Existenta sufletului ‘de la inceputul zamislirii’

Unii au formulat teoria cu privire la un proces al însufleţirii, susţinând că ovulul fecundat nu ar avea dintru început suflet, ci că el s-ar însufleţi treptat, pe măsura dezvoltării organelor trupeşti ale embrionului, a aşa-numitei organogeneze. O astfel de concepţie nu este acceptată de învăţătura ortodoxă, care afirmă că sufletul este zidit de Dumnezeu chiar în clipa fecundării ovulului, în acelaşi timp, şi că există în acesta înainte de formarea organelor trupului (inimă, creier etc.).

Pentru început, trebuie notat faptul că la om sufletul este indisolubil legat de viaţă; viaţa omului nu poate fi concepută fără suflet. Sufletul omului, care este zidit de Dumnezeu, are energie de viaţă făcătoare care dă viaţă sufletului unit cu el, dar şi energie raţională şi noetică, prin care gândeşte şi comunică cu Dumnezeu. Prin urmare, nu poate exista viaţă omenească organizată, fără să existe şi suflet. Este vorba despre învăţătura fundamentală a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, prin prisma căreia va trebui să abordăm toate întrebările care apar.

Au fost formulate multe teorii, atât de vechii filosofi elini, cât şi de oamenii de ştiinţă contemporani, despre felul cum începe viaţa în embrion şi, în genere, în om. Unii socotesc drept început al vieţii apariţia zigotului (prima celulă-ou fecundată) în uter, alţii consideră început diferenţierea celulelor, alţii au ca temei crearea tubului neural, care se observă în a paisprezecea zi de la fecundarea ovulului1.

Potrivit concepţiei medicale încetăţenite astăzi, fecundarea şi concepţia nu sunt unul şi acelaşi lucru, de vreme ce concepţia reprezintă procesul şi dezvoltarea ulterioară fecundării. De asemenea, mulţi vorbesc astăzi şi despre o aşa-zisă deosebire între embrion şi pre-embrion. Potrivit acestora, pre-embrionul este un organism
alcătuit dintr-o masă de celule nediferenţiate care începe din zigot, după fecundare şi ajunge până la formarea embrionului în cea de-a treia săptămână2.

Astfel de concepţii despre deosebirea dintre embrion şi pre-embrion, precum şi despre însufleţirea treptată a ovulului fecundat, care favorizează cercetările şi experimentele medicale pe embrioni, nu pot fi acceptate de învăţătura Bisericii Ortodoxe, care afirmă că sufletul se află într-o strânsă legătură cu viaţa, fără el viaţa fiind de neconceput. Astfel, nu sunt acceptate teoriile despre deosebirea dintre embrion şi pre-embrion şi despre însufleţirea treptată a ovulului fecundat. Despre coexistenţa sufletului şi a trupului aflăm la Sfinţii Părinţi ai Bisericii o învăţătură lămurită, pe care o vom cerceta pe scurt în cele ce urmează şi care este cuprinsă în formulările: „în clipa zămislirii se însufleţeşte” şi „de la începutul zămislirii”.

Sfântul Vasilie cel Mare, referindu-se la avort, face o observaţie importantă: „Noi nu ne conducem după subtilitatea expresiunii de făt format şi neformat”, ceea ce înseamnă că embrionul este însufleţit încă de la zămislirea lui, şi astfel femeia „care omoară fătul prin meşteşugire se supune pedepsei uciderii”3. In învăţătura creştină nu există deosebire între embrionul format şi cel încă neformat, aşa-zisul pre-embrion, de aceea nu putem accepta această distincţie între ovul fecundat şi embrion.

In scoliile la Scara Sfântului Ioan Sinaitul aflăm scris: „Socotesc că vorbeşte despre suflet, care nici n-a preexistat trupului, nici nu vine la existenţă după trup. Ci se creează şi el odată cu trupul. De aceea, e ucigaş şi cel ce omoară embrionul. Pentru că el e însufleţit de la zămislire. Sufletul lucrează la fel de mult ca şi trupul. Pe măsura creşterii trupului, îşi arată şi sufletul lucrările lui”4. Sufletul există din clipa fecundării, omul există din prima clipă în care este zămislit, cu deosebirea că sufletul care există în ovulul fecundat, respectiv în embrion, chiar înainte de formarea şi diferenţierea celulelor, înainte de a începe să funcţioneze inima şi tubul neural, care se va dezvolta formând creierul, nu îşi manifestă încă energiile-lucrările.

In expunerea de credinţă a „Acordului reconcilierii” (433) care face referire la învăţătura despre întruparea lui Hristos şi unirea sufletului cu trupul şi care statorniceşte hotărârile celui de-al treilea Sinod Ecumenic, se vorbeşte despre tema de care ne ocupăm. Potrivit credinţei Bisericii, se consemnează faptul că Hristos este Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit „din suflet raţional şi trup”, Care S-a născut din Tatăl după Dumnezeire înaintea veacurilor şi S-a născut din Fecioara Maria „în zilele cele mai de pe urmă”, de aceea mărturisim un Hristos, un Fiu şi un Domn. Astfel şi Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu „prin aceea că L-a întrupat şi L-a înomenit pe Dumnezeu-Cuvântul şi, prin zămislirea ei, S-a unit pe Sineşi cu templul cel luat dintr-însa”5. Aceasta înseamnă că Hristos a luat firea omenească deplină (suflet şi trup) şi, desigur, a luat suflet chiar în clipa zămislirii Sale.

Aceasta reprezintă învăţătură dogmatică a Bisericii care se referă atât la tematica hristologică, cât şi la cea antropologică. La această învăţătură face trimitere Sfântul Ioan Damaschin. Vorbind despre modul înomenirii lui Hristos, scrie: „Nu S-a făcut mai întâi Om, şi mai pe urmă Dumnezeu, ci, din primul moment al existenţei, a existat în amândouă chipurile, pentru că de la începutul zămislirii a avut existenţa în însuşi Cuvântul. Este omenesc, deci, potrivit firii omeneşti; şi este a lui Dumnezeu şi dumnezeiesc într-un chip supranatural. Mai mult, a avut şi însuşirile unui corp însufleţit, căci Cuvântul le-a primit pe acestea în virtutea întrupării. Acestea, potrivit ordinii activităţii naturale, sunt cu adevărat naturale”6. Aici se vorbeşte despre faptul că Domnul a luat firea omenească „de la începutul zămislirii” şi, totodată, despre însuşirile „unui trup însufleţit”, ceea ce înseamnă că nu există trup fără suflet, iar însufleţirea se petrece odată cu zămislirea.

Sfântul Ioan Damaschin vorbeşte şi despre faptul că în Hristos „cele trei: asumarea firii noastre, existenţa şi îndumnezeirea ei de Cuvânt s-au întâmplat simultan”, „în chip minunat”: „Căci însuşi Cuvântul S-a făcut trup, a fost conceput din Fecioară, S-a născut Dumnezeu împreună cu natura pe care a luat-o şi care a fost îndumnezeită de El în acelaşi timp în care a fost adusă la existenţă, în aşa fel încât cele trei: asumarea firii noastre, existenţa şi îndumnezeirea ei de Cuvânt s-au întâmplat simultan. Şi în chipul acesta Sfânta Fecioară este înţeleasă şi numită drept Născătoare de Dumnezeu şi nu numai din pricina firii Cuvântului, ci şi din pricina îndumnezeirii firii omeneşti. Zămislirea şi existenţa acestora, adică zămislirea Cuvântului şi existenţa trupului în însuşi Cuvântul, au avut loc într-un chip minunat în acelaşi timp. Insăşi Maica lui Dumnezeu a dat în chip minunat Făcătorului să Se plăsmuiască, iar lui Dumnezeu şi Făcătorului universului să Se facă om, îndumnezeind ceea ce a luat”7.

Prin urmare, Hristos, prin întruparea Sa, a luat întreaga fire omenească, unitatea sufletului şi a trupului, cu deosebirea că Persoana în firea dumnezeiască este Logosul, a Doua Persoană a Sfintei Treimi. Acelaşi lucru se petrece şi în cazul zămislirii omului. In momentul fecundării ovulului de către spermatozoid, care se săvârşeşte prin lucrarea de viată făcătoare a lui Dumnezeu, sufletul se uneşte cu zigotul (prima celulă fecundată), sufletul existând din clipa zămislirii, înainte de a începe să se formeze celulele, înainte de a se forma treptat tubul neural, din care se va dezvolta sistemul nervos, înainte ca inima să bată şi, desigur, înainte de a se forma toate organele embrionului. Sufletul existent în embrion va începe să-şi manifeste energiile-lucrările potrivit cu dezvoltarea trupului şi dezvoltarea de mai târziu a omului.

Exegeza hristologică a acestei problematici este modelul exegezei antropologice şi de aceea Biserica nu se poate îndepărta de învăţătura despre însufleţirea embrionului chiar din momentul fecundării. Acesta este, de altfel, motivul pentru care prăznuim zămislirea Sfintei Ana, a Cinstititului înaintemergător, a Preacuratei, precum şi Bunavestire a Născătoarei de Dumnezeu, care L-a zămislit pe Hristos.

+ Ierotheos Vlahos

Fragment din cartea „Hainele de piele. Viata, bolile, batranetea, moartea si ceasul mortii”, Editura Sophia

sursa:www.crestinortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.