LUNEA CINCIZECIMII – ZIUA SFÂNTULUI DUH

„…Nimeni nu poate să zică „Domn este Iisus” decât în Duhul Sfânt…” (I Corinteni, 12, 3).

\r\n

Zidirea şi rezidirea lumii au fost făcute prin lucrarea comună a Dumnezeului Celui în Treime slăvit: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

\r\n

Hristos a fost zămislit în pântecele Născătoarei de Dumnezeu de la Duhul Sfânt. Mai apoi, după Învierea Sa şi, desigur, în ziua Cincizecimii, Hristos a trimis Duhul Sfânt, pentru că Duhul Sfânt se transmite prin Hristos. Iar când Duhul a venit la Apostoli, Hristos a luat chip în inima lor, adică Apostolii au fost făcuţi mădulare ale Trupului înviat a lui Hristos.

\r\n

Sfântul Ioan Damaschin zice că „Sfântul Duh este semnul lui Dumnezeu Cuvântul Care S-a născut din Tatăl”. Duhul Sfânt este numit semn al Cuvântului, pentru că „fără Duhul Sfânt, Fiul lui Dumnezeu nu poate fi cugetat”, ne spune Sfântul Grigorie al Nyssei.

\r\n

Duhului Sfânt I-au fost date multe nume. Unul dintre acestea, care înfăţişează lucrarea săvârşită în Biserică, dar şi în viaţa oamenilor, este – Mângâietor. Având încredinţarea că Duhul Sfânt este Mângâietorul, ne rugăm: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului…”.

\r\n

Duhul Sfânt se numeşte Mângâietor, pentru că îl mângâie pe omul care se luptă împotriva păcatului şi care se străduie să păzească toate poruncile lui Hristos. Lupta este grea, pentru că este dusă împotriva duhurilor viclene. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că Duhul Sfânt lucrează asupra tuturor oamenilor, însă în mod diferit. Astfel, asupra celor care se află sub Lege, Duhul Sfânt lucrează cu har care îi îndeamnă spre necălcarea poruncilor şi îi luminează spre cunoaşterea lui Hristos. Pentru cei care trăiesc în Hristos, harul este cel care îi înfiază, căci aceştia se fac fii ai lui Dumnezeu prin lucrarea Duhului Sfânt. Şi în sfârşit, asupra celor desăvârşiţi, îndumnezeiţi, adică asupra celor care s-au arătat vrednici de a trăi în cetatea lui Dumnezeu, Duhul Sfânt acţionează cu har înţelepţitor. Aşadar, Duhul Sfânt lucrează în toţi, dar în chip diferit,  după starea duhovnicească a fiecăruia.

\r\n

Sfântul Vasile cel Mare spune, că Duhul Sfânt a vestit şi dezvăluit venirea lui Hristos în lume, de aceea toţi cei care primesc Duh Sfânt (la Sfântul Botez) şi devin fii ai Bisericii – se unesc cu Hristos. Aşa cum vedem în vieţile Sfinţilor, cel care are Duh Sfânt se face Prooroc, adică dobândeşte harul proorociei, văzând şi trăind împărăţia lui Dumnezeu şi cunoscând tainele lui Hristos. Prin puterea şi prin harul Duhului Sfânt darul de a prooroci devine starea firească a omului. Şi rugăciunea (minţii) este o dovadă a acestui har şi a lucrării Sfântului Duh. Toate darurile pline de har sunt de la Dumnezeu. Aceasta înseamnă că vederea Proorocilor nu este o scornire a gândirii sau a imaginaţiei acestora, viaţa Apostolilor nu este numai o misiune creştină, iar mucenicia Sfinţilor nu este o lucrare a unei voinţe puternice. Toate acestea sunt daruri ale Duhului Sfânt.

\r\n

Duhul Sfânt a pogorât în ziua Cincizecimii. Acest lucru nu înseamnă că mai înainte Duhul nu era pe pământ şi la oameni. Pogorârea Duhului în ziua Cincizecimii arată că Duhul Sfânt i-a făcut pe Ucenici mădulare ale Trupului lui Hristos şi le-a dat puterea de a lua parte la biruinţa Mântuitorului asupra morţii.

\r\n

Apariţia Duhului Sfânt ca o suflare de vânt ce vine repede simbolizează faptul că Duhul Sfânt le biruieşte pe toate, calcă peste zidurile celui viclean şi zdrobeşte orice aşezare şi orice întăritură a vrăjmaşului.

\r\n

Sfântul Evanghelist Luca, cel care a scris Faptele Apostolilor, spune: „Şi li s-au arătat, împărţite. Limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt” (Fapte, 2, 3-4). În primul rând, Duhul Sfânt s-a pogorât în chipul limbilor, pentru a arăta că are aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu Cuvântul, fiindcă nimic nu este mai legat de cuvânt decât limba. În acelaşi timp, Duhul Sfânt a apărut în chip simţit, sub forma limbilor, pentru ca să arate, că învăţătorul adevărului are nevoie de limbă cu har.

\r\n

Limbile sub forma cărora S-a arătat Duhul Sfânt erau de foc, lucru care are o mare însemnătate. Focul vădeşte faptul că Duhul este de aceeaşi fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, deoarece Dumnezeu este foc mistuitor. Desigur, că focul, în chipul căruia S-a pogorât Duhul Sfânt nu era un foc zidit (materialnic), ci unul nezidit. De aceea Sfântul Evanghelist n-a spus „limbi de foc”, ci „limbi ca de foc”.

\r\n

Sfântul Apostol Pavel scria Romanilor: „Câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Romani, 8, 14). Dar nu toţi oamenii care au fost creaţi de Dumnezeu sunt copii ai Lui, ci numai aceia care sunt îndrumaţi de Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte, este fiu al lui Dumnezeu numai cel ce Îl are în el pe Duhul Sfânt, Care mărturiseşte şi adevereşte că acela este copil al lui Dumnezeu. Existenţa Duhului Sfânt în suflet este confirmată de rugăciunea lăuntrică (interioară) a inimii, care se rosteşte cu umilinţă.

\r\n

Omul care nu Îl are în el pe Duhul Sfânt, nu aparţine lui Hristos, chiar dacă acel om s-a botezat cândva, harul de la Botez este nelucrător, iar el este un membru mort al Bisericii. Despre aceasta ne scrie Apostolul Pavel: „…dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui” (Romani, 8, 9).

\r\n

Scopul Întrupării Fiului lui Dumnezeu Cuvântul a fost ca oamenii să ia Duh Sfânt şi să se facă mădulare ale Trupului lui Hristos. Tocmai de aceea, sfârşitul vieţii duhovniceşti este împărtăşirea cu Duhul Sfânt, prin care ne facem mădulare vii ale Bisericii.

\r\n

De aceea să ne rugăm părinţilor, fraţilor şi surorilor, să ne rugăm pentru a primi Duh Sfânt – Duhul Care a plinit toate şi Care a plinit şi Biserica şi care este Viu în Ea, deoarece Duhul este izvorul adevărului. Noi cândva am primit acest Duh, când am fost botezaţi şi miruiţi cu Sfântul Mir, dar noi Îl pierdem – prin păcate, prin viaţa nepăsătoare… Să ne rugăm ca să vină şi peste noi de viaţă Făcătorul Duh şi să ne străduim să aducem acele roade ale Duhului, care sunt descrise de Apostolul Pavel: pacea, bucuria, blândeţea, îndelunga răbdare, şi alte roade, cununa cărora este – dragostea curată şi plină de jertfă. Iar dacă ne rugăm ca Domnul să ne trimită Duhul Sfânt peste noi, să nu uităm să ne ostenim, să priveghem, ca nu cumva în zadar să fie pogorârea Sfântului Duh peste noi…

\r\n

Protodiacon Ioan MUNTEANU