Evanghelia despre grijile vietii

Textul duminicii acesteia este o pericopa evanghelica din care, probabil, unii cu greu inteleg ceva, iar altii, mai putin cunoscatori ai invataturii noastre crestine, s-ar putea chiar scandaliza. Iata continutul acestei pericope:

„Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci, daca lumina care este intru tine este intuneric, dar intunericul cu cat mai mult?

Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretul; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona.

De aceea zic voua: nu va ingrijiti pentru viata voastra ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? Priviti la pasarile cerurilor, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in hambare, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele?

Si cine dintre voi, ingrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot? Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia.

Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu astfel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putini credinciosilor?

Deci, nu duceti grija, spunand: ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Caci dupa toate acestea se straduiesc paganii; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele.

Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua“.

Iubiti credinciosi,

Aceasta pericopa evanghelica este un text greu. Daca astazi s-ar fi aflat aici un om care n-a mai calcat niciodata in biserica si ar auzi pentru prima oara aceste cuvinte, s-ar putea scandaliza, spunand: Iata o religie care invata pe oameni sa nu munceasca! Iata un Dumnezeu care-i indeamna pe oameni sa nu se ingrijeasca ce vor manca si cu ce se vor imbraca. Adica, sa leneveasca, asteptand sa le pice de undeva proverbiala para malaiata; sa ploua, adica, cu mancare, imbracaminte si cu toate celelalte lucruri de care avem nevoie aici pe pamant, fara a ne ingriji nicio clipa de ele.

Ei bine, nu este asa! Si, dupa cum exista o stiinta care ne invata raportul dintre cifre, numita Matematica; asa cum exista o stiinta a corpurilor ceresti, care ne invata miscarea si tainele acelora, numita Astronomie; asa cum exista o stiinta a particulelor mici, a moleculelor, a atomilor, din care sunt constituite toate lucrurile din jurul nostru, numita Chimie, asa cum exista stiinta numita Fizica etc, – toate stiintele de pe pamant -, exista si o „Stiinta”, numita Teologie, care ne invata astazi pana si lucrurile cele mai elementare: cum sa privim – prin prisma invataturii lui Dumnezeu – hrana, bautura, imbracamintea si, in general, cum sa privim toate aceste lucruri, pana la un punct absolut necesare existentei noastre. Ea este invatatura despre Dumnezeu, dar si despre cum sa-I placem Lui si, in acest sens ne invata astazi cum sa abordam viata aceasta cu toate nevoile ei: hrana, imbracaminte si celelalte griji.

De ce spun acestea? Pentru ca vedem adeseori in jurul nostru oameni care nu stiu sa traiasca. Oameni nefericiti, care-si petrec viata in abuzuri si exagerari de tot felul, departe de voia lui Dumnezeu. Exista oameni care nu stiu sa vietuiasca! Care – de exemplu – toata viata lor o duc intr-un „teatru”, cautand sa pozeze tot timpul in cu totul altceva decat sunt. Exista oameni care cred ca sinceritatea este slabiciune, punand in schimb pe „soclu”, la mare cinste, viclenia si falsitatea.

Oameni care nici macar in fata lor insisi nu-si mai recunosc slabiciunile. Exista oameni, asadar, care nu stiu sa traiasca, iar evanghelia aceasta ne invata nici mai mult nici mai putin decat cum sa traim, mergand pana la cele mai elementare lucruri din viata noastra, lucruri de care nu ne putem dispensa – hrana si imbracamintea.

Ce vrea sa spuna insa evanghelia, sa nu ne intereseze deloc acestea? Isi propune ea, oare, sa incurajeze lenea? Vrea ea sa incite la cersetorie pe cel care, de fapt, ar putea munci si ar putea sa-si castige hrana si traiul sau, dar prefera sa primeasca degeaba? Este oare evanghelia de astazi un indemn la nemunca, la a sta si a astepta sa ne pice din cer toate lucrurile de care avem nevoie? Nici pe departe!… Nu se poate ca ea sa contrazica pe Sfantul Apostol Pavel care spune clar: „daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance” (II Tes. 3,10]. Nu poate Dumnezeu, asadar, Care doreste sa fim cinstiti si sa ne castigam singuri painea, sa ne indemne sa asteptam sa ne vina singure hrana, imbracamintea si celelalte lucruri atat de necesare!

Ce se intampla, deci? Cum trebuie sa intelegem cuvintele din evanghelia de astazi:

„Nu va ingrijiti de hrana ce veti manca, nici de bautura ce veti bea, nici de imbracamintea ce veti imbraca, pentru ca dupa toate acestea alearga paganii”?

Ei bine, cheia intelesului acestor cuvinte ne-o da insasi concluzia pericopei evanghelice:

„Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea lui, si toate celelalte vi se vor adauga voua!”

Ba inca si cuvintele care urmeaza imediat acestora:

„Nu va ingrijiti de ziua de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale. Ajunge zilei rautatea ei!” (Mt. 6, 34).

Dragii mei,

Intelesul evangheliei de astazi acesta este: nu va ingrijorati peste masura de toate aceste lucruri, dealtfel necesare; sa nu puna acestea stapanire pe voi si pe sufletele voastre, in asa fel incat sa nu mai puteti nici macar zari, din valtoarea lor, imparatia lui Dumnezeu! Sa nu va lasati robiti adica mancarii, bauturii, imbracamintii, grijilor de tot felul, mai mult decat de Dumnezeu. Sa ne ingrijim, adica, in primul rand sa-I placem lui Dumnezeu, si abia dupa aceea de acestea. Sa nu-L situam, asadar, pe El sub aceste lucruri, caci Dumnezeu este si Creatorul lor, si pe toate, ca un Atotputernic, le-a facut pentru nevoile noastre.

Cu privire la atotputernicia lui Dumnezeu, la faptul ca El a facut tot ce este in jurul nostru, ca ne poate sari oricand in ajutor in necazurile, supararile si slabiciunile noastre, caci este Dumnezeu care a creat si stapaneste peste toate, eloc­vent mi se pare capitolul 38 din cartea „Iov”, versetele 3-41. Este unul din cele mai frumoase imnuri inaltate lui Dumnezeu, aratand atotputernicia si stapanirea Lui nemarginita:

„Incinge-ti deci coapsele ca un viteaz si Eu te voi intreba si tu imi vei da lamuriri!

Unde erai tu, cand am intemeiat pamantul? Spune-Mi, daca stii sa spui.

Stii tu cine a hotarat masurile pamantului sau cine a intins deasupra lui lantul de masurat?

In ce au fost intarite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului,

Atunci cand stelele diminetii cantau laolalta si toti ingerii lui Dumnezeu Ma sarbatoreau?

Cine a inchis marea cu porti, cand ea iesea navalnica, din sanul firii,

Si cand i-am dat ca vesmant negura si norii drept scutece,

Apoi i-am hotarnicit hotarul Meu si i-am pus porti si zavoare

Si am zis: Pana aici vei veni si mai departe nu te vei intinde, aici se va sfarama trufia valurilor tale?

Ai poruncit tu diminetii, vreodata in viata ta, si i-ai aratat aurorei care este locul ei,

Ca sa apuce pamantul de colturi si sa scuture pe nelegiuti de pe pamant?

In revarsatul zorilor, pamantul se face rosu ca rosile peceti si ia culori ca de vesmant.

Cei rai raman fara noaptea (prielnica lor) si bratul ridicat este frant.

Ai fost tu pana la izvoarele marii sau te-ai plimbat pe fundul prapastiei?

Ti s-au aratat oare portile mortii si portiile umbrei le-ai vazut?

Ai cugetat oare la intinderea pamantului? Spune, stii toate acestea?

Care drum duce la palatul luminii si care este locul intunericului,

Ca sa stii sa-l calauzesti in cuprinsul lui si sa poti sa nimeresti potecile care duc la el acasa?

Tu stii bine, caci atunci erai nascut si numarul zilelor tale e foarte mare.

Ai ajuns tu la camarile zapezii? Ai vazut tu camarile grindinei,

Pe care le tin deoparte pentru vremuri de stramtoare, pentru zilele de batalie si de razboi?

Unde se risipesc aburii si se raspandeste pe pamant vantul de la rasarit?

Cine a sapat albie puhoaielor cerului si cine a croit drum bubuitului tunetului,

Ca sa ploua pe un pamant nelocuit si pe o pustietate unde nu se afla fiinta omeneasca

Si sa adape tinuturile sterpe si uscate si sa scoata pajiste de iarba din intinderea plesuva?

Are ploaia un tata? Cine a zamislit stropii de roua?

Din sanul cui a iesit gheata? Si cine este cel ce naste promoroaca din cer?

Apele se incheaga si se intaresc ca piatra si fata marii se face sloi!

Poti tu sa legi cataramele Pleaiadelor sau sa deznozi lanturile Orionului?

Poti tu sa scoti la vreme cununa Zodiacului si vei fi tu carmaci Carului Mare si stelelor lui?

Cunosti tu legile cerului si poti tu sa faci sa fie pe pamant ceea ce este scris in ele?

Poti tu sa ridici pana la nori glasul tau ca sa se sloboada peste tine potopul ploilor?

Esti tu in stare sa azvarli fulgerele si ele sa plece si sa-ti spuna: Iata-ne?

Cine a pus atata intelepciune in pasarea Ibis sau cine i-a dat pricepere cocosului?

Cine poate sa tina cu destoinicie socoteala norilor si sa verse pe pamant burdufurile cerului,

Ca sa se adune pulberea si sa se intareasca, iar bulgarii de pamant sa se lipeasca laolalta?

Tu esti cel ce aduci prada leoaicei si potolesti foamea puilor de leu,

Cand s-au ascuns in vizuini sau stau si pandesc ascunsi in hatisuri?

Cine are grija de mancarea corbului, cand puii lui croncanesc la Dumnezeu de foame si zboara incoace si incolo dupa hrana?”

Iata cat este de puternic Cel care a insuflat pe autorul acestor randuri! Iata cat este de bun si de capabil sa ne poarte de grija in toate nevoile vietii noastre: hrana, bunuri, imbracaminte. Cu ce conditie, insa? Sa-L punem pe El in viata noastra deasupra tuturor dorintelor noastre. Sa facem din El, din acest Dumnezeu atat de puternic, Stapanul si prietenul nostru, conducandu-ne toata viata dupa sfaturile si invatatura Sa.

Cineva, care a avut odata un accident groaznic, imi spunea: „Diavolul m-a pus sa plec in ziua aceea de acasa si sa patesc acest necaz?!” Dar, am zis: Oare diavolul este stapanul nostru?! Oare in mana lui suntem? Oare el hotaraste ce se intampla sau nu cu noi? Oare acest Dumnezeu, Care a creat toate, ne-a dat pe mana diavolului? De la acela asteptam noi dezlegarea problemelor noastre? Pe el l-am pus calauzitor in viata noastra, sau pe acest Dumnezeu bun care, desi locuieste in ceruri, este oricand gata sa vina pentru a „locui” in sufletele noastre?

Dumnezeu este gata sa fie calauzitor vietii noastre, gata sa ne ajute in fiecare problema a noastra, daca vom sti sa I-o cerem. Din pacate insa, sunt atatia oameni care-L „izoleaza” mai degraba, il limiteaza pe Dumnezeu la o cruce fugara, formala si aproape inconstienta. Sunt intre noi persoane care uita sau nu iau in seama faptul ca, dincolo de trupul acesta material, care sigur, isi cere drepturile sale, au si suflet, de care cel putin in sarbatori trebuie sa se ingrijeasca in mod deosebit.

Sunt oameni care nu inteleg ca nu se poate, asa cum zice evanghelia de astazi, sa slujeasca si lui Dumnezeu si lui mamona, pentru ca, vrand-nevrand, unul va ajunge sa se bucure in sufletul lor de mai multa cinste si de mai multa pretuire decat celalalt. Si, va fi oare Dumnezeu acela?…

Sunt persoane care si duminica si in sarbatori si tot timpul petrec la fel: in aceeasi agonie; in fuga aceasta dupa hrana, dupa bunuri materiale, dupa imbracaminte, oameni „al caror dumnezeu este pantecele lor”, potrivit Apostolului Pavel (Flp. 3, 19). Ei bine, pe acestia ii vizeaza evanghelia de astazi! Nu vrea, Doamne fereste, sa ne spuna ca bunurile materiale nu au nicio importanta pentru noi! Dimpotriva! Haideti sa ne aducem aminte ca Mantuitorului Hristos i-a fost mila de multimea care sedea si-L asculta si, pentru ca se facuse seara si era infometata, a binecuvantat painea si pestele si, inmultindu-le, a purtat grija de aceasta necesitate a firii (Mt., cap. 14 si 15).

Nu vrea Dumnezeu sa ne spuna ca nu trebuie sa ne ingrijim deloc de mancare, de bunurile materiale necesare si de imbracaminte, ci ne interzice sa ne facem din acestea mici „dumnezei”, care sa se substituie adevaratului Dumnezeu in sufletele noastre. Nu cumva preocuparea noastra numarul unu – grija, obsesie, stres – sa fie de ordin material, iar El sa ajunga sa ocupe in inima noastra un loc secundar, ultimul loc sau nici macar acela. Dumnezeu se vrea prezent permanent in sufletul si in preocuparile noastre.

Asa trebuie sa-L receptam, iar nu in felul in care a ajuns sa fie receptat astazi de tot mai multi: ca Unul „indepartat” si izolat undeva in cer, ce asista pasiv cum se nasc oamenii si mor, pentru ca dupa aceea sa ii ia la Dansul sau nu, fara insa a participa la viata lor si ei la a Lui. Eu cred ca pe Dumnezeu trebuie sa-L receptam ca pe „un prieten pe care-L tinem totdeauna de mana” si pe Care il simtim totdeauna aproape.

De ce aceasta? Pentru ca am vazut cine este Dumnezeu! Am vazut ca El este singurul in masura sa ne ajute in problemele, slabiciunile si nevoile noastre. El poate si-Si doreste sa fie prezent in fiecare act de-al nostru, numai sa-I cerem ajutorul si „sa-L tinem de mana” permanent.

Se spune ca un om cu viata imbunatatita a primit la batrinete de la Dumnezeu darul de a-si vedea trecutul. Si-a revazut viata pe care a parcurs-o, pasii pe care i-a facut in viata ca pe niste urme moi pe nisip. Si, intorcandu-se si reluandu-si firul vietii sale de la inceput, a vazut ca, de cele mai multe ori nu era numai o pereche de pasi, ci doua. Alaturi de urmele sale pe nisip era inca o pereche de pasi, si i-a zis Dumnezeu:

– Acestea sunt urmele Mele, care au fost alaturi de tine si ti-au calauzit pasii, sprijinindu-te totdeauna.

Uitandu-se mai bine insa, omul nostru a observat ca, in clipele cele mai grele ale vietii nu mai erau doua perechi de urme, ci doar una, si atunci a strigat la Dumnezeu si I-a zis:

– Bine, Doamne, tocmai in clipele cele mai dureroase si mai grele si cand aveam nevoie mai multa de Tine, m-ai lasat singur?

Si i-a zis Dumnezeu :

– Ia priveste mai bine urmele acelea!

Si uitandu-se, a vazut ca, de fapt, urmele nu erau ale lui, ci ale lui Dumnezeu, mai apasate si mai adanc infipte in nisip, si a zis:

– Doamne, ce inseamna aceasta?

– Ei bine, i-a raspuns Dumnezeu, in clipele cele mai grele din viata ta, pentru ca M-ai slujit si M-ai iubit, pentru ca M-ai chemat totdeauna si M-ai dorit, in clipele cele mai grele ale vietii tale Eu te purtam pe umerii Mei!…”

(Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011, PS Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor)

sursa: www.crestinortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *