Praznicul Cincizecimii sau al Rusaliilor reprezintă un moment de culme şi de rodire a lucrării mântuitoare, pe care a realizat-o Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru înnoirea, sfinţirea şi restaurarea umanităţii întregi. Evenimentul Rusaliilor înseamnă punctul final al intervenţiei dumnezeieşti în istoria umanităţii, considerând Întruparea sau înomenirea Cuvântului veşnic al Tatălui, ca fiind începutul mântuirii tuturor, urmată de Patimile, Moartea pe cruce, Învierea şi Înălţarea Sa la ceruri, de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl. Prin Înălţarea la cer a Domnului, cu umanitatea pe care a asumat-o la Întrupare, se închide cercul iubirii lui Dumnezeu (cf. Ioan 16, 16-18), pentru ca acest cerc al iubirii să înceapă să rodească în viaţa oamenilor şi în istorie, începând cu ziua Cincizecimii, roadele sfinţirii, înnoirii şi mântuirii.
\r\n
Coborârea Duhului Sfânt în chipul limbilor ca de foc peste Sfinţii Apostoli în ziua Cincizecimii a însemnat împlinirea făgăduinţelor mesianice, că Dumnezeu va trimite pe Duhul Său Cel Sfânt peste toţi oamenii, spre a-i face purtători de Duh şi spre a deveni „un lăcaş sfânt întru Domnul“. În acelaşi timp, această revărsare de Duh Sfânt a venit să împlinească cuvintele Mântuitorului, Care înaintea Pătimirilor Sale a spus: „Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci câte aude va vorbi şi cele viitoare vă va vesti. Acela Mă va preamări, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti“ (Ioan 16, 13-14). Preamărirea Fiului Omului prin Patimi, Moarte şi Înviere a început să rodească pentru umanitate în această zi de venire a Duhului Sfânt. Prin coborârea tainică a Duhului Sfânt a luat fiinţă Biserica, ca sălăşluire a lui Hristos Cel înălţat la ceruri în sufletele oamenilor credincioşi. Deci, la Rusalii apare în istorie Biserica lui Hristos, pe care „nici porţile iadului nu o vor putea birui“ (cf. Matei 16, 18), ca aşezământ de viaţă şi iubire, în cadrul căreia să se lucreze mântuirea personală a tuturor oamenilor, căci Dumnezeu voieşte „ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină“ (I Timotei 2, 4).
\r\n
Prin Duhul Sfânt, Iisus Hristos rămâne cu cei credincioşi Lui până la sfârşitul veacurilor. Pătrunderea lui Hristos în oamenii care se deschid Lui, prin credinţă şi iubire, înseamnă intrarea Lui cu darurile Sale mântuitoare în viaţa oamenilor, spre a-i înălţa pe aceştia la viaţa de iubire şi comuniune cu Sfânta Treime. Căci unde este Hristos, acolo este şi Duhul Lui, de care este nedespărţit, dar este prezent acolo după voia şi cu împreună lucrarea Tatălui. Deci, întreaga Sfântă Treime îşi face locaş în comuniunea şi comunitatea celor care primesc darul mântuirii lui Hristos prin Duhul Sfânt. Această lucrare sfântă începe din ziua Cincizecimii, ca extindere a comuniunii Sfintei Treimi în viaţa Bisericii, adică a celor care au crezut în Domnul şi s-au botezat în numele Lui, spre a deveni noul popor al lui Dumnezeu. Hristos Se coboară la oameni, prin Duhul Lui Cel Sfânt, pentru ca aceştia să fie înălţaţi la comuniunea iubirii Treimii Celei mai presus de fire. Duhul Sfânt coboară la Cincizecime peste fiecare apostol în parte şi peste toţi împreună pentru a pune în evidenţă modelul comuniunii Treimii Sfinte pentru fiecare credincios şi pentru Biserică în ansamblul ei. Aceasta primeşte drept paradigmă a vieţii şi a unităţii ei amprenta profundă a vieţii Dumnezeului Celui viu şi iubitor, ca Treime iubitoare de Persoane veşnice, aflate într-o relaţie vie şi nedespărţită de iubire şi lucrare. Scriitorul bisericesc Origen, cunoscând această prezenţă şi lucrare a Sfintei Treimi în lume, avea să spună că Biserica „este plină de Treime“. Adică întreaga viaţă şi manifestare a Bisericii reflectă viaţa de comuniune a Sfintei Treimi. Toate rugăciunile şi slujbele Bisericii sunt de neînţeles fără apelul la Treime, la modul în care Ea a lucrat cu înţelepciune mântuirea neamului omenesc, în Iisus Hristos, şi cum rodeşte această mântuire adusă de Iisus Hristos în lume, pentru fiecare om care doreşte „să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului“.
\r\n
În imnele de praznic ale Rusaliilor putem sesiza cu uşurinţă modul în care Biserica înţelege evenimentul copleşitor al Cincizecimii şi care este semnificaţia lui în ceea ce priveşte prezenţa şi lucrarea Sfintei Treimi, pentru a da naştere Bisericii şi apoi pentru a o menţine pe aceasta în existenţă. Biserica cheamă de ziua Cincizecimii ca toate neamurile pământului să vină să se închine Sfintei Treimi, arătând mai îndeaproape de ce trebuie să se adune cu toţii în jurul Sfintei Treimi, explicându-ni-se modul de relaţie şi viaţă existentă între Persoanele Treimii, precum şi lucrarea Lor în lume: „Veniţi popoarelor, să ne închinăm Dumnezeirii Celei în trei Ipostasuri: Fiului în Tatăl, împreună cu Sfântul Duh. Că Tatăl a născut din veci pe Fiul, Cel împreună veşnic şi împreună pe scaun şezător; şi Duhul Sfânt era în Tatăl, preamărit împreună cu Fiul; o Putere, o Fiinţă, o Dumnezeire, Căreia toţi închinându-ne, zicem: Sfinte Dumnezeule, Cel Ce toate le-ai făcut prin Fiul, cu împreună-lucrarea Sfântului Duh; Sfinte tare, prin Care pe Tatăl am cunoscut şi prin Care Duhul Sfânt a venit în lume; Sfinte fără de moarte, Duhule Mângâietor, Cel ce din Tatăl purcezi şi în Fiul Te odihneşti; Treime Sfântă, mărire Ţie!“ (Mărire… Şi acum… glas 8, Vecernia Rusaliilor). În acest imn bisericesc putem sesiza o întreagă teologie a Sfintei Treimi, privită atât în relaţiile interne ale Persoanelor treimice, cât şi în ceea ce priveşte lucrarea Lor în lume, pornind de la Tatăl, prin Fiul, în Sfântul Duh.
\r\n
Ortodoxia a fost binecuvântată de Dumnezeu să moştenească acest tezaur inepuizabil şi de negrăit al învăţăturii despre lucrarea Sfintei Treimi, având conştiinţa misterului luminos al Ei, şi spre care doreşte să atragă întreaga umanitate, ca aceasta să se poată împărtăşi de viaţa şi iubirea Treimii sfinte şi iubitoare, Care ne-a mântuit pe noi. Pe Aceasta doreşte Biserica să o facă accesibilă lumii de astăzi şi fiecărui om în parte, care are atât de mare nevoie de luminile, puterile şi darurile Preasfintei Treimi.
\r\n
Pr. prof. univ. dr. Ioan Tulcan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxe din Arad