Duminica a IX-a după Rusalii

Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului.

\r\n

Matei 14,22-34

\r\n

Un vas de croazieră traversa Atlanticul. Oceanul fusese atât de albastru şi de liniştit toată dimineaţa, dar iată că după-amiază deveni deodată negru şi agitat. Furtuna teribilă i-a trimis pe pasageri în camerele lor. Unii mai puţin fricoşi s-au strâns pe punte pentru a privi ce se întâmplă. Trecând pe punte unul dintre ofiţerii navei, un pasager l-a întrebat: “Credeţi că vom avea o noapte grea?” “Da, cred că va fi furtunoasă”, a răspuns el. Apoi i-a asigurat încă o dată: “Dar nu aveţi de ce să vă temeţi. Este o navă solidă.” În acel moment un fulger lumină cerul. Acelaşi pasager, acum mai nervos, exclamă: “Priviţi furtuna!” “Nu”, a răspuns ofiţerul. “Nu priviţi furtuna: priviţi vasul!” Apoi cu mult calm a început să le povestească despre cum a fost construită nava pentru a face faţă oricărei furtuni. Fără să minimalizeze situaţia tensionată provocată de furtună, el îşi afirma încrederea fermă în nava pe care se afla. Avea suficientă încredere în ea pentru a sta drept în faţa furtunii.

\r\n

Şi noi trebuie să facem faţă furtunilor vieţii. Dumnezeu nu ne-a promis niciodată că dacă îl vom urma nu vom avea parte de furtuni în viaţă. El nu şi-a scutit nici propriul Fiu de cruce. Dumnezeu ne-a promis însă că ne va da tăria de a face faţă situaţiilor dificile. Oricât de grea ne-ar fi crucea, harul pe care îl vom primi de la El va fi mereu pe măsură. Secretul supravieţuirii în mijlocul furtunilor din viaţă este să privim spre navă în loc să privim spre furtună. Da. În loc să privim spre problemele noastre şi să fim doborâţi de frică, alegem să privim spre Iisus şi să ne punem încrederea în El, cel care poate potoli şi cea mai teribilă furtună.

\r\n

Un exemplu excelent găsim în Evanghelia de astăzi. Când Petru l-a văzut pe Iisus umblând pe apă, i-a spus: “Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă.” Iisus i-a spus să vină. “Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă!” Problemele pentru Petru au început să apară atunci când nu s-a mai uitat la Hristos. El s-a uitat la valuri, la apă, la vânt; a privit în inima sa temătoare în loc să îşi menţină privirea asupra lui Hristos care îl chema. A devenit atât de preocupat de problemă (vântul) încât a uitat de soluţie (Hristos).

\r\n

Se spune că omul ar avea trei ochi – ochiul simţurilor, ochiul raţiunii şi ochiul credinţei. Ochiul simţurilor îl are în comun cu toate animalele; ochiul raţiunii îl are în comun cu toţi oamenii; ochiul credinţei îl are în comun cu toţi cei care îşi dedică viaţa lui Dumnezeu. Prin ochiul credinţei îl “vedem” pe Dumnezeu; şi viaţa o vedem astfel mai clar. Este important ca în viaţă să privim spre ceea ce trebuie. Să ştim să alegem între furtună şi navă; între valuri şi Hristos – în aceste alegeri stă supravieţuirea noastră.

\r\n

Într-o zi, un om care mergea pe bicicletă a văzut o piatră în mijlocul drumului. Dorind să o evite, şi-a fixat privirea asupra ei şi a pedalat mai rapid. Rezultatul a fost că a nimerit chiar în ea. Impactul aproape că l-a aruncat de pe bicicletă. Şi-a dat seama că a privit într-un loc greşit. Ar fi trebuit să se uite la drumul pe care dorea să meargă, nu spre piatra unde nu vroia să ajungă. Adevărul este că suntem atraşi spre locul pe care îl fixăm cu privirea. Atunci când autorul Epistolei către Evrei ne îndeamnă să privim la Isus (Evrei 12,2), el foloseşte cuvântul grec “aforontes”, care înseamnă să ne fixăm privirea asupra lui Hristos, fără să mai ţinem cont de nimic altceva dimprejurul nostru.

\r\n

Cea mai bună metodă pentru a depăşi păcatul este să ne mutăm privirea de pe ceea ce ne ispiteşte şi să ne-o aţintim asupra lui Hristos prin rugăciune. “Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus” (Evrei 12,2). Trebuie să nu ne concentrăm atenţia asupra obstacolelor pe care le întâlnim în viaţă. Cu cât privim mai mult la obstacole, cu atât ele ne ameţesc mai mult şi ne copleşesc. Doar atunci când Petru a privit spre obstacole, adică spre vânt şi spre valuri, doar atunci a început să se scufunde. Cât timp şi-a aţintit privirea asupra lui Hristos, el a umblat pe ape ca pe pământ. Cu cât este sarcina noastră mai dificilă, cu cât ispitele din jurul nostru sunt mai mari, cu atât mai important este să privim la Iisus.

\r\n

Cinci băieţi, care se jucau la ţară într-o zi de iarnă, s-au hotărât să vadă care dintre ei poate face cele mai drepte urme prin zăpadă. Băieţii îşi puneau cu grijă pe rând tălpile una în faţa celeilalte, cât mai drept posibil, dar ajungând la capătul drumul şi privind înapoi nu mică le-a fost dezamăgirea: în locul unei linii drepte era una şerpuindă. Unul dintre ei lăsase însă în urmă o linie dreaptă. Au sărit pe el să afle cum a reuşit. “Nu m-am uitat la picioarele mele. Am ales un copac din faţă şi am mers direct spre el.” Dacă dorim să lăsăm urme drepte în urma mersului nostru din fiecare zi, pentru ca alţii să vină după noi, trebuie să avem minţile centrate pe Hristos, nu pe noi. Trebuie să “alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus” (Evrei 12,1-2). Aşa după cum marinarii menţin cursul spre destinaţia lor privind la stele, aşa şi noi creştinii trebuie să menţinem cursul spre destinaţia noastră privind la Domnul Iisus.

\r\n

Atunci când suntem în necaz, nu ne ajută să ne gândim neîncetat la probleme. Nu obţinem decât mai multă supărare. Cu cât te gândeşti mai mult la slăbiciunile tale, cu atât devii mai slab. Trebuie să îţi ridici privirea spre sursa tăriei tale. Trebuie să îţi fixezi privirea asupra lui Iisus, aşa cum a făcut Petru pentru a putea umbla pe mare. Aşa după cum spunea cineva: “Când privim în noi vedem slăbiciunile noastre şi ne descurajăm; când privim în jurul nostru vedem confuzie şi devenim distraţi; când privim deasupra noastră şi îl vedem pe Hristos prindem puteri.” Altcineva povestea cândva despre un moment din viaţa sa când ajunsese la fund. Vorbindu-i despre această situaţie disperată prietenului său, acesta l-a felicitat. “Cum aşa? Mă feliciţi pentru că sunt la fund?” “Da, prietene. Deoarece dacă ai ajuns la fund, înseamnă că mai jos nu poţi să mai mergi. Singura direcţie în care poţi să mergi de acum este în sus. Deci mulţumeşte-i lui Dumnezeu că ai atins limita de jos şi că de acum mai rău nu are cum să fie. Priveşte în sus spre Iisus, cu credinţă. Puneţi viaţa în mâinile Lui şi lasă-l să te tragă din fundătura unde te afli şi să se pună în vârful vieţii tale.” Oricât de jos ai fi căzut, priveşte spre Iisus şi vei fi ridicat!

\r\n

Sarcina unui bărbat era să evalueze diamante. Zilnic examina sute de diamante, stabilindu-i fiecăruia preţul după valoarea individuală. A fost întrebat la un moment dat cum putea să se uite la atâtea diamante şi să nu se încurce, cum putea să îşi conserve simţul valorii diamantelor. El a răspuns că la fiecare jumătate de oră îşi ridică privirea şi se uită la un diamant perfect pe care îl ţine mereu pe masa de lucru. Privind acel diamant superb, simţul valorii i se refăcea! Iisus este Fiul perfect al lui Dumnezeu. Privind constant la El şi măsurând lucrurile în lumina perfecţiunii Lui, ne păstrăm simţul ce ne spune ce este cu adevărat important în viaţă şi ce nu. Priviţi spre Iisus şi lăsaţi-l să vă formeze viziunea despre adevăratele valori ale vieţii.

\r\n

Un misionar care a trebuit să îşi îngroape tânăra soţie cu propriile mâini, după doar câteva luni petrecute pe o insulă din Oceanul Pacific, a spus: “Aş fi înnebunit şi aş fi murit lângă mormântul ei dacă nu ar fi fost Hristos şi mângâierea Sa.” Priviţi spre Iisus în durerile voastre şi El vă va da “pacea care covârşeşte orice minte” (Filipeni 4,7). El singur are cuvintele vieţii eterne. Priviţi spre El în mijlocul confuziei prin care treceţi pentru a găsi calea, în mijlocul slăbiciunii pentru a găsi tăria, în mijlocul păcatului pentru a găsi iertarea.

\r\n

Să ne întoarcem pentru un moment la lecţia Evangheliei. Când Iisus l-a văzut pe Petru scufundându-se, El “îndată” a întins mâna şi l-a prins. Nu l-a lăsat pe Petru să meargă la fund, ca să îl înveţe minte, ci l-a prins de îndată. Iisus este acolo unde este nevoie de El. A fost şi va fi mereu acolo, până la sfârşitul timpurilor. El este ajutorul nostru mereu prezent. Alergând în cursa vieţii, să privim mereu la El cu credinţă. Închei cu cuvintele lui Annie Johnson Flint: “Nu mă uit înapoi; Dumnezeu cunoaşte eforturile nerodnice, orele pierdute, păcatele, regretele; i le las toate Lui, care milostiv iartă şi apoi uită. Nu mă uit înapoi; Dumnezeu vede întreg viitorul, drumul care, lung sau scurt, mă va conduce acasă, iar El va trece împreună cu mine prin orice încercare şi va duce pentru mine greutăţile care vor veni. Nu mă uit în jurul meu când teama mă asaltează, oricât de sălbatic ar fi tumultul al mărilor agitate ale pământului; oricât de întunecată ar fi lumea, plină de rele şi nenorociri. Nu privesc la ele; căci atunci m-aş simţi mizerabil; nu am în mine nimic în care să îmi pun încrederea, nimic nu e ferit de eşecuri şi lipsuri, şi de strădanii neputincioase care se prefac în praf. Ci privesc sus – la chipul lui Iisus, pentru că acolo inima mea se poate odihni, temerile mele sunt potolite; şi acolo este bucurie, şi iubire, şi lumină în întuneric, şi pace perfectă, şi fiecare speranţă e împlinită.”

\r\n

Autor: pr. Anthony M. Coniaris

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *