Duminica după Botezul Domnului – Comentarii Patristice

Duminica după Botezul Domnului (Ev. Matei 4, 12-17)

(Mt. 4, 12) Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea.

Nu s-a retras din cauza fricii. Prin aceste lucruri pe care le-a săvârşit, ne-a învăţat pe noi cum să evităm prigonitorii. El s-a retras din Iudeea la neamuri. Aceasta arată că Dumnezeu Însuşi pleacă într-o zonă îndepărtată a pământului iudeilor când aceştia păcătuiesc împotriva proorocilor şi batjocoresc dumnezeirea Sa.

(Sfântul Chiril Alexandrinul, Fragment 34, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

(Mt. 4, 12) Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea.

Fără îndoială, punerea în temniţă a lui Ioan a fost îngăduită de Dumnezeu pentru că nimeni nu poate facă nimic împotriva unui om sfânt, decât dacă Dumnezeu îngăduie. Un om nelegiuit îi poate face un rău unui alt nelegiuit pentru că un păcătos nu este complet sub grija lui Dumnezeu. Împotriva unui om al lui Dumnezeu, totuşi, fără îndoială el nu îi poate face nimic rău, pentru că Dumnezeu este scut pentru toţi cei care nădăjduiesc în El (Psalmul 17, 33). Şi, aşadar, spune în alt loc: Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. La voi, chiar şi perii capului, toţi sunt număraţi. Nu vă temeţi, aşadar, voi sunteţi cu mult mai de preţ decât păsările (Matei 10, 29-30) …

Domnul ştia aceasta şi s-a retras, nu pentru că s-a temut de moarte, ci pentru două motive. În primul rând, pentru a-Şi pregăti patimile Sale pentru timpul rânduit şi în al doilea rând, pentru a ne arăta nouă în ce chip să fugim de pericolul ispitelor. Nu a fugit pentru că S-a temut de primejdia ispitelor, ci pentru că altfel nu ar fi putut rezista tuturor ispitelor. Dacă ne-a vegheat de-a lungul fiecărui act de dreptate ca Stăpân al nostru, încât să-L urmăm ca ucenici ai Săi, este clar că nu a urmărit ce putea El face, ci ceea ce eram noi capabili să facem. De altfel, dacă Hristos ar fi făcut acele lucruri pe care le putea face şi pe care noi nu le putem realiza, nu am putea fi ucenici ai Lui pentru că ne-ar lipsi puterea să-L urmăm.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 6, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

(Mt. 4, 13) Şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali.

De ce S-a retras? El S-a folosit pe Sine ca model pentru a ne învăța să nu căutam ispitele, ci să ne retragem din sfera lor de influenţă. Nu este reproşabil când cineva nu se pune pe sine intenţionat în primejdie. Cu toate acestea, fiecare trebuie să stea neclintit când din nebăgare de seamă cade în ispită. Deci, pentru a ne învăţa aceasta şi pentru a calma mânia conducătorilor iudei (căci Ioan a fost arestat cf. Matei 4, 12), El s-a retras în Capernaum şi, făcând aceasta, a împlinit proorocia lui Isaia (Isaia 9, 1-2 „ca să se împlinească ce s-a scris prin Isaia proorocul, care zice: pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftalim, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare (Matei 4, 14-16)).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 14, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

(Mt. 14, 15) Ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice: „Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor”

După cum istoria ne arată, aceste seminţii erau primele care au trecut în Babilon (Zabulon şi Neftali făceau parte din Israel şi erau deci trimise de asirieni Babilonului (cf. 2 Regi 17), înainte ca aceeaşi soartă să lovească locuitorii Iudeii). Se cade, aşadar, ca toţi cei loviți de mânia lui Dumnezeu să fie acoperiţi primii de milostivirea Lui şi acei care au fost conduşi în robie de ispitele trupeşti să fie aduşi întâi din captivitatea spirituală. Poporul care locuia întru întuneric a văzut lumină mare şi voi, cei ce locuiaţi în latura şi în umbra morţii lumină va străluci peste voi (Isaia 9, 2). Şi iudeii, de asemenea, locuiau în întuneric. Chiar dacă erau sub lege, dreptatea lui Dumnezeu nu se manifesta. Deşi dreptatea era prezentă, era acoperită în diferite chipuri şi taine ale lucrurilor trupeşti. Ce lumină a dreptății există în circumcizie? Într-adevăr, întunericul a fost prezent sub Lege, care a fost dată mai degrabă ca să pedepsească împietrirea inimilor noastre, decât să înfăptuiască dreptatea. Aşa cum Domnul a spus: Pentru învârtoșarea inimilor voastre v-a scris această poruncă (Marcu 10, 5). Legea nu era dată ca să mântuiască, ci să-i pedepsească. Legea i-a orbit, încât, ameţiţi de lege, nu puteau vedea strălucirea luminii lui Hristos atunci când Acesta a venit (nu este vorba aici de Legea dată prin Moise, care este sfântă, dreaptă și bună [Romani 7,12], ci de acele prescripții și tradiții care au fost adăugate Legii după întoarcerea evreilor din exilul babilonic, prescripții care erau atât de numeroase, încât umbreau semnificația și scopul Legii divine – n.red.).

Într-adevăr, erau mulţi luminători printre iudei: Moise şi Aaron, Iosua şi judecătorii, proorocii. Toţi erau luminători. Fiecare învăţător era o lumină pentru lume, pe care o luminează prin învăţătură, după cum este scris: Tu eşti lumina lumii (Matei 5, 14). Dar Hristos este lumina desăvârşită. În latura şi în umbra morţii locuiau neamurile, fie pentru că acestea comiteau nedreptăţi, fie pentru că cinsteau idolii şi demonii, cinstire care îi conducea către moartea cea veşnică.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 6, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

(Mt. 4, 16) Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit.

„Marea lumină” este Hristos Domnul nostru şi lumina învăţăturii evanghelice. Nu este Legea, care era comparată cu o lumină (Pildele lui Solomon 6, 23; Psalmul 118, 105). Din acest motiv, o lumină a ars mereu în locuri sfinţite din pricina puţinelor „licăriri” ale Legii, care şi-au răspândit puternic lumina doar în hotarele iudeilor. Aşadar, neamurile erau în întuneric, neavând această  lumină a învăţăturii.

(Sfântul Chiril Alexandrinul, Fragment 34, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

(Mt. 4, 16) Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit.

Evanghelistul a amintit, în pasajele următoare, cuvintele proorocului: Dincolo de Iordan, Galileea neamurilor: poporul care locuia întru întuneric a văzut lumină mare (Matei 4, 15-16). În ce întuneric? Cu siguranţă, în profunda greșeală a ignoranţei. Ce lumină mare au văzut? Lumina care se referă la următoarele: El era adevărata lumină care luminează pe oricine vine în această lume (Ioan 1, 9). Aceasta era lumina despre care Simeon a declarat în Evanghelie: „Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 32). Acea lumină a răsărit aşa cum David a vestit, spunând: Răsărit-a în întuneric lumină drepţilor (Psalmul 111, 4). De asemenea, şi Isaia a mărturisit despre lumina ce se apropia să vină pentru lămurirea poporului când a spus: Luminează-te, luminează-te, că vine lumina ta şi Slava Domnului peste tine a răsărit (Isaia 60, 1).

Referitor la acea lumină, şi Daniel a subliniat: Descoperă profunzimea şi ascunzişul lucrurilor, ştiind acele lucruri care se află în întuneric, iar lumina este cu ele (Daniel 2, 22), că acesta este Fiul împreună cu Tatăl, aşa cum Tatăl este lumina, aşa şi Fiul este Fiul luminii. Şi David, de asemenea, vorbeşte în psalm: Întru lumina Ta, vom vedea lumina. Pentru că Tatăl este în Fiul, aşa cum Domnul ne spune în Evanghelie Cel ce Mă vede pe Mine, vede pe Tatăl (Ioan 14, 9). El este chipul lui Dumnezeu Celui nevăzut, aşa cum apostolii o arată (Coloseni 1,15).

(Cromațius, Tratat la Matei 15, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

(Mt. 4, 16) Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit.

A vorbit despre „umbra morţii” şi nu simplu, despre „moarte”. Aceasta datorită incapacităţii păcatului de a corupe sufletul pe deplin. Asemenea alterări totale se întâmplă cu trupurile moarte. Dar păcatul aduce la iveală umbra morţii. Şi cuvintele „lumina  s-a ivit” semnifică faptul că nu s-a răspândit peste noi, cei care o căutăm, ci s-a arătat peste cei care nu erau pregătiţi pentru ea.

(Origen, Fragment 73, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

(Mt. 4, 16) Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit.

Privitor la această lumină, Evanghelistul atrage atenţia în versetul prezent: Poporul care locuia întru întuneric a văzut o lumină mare. Ei nu au văzut aceasta cu ochi trupeşti, pentru că lumina este invizibilă, ci cu ochii credinţei şi cu ochii minţii. Aşadar, spune el, Poporul care locuia întru întuneric a văzut o lumină mare, şi pentru cei care locuiau în latura şi în umbra morţii, lumină le-a răsărit (Isaia 9, 2). Aşadar, nu doar pentru cei care erau întru întuneric le-a apărut această lumină, ci spune că a răsărit o lumină pentru acei care locuiau în latura şi în umbra morţii. Şi ce este latura şi umbra morţii, de nu latura şi locuinţa iadului, despre care David vorbeşte: Că de voi şi umbla în umbra morţii, nu mă voi teme de rele pentru că Tu cu mine eşti (Psalmul 22, 4)?  Nu se va teme de nici un rău, pentru că acestea sunt pedepsele iadului. Aşadar, o lumină mântuitoare a răsărit pentru acei care locuiesc în latura şi în umbra morţii, lumină care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care spune în Evanghelie: Eu sunt lumina cea adevărată. Cine Mă va urma nu va umbla întru întuneric (Ioan 8, 12). El, după răstignire şi slăvita moarte, a coborât în latura şi în locuinţa iadului. Deodată aduce lumina măreţiei Sale peste toţi cei care erau acoperiţi, înlănţuiţi de moarte, pentru ca să-I elibereze pe cei ţinuţi printre cei morţi, în aşteptarea venirii Sale, aşa cum Domnul Însuşi, prezentat ca Înţelepciune,spune prin Solomon: Mă voi coborî în adâncurile pământului şi voi privi ţintă la cei care sunt adormiţi şi îi voi lumina pe cei care au nădăjduit în Dumnezeu (cf. Ecclesiast 24, 5).

(Cromațius, Tratat la Matei 15, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

(Mt. 4, 17) De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.

Predica despre pocăinţă (Origen notează că în anumite manuscrise „pocăinţa” (metanoiete) a fost absentă. De asemenea atestată de Iustin în al II-lea secol şi, prin urmare destul de veche, această lectură este considerată puţin importantă de editorii moderni, care preferă text mai complet. Interpretarea lui Origen ia în  considerare ambele variante alte textului–n.trad) a lui Ioan nu era identică cu cea a lui Iisus, însă Mântuitorul predică în completarea lui Ioan, pentru că există un singur Dumnezeu care i-a trimis pe amândoi. Ioan prima dată spune: „pocăiţi-vă”, pentru ca să instruiască un „popor pregătit” pentru Dumnezeu (Luca 1, 17). Iisus, când primeşte poporul care este pregătit şi care s-a pocăit deja, nu le spune doar „pocăiţi-vă”. De aceea, El nu predică în rivalitate cu Legea şi cu profeţii. Când Ioan a împlinit vechiul legământ, Iisus a început să-l predice pe cel nou, El Însuşi fiind începutul acestuia. Din acest motiv, cuvintele „El a început” nu sunt scrise despre Ioan, pentru că el era un sfârşit. De altfel, unul predica în pustie, altul în mijlocul poporului.

(Origen, Fragment 74, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

(Mt. 4, 17) De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.

„Din acel moment”. Care moment? După ce Ioan a fost închis. Dar de ce nu a început să predice din primele momente? Ce prilej a prevăzut Ioan? Nu mărturia lucrării sale a confirmat acest lucru? El a început doar în acest moment să predice în public, pentru ca identitatea Sa unică dumnezeiască să devină recunoscută, despre care patriarhii şi profeţii au vorbit deja, anticipând-o, precum prin vocea lui Zaharia: Şi tu Pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Preaînalt (Luca 1, 76). Iar pentru a nu lăsa nici o ocazie pentru interpretări impetuos fariseice, sublinia: Căci Ioan a venit, nici mâncând, nici bând şi spun: are demon. A venit Fiul Omului mâncând şi bând şi spun: Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. Dar înţelepciunea s-a dovedit a fi dreaptă din faptele Sale (Matei 11, 18-19).

Mai mult, a fost necesar să fie cunoscut în mod corect, nu din cuvintele sale, ci din ale altora. Altfel, chiar şi după atât de multe şi puternice mărturii şi dovezi, ei L-ar fi refuzat, spunându-i: Tu mărturiseşti din convingerile Tale, mărturisirea Ta nu este adevărată (Ioan 8, 13 NRSV). dacă Ioan nu ar fi spus nimic şi dacă Iisus ar fi venit primul în mijlocul lor şi ar fi mărturisit doar despre El, iţi imaginezi ce ar fi putut spune. Deci, El nu a predicat public înaintea venirii lui Ioan, nici nu a făcut minuni până ce Ioan a fost închis, pentru ca poporul să nu fie confuz.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omila 14, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

(Mt. 4, 17) De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.

Din momentul întemniţării lui Ioan, Iisus a început să predice. Dacă începea să predice pe când Ioan trăia, fără îndoială i-ar fi micşorat lucrarea lui Ioan, iar predica lui putea fi considerată superfluă în comparaţie cu cea a lui Iisus – ca şi cum lumina care răsare în acelaşi timp cu aprinzătorul de lumină umbreşte harul celui din urmă. Cât de înţelept a început să predice ca şi Ioan, care era obişnuit să spună: pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor este aproape (Matei 3, 2). Intenţiile Sale nu erau să dispreţuiască învăţătura lui Ioan, ci să o confirme încă o dată. Pentru că, dacă predica pe când Ioan încă învăța, ar fi părut că întrerupe lucrarea misionară a lui Ioan. Dar acum, când Ioan este întemniţat, continuă învăţătura lui Ioan. Nu este călcat nimic în picioare, ci mai mult, este o întărire a lucrării lui Ioan. El adevereşte învăţătura lui Ioan, remarcându-l ca un adevărat martor.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 4, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

(Mt. 4, 17) De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.

„Împărăţia cerurilor” nu este într-un loc, ci în trăire. Pentru că este „în noi” (Luca 17, 21). Ioan predică venirea împărăţiei cerurilor, pe care Hristos Împăratul o va preda lui „Dumnezeu, şi Tatălui” (I Corinteni 15,24).

(Origen, Teodor de Mopsuestia, Fragment 74, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

(Mt. 4, 17) De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.

Vocea Domnului îndeamnă poporul la pocăinţă – Duhul Sfânt a făcut cunoscut poporului că trebuie să fie cu băgare de seamă, spunând: „Astăzi, când auziţi vocea Sa, nu vă răzvrătiţi inimile, ca în timpul cercetării, ca în ziua ispitirii în pustie” (Psalmul 94, 8). În acelaşi psalm de mai sus, se arăta clar că îndemna poporul aflat în stare de păcătoşenie spre pocăinţă şi arăta starea unui suflet pocăit, spunând: Vino, să cădem înaintea Lui şi să plângem înaintea Domnului care ne-a făcut pe noi, pentru că El este Domnul nostru (Psalmul 94, 6-7). Domnul îndeamnă poporul spre pocăinţă şi promite să ierte greşelile, conform spuselor lui Isaia: Eu, Eu sunt acela care şterge nedreptăţile tale şi nu îşi mai aduce aminte de fărădelegile tale. Adu-Mi aminte, arată-Mi ca să judecăm împreună, fă tu însuţi socoteala, ca să te dezvinovăţeşti (Isaia 43, 25-26). Cu înţelepciune, apoi, Domnul îndeamnă poporul la pocăinţă, când spune: Pocăiţi-vă, că împărăţia cerurilor este aproape, ca prin această mărturisire de păcate să fie vrednici a se apropia de împărăţia cerurilor. Pentru că nimeni nu poate primi harul Tatălui Ceresc dacă nu a fost curăţit de fiecare pată a păcatului prin mărturisirea pocăinţei, prin darul botezului Domnului şi Mântuitorului nostru.

(Cromațius, Tratat la Matei 15, 3, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

(Mt. 4, 17) De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.

Împărăţia cerurilor este aproape. Aceasta se referă la binecuvântarea împărăţiei cerurilor pe care a pregătit-o Dumnezeu celor credincioşi. Mesajul este acela de a ne pregăti fiecare, prin pocăință şi răbdare, pentru a primi binecuvântarea împărăţiei cerurilor. Timpul pentru primirea cununii este aproape. Dacă tu te împotriveşti săvârşirii răului şi doreşti să faci binele sau dacă nu doreşti împărăţii ori te temi de chinuri, fii cu băgare de seamă. Cei drepţi să se bucure, pentru că problemele lor se sfârşesc acum şi buna lor moștenire începe. Păcătoşii să se tânguie pentru că moştenirea lor cea bună trece şi necazurile lor încep. Nici un rău nu se atinge de oamenii drepţi. Necazurile lor s-au încheiat şi moştenirea cea bună începe. Amintirile necazurilor trecute nu doar că nu rănesc, ci determină o şi mai mare bucurie. Într-adevăr, cât timp necazurile sunt prezente, par a fi apăsătoare. Când acestea trec, amintirea lor este cauza unei bucurii. Dar ce bucurie poate fi atunci când păcătoşii au obţinut avere şi încep să trăiască necazul? Pentru că amintirile din trecut nu doar că nu fac nici un bine, dar devin chiar şi respingătoare. Pentru că, atât timp cât acea avere este prezentă, ea este o sursă a plăcerilor; când este un eveniment din trecut, însă, amintirea ei devine o sursă a necazului. Oare a dat roade această învăţătură în aducerea poporului la Hristos? Ea a răspândit cuvântul pocăinţei şi a născut virtuoși învăţători ai dreptăţii.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 6, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

sursa: www.doxologia.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *