Minunile Sfantului Ierarh Nicolae

AJUTĂTORUL CELOR AFLAŢI ÎN NECAZURI

In anul 1922 am slujit odată la una din bisericile din Taganka şi am ţinut o predică despre Sfântul Nicolae Făcătorul de minuni, despre grabnicul său ajutor şi despre minunile sale. După slujbă, s-a apropiat de mine un bărbat ca la 45 de ani şi mi-a spus că el însuşi a trăit o minune săvârşită de Sfântul Nicolae. Iată, aşadar, ce mi-a povestit:

Locuiam într-un orăşel mic din Gubernia Voronej. Tatăl meu se ocupa cu comerţul. Cumpăra din satele de prin împrejurimi cânepă, in, piei şi altele. Eram săraci, familia era numeroasă.

Odată, în decembrie, când împlinisem 10 ani, tata a hotărât să mă ia cu el după marfă în satele aflate la 30-40 de kilometri de oraş. Aveam o iapă bătrână şi o sanie uşoară. Era o zi frumoasă de iarnă. Soarele încălzea, drumul era bun şi nici nu am observat cum a trecut jumătate din drum. In jurul nostru erau doar câmpii, iar în cale, nici un sat.

Deodată, a început brusc să bată vântul, cerul s-a înnorat şi a început să plouă. Ploaia ne-a udat până la piele. Apa ni se scurgea de după gulere. Apoi la fel de neaşteptat, s-a schimbat şi vântul. A devenit tăios. S-a lăsat gerul şi a început să viscolească. Pentru o astfel de regiune, în câmp deschis, viscolul este destul de periculos. Tata îşi făcea griji. Biciuia din răsputeri calul, care abia se mişca pe drumul înzăpezit. Viscolea din ce în ce mai tare. Hainele ude de ploaie îngheţaseră pe noi. La un moment dat, calul şi-a încetinit pasul şi s-a oprit. Ne-a învăluit o căldură plăcută. Eu am adormit.

In vis am zărit în depărtare o luminiţă care se apropia de noi, mărindu-se pe parcurs ce se apropia, luând o formă ovală. In ea am văzut un bătrân, cu o barbă scurtă şi părul întunecat, însă alb la capete.

Acest bărbat m-a privit cu severitate şi mi-a spus:

– Vasile, trezeşte-l pe tata!

Am încercat să mă ridic, pentru a face ce mi~a spus el, însă trupul refuza să mă asculte. Nu puteam să mă mişc. Bătrânul din nou a strigat la mine:

– Vasile, ţie îţi spun! Trezeşte-l pe tata, că veţi îngheţa!

Din nou am încercat să mă mişc, dar în zadar. Am observat că mâna mea este peste mâna tatălui meu. Din răsputeri mi-am înfipt atunci unghiile în mâna tatei.

Tata s-a trezit şi exact în aceeaşi clipă, în apropiere, s-a auzit lătrat de câine. El s-a ridicat în picioare, s-a însemnat cu semnul crucii şi a spus:

– Slavă Domnului, suntem salvaţi!

A coborât apoi din sanie şi s-a îndreptat spre locul unde s-a auzit lătratul. Imediat a dat de un gard. Câinele a început să latre şi mai tare. Tata s-a apropiat de casă. Un bărbat a ieşit în prag şi tata i-a explicat că ne rătăcisem.

Cinci minute mai târziu m-am pomenit într-o casă bine încălzită. M~au frecţionat cu vodcă încălzită, m-au înfăşurat şi m-au culcat pe cuptor. Samovarul deja fierbea Mi-au dat ceai şi am adormit pe loc. A doua zi ne-am trezit târziu, dar sănătoşi. Am hotărât să ne întoarcem acasă.

Eu uitasem cu desăvârşire de vedenie, crezând că nu fusese vorba decât de un vis, şi nu am povestit nimănui despre ea Pe 1 ianuarie, mama mi-a spus:

– Vasile, astăzi este ziua numelui tău. Să mergem la slujbă. Te vei împărtăşi cu Sfintele Taine ale lui Hristos.

După slujbă, mama a mai rămas în biserică pentru a mai da un pomelnic. Eu, între timp, mă plimbam prin biserică şi deodată, spre uimirea mea, am văzut pe stâlpul drept care sprijinea turla bisericii chipul acelui bătrân care apăruse în momentul când eu şi tata îngheţaserăm în timpul călătoriei noastre nereuşite. Aceasta m-a tulburat atât de mult, încât nu-mi mai puteam lua ochii de la acel chip, pictat chiar pe perete. Printre altele, pictorul zugrăvise ceva care nu poate exista în realitate: bătrânul avea părul negru, iar pe vârfuri alb. Exact aşa îmi apăruse şi mie acel bărbat. Sfântul era pictat în picioare, pe un fundal luminos, în formă ovală – aşa cum îl văzusem.

Mama mă striga să plecăm. Eu însă, emoţionat, îi făceam semne să vină la mine. I-am povestit ceea ce ni s-a întâmplat în timpul călătoriei.

Povestirea mea a impresionat-o mult. Ea mi-a spus:

-Acesta este Sfântul Nicolae Făcătorul de minuni. El v-a salvat viaţa, ţie şi tatălui tău.

Mama a cerut să fie chemat preotul din altar, i-a povestit totul şi i-a cerut să facă o slujbă de mulţumire şi să citească Acatistul Sfântului Nicolae.

Protoiereul Constantin Rovmski, Rusia

O PLOAIE BINEVESTITOARE

In ziua de 11 iunie 1897, asupra satului Kuiuki din regiunea Kazan s-a dezlănţuit o ploaie torenţială, cu grindină, cum nu s-a mai întâlnit pe acele meleaguri. Grindina era atât de puternică, încât a distrus semănăturile din multe gospodării şi a rănit câţiva ţărani. Ploaia a distrus tot ce a întâlnit în cale. A doua zi, când ţăranii au ieşit din case, au observat că râuleţul lor secat, numit Kuiukova, se transformase într-un torent vertiginos şi îşi schimbase direcţia. Pe malurile lui s-au descoperit grămezi de piatră, care era necesară ţăranilor atât pentru construcţie, cât şi pentru vânzare. Lucrând la piatră, ei au găsit o mică icoană a Sfântului Nicolae.

Dar descoperirea i-a umplut de uimire pe ţărani, pentru că icoana de aramă stătea deasupra apei. Pricepând că aceasta este o icoană minunată, ţăranii se întrebau unde anume să o pună. Până când a venit preotul, ei au improvizat din piatră un mic analog, l-au înfrumuseţat cu o faţă de masă albă şi au aprins o candelă. Mai apoi lumea venea să se închine la icoană, să se roage, lăsând pe o farfurioară bani. Din bănuţii adunaţi ţăranii au înălţat în doi ani o biserică, unde a fost aşezată icoana Această icoană s-a proslăvit prin multe minuni. Erau zile când veneau să se închine până la cinci mii de creştini. Pe locul unde a fost descoperită icoana se înalţă acum o cruce. Aici, în fiecare an, pe data de 25 iunie, se face o slujbă şi se sfinţeşte apa. In această zi se sfinţeşte şi lacul. Oamenii se scaldă în el. Unii dintre ei, care au avut credinţă mai mare, s-au vindecat de felurite boli.

UN GRABNIC AJUTOR

O doamnă în vârstă, Evdokia Sidorovna Tereşkoveţ, din oraşul Daugavpils din Letonia, ne mărturiseşte câteva lucruri minunate care s-au petrecut prin mijlocirile Sfântului Nicolae:

Pe la începutul veacului al XX-lea, tatăl meu era încă tânăr. El ne povestea că atunci când începuse războiul ruso-turc, abia trecuse un an de la căsătoria sa, iar el locuia cu familia în satul Niţgal. Avea deja un copil, soţia era tânără, iar el fusese mobilizat pentru a merge pe front.

Când a fost chemat la punctul de încorporare, a plecat dimpreună cu ceilalţi recruţi pentru a fi examinaţi de comisia medicală. Pe drum, tovarăşii lui râdeau şi făceau glume, însă el rămăsese mai în urmă şi nu înceta să se roage Sfântului Nicolae ca să-l ajute după cum va şti.

Sidor, căci aşa îl chema pe tatăl meu, era sănătos tun. Când a ajuns în faţa comisiei, cineva l-a întrebat:

– Vrei să mergi la război? El le-a răspuns:

– Fie că vreau, fie că nu vreau, oricum mă veţi trimite.

Ei însă l-au întrebat dacă este căsătorit, iar Sidor le-a răspuns că are soţie şi un copil. Atunci cei din comisia de recrutare, fără să-i mai spună nimic altceva, i-au dat drumul să plece acasă.

De atunci tatăl meu a început să-l cinstească şi mai mult pe Sfântul Nicolae, iar nouă, copiilor, ne-a poruncit să ne rugăm întotdeauna acestui milostiv Făcător de minuni.

Eu am acum optzeci de ani, dar peste tot pe unde am locuit, icoana părintească a Sfântului Nicolae a fost mereu cu mine.

In satul nostru, Niţgal, locuia un om bogat. Acesta era căsătorit, însă nu avea copii. Dar acest om era foarte cuprins de patima băuturii şi din această pricină săvârşea şi multe alte răutăţi. Soţia sa plângea tot timpul şi se ruga Sfântului Nicolae, nădăjduind că nu o va trece cu vederea şi îi va dărui ajutorul său. Şi iată că prin milostivirea minunatului Părinte Nicolae s-a petrecut ceva tainic. Intr-o seară, când soţia sa nu era acasă deoarece era plecată la nişte rudenii, soţul s-a întins pe pat şi a adormit. Insă a fost cuprins de un somn atât de greu, încât i se părea că mâinile, picioarele şi tot trupul îi erau înţepenite. In somn au venit la el doi bărbaţi înfricoşători. El s-a speriat foarte tare şi, voind să-şi facă cruce, a văzut că mâinile şi tot trupul îi erau parcă paralizate. Atunci, din pricina fricii şi a durerii ce o simţea în suflet, s-a trezit. Atât de tare s-a speriat de cele petrecute, încât a hotărât să se căiască. Şi chiar atunci, în toiul nopţii, s-a pregătit să meargă la preot şi să se spovedească. Atunci acei demoni care i s-au arătat în vis au venit şi au stat înaintea lui şi i-au zis:

– Mergem şi noi cu tine!

Bărbatul şi-a făcut semnul crucii şi, făcând rugăciune către Sfântul Nicolae, a pornit la drum. Prin sat trecea un râu, iar biserica şi casa preotului erau de cealaltă parte a apei. Din pricina nopţii şi a luminii puţine i s-a părut că vede două poduri peste râu. Cei doi demoni s-au arătat din nou şi îl îndemnau să urce pe oricare din aceste poduri.

De când se trezise din somn, bărbatul se ruga neîncetat Sfântului Nicolae şi a priceput că acei doi demoni nu-i vor deloc binele. Atunci s-a apropiat de locuinţa unei bătrâne care avea casa aproape de râu. Deoarece era cuprins de mare frică, a îndrăznit şi a bătut la uşa ei. Bunicuţa i-a deschis. Atunci omul i-a spus că vrea să meargă să se spovedească la preotul din sat, iar doi draci îl îndeamnă să treacă râul peste nişte arătări de poduri. Bătrânica a priceput că omul este ispitit din cauză că vrea să se pocăiască. De îndată a intrat în odaie după icoana Sfântului Nicolae şi i-a adus-o omului să o sărute. Când a văzut chipul Sfântului Nicolae, bărbatul s-a închinat cu evlavie şi sărutând-o, degrabă a dobândit linişte lăuntrică. Apoi dracii nu s-au mai arătat, iar el a ajuns cu bine până la locul unde era un pod adevărat. Trecând râul, a ajuns la casa preotului şi, în toiul nopţii şi-a mărturisit sub epitrahil toate păcatele, arătând şi purtarea de grijă a Ierarhului Nicolae.

Din acea noapte, acel om s-a lăsat de băutură şi a început să ducă o viaţă cuminte şi plină de fapte bune şi milostenii. Drept mulţumire pentru minunea prin care Sfântul Nicolae l-a salvat, el a plătit unui iconar să zugrăvească o icoană mare a Sfântului, pe care a dăruit-o bisericii din sat.

TROIŢA SFÂNTULUI NICOLAE

Biserica Sfântului Nicolae din Şchei este de mai bine de 500 de ani un loc de căpătâi pentru românii ortodocşi din Braşov. Câţi au fost mângâiaţi, câţi au fost miluiţi şi câţi au fost iertaţi în această biserică numai Bunul Dumnezeu ştie. Mulţi şi-au recăpătat vederea în acest lăcaş, mărturie stând ochii din argint atârnaţi la icoanele Maicii Domnului şi a Sfântului Nicolae, ca nişte semne de recunoştinţă pentru darul dobândit. însă darul Sfinţilor lui Dumnezeu este prisositor şi de aceea cei care s-au tămăduit n-au dobândit numai vederea trupească, ci şi pe cea lăuntrică, prin care să poată pricepe întru adevăr căile Vieţii.

Vom istorisi în continuare o minune a Sfântului Nicolae care s-a petrecut în preajma acestei biserici româneşti, pe la anul 1900.

Intr-o iarnă un bărbat tânăr, după ce băuse îndestul la crâşmă, s-a hotărât să o ia spre casă, deoarece trecuse de miezul nopţii. El locuia la capătul unei grădini, în apropierea pădurii, iar lupii iarna îşi făceau simţită prezenţa până lângă casele mărginaşe. Dar pentru a nu lungi drumul, a luat-o pe o scurtătură care trecea prin dosul grădinilor. Cărăruia se învecina cu pădurea de brad. In drumul său, a ajuns lângă troiţa ce-i era închinată Sfântului Nicolae. Cu toate că era beat, şi-a scos căciula din cap şi s-a închinat Sfântului. Candela ardea tot timpul la această troiţă, femeile evlavioase purtând de grijă ca ea să nu se stingă.

In drumul lui spre casă, a trecut mai departe şi a ajuns la un podeţ. Nu mai avea mult până acasă, doar câţiva paşi. Deodată, în faţa lui a apărut o hidoşenie întunecată care i-a tăiat calea Era diavolul.

Bărbatul a înţepenit. Incerca să-şi ridice mâna spre a-şi face cruce, când deodată întunecatul a început să grăiască:

– Degeaba încerci! Mi te-ai închinat mie, când ai ridicat paharul, zicând: „Noroc!”. Limba ţi-ai înţepenit-o în înjurături şi vorbe urâte. Am venit să te iau pentru că prea mult nu mai ai. Mi te-ai dăruit mie de atâtea ori. Ei bine, află că am venit!

Omul era tânăr şi era plin de putere, dar parcă toată vlaga se scursese din el şi înţepenise când a văzut hidoşenia. Beţia i-a sărit cu totul când l-a auzit vorbind. Diavolul se apropia de el şi omul îi simţea duhoarea înecăcioasă. Era cuprins de groază şi parcă şi mintea îi îngheţase. Deodată, ca o şoptire din adâncul sufletului îşi aminti de candela Sfântului Nicolae şi rosti în gând:

– Sfinte Nicolae, ajută-mă!

Deznădejdea care îl cuprinsese şi groaza în care era îl făceau să tremure. Dar nu tremura de frig, ci din pricină că nu era pregătit de moarte, iar ea era atât de aproape de el.

Deodată însă, s-a făcut lumină mare. De la troiţă venea spre el Sfântul Nicolae, îmbrăcat în haine arhiereşti şi cu mitră pe cap. In acea clipă diavolul a început să scâncească, iar apoi să urle atât de fioros, încât toţi câinii de pe la case au început să latre foarte aprig. Auzind larma aceasta, vecinii de pe lângă podeţ au aprins lămpile şi au ieşit cu luminile afară. Socoteau că o haită de lupi atacase vreun om. Jos, pe zăpadă, l-au găsit pe beţiv. Privindu-l cu luare-aminte, aproape că nu-l mai recunoscură.

Bărbatul acesta tânăr albise, însă nu din pricina zăpezii. Părul lui era cu totul alb. Faţa lui era liniştită şi luminoasă.

Abia răsuflând, omul s-a ridicat încet şi, cu greu vorbind, i-a chemat pe cei adunaţi la troiţa Sfântului Nicolae. Aici, stând în genunchi a mărturisit tot ceea ce i se întâmplase.

Mai apoi au aflat toţi cei din Şchei de minunea petrecută şi cum omul cel păţit fusese izbăvit de întâlnirea cu diavolul prin venirea Sfântului Nicolae.

După această întâmplare, tânărul bărbat s-a lăsat de băutură, iar în sărbători şi duminici era nelipsit de la sfintele slujbe. în acea vreme, dacă veneai la biserică la Sfânta Liturghie, în faţa icoanei Sfântului Nicolae puteai vedea un bărbat tânăr cu părul albit. Când venea la biserică, stătea şi se ruga numai în faţa icoanei Sfântului.

Odată, cineva l-a întrebat de ce stă numai în faţa icoanei Sfântului Nicolae. El i-a răspuns:

– De dor!

Când, atunci noaptea, Sfântul Nicolae l-a izbăvit de diavol, i-a arătat atâta dragoste şi mângâiere, încât inima acelui tânăr s-a îndulcit de slava dumnezeiască. Abia aştepta să se întâlnească din nou, faţă către faţă, cu izbăvitorul său. Incepea să fie pregătit pentru trecerea în cealaltă viaţă.

Viata si minunile Sfantului Nicolae, Editura Sophia

sursa: www.crestinortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *