Iadul, refuzul lui Dumnezeu?

Ori de cate ori auzi de iad, te gandesti la suferinta, la un chin care intrece cu mult durerile din aceasta lume. Multi s-au intrebat si se intreaba, daca nu cumva Dumnezeu isi pierde atributul de iubire pentru ca accepta ca anumite persoane trecute la cele vesnice sa aiba parte de iad. Si mai mult, ar fi cumplit sa-L stim pe Dumnezeu ca sta undeva si urmareste cum se zbat in suferinta persoanele care au refuzat impartasirea de El in aceasta lume.


In primul rand trebuie sa afirmam ca Dumnezeu este si ramane iubire, chiar daca anumite persoane ajung in iad. Dumnezeu isi revarsa iubirea si asupra celor din iad, numai ca aceste persoane trecand la cele vesnice in dispret fata de El, sunt incapabile sa se impartaseasca de iubirea Lui.

Iar iubirea dumnezeiasca devine pentru cei care nu-L poftesc pe Dumnezeu, suferinta, asa cum lumina soarelui devine pentru cel care are ochiul bolnav prilej de durere. Astfel iadul este datator de suferinta nu pentru ca Dumnezeu nu ar fi prezent in el, ci pentru ca cei ajunsi aici au murit in refuzul de a-L primi.

Orice act de instrainare de Dumnezeu este un mijloc prin care iadul devine o realitate inca din aceasta lume. In acest sens, mitropolitul Antonie Bloom spunea ca cine s-a deprins cu alfabetul urii si al dezbinarii in aceasta viata, acest limbaj il va vorbi si in viata vesnica. Asadar, modul de vietuire care distruge iubirea, e samanta care rodeste iadul.

In al doilea rand, Dumnezeu nu-i pierde pe cei care nu s-au unit cu El, pentru ca le respecta libertatea. Sa nu uitam ca Dumnezeu accepta sa venim la existenta nu pentru un timp, ci pentru vesnicie. Daca i-ar mentine in existenta numai pe cei din rai, ar da dovada ca nu-l respecta pe om atunci cand acesta I se opune. Sigur ca Dumnezeu in atotputernicia Sa i-ar putea mantui pe toti, dar acest lucru ar echivala cu desfiintarea libertatii.

Dumnezeu este prezent si in iad fara sa-l desfiinteze, caci tocmai acesta este iadul: flacarile iubirii refuzate, dupa cum spune Sfantul Isaac Sirul. Oricat de adanca este caderea omului din relatia cu Dumnezeu, iubirea dumnezeiasca nu inceteaza sa fie prezenta. Indraznesc sa spun ca e o nebunie sa crezi ca pacatosii din iad sunt lipsiti de dragostea lui Dumnezeu. Prezenta iubirii dumnezeiesti asupra celor din iad este reala, numai receptarea ei e diferita.

In concluzie, suferinta din iad este data de lipsa unirii cu Dumnezeu, caci iubirea dumnezeiasca nu face niciun rau nimanui.


Adrian Cocosila

sursa: www.crestinortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *