Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
(Lc. 2,13-14)
Din nemăsurată milă și iubire de oameni Hristos Domnul a dăruit încă o dată binecuvântarea Sa mângâitoare, astfel și în acest an am prăznuit Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Drumul către această prăznuire a fost pentru unii mai ușor, pentru alții poate mai împresurat cu ispite, dar azi toată suflarea ortodoxă s-a bucurat de această răsunătoare mărturie: Hristos S-a născut! Dumnezeu a venit pe pământ din iubire pentru făptura Sa – omul.
Această trăire profundă a sfintei sărbători au avut-o și enoriașii Catedralei „Schimbarea la Față a Mântuitorului”, care s-au bucurat de a lăuda pe Dumnezeu prin participarea la Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de un sobor de preoți și diaconi. Liturghia praznicală a fost cântată deosebit de pătrunzător de către corul sfântului lăcaș.
De menționat că la această slujbă au primit Sfintele Taine un număr mare de enoriași, prin aceasta adeverind că au înțeles mai adânc sensul sărbătorii, au dorit să primească pe Pruncul Hristos în peștera inimii lor pentru a fi luminată de dumnezeiescul har.
La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a dat citire pastoralei Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove Vladimir, după care părintele paroh prot. Ioan Plămădeală a felicitat pe toți cu sfânta și luminata sărbătoare . La final nu au lipsit nici vestitorii Nașterii lui Hristos, astfel copii au colindat, pecetluind bucuria sărbătorii.