiii cei mici de la corturi. Altădată trebuiau să treacă ani de zile pentru ca să vină o veste de acolo, iar acuma vine repede ca fulgerul. Şi după cum merg veştile tot aşa de repede merge şi stricăciunea prin lume.

\r\n

Preoţii find în legătură cu lumea se vatămă azi mai uşor ca înainte. Datoriile lor sunt aceleaşi ca şi la început, însă piedicile au sporit, duhul lumii s-a înăsprit şi s-a sălbăticit.

\r\n

Ştiinţa a declarat cel mai aprig război împotriva vieţii duhovniceşti, iar lumea merge orbeşte după ştiinţă, depărtându-se de Sf. Credinţă.

\r\n

Stăpânitorul viclean al veacului acestuia, aruncă cele mai aprige săgeţi împotriva feţelor bisericeşti.

\r\n

Lumea asta deşartă după ce otrăveşte duhul omenesc cu tot felul de amăgiri, mai are şi pretenţia să vadă pe clerici sfinţi de pe icoană. Însă unde au vlăstărit oare clericii? Nu din rădăcina lumii?

\r\n

Dacă rădăcina ar fi mai de soi, atunci şi vlăstarele ar fi mai bune. Sarea care se scoate din mare, uşor se topeşte când dă de umezeală. Preoţii sunt sarea cea ieşită din marea lumii şi pentru că vânturile lumeşti sunt astăzi mai rele şi mai pătrunzătoare, pentru asta şi sarea se topeşte mai uşor ca altădată şi uneori se strică de tot.

\r\n

Dacă lumea este veacul al optulea, preoţii nu pot să fie ca cei din vechime. Toate se schimbă după duhul vremii.

\r\n

***

\r\n

În cartea Sf. Părinţi care se numeşte Pateric, se scrie despre ava Marcu Egipteanul cum a petrecut 30 de ani neieşind din chilia sa. Şi avea obicei preotul Schitului de venea să facă Liturghie în anumite zile.

\r\n

Însă diavolul, văzând răbdarea bătrânului cea îmbunătăţită, a meşteşugit să-l ispitească cu osândirea. Deci a îndemnat vicleanul pe un frate oarecare ce era îndrăcit, să meargă la bătrânul ca pentru blagoslovenie. Şi ajungând la pustnic, mai înainte de a rosti alt cuvânt, striga cel îndrăcit către bătrân, zicând:

\r\n

“Preotul tău are miros de păcat, deci să nu-l mai laşi să intre la tine!” Iar bătrânul cel insuflat de Dumnezeu a zis către el:

\r\n

“Fiule, toţi oamenii îşi leapădă afară murdăria, iar tu ai adus-o la mine! dar scris este: “Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi”. (Matei, 7, 1), Însă deşi preotul este păcătos, Domnul îl va mântui pe el, căci scris este: “Şi vă rugaţi unul pentru altul ca să vă tămăduiţi!” (Iacob, 5, 17)

\r\n

După ce a rostit aceste cuvinte, făcând rugăciune Sf. Bătrân, a gonit pe demon din om şi l-a slobozit sănătos.

\r\n

Iar Bunul Dumnezeu, văzând nerăutatea bătrânului, i-a descoperit lui un semn minunat. Şi iată cum mărturiseşte singur, prin însăşi cuvintele lui zicând:

\r\n

“Când voia preotul să înceapă Sf. Liturghie am văzut pe îngerul lui Dumnezeu pogorându-se din cer şi punând mâna pe capul preotului. În clipa aceea s-a făcut preotul ca un stâlp de foc. Iar eu, mirându-mă pentru acea vedere, am auzit un glas zicând către mine:

\r\n

“Omule, de ce te-ai mirat pentru lucrul acesta? Căci, dacă împăratul cel pământesc nu lasă pe boierii săi ca să stea întinaţi înaintea lui (ci toţi sunt îmbrăcaţi cu slavă multă), atunci cu cât mai mult nu va curăţi puterea cea dumnezeiască pe Slujitorii Sfintelor Taine când stau înaintea slavei celei cereşti?”

\r\n

Auzind aceste graiuri, viteazul nevoitor Marcu mai mult s-a sârguit a cinsti persoanele sfinţite. sporind întru nevoinţele sale. Iată ce daruri minunate primesc cei cari nu osândesc pe clerici.

\r\n

***

\r\n

“Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi” (Matei, VII, 1).

\r\n

Să nu ne facem judecători Slujitorilor lui Dumnezeu.

\r\n

Zis-a un bătrân: De vrei să vorbeşti pentru greşala şi păcatul vreunui frate, socoteşte-te dacă îl vei îndrepta pe dânsul sau pe altul îl vei folosi; atunci să grăieşti despre el, iar dacă nu urmăreşti folosul fratelui, ci vorbeşti cu fătărnicie numai ca să-l mustri pe el şi să-i descoperi greşeala şi păcatul înaintea altora, atunci să ştii că nu vei scăpa de dumnezeiasca certare. Apoi şi tu însuţi întru aceeaşi greşală şi păcat vei cădea, sau în altceva mai rău, şi vei fi părăsit de ajutorul lui Dumnezeu şi de către alţii fiind mustrat, te vei ruşina”.

\r\n

Sursa: „Din Ierihon către Sion” de Sf. Ioan Iacob Hozeva