OMUL ŞI FENOMENELE NATURII

Natura şi fenomenele ei sunt cunoscute parţial. Există însă şi un teren absolut necunoscut. Există şi o cunoaştere limitată a omului. Dar sunt şi oameni, purtători de valori, cu minţi luminate, care cu smerenie şi modestie zic împreună cu filosoful antic Socrate: „Ştiu că nu ştiu nimic”. Ştim că avem în faţă infinitul, iar noi suntem limitaţi. Dacă savanţii cercetează, fiecare în domeniul său, fiecare fiinţă umană, studiază zilnic mersul vremii şi îl trăieşte. Mersul obişnuit al vremii nu-l deranjează cu nimic pe om, însă ceea ce e mai neobişnuit, îi tulbură liniştea.

\r\n

Ceea ce e mai catastrofal, mai tragic, îi zdruncină adânc viaţa. Acestea sunt fenomenele naturii şi provocările artificiale ale tehnicii umane.

\r\n

Să ne întrebăm: „Oare viaţa omului pe pământ e o întâmplare? Oare neobişnuitul ce-i zguduie adânc viaţa, e o întâmplare?”. Desigur, că nu. Există o dezlănţuire a fenomenelor naturii: cutremur de pământ, secetă, inundaţii, alunecări de teren, vânturi puternice, uragane, fulgere, accidente, care ne vatămă şi afectează viaţa şi sănătatea noastră.

\r\n

Astfel de întâmplări să nu se găsească lipsite de Duhul dumnezeiesc. Credinţa în puterea lui Dumnezeu ne poate ajuta. Desigur, în faţa oricărei ameninţări, noi mizăm pe priceperea noastră, izvorâtă din instinctul de a ne salva viaţa noastră şi a celor dragi.

\r\n

Dar ce te faci în faţa pericolului de moment, minut, secundă? În faţa trăsnetului, în faţa valurilor mării sau a unui incendiu ce se abate peste tine fără de veste, alunecări de teren, cutremure de pământ? Când te vezi prins în mreaja morţii, ce te faci? În astfel de împrejurare omul este absolut neputincios şi nu-i capabil să dea un răspuns salvator înainte, nici după momentul tragic.

\r\n

„Că omul nu ştie măcar vremea lui; întocmai ca şi peştii care sunt prinşi în vicleanul năvod; întocmai ca şi păsările prinse în laţ; aşa sunt prinşi fără de vedere… Aşa sunt prinşi fără de veste oamenii în vremea de restrişte, când vine dintr-o dată peste ei” (Ecclesiastul, 9, 12).

\r\n

Credinţa creştină, precum şi Sfânta Biserică nu exclude priceperea şi instinctul salvator, ce apar la om în asemenea momente.

\r\n

Însă la aceasta mai adaugă ceva – şi acest ceva este totul. A ne încredinţa sub paza lui Dumnezeu – Care ştie totul şi despre noi, şi despre fenomenele naturii care se dezlănţuie. Fenomenele naturii se declanşează fără voia şi ştirea noastră, dar cu ştirea lui Dumnezeu, Care în astfel de situaţii ne poate feri de toată întâmplarea cea rea.

\r\n

Dacă eşti credincios şi crezi în puterea ocrotitoare a lui Dumnezeu, El te va ocroti, cum i-a scos pe ucenicii Săi din viforul mării. A certat vântul şi marea S-a liniştit (Matei, 8, 23-27).

\r\n

Viaţa noastră fizică şi cea duhovnicească e în mâna lui Dumnezeu şi El ne va salva când merităm să fim salvaţi şi ne va lăsa nenorocirii când suntem vrednici de osândă.

\r\n

Pe cel păcătos Dumnezeu îl pune pe căi alunecoase, ca să cadă – ca astfel să-şi cunoască neputinţa şi păcătoşenia de care nu-şi dă seama şi totodată ca să fie un exemplu de certare pentru ceilalţi.

\r\n

Ne e frică în faţa naturii?

\r\n

Să avem frică mai întâi de Dumnezeu. Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii, zice Ecclesiastul. De vom avea frică de Dumnezeu, vom scăpa de frica în faţa forţelor dezlănţuite ale naturii şi vom scăpa cu ajutorul lui Dumnezeu şi de primejdie şi de nenorocire.

\r\n

Şi în ce constă frica de Dumnezeu? În aceea că ne nimiceşte? Nu! Să avem frică de Dumnezeu că ne părăseşte şi ne lasă în voia sorţii şi a întâmplării? Şi aceasta se întâmplă când noi nu respectăm o lege. Şi anume – Legea lui Dumnezeu.

\r\n

Noi conştient, de bună voie trebuie să respectăm Legea lui Dumnezeu ca El să ne aibă sub ocrotirea Sa. Dumnezeu pe cel credincios, pe o familie, pe o grupare mai mică sau mai mare, pe o ţară o salvează dacă se apropie cu credinţă şi cu cucernicie.

\r\n

„Fără Mine nu puteţi face nimic”, – zice Mântuitorul (Ioan, 15, 5). Domnul făgăduieşte că va salva pe cel drept şi credincios: „…Că îngerilor Săi va porunci pentu tine, ca să te păzească în toate căile tale. Pe mâini te vor ridica, ca nu cumva să se împiedice de piatră piciorul tău” (Ps., 90, 11-12).

\r\n

   A consemnat: Protoiereu Ioan PLĂMĂDEALĂ

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *