Catedrala "Schimbarea la față"

,,Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui minunată a făcut Domnul toată voia întru ei” (Psalm XV, 3).

Pentru a nu pierde ,,timpul’ trebuie să ţinem Calea cea dreaptă, care duce la Împărăţia Sfintei Treimi. Sfinţii sunt ,,plămada” Învierii, a Bunătăţii divine şi ne arată că iubirea lui Dumnezeu este Veşnică. Şi astfel Drumul spre Cer este străbătut cu uşurinţă prin rugăciunile sfinţilor. Pe Scara văzduhurile este o mişcare continuă între Biserica noastră luptătoare şi cea Triumfătoare, deoarce timpul curge în Veşnicie; Panta rei -,,Τα Πάντα ῥεῖ”. S-au îmbogăţit cu virtuţi pe care le-au strâns în această viaţă trecătoare prin dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. În cuptorul ispitelor au împlinit Evanghelia, lepădându-se de patimile acestei lumi. Au alungat mândria şi au căutat smerenia ,,făcându-se tuturor toate”. Ei sunt Sfinţii noştri! Purtători de Dumnezeu (Teofori) şi mult folos aduce,, rugăciunea stăruitoare a dreptului”( Iacob V,16). Martirologiile, sinaxarele şi calendarele pomenesc numele, sfinţenia şi ziua acestora. Ca mărturie avem sfinte moaşte cusute în sfântul Antimis, fără de care nu se poate sluji Sfânta Liturghie. Creştinii, de-a lungul veacurilor le-au socotit ca pe un odor de preţ:,,mai cinstite decât pietrele preţioase şi mai scumpe decât aurul”. După încetarea persecuţiilor sfintele moaşte au fost scoase din catacombe şi împărţite comunităţilor creştine de pretutindeni. Mare parte s-au rânduit în capitala Bizanţului (Constantinopol), care era considerat locul cel mai sigur de păstrare şi cinstire. Odată cu devastarea oraşului de către Latinii Cruciaţi (1204) şi căderea sub turci (1453), obiecte sfinte şi moaşte de sfinţi au luat drumul Apusului, fiind aşezate în relicvare sau ,,negustorite”.