Lumina sărbătorii Nașterii Domnului

„Veniţi să ne bucurăm întru Domnul, povestind taina ce este de faţă. Zidul cel despărţitor acum cade, sabia cea de foc se îndepărtează, heruvimul nu mai păzeşte pomul vieţii, iar eu mă împărtăşesc de dulceaţa din Rai, de la care m-am îndepărtat prin neascultare” (Stihira 1 de la Vecernia Sărbătorii Naşterii Domnului).

Prin mila Bunului Părinte Ceresc, am ajuns şi în acest an la sărbătoarea Naşterii Domnului, la prăznuirea „tainei celei din veac ascunsă” ce s-a descoperit la „plinirea vremii” (Gal. IV, 4).

Dintre praznicele împărăteşti, Naşterea Domnului este cel mai dorit şi mai aşteptat. Mîntuitorul a venit să elibereze omenirea care rătăcea în întuneric, în necunoaştere, departe de comuniunea cu Dumnezeu. Adam, pentru neascultare, a fost alungat din grădina Raiului, dar cu toate acestea, Dumnezeu nu Şi-a lăsat creaţia să se cufunde cu totul în deşertăciune şi patimi, să rămînă în întunericul păcatului şi în umbra morţii.În marea Sa iubire de oameni, Dumnezeu i-a sădit omului nadejdea izbăvirii (Facere III, 15). Popoarele aşteptau un izbăvitor în persoana lui Mesia – împăratul pămîntesc. Dumnezeu Tatăl L-a trimis printre noi pe Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, Care, după cuvîntul Scripturii, „întru ale Sale a venit” (Ioan I, 11). Aceasta este taina cea mare a sărbătorii de astăzi: iubirea lui Dumnezeu vine la noi sub chipul smerit al unui prunc născut în sărăcie. Întrupîndu-Se, Dumnezeu-Cuvîntul a adus pe pămînt toate bogăţiile cereşti, tot adevărul dumnezeiesc, toată fericirea Raiului, şi astfel, spune Sfîntul Grigorie Teologul, prin Betleem oamenii au intrat iarăşi în paradis. Păcatul şi moartea nu mai au putere, întreaga fiinţă şi-a recăpătat strălucirea chipului primit la creaţie.

Cel din veci născut, Fiul lui Dumnezeu, S-a smerit pe Sine (Fil. II, 8), pentru ca noi să ne înălţăm treaptă cu treaptă spre lumina cea neapropiată a Dumnezeirii.Naşterea Domnului este sărbătoarea luminii, în care toţi renaştem, devenim fii ai lui Dumnezeu prin har, bucurîndu-ne de darurile nepreţuite ale vieţii veşnice.

„Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să se îndumnezeiască” – ne învaţă Sfinţii Părinţi, şi aceasta este temelia credinţei şi a mîntuirii noastre. Prin Întruparea Sa, Fiul lui Dumnezeu ne-a descoperit valoarea şi frumuseţile vieţii. Mîntuitorul a venit în lume pentru a da un sens nou existenţei omeneşti.

De fiecare dată, la începutul postului care precedează luminata sărbătoare de astăzi, pornim într-un pelerinaj duhovnicesc spre peştera din Betleem, acolo unde avea să se nască Iisus Pruncul, „Cel ce locuieşte în lumina cea neapropiată” (I Timotei, 6, 16).

Evenimentul Naşterii Domnului este important şi unic prin ceea ce el reprezintă pentru întreaga omenire: descoperirea lui Dumnezeu ca izvor nesecat de iubire! Din iubire l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul şi asemănarea Sa, ca şi omul la rîndul său să fie focar de iubire. Acesta este rostul cel mai înalt al vieţii – iubirea. Iar dacă nu, atunci care este rolul vieţii pe pămînt? De ce ne mai naştem, de ce mai trăim pe pămîntul acesta fără iubire, fără dragoste adevărată. Iubirea este marele sens al existenţei. Pentru aceasta a venit Iisus Mîntuitorul ca să restabilească iubirea drept cel mai necesar lucru pentru viaţă, căci din iubire a creat lumea şi pe om, din iubire S-a întrupat, din iubire a pătimit şi a înviat, eliberînd pe oameni din robia diavolului, a păcatului şi a morţii.

Troparul Naşterii Domnului pe care-l cîntăm în aceste zile spune: „Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei…” Într-adevăr, Naşterea Domnului a adus lumii lumina cea adevărată. „Eu sunt lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12), zice Mîntuitorul despre Sine. Sărbătoarea Naşterii Domnului este un moment de har prin care înţelegem iubirea şi iertarea lui Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este cu noi, ne poartă de grijă, ne călăuzeşte, ne luminează şi ne cercetează cu iubire, milă şi multă îndurare.

Să-L rugăm pe Domnul să ne dăruiască suflet drept şi sfînt, să nu ne lăsăm copleşiţi de aurul şi argintul lumii, ci să ne întemeiem viaţa pe dreapta credinţă, pe care ne-au lăsat-o moşii şi strămoşii noştri.

sursa: sf-ioan-iacob.md

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *