Și vă dați seama, unde poți să fii, chiar dacă ești mort, chiar dacă ești viu, ești salvat; se pomenește și pentru morți și pentru vii. Și cât te costă?
Omul bolnav ajunge uneori la disperare în căutarea vindecării, participând mai des la Taina Maslului decât la Sfânta Liturghie. Cum să nu cădem în această extremă?
Nu există soția/soțul perfect(ă), copilul perfect, casa perfectă, ţara perfectă, societatea perfectă! Pe pământ nu există! Îți pierzi mințile încercând să găsești omul perfect, dragostea perfectă, job-ul perfect ş.a.m.d. Nimeni nu este perfect şi ar trebui să ne împăcăm cu ideea aceasta şi să ne smerim. Dacă înțelegem că noi acum pe pământ tânjim după perfecțiune, dar nu suntem perfecți, dacă avem conștiința aceasta, nu ne mai certăm cu nimeni, nu mai presăm pe nimeni, nu mai judecăm în jurul nostru, pentru că înțelegem că pe pământul acesta nimic nu este perfect: nici politicienii, nici preoții, nici legea, nici sistemul medical, nimic.
Slujba Tainei Botezului este precedată de o rânduială mai specială, numită rânduiala catehumenatului. O numim așa deoarece în cadrul ei candidatul la botez este făcut catehumen, adică trece prin treapta intermediară dintre starea de necreștin și cea de creștin. Treaptă care odinioară dura un timp mai îndelungat, timp în care cel ce voia să treacă la creștinism trebuia să învețe adevărurile fundamentale de credință și să se pregătească sufletește pentru intrarea în Biserică prin Botez.
Mărturisesc că aș vrea să am un răspuns ferm la întrebarea aceasta, să pot urla din rărunchi, dar să pot și să murmur în taină: eu sunt a lui Hristos! De multe ori însă, vai, de prea multe ori, între răspunsul acesta și urmele pe care viața mea le lasă îndărăt se deschid prăpăstii. Atunci când nimic din ce fac și ce spun nu rimează cu îndemnul hristic: „Fiți blânzi ca porumbeii și înțelepți ca șerpii”, în minte îmi urcă un răspuns înfricoșător: am rămas a nimănui, dată pe mâna puterilor întunericului.
Cheia reuşitei este ca pe cel ce se roagă să-l doară. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar şi cu un suspin faci rugăciune din inimă. Mulţi, atunci când alţii le cer să facă rugăciune pentru ei nu au timp să se roage în momentul acela şi de aceea se roagă numai cu un suspin pentru problema acelora. Nu spun ca să nu se facă rugăciune, ci, dacă se întâmplă să nu fie timp, chiar şi un suspin pentru durerea celuilalt este o rugăciune din inimă, adică echivalează cu ore întregi de rugăciune.
Ceea ce ni se întâmplă sufleteşte şi trupeşte putem să întâmpinăm fie într-un mod bun, fie într-un mod rău, fie cu indiferenţă. Am văzut trei fraţi care pătimeau de aceeaşi suferinţă: primul s-a supărat, al doilea s-a arătat nepăsător, în timp ce al treilea s-a bucurat.
Cu ce cununi de laudă vom încununa după vrednicie pe marii apostoli ai lui Hristos, pe Petru şi pe Pavel? Pe aripile cunoştinţei de Dumnezeu, mâinile Evangheliei darului, râurile înţelepciunii, luminătorii lumii, trâmbiţele Teologiei; pe tâlcuitorii învăţăturii şi stricătorii înşelăciunii, pe săbiile Duhului cele înfricoşate şi stâlpii Bisericii: pe Petru, piatra credinţei, şi pe Pavel, ritorul Bisericii lui Hristos!
Întregul sens şi toată fericirea vieţii noastre, iubiţilor întru Hristos fiii mei, constă în dragostea noastră pentru Dumnezeu, în dragostea noastră pentru Hristos, prin împlinirea poruncilor Lui dumnezeieşti.
Un prinț din Orient citea odată o carte în grădina palatului său. La dânsul a venit unul dintre slujitorii care se ocupau cu întreținerea trăsurilor sale, mai exact lucra roțile caretelor stăpânului său. Servitorul s-a apropiat de el, dar acesta era foarte absorbit de lectură. Atunci, rotarul l-a întrebat pe nobil ce carte îl acaparează atât de mult. Citesc o carte în care sunt păstrate cuvintele înțelepților, i-a răspuns prințul. Mai trăiesc acești înțelepți?, s-a interesat sluga.
Spre zidire, o să-ţi mai povestesc o întâmplare din viaţa fiilor duhovniceşti, cum vrăjmaşul a aprins ura între două fete şi cum acestea l-au biruit începând să-şi sărute cruciuliţele de la gât. La început, fetele acestea, E. şi M., erau mari prietene – cum se zice, „la cataramă”. Însă vrăjmaşul cel şiret şi viclean invidia prietenia lor şi a început să le facă tulburare în suflete. Una îi zicea celeilalte:
– Mulţi, pentru a nu merge la biserică, invocă faptul că slujbele sunt prea lungi, inclusiv Sfânta Liturghie. E de ajuns rugăciunea pe care o facem acasă?
Și în acest an Dumnezeu a revărsat șuvoaie de binecuvântări asupra enoriașilor Bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din capitală, întrucât a fost serbat hramul în această binecuvântată zi. Părintele paroh prot. Ioan Plămădeală împreună cu un sobor de preoți și diaconi a slujit Dumnezeiasca Liturghie dând slavă lui Dumnezeu, mulțumind pentru darurile bogate dar și cerând Sfântului Ioan Botezătorul mijlocire pentru turma lui Hristos. După înconjurarea bisericii a urmat un Te-Deum de mulțumire și un cuvând de învățătură a părintelui paroh. Enoriașii s-au străduit ca bucuria ce au trăit-o să o împărtășească tuturor oaspeților și au îmbinat armonios slujirea Mariei cu cea a Martei, organizând o agapă frățească.
Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel care şi-a plecat mâna peste capul Domnului şi L-a preînchipuit prin viaţa sa. Anul acesta este foarte semnificativă prăznuirea Naşterii Sfântului Ioan, deoarece s-a întâmplat în Duminica Tuturor Sfinţilor, dintre care până atunci făceau parte numai sfinţii Vechiului Legământ, şi pe care acesta i-a unit cu sfinţii din Noul Legământ. Prima sărbătoare care urmează după Naşterea Sfântului Ioan este praznicul Sfinţilor Apostoli, care şi-au întins mrejele şi au umplut Biserica cu popoarele întregii lumi.
– Dacă mi se deoache băiatul? Ia să-i pun eu roşu la mână!
– Dacă mi-l deoache cineva? Ia să-i pun eu usturoi în buzunar!
– Dacă cineva îmi face vrăji? Ia să îngrop eu, un cuţit sau o lamă, la poartă, să nu se prindă vrăjile…
Vedeţi?
Sfinții sunt Hristos prelungit în veacuri, spunea cu ani în urmă Sfântul Iustin Popovici. Ei nu fac minuni cu puterile lor proprii, ci Însuși Dumnezeu se preaslăvește în faptele minunate întâmplate la moaștele lor sau ca urmare a rugăciunii către ei.